Tăblițele Pyrgi – Cartea de aur a etruscilor

Încă un artefact antic se poate constitui într-o dovadă clară de înrudire a unor civilizații antice. Este vorba despre o legătură dintre civilizațiile etruscă, feniciană și geto – dacică. Artefactul despre care vorbim este „o carte de aur” antică bilingvă, constituită din câteva tăblițe de aur inscripționate. Datând din anul 500 î.Hr., tăblițele de aur „Pyrgi” au fost descoperite în anul 1964 în urma unei excavații realizate într-un sanctuar din vechiul oraș Pyrgi, în sudul Italiei. Cele trei plăci de aur conțin găuri în jurul marginilor acestora, ceea ce indică faptul că erau probabil legate într-o anumită formă. Ceea ce face ca tăblițele cu adevărat speciale este faptul că acestea sunt bilingve. Două dintre tăblițe sunt inscripționate în limba etruscă, iar al treilea în feniciană, iar astăzi sunt considerate cele mai vechi documente preromane descoperite în Italia.

Acestea conțin mărturia unei jertfe făcute de regele Thefarie Velianas zeiței feniciene Astarte, cunoscută și sub numele de Ishtar. Aceasta a fost inițial cunoscută în Sumer ca Inanna. Cultul vechii zeițe Mesopotamiene asociate cu dragostea, frumusețea, sexul, dorința, fertilitatea, războiul, justiția și puterea politică s-au răspândit în întreaga regiune. Potrivit lui William J. Hamblin, profesor de istorie la Universitatea Brigham, cele trei tăblițe de aur Pyrgi sunt un prim exemplu al răspândirii practicii feniciene de a scrie texte sacre pe plăci de aur. Deși artefactele nu pot fi privite ca o enigmă străveche, ele sunt, totuși, de o valoare istorică extraordinară și ne oferă o perspectivă unică asupra modului în care oamenii din acele timpuri își făceau cunoscută credința. Tăblițele de aur Pyrgi sunt păstrate acum în cadrul Muzeului „Etrusca Villa Giulia”, din Roma. Etruscii sunt un popor de limbă ne-indoeuropeană, care au locuit regiunea Toscana din Italia de azi, începând cu periaoda 1000–900 î.Hr., până în sec. I d.Hr., înaintea întemeierii Republicii Romane. Originea etruscilor a stârnit numeroase controverse. Există două teorii privind originea etruscilor în Italia: una a imigrării, cealtaltă a autohtoniei. Potrivit lui Herodot, etruscii au provenit din regiunea anatoliană Lidia (Lydia) și de pe unele insule din Marea Egee (îndeosebi Lemnos), iar Dionis din Halicarnas era de părere că etruscii erau autohtoni în Etruria. În baza celor mai recente evaluări științifice, ipoteza lui Herodot este cea plauzibilă. Limba etruscă încă nu este cunoscută bine. Majoritatea informațiilor despre etrusci provin din surse romane.

