Mai ajunge doar votul?…

Normal că le merge! Și cum altfel când, la fiecare nou abuz, singura reacție de împotrivire este reprezentată de vânturarea veșnicei marote rezolvă-tot: votul! Mergem la urne și avem șansa să-i alungăm nu?!… Dar ce facem până ajungem acolo? Ce facem până ajungem la acele alegeri care chiar contează? Și apoi, ce facem dacă scrutinurile care par a fi adus schimbarea se dovedesc a fi fost doar platforme ce au rotit niște „forme”?… Ambalajele politice, miezul rămânând neatins și la fel de corupt? Căci, din păcate nu mai vorbim doar de părți posibil coruptibile… Nu mai există așa ceva. Lucrurile s-au separat de mult timp. Există doar cei ce încă luptă drept și pentru dreptate, într-un firicel tot mai străveziu ce se prelinge pe treptele unui eșichier politic pe care oricum nimic nu-l mai spală, și mâlurile corupților, straturile suprapuse, întărite, „dospite”…

Dacă votul nu aduce schimbarea conținutului (iată, deja trei decenii trecute!…), ce sens mai are să râcâim stratul superficial al „formei”, un strat pe care îl atingem oricum în limitele permise de „ei”? Da, neîndoielnic, răspunsul pentru realizarea îndreptării politice îl reprezintă, „politicaly correct”, mersul la vot. Dar nu (mai) este suficient. Pentru că atâta vreme cât miezul din forma politică rămâne neatins, doar migrat dintr-o parte în alta, nu avem un instrument suficient.

Votul nu este îndeajuns fără o reformare a instituțiilor statului, singura schimbare reală venind dinspre separația instituțiilor și puterilor în stat. În primul rând, desprinderea de mâzga politizării, apoi separarea, descălecarea din suprapunerile în care au fost împinse de partidul aflat la guvernare.

Altminteri nu se va schimba nimic. Doar formele… Puterea de azi va fi mâine, poate, a opoziției. Dar, având la dispoziție aceeași marotă folosită pe post de presupus gardian al societății, al libertăților ei, „Mergi la vot!”, și aceasta va putea cădea oricând tentației abuzului de putere (care devine, într-o clipă, exces de putere).

„Strategic”, PSD mizează și marșează pe și prin statutul de cel mai mare partid, speculând fobiile unui popor încă neîndepărtat suficient de starea atavică predecembristă. Încă suntem sub sindromul nevoii de a fi și a ne simți dominați, de a fi conduși prin forță, ne place, ne simțim (mai) în siguranță… Căci partea aia de țară, tânără, neviciată, născută ingenuă, este tot mai îndepărtată de noi (de noi, cei trecuți și îmbătrâniți într-o mentalitate cenușiu-cadaverică), de instituțiile noastre, nu forme fără conținut, ci forme cu un conținut cvasipolitizat.

Și am avut atâtea dovezi ale inutilității mersului la vot… Pentru că, neimpunând, prin forța civică la nevoie, revizuirea tarelor din instituții, lucurile au rămase de fiecare dată neschimbate… Doar formele de abuz ale partidului de guvernământ (care, dacă ar fi măturat mâne, ca formă, de pe eșichierul politic, tot ar exista în partea lui de conținut toxic prin „puieții” pe care și-a asigurat în puericultura de eșichier) au „evoluat”,

Am fost și „gazați”, șibătuți, pentru dreptul nostru de a ne fi exprimat public dorința de democrație. Iar ăia care au încercat să pună căluș liberei exprimări (e drept, niște torționari cu gulere de catifea dar, în fond, tot abuzatori), nu doar că nu au răspuns pentru ceea ce au făcut, dar au fost și avansați! Noi însă nu am mai venit cu un răspuns; am considerat că am făcut destul, că marșurile și demonstrațiile au ajuns… Apoi, am fost săltați de pe străzi, băgați în dube (Topoloveni), doar pentru că am îndrăznit să respirăm aerul rezervat guvernanților, clicilor și susținătorilor lor. Nu s-a produs nici o scânteie, ba parcă nici mămăliga nu mai fierbe (s-a stins focul chiar de tot?!)… Și a urmat ceea ce aveau ei, ca putere, de demonstrat. Abuzul de putere.

Pentru că la Târgoviște, închiderea orașului, „parolarea” infractorilor într-un cocon al administrației locale, garantat de „pretorieni” de azi ai puterii (miliția de ieri cu fețe noi, numite Jandarmerie și Poliție) nu a fost un exces de zel. Nu a fost o gafă a organizatorilor de a fi scăpat pe lângă urechile noastre interzicerea liberei circulații în beneficiul celor ce dețineau „parole”.

Or, să nu ne amăgim! Cine a îndrăznit să închidă un oraș nu se va opri aici! Și chiar dacă nu va mai avea nevoie „de mai mult”, tot va merge spre acel „mai mult”. Pentru că se află deja în zona patologică a nevoii de a-și demonstra puterea. Fără a clipi, va închide și un județ, apoi și o regiune. Și poate, în cele din urmă, țara…

Să mai ajungă dară doar mersul la vot?… Nu cumva ar trebui să învățăm ce înseamnă exercițiul civic? Nu cumva ar trebui „curățat” miezul formei (din forme!) ambalat politic?

Da, mergeți la vot! Dar nu ignorați exercițiul civic până la următoarele alegeri! O implicare pe care ar trebui să o împlinim înainte de a ajunge în pragul acelor alegeri care chiar ar putea conta. Altminteri, s-ar putea să trăim doar o altă dezamăgire…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*