O mică reşedinţă nobiliară a familiei Apor din Turia (jud. Covasna) este situată în nord-vestul depresiunii Târgu Secuiesc, la 32 km distanţă de oraşul Covasna şi 50 km de Sfântu Gheorghe. Ea face parte dintr-o moştenire patrimonială aparte, respectiv din suita de reşedinţe nobiliare ascunse în satele secuieşti, ce au rămas ca o mărturie elocventă pentru istoria și cultura unei regiuni colonizate în scopul apărării graniţelor imperiale. Curiile nobiliare din Ţinutul Secuiesc (nu unguresc) nu se bucură de spectaculozitatea reşedinţelor din restul teritoriului transilvănean, fiind mai reduse ca dimensiuni. Poate că tocmai această tipologie, conservată de-a lungul secolelor în întreg teritoriul secuiesc, le înzestrează cu un farmec deosebit, potenţat şi de istoria familiilor nobiliare pe care le-au găzduit, de legendele care le-au însoțit istoria. Construcția aflată în prezentare se află undeva departe de agitația urbană, acesta fiind de-a lungul anilor reședința nobililor Apor, care vor găsi la Turia refugiul unui cămin de care aveau nevoie. Turia (maghiară Torja, germană Torian) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Covasna. Conform principiului „în oglindă” (nume care se repetă în zone geografice diferite, arătând de fapt unitatea marii țări a dacilor), în județul Olt mai există o localitate cu același nume. Localitatea Turia (poate de la „tură”, ca „roaită”, „ocol”, „împrejmuire”, sau turn) este situată pe valea pârâului cu același nume, la o altitudine de 595 m., în partea anterioară a munților Bodoc, Ciomat și Turiei, pe drumul județean 113, Târgu Secuiesc – Bixad.
În cadrul săpăturilor arheologice făcute lângă cimitirul romano-catolic din acestă localitate au fost descoperite urme de locuire din cele mai vechi timpuri, primele dintre acestea aparținând de cultura Coțofeni (o groapă ce conținea două vase și patru bucăți de metacarpiene de animal), dar și fragmente ceramice aparținând culturilor Schneckenberg și Wietenberg, precum și două locuințe pătrate aparținând populației dacice din sec. IV-III î.Hr.. În estul satului, pe o terasă înaltă, în locul numit „Rétiláb”, se află o așezare din secolul al IV-lea. În valea pârâului Katarna a fost găsit un bordei cu vatră-pietrar din sec. VII – VIII. Pe malul stâng al pârâului Turia, în nordul localității, se află o așezare aparținând culturii Ariușd-Cucuteni, iar pe locul numit „Telek”, a fost descoperită o așezare cu două nivele de locuire, o locuință dreptunghiulară și o locuință de suprafață cu găuri de par, lângă ultima aflându-se un bordei de cultură Precucuteni, suprapus de o locuință a culturii Noua. Tot pe Telek a mai fost descoperită o așezare din prima epocă a fierului, suprapusă pe una din sec. XI – XII. Pe malul stâng al pârâului Bálványos, pe un deal, se află ruinele cetății Bálványos compusă dintr-un donjon de formă pătrată, de care se leagă incinta de piatră a unei cetăți interioare care cuprinde și platoul, și o cetate exterioară care se leagă de colțul vestic al cetății. Pe partea estică este situată poarta de intrare în cetate. Pe baza elementelor de construcție și a materialelor descoperite, donjonul a fost încadrat în sec. XII – XIII, iar incintele de piatră în sec. XIII – XIV. Cetatea a fost locuită până în secolul al XVII-lea. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1307.
Reședința nobiliară Apor amplasată între satele Turia de Jos și Caratna, reprezenta în epocă un centru administrativ important al comunității. Importanța acestei clădiri, în aparenţă modestă, tipică pentru zonele secuiești, constă în unicitatea spaţiului interior, copleşitor prin măiestria frescelor şi a tavanelor din lemn sculptat care datează din perioada Renaşterii transilvănene. Acoperite cu tencuială timp de aproape 300 de ani, picturile murale renascentiste au fost readuse la lumină în anul 1965, relevând o serie de motive şi decoraţii demne de statutul unei familii nobiliare. Povestea acestei reședință nobiliare începe încă din secolul al XVl-lea, când era o curie simplă cu trei încăperi. Aceasta este extinsă și modificată succesiv de diferiții proprietari moștenitori de vază ai familiei, ajungând în secolul XVII în timpul lui Apor Lázár, jude regal al scaunului Târgu Secuiesc, să fie o reședință cu șase încăperi. În 1690, în urma atacurilor trupelor anti-Habsburgice ale principelui Transilvaniei, Imre Thököly, curia este puternic avariată, fiind necesare lucrări ample de refacere. Acestea sunt începute în 1693 de către contele István Apor de Altorja. Figură luminată, Apor István deține funcții importante în mediul politic al principatului. Este ales în 1679 și este numit ambasador de principele transilvănean Apafi Mihály I. În 1685 devine jude regal în scaunele Ciuc, Cașin și Gheorgheni ca reprezentant al nobilimii locale.
Susținător puternic al Habsburgilor și catolic fervent, ajută la promovarea Contra-Reformei, fiind în cele din urmă Trezorier al Transilvaniei, petrecând mult timp la Viena. Apo finanțează atât școli și fundații culturale pentru promovarea Contra-Reformei, dar se ocupă și de construirea reședințelor familiei, palatul Apor de la Alba Iulia (pe atunci orașul capitală al Transilvaniei), dar și pentru reconstruirea curiei din Turia din județul Covasna, locul de proveniență al familiei. Noua reședință este modificată pentru a indica noul statut social al familiei. În vremea lui Apor István curia ajunge să funcționeze atât ca reședință nobiliară, cât și ca moșie prosperă axată pe creșterea animalelor și comerț. În spiritul conservator al nobilimii secuiești care se reflectă în multe dintre reședințele nobiliare, noul proprietar va păstra în proiect cele șase încăperi realizate de predecesorul său, Apor András, cărora le va adăuga o extindere cu încă două camere. Compartimentarea interioră reflectă preferința pentru gruparea încăperilor de locuit în jurul unui salon central. Rolul funcțional al camerelor depindea de amplasament, mărime și orientare. Din curte se făcea trecerea spre sala principală sau „palat”. Din acesta se făcea trecerea spre camerele adicente de locuit, dintre care cele mai importante erau „casa domnului” și „casa doamnei”. Restul camerelor mai mici erau folosite ca bucătărie, sau camerele servitorilor. Dintre toate, impresionează cel mai mult camerