Statuia Șarpelui Glykon descoperită la Constanța – un unicat mondial

Parte a tezaurului de statui antice descoperite la Constanța (anticul Tomis) în anul 1962, Statuia Șarpelui Glykon este declarată ca aparținătoare de secolul al II-lea d.Hr. Acest adevărat tezaur sculptural, ascuns se pare în sec. IV d.Hr., este format din 24 de piese (13 statui și statuete, 10 basoreliefuri și un mic altar fără decor sau inscripție), reprezentând divinități greco-romane, asiatice, egiptene și locale, fiind acum adăpostit într-o singură sală a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.

Despre statuia animalului fantastic cu trup de șarpe („Vă veți ascunde sub pământ, ca șerpii”; sau „Fiți înțelepți ca șerpii!”), bot de ovină (oaie?; sens de turmă), ochi de câine (paznic?), plete (păr lung, reprezentat „lins”, adică ud; semn al potopului), urechi de om („cine are urechi de auzit, să audă”!) și coadă de leu (forța vieții; Sarmis), identificat cu șarpele Glykon, arheologul Vasile Canarache spunea, în albumul Tezaurul de sculpturi de la Tomis: „Trebuie subliniată meticulozitatea sculptorului în redarea amănuntelor morfologice, calculate până la ultimul solz, corespunzător cu creșterea treptată a grosimii corpului reptilei”.

Glykon este o zeitate cu înfățișare de șarpe din mitologia romană, al cărui cult a fost fondat de profetul grec Alexandru din Abonutichus. Potrivit scriitorului satiric Lucian din Samosata (c.120-c.190), de la care provine singura referință literară cu privire la zeitate, cultul șarpelui-zeu Glykon datează de la jumătatea secolului al II-lea d.Hr.. Lucian de Samosata i-a dedicat șarlatanului, autointitulat „profet”, un pamflet foarte ostil, dar cu notă comică, intitulat „Alexandru, falsul profet”, scriind că zeitatea inventată era de fapt o păpușă, un simulacru. Cultul nu a fost doar o simplă plăsmuire a imaginației satirice a lui Lucian. Există dovezi arheologice solide care atestă practicarea cultului, care, probabil, a apărut în provincia romană Macedonia (macedonenii făceau parte din marea familie a urmașilor Geților de Aur primordiali, având ca stindard draconul, iar șarpele își avea locul lui în simbolistica lor), unde culte similare ale șerpilor existau de secole. Macedonenii credeau că șerpii aveau puteri magice, legate de fertilitate, și există o bogată mitologie pe această temă, ca de exemplu povestea reginei Olympia, mama lui Alexandru Macedon, care, potrivit legendelor, a fost fecundată de Zeus, deghizat în șarpe și că ea i-ar fi povestit fiului Alexandru Macedon că tatăl său nu fusese regele Filip al II-lea al Macedoniei, ci însuși Zeus-Amon (Amon, sau Ammon (Zeul Ascuns) este zeul suprem al preoților tebani în mitologia egipteană. Amon este zeu al soarelui, cel mai important dintre zei și venerat în orașul Teba, unde este reprezentat cu cap de berbec (cornele, ca dublu sens al mișcării lumii materiale) sau ca un bărbat purtând o tiară cu pene – Marea Mamă Gaya Vultureanca). Această ambiguizare între mitologia numită greacă și cea egipteană, nu face decât să îmi confirme existența Vechii Biserici Valaho – Egiptene, prezente și pe tărâmuri macedonene (trace, getice). Cel puțin la început, cultul nu era legat de adorarea unei abstracții sau a unui spirit al șarpelui, ci a unui șarpe real, în care se credea că s-a reîncarnat divinitatea. Potrivit mitologiei cultului, șarpele-zeu – posesor al cunoașterii, conform Bibliei – a apărut după ce profetul Alexandru a prezis venirea pe pământ a unei noi reîncarnări a zeului medicinei, Asclepios. Într-o după-amiază, în fața populației orașului Abonotichos (astăzi orașul Inebolu) de pe țărmul turcesc al Mării Negre, adunată în piața centrală, Alexandru a spart un ou de șarpe, care conținea, spunea el, divinitatea. O săptămână mai târziu, divinitatea crescuse și ajunsese la dimensiune umană, fiind dotată cu trăsături omenești și având un păr lung și blond. Părea să fie o păpușă cu trăsături omenești, pusă de Alexandru în templul orașului. În anumite reprezentări plastice, Glykon este înfățișat ca șarpe cu cap de păpușă. Ca și în cultele anterioare ale șerpilor, din Macedonia, venerarea șarpelui Glykon era axată îndeosebi pe puterea sa de a spori fertilitatea atât la femei, cât și la bărbați. Femeile sterile îi aduceau ofrande în speranța că vor rămâne însărcinate. Din scrierile lui Lucian reiese că profetul Alexandru avea metode mult mai puțin magice decât i se puneau în seamă de a determina femeile să rămână gravide. Se credea de asemenea că șarpele ferea orașele de epidemii, mai ales de ciumă.