Fenicienii populau Fenicia (în greaca antică însemnând „Țara Palmierilor”; posibil de la Pasărea Phoenix (Fenix)?). Centrul acesteia se afla în nordul vechiului Canaan, și cu teritoriul principal de-a lungul coastei Libanului și Siriei și nordul Israelului din zilele noastre. Cultura antică feniciană era o cultură de comerț maritim, care s-a răspândit de-a lungul Mării Mediterane, mai ales între anii 1200 î.Hr. si 900 î.Hr. Deși limitele unei astfel de civilizații urbane fluctuau, orașul Tir se pare că este cel mai sudic oraș fenician. Sarepta, între Sidon și Tir, este cel mai meticulos excavat oraș din patria fenicienilor. Aceasta a fost prima civilizație care a creat bireme (corăbii). Încă mai există dezbateri pe seama subiectului dacă canaanienii și fenicienii sunt două popoare diferite. Fenicienii erau marinari iscusiți și aveau vase bune. În jurul anului 600 î.Hr., egiptenii ii plăteau pe fenicieni ca să exploreze Africa de vest. De asemenea, ei călătoreau spre Britannia pentru a schimba diverse mărfuri pe cositor și argint. Meseriașii fenicieni făceau stofe fine, dar și produse de olărit, obiecte din fildeș și metalice, pentru a le vinde. De asemenea, ei vindeau lemn de cedru. Fenicienii s-au extins în toată Mediterana, întemeind colonii pe multe țărmuri străine, inclusiv Marsilia, Cadiz, Malta, Sicilia, Cipru și Cartagina, ultima în Africa de Nord. În Cartagina ei făceau schimburi de mărfuri cu localnici africani, cumpărând fildeș prețios, piei de animale și lemn. Fenicienii au fost cel de-al doilea popor care a adoptat alfabetul , având numai 22 de consoane, dar nici o vocală. Teoria inventării alfabetului provine de la cercetătorii care exclud Sfânta Scriptură și Hronografele ca fiind surse exacte de informație și dezvoltă diferite teorii personale pentru a explica faptele istorice. Așadar, fenicienii fiind urmașii lui Canaan, fiul lui Ham, au preluat alfabetul de la Noe, bunicul lor (după mamă?) ca și evreii care l-au preluat, prin strămoșul lor Sem, tot de la Noe. Nu se cunoaște, însă, de la cine a luat Noe alfabetul. Ghilgameș, ca a trăit cu aproape 1000 de ani înaintea lui Noe, aflase despre legenda lui Uta-Napiștim, legenda despre marele potop poruncit de zei din care a scăpat doar bătrânul Uta-Napiștim.

Aceasta se vede și din asemănarea uimitoare a alfabetului fenician cu cel paleoebraic (despre care nu se știe nimic!). Alfabetul a mai fost îmbunătățit de către greci și romani. Dar se uită de existența Tăblițelor de la Tărtăria, mai vechi cu 1000 de ani decât cele din anticul Babilon. Totodată numerele așa-zis arabe, se pare că sunt de fapt feniciene. Ele au fost numite „arabe” pentru că aceasta a fost filiera prin care au ajuns în Europa. Ingeniozitatea comercianților fenicieni care le foloseau pentru a-și ține socotelile consta în faptul că fiecare cifră, scrisă fără curbe, doar din linii drepte, formează exact atâtea unghiuri câte sugerează numărul respectiv. Luați de exemplu cifra unu, veți constata că are un singur unghi. Pe același principiu, doi are două unghiuri, trei are trei și tot așa. Din păcate, tendința omului este de a simplifica, așa că acest principiu nu se mai aplică acum și cifrei șapte, care inițial avea o linie orizontală și în partea de jos, nu numai la mijloc. Dar ingeniozitatea inițială a fenicienilor a făcut ca cifrele arabe să fie folosite peste tot în lume și mai puțin în țările arabe.

Cum am aflat de tăblițele de aur etrusce (și feniciene?), am făcut o legătură cu tăblițele geto – dacice. Dacă mai sunt încă controverse legate de „Tăblițele geo-dacice de la Sinaia” (de plumb, sau turnate în plumb, după originalele din aur), conținând arhiva regilor daci, posibil ca apariția de pe teritoriul Rusiei a unor asemenea tăblițe geto-dacice din aur (posibil având ca sursă Tezaurul României aflat la Moscova) – de data acesta – semnalată de o carte nou apărută (vezi și „Enigma tăblițelor de la Sinaia” (Scrieri geto-dacice care tulbură istoria) de Daniel Roxin, Editura Burebista, București, 2018) să aducă noi lămuriri despre acestă taină istoriei. Dar, așa cum am mai semnalat, este posibil ca acest popor etrusc să fie la origini tot un popor geto- dac. Trebuie să menționez faptul că, un alt artefact simbol geto – dacic, respectiv Coifurile antice princiare de aur și argint „cu ochi”, au fost descoperite doar pe teritoriul Daciei. Un singur exemplar asemănător a mai fost descoperit pe teritoriul etrusc al Italiei. Aceste „coincidențe” ne duc cu gândul la o sursă unică, la o legătură încă nedeclarată între aceste popoare (etrusc, fenician și geo – dacic) – surse: wikipedia.org; ancientpages.com; cunoastelumea.ro; rasfoiesc.com. Etruscii, fenicienii și geto – dacii, ori au la origine strămoși comuni, sau au locuit pentru o vreme împreună, în vatra aceluiași spațiu planetar (Vatra Vechii Europe și Geții de Aur primordiali).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*