„Sigiliul cu struț” de la Bistrița – Năsăud

Un detectorist a descoperit un sigiliu din secolele XIV-XV cu o reprezentare a struţului, simbolul Cetăţii Bistriţa, în Pădurea Codrişor, în cursul anului 2014.  Știu că pare incredibil, dar de sute de ani struţul este chiar simbolul Cetăţii Bistriţa. Încă din anul 1300, simbolul Bistriţei este struţul. Monografiile Bistriţei scot în evidenţă faptul că Bistriţa primeşte drept de târg anual de 15 zile încă din anul 1353. Tot atunci primeşte dreptul de a avea pecete proprie cu simbolul Bistriţei, struţul. Istoricii susţin că din 1300 struţul apare constant în stema Bistriţei şi pe alte însemne ale oraşului, cum este şi pecetea şi sigiliul. Varianta ulterioară, înfăţişând un struţ încoronat şi cu potcoavă în cioc, este simbolul unei puternice dinastii europene, care a cadorisit cetatea din Transilvania cu stema sa. Cum a ajuns struţul, care aparent nu are nici o treabă cu România şi cu atât mai puţin cu Bistriţa, simbolul oraşului? Struţul încoronat cu potcoavă de aur în cioc este simbolul Casei d`Anjou. Oraşul a sprijinit dinastia d`Anjou în lupta cu nobilimea maghiară, iar pentru sprijinul său, Bistriţa a primit ca recompense autonomia, dar şi stema, care mai conţine un coif de cavaler şi un scut. „În secolul XVIII, când Casa d`Anjou a revendicat tronul regatului Ungariei, nobilimea maghiară a fost împotriva venirii acestora. Ca şi sprijin, familia regală a solicitat ajutorul oraşelor, despre care se ştia că se opuneau nobilimii. Cu această ocazie, oraşul Bistriţa, care şi-a arătat sprijinul pentru regalitate a primit şi drept de autonomie. Atunci, regele a dat oraşului stema care reprezenta un struţ cu coroană pe cap, un coif de cavaler şi un scut care avea pe el crinii Casei d`Anjou”, explica istoricul de artă Vasile Duda.

Struţul era considerată cea mai puternică pasăre în perioada medievală și de aceea a putut să ia locul Mamei Gaya Vultureanca în reprezentări. Bistriţa este singurul oraş din România care a împrumutat pe stema sa simbolurile acestei dinastii franceze. În perioada medievală acest lucru era motiv de mândrie, mai ales că struţul era considerat una dintre cele mai puternice păsări. Se credea că aceasta era singura pasăre capabilă să învingă într-o luptă un cal. Potcoava din ciocul struţului semnifică faptul că, potrivit mitologiei medievale, pasărea putea digera până şi fier (sau, după cum bine știm, potcoava era un simbol al norocului, al cercului neînchis încă). De asemenea, potcoava simbolizează şi victoria Casei d`Anjou asupra nobilimii maghiare, care avea drept simbol un cal. Struţul ar fi înghiţit calul, din care ar rămas doar o potcoavă pe care pasărea o ţine în cioc. Simbolul Bistriţei s-a regăsit până în urmă cu câţiva ani doar la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi pe un stâlp din interiorul Bisericii Evanghelice din localitate.

Sigiliul datează din epoca medievală, posibil secolele XIV – XV, sau chiar XVI, XVII şi este oricum o raritate, deoarece struțul este înfăţişat cu capul spre dreapta, şi nu spre stânga, aşa cum apărea în reprezentările acelor vremuri. „Din câte ştiu, nu cred că mai există un alt sigiliu al Bistriţei la Muzeul Judeţean, dar vom cerceta colecţiile mai vechi, din anii ’50 – ’60, pentru a avea o confirmare” a spus George Marinescu. „Stema cu struţ apare încrustată şi pe vechea Poartă a Lemnelor iar un fragment din stemă poate fi admirat şi la Muzeul Judeţean”, a mai spus George Marinescu. Daniel Georgium cel care a făcut descoperirea, are deja tradiţie în asemenea descoperiri, deoarece el a mai donat Muzeului Judeţean câteva monede de argint, una din 1624 şi una din 1686, o săgeată din secolele XV – XVI şi o plăcuţă de câini din 1890. Se pare însă, că sigiliul descoperit în 2014, este de departe, cea mai importantă descoperire a sa. În ultimii ani, municipalitatea a încercat să „revitalizeze” acest vechi simbol şi a făcut mascote care înfăţişează struţul. Astfel, în cele mai aglomerate locuri din Bistriţa au apărut un număr de 10 struţi de 1,5 metri din fibră de sticlă. Aceştia au fost pictaţi de către elevii Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba” şi sunt deliciul celor mici și ai turiștilor care se fotografiază cu ei. Iată cum acești „detectoriști” ne surprind cu descoperirile lor, pe când arheologii și istoricii au rămas puțin în urma evenimentelor. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*