Prin jurul anului 160, cultul șarpelui-zeu Glykon (GL – „ICON” sau Imaginea lui „GL”, adică virajul de 90 de grade pe care o va face drumul vieții pe pământ; „Lucrarea lui G” (echerul „L” al arhitectului cosmic)) era răspândit pe țărmurile Mării Egee. În Antiohia a fost descoperită o inscripție, datând din acea epocă, care preia un text dintr-un oracol al lui Glykon, prin care șarpele și zeul Apollo-Phoibos protejau orașul de ciumă, amănunt menționat și în scrierile lui Lucian. Alexandru din Abonutichus și-a proclamat și el legăturile cu marile sanctuare oraculare ale epocii, în special cu cel de la Claros, din apropiere de orașul grec Colophon. În același an, guvernatorul Asiei, Publius Mummius Sisenna Rutilianus, s-a autoproclamat protector al oracolului lui Glykon. Guvernatorul s-a căsătorit ulterior cu fiica lui Alexandru din Abonutichus. Tot conform scrierilor lui Lucian, un alt guvernator roman, Sedatius Severianus, guvernatorul Cappadociei, a fost trimis de oracolul lui Glykon în Armenia, unde avea să moară. El a fost de fapt victimă a înfrângerii în 162 a armatelor sale în fața regelui parților, iar Armenia nu a reintrat în stăpânire romană decât după recucerirea sa de către armatele generalului Statius Priscus, noul guvernator al Capadociei. Însuși împăratul Marcus Aurelius se interesa adesea de cultul Glykon, respectiv de profețiile lui Alexandru și a șarpelui-zeu. În același timp, Abonutichus, un mic sat pescăresc înainte de a trece la cultul șarpelui-zeu, a devenit un oraș important și și-a schimbat numele în Ionopolis. Nu se cunoaște însă rolul jucat de popularitatea lui Glykon în dezvoltarea orașului. În scurt timp, cultul șarpelui Glykon s-a extins într-o arie vastă aflată între fluviile Dunărea și Eufrat. Începând cu sfârșitul domniei împăratului roman Antoninus Pius (138-161) și continuând în secolul al III-lea, în Imperiul Roman au fost bătute monede pentru a cinsti cultul lui Glykon, atestându-se și prin aceasta popularitatea sa. Cultul și-a pierdut treptat adepții, intrând în declin după moartea fondatorului său în jurul anului 170, supraviețuind încă cel puțin 100 ani, pentru a dispărea la începutul secolului al IV-lea. Cultul l-a inclus apoi în mitologia sa și pe fondatorul său, Alexandru din Abonutichus, ca urmaș al lui Asclepios, zeul medicinei. Unele dovezi atestă faptul că acest cult a supraviețuit și în secolul al IV-lea.

Șarpele Glykon de la Constanța este unica statuie de cult a acestei divinități cunoscută până acum în întreg Imperiul Roman și a cărei dimensiuni și măiestrie de realizare sunt impresionante. De studiul reprezentărilor sculpturale ale divinităților s-a ocupat cercetătorul istoric constănțean Zaharia Covacef. Statueta, care datează din secolul al II-lea, este sculptată, împreună cu postamentul, dintr-un singur bloc de marmură, cu latura de 66 cm, iar dacă ar fi desfășurat, șarpele ar avea 4,76 m lungime. Tehnica de lucru folosită a fost cea de cioplire și șlefuire. Șarpele este reprezentat încolăcit, având bot de miel, păr și urechi omenești și coadă de leu. Prezența statuetei șarpelui Glykon în tezaurul descoperit în vechea cetate Tomis atestă răspândirea cultului și în cetățile grecești din Dobrogea.

Ipoteza prin care se identifică statuia ca fiind dedicată cultului zeului Glykon a fost lansată de cercetătorul Alexandru Culcer, într-un studiu publicat în Apullum, anuarul muzeului județean din Alba Iulia. În rândul arheologilor și istoricilor există păreri împărțite cu privire la statueta descoperită la Constanța. „Descoperirea tomitană a suscitat un viu interes, datorită aspectului insolit al monumentului. Până în prezent, ipoteza identificării șarpelui tomitan cu Glykon a fost acceptată de cea mai mare parte a cercetărilor. Totuși, unul dintre ultimele studii care s-au făcut asupra monumentului tomitan îl consideră a fi o reprezentare a „Șarpelui ofit”, a declarat muzeografa Cecilia Pașca. Muzeografa Cecilia Pașca argumentează această concluzie prin aceea că șarpele Glykon putea fi reprezentat oricum, în timp ce Șarpele ofit doar ca acela descoperit la Constanța: cu cap de miel și numai propriu funcției pe care o îndeplinea în cultul ofiților. Ofiții erau constituiți  într-o sectă gnostică, care venerau șarpele. Doctrina lor se numea Ofism. Aproape la toate sectele adoratoare ale șarpelui din antichitate, acesta simboliza o putere salvatoare și tămăduitoare (prin intervenția elementului cosmic (planetă, cometă, etc.) străin în ordinea sistemului nostru solar apărea, după cataclism, perioada de refacere a planetei și a vieții, cu apariția „minunilor” (prelungirea vieții pentru cei salvați, apariția anumitor capacități extrasenzoriale, etc.). Acești gnostici puneau în evidență astfel și istoria lui Moise și a șarpelui său de aramă (asemănător Draconului dacic). Cei care adorau șarpele, ofiții, credeau că Dumnezeul iudeilor ținea pe oameni departe de cunoaștere (gnoză), iar adăvarata cunoaștere a adus-o șarpele, de aceea îl venerau (ca în mitul lui Adam și Eva). Ofitul (cel care avea un „of”, acela că stâlpul cerului „T” se va prăbuși) era membru al acelei secte gnostice din sec. II-III, care considera șarpele ca mesagerul ce aduce oamenilor cunoașterea salvatoare.

Într-o lucrare actuala se spune despre șarpe, ca simbol: „Șarpele a ajuns sculptat pe porțile instituțiilor medicale și spitalelor, imprimat pe sigilii și documente. Renumitul caduceu este simbolul vindecării. Din vechiul Babilon, centrul religiei păgâne, simbolul toiagului încolăcit de doi șerpi a fost adus în Grecia antică, iar apoi în toată Europa.” Se consider că geto-dacii au împărtășit și ei din cele mai vechi timpuri gnosticismul ofit. În cartea preotului cercetător istoric Dumitru Bălașa ,,Dacii de-a lungul mileniilor”, se spune: „Exista foarte multe reminiscente gnostice în creștinismul nostru cosmic. Se păstrează și azi urme clare de ofism în Biserica Ortodoxă Română. Astfel, jețurile, cel arhieresc și cel al puterii de stat, aflate în bisericile nostre creștine-ortodoxe sunt împodobite cu draconi și alte ființe similare. Multe din bisericile noastre de lemn sunt înconjurate cu acel brâu în torsadă care reprezintă doi șerpi încolăciți. Cârja arhierească are sus brațe ce se termină cu doi șerpi încolăciți. Din însemnele puterii, pietăţii şi înţelepciunii arhiereşti, mai putem menționa „Potnoja”, care este un mic covoraş rotund pe care stă arhiereul în timpul slujirii. Acesta se pune în Sfânta Biserică în anumite locuri, în faţa Sfintei Mese, pe solee, în faţa catapetesmei, în mijlocul bisericii, pe tronul arhieresc, acolo unde arhiereul poposeşte şi îşi exercită slujirea. Potnoja este brodată sau lucrată de mână şi are pe ea chipul unui vultur cu aripile desfăcute, zburând deasupra unei cetăţi în trei râuri. Vulturul simbolizează pietatea şi înţelepciunea arhiereului, dar şi înălţimea demnităţii arhiereşti. Este o simbolistică foarte subtilă, de aceea numai arhiereul foloseşte acest vultur în timpul slujirii. Cetatea reprezintă eparhia care i-a fost încredinţată unui arhiereu spre păstorire, in extenso, cetatea în care slujeşte arhiereul. Astfel arhiereul ține în mână șarpele (are la îndemână știința, gnoza; ca un adevărat Draconar dacic) și stă cu picioarele peste aripile vulturului getic Mama Gaya Vultureanca (își asigură zborul, devenind ca și Zeul egiptean Ptah, „Cel ce vede ca o pasăre”)). Iată vechea imagine a Vulturului (Mama Gaya Vultureanca) și a Șarpelui care apare în ritualul bisericesc actual ca și pe cnemidele de aur și argint a principilor Frăției Getice de acum peste 2500 de ani. Simbolurile Vechii Biserici Valaho – Egiptene au fost preluate de actuala biserică, asigurându-li-se astfel continuitate. Dacă tot vorbim despre șarpe, mai este de menționat și credința populară atât de cunoscută în ,,șarpele casei”. Etnologul Artur Gorovei atestă existența pe teritoriul României a unor credințe arhaice referitoare la imaginea mitică a unui strămoș primordial, a unui mare învățător, sau inițiator al oamenilor, înfățișat sub chipul unei ființe cu atribute de șarpe. Astfel, avem imaginile antice ale oamenilor giganți cu picioare de șarpe, dar și ritualul înghițirii de către șarpe a neofitului, spre „trezirea” acestuia. Ce bine se aseamănă acest lucru cu ideea gnosticilor din secolul I de a considera că, de fapt, ,,șarpele” e cel care le-a dat adevărata cunoștiință oamenilor și nu Dumnezeu. Și atunci, dacă creștinismul era o cale așa ușoară, deoarece trebuiau doar să se iubească cu adevărat toți oamenii, indiferent de naționalitate, de ce s-au păstrat la un anumit moment de către unii ,,reminiscențe” precreștine sau păgâne în imagistica creștină? Care este cu adevărat rolul acestor imagini? Imaginea șarpelui apare în unele emisiuni monetare, acordând importanța cuvenită unui asemenea symbol, cu mesaj de taină. Principalul cercetător al acestui aspect numismatic a fost specialistul în istorie antică Jona Lendering din Olanda. În urma acestor cercetări s-au descoperit o serie de monede romane pe care sunt reprezentate un șarpe încolăcit, care a fost identificat de unii specialiști cu șarpele-zeu Glykon. Astfel avem moneda de bronz bătută de împăratul Antoninus Pius (138-161) în cetatea Aboniteichos/Ionopolis din provincia romană Bithynia-Pontus (Asia Minor). Pe aversul acestei monede este reprezentat chipul împăratului cu o cunună de lauri (victorios), iar pe revers este reprezentat un șarpe cu față antropomorfă și cu păr, alături de inscripția în limba greacă „ΓΛΥΚΩΝ ΙΩΝΟΠΟΛΕΙΤΩΝ”. Moneda are diametrul de 30 mm și o greutate medie de 15,61 grame. Această monedă mai are două variante: o variantă în care împăratul nu are cunună de lauri, iar șarpele are capul îndreptat în dreapta (diametrul de 30 mm și greutatea medie de 18,22 grame); și o variantă în care împăratul are cunună de lauri, dar șarpele are capul mai mic (diametrul de 24 mm și greutate medie de 7,47 grame). Mai este moneda de bronz bătută de împăratul Lucius Verus (161-169) în cetatea Aboniteichos/Ionopolis din provincia romană Bithynia-Pontus (Asia Minor). Pe aversul monedei este reprezentat chipul împăratului cu o cunună de lauri, iar pe revers este reprezentat un șarpe cu față antropomorfă și cu păr (părul mai reprezenta și umbra), alături de inscripția în limba greacă „ΓΛΥΚΩΝ ΙΩΝΟΠΟΛΕΙΤΩΝ”. Moneda are diametrul de 29 mm și o greutate medie de 16,08 grame. Mai putem aminti moneda bătută de împăratul Decimus Clodius Albinus (196-197) în cetatea Pautalia (astăzi orașul bulgar Kiustendil) din provincia romană Tracia (geții de sud). Pe aversul monedei este reprezentat chipul împăratului, iar pe revers este reprezentat un șarpe încolăcit încercând să înghită o coloană, aflată în dreapta (stâlpul Get (Djed); Coloană a Cerului; prin înghițirea coloanei, el distruge echilibrul planetar, iar cerurile vor cădea pe pământ). Potrivit unor cercetători, șarpele este Glykon. Menționăm și moneda bătută de împăratul roman Philippus al II-lea, fiul lui Filip Arabul (244-249), chiar în cetatea Tomis. Pe aversul monedei sunt reprezentate chipurile cezarului Marcus Julius Severus Philippus (Philippus al II-lea) și al zeului egipteano-grec Serapis (în mitologia egipteană Serapis este o figură artificială, elaborată prin sincretism (întrunirea ipostazelor mai multor zei în persoana unuia singur), îmbinând trăsături ale lui Osiris și ale lui Apis, adică o manifestare a lui Apis mort, deci Osiris-Apis. Serapis este unica zeitate dintre toate religiile istorice cunoscute care a fost creată de o comisie oficială, patronată de însuși faraonul Ptolemaios I (de origine grecească) și alcătuită din preotul și istoricul egiptean Manethon (cel care a stabilit cronologia domnitoare a faraonilor, începând cu timpurile străvechi), filozoful elin Demetrios din Phalerom și Timotheus, hierofantul (conducător al ritualului de inițiere în Misterele din Eleusis). Apariția „artificială” a acestui zeu se datorează, în primul rând, unei necesități politice, de creare a unui concept religios de divinitate comună greco-egipteană.), iar pe revers este reprezentat un șarpe cu un cap care radiază (semn al divinității).

Dar șarpele ne apare pe artefactele geto-dace de acum 2.500 de ani, respective pe cnemidele descoperite în mormântul Frăției Getice de la Agighiol. Aici apare un conducător get reprezentat pe cnemidă ca un Purtător de biruință (Cel ce a învins Balaurul – Șarpele), fiind stăpânul cerului (pasărea) și al pământului (cornul de bour-zimbru), iar atitudinea sa statuară îl reprezintă în splendoarea regalității sale. Stindardul dac de mai târziu  – draconul – este format dintr-un șarpe cu cap de lup, înfipt într-o suliță, adică biruit. Pe partea stângă a cnemidei drepte apare în partea de sus șarpele încolăcit ce sâsâie în fața unui cap de păsăre. Fiind degradată în mare parte pe această porțiune, cnemida nu ne poate oferi mai multe detalii despre iconografia ce s-a dorit a fi reprezentată aici. Posibil să fie o reprezentare a Șarpelui care se poate urca în cuibul păsării spre a-i lua ouălele sau puii; Șarpele ce înfruntă pasărea. De asemenea apar tijele înalte ale unei prezențe vegetale (trestia), ce completează tabloul. Motivul acestei „confruntări” dintre pasăre şi şarpe reprezintă semnul întâlnirii forţelor cereşti (cosmice) cu cele subpământene (telurice).

Cea mai importantă piesă din colecţia Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa este declarată a fi statuia şarpele Glykon, statuie unică în lume, descoperită absolut întâmplător la 1 aprilie 1962. Ca urmare a descoperirii unice a statuetei șarpelui Glykon în Constanța, aceasta a început să fie reprezentată și în operele de artă românești. Astfel, în februarie 1994, Banca Națională a României a pus în circulație bancnota de 10.000 lei, în care, pe avers, în stânga portretului lui Nicolae Iorga, este reprezentată statuia șarpelui Glykon.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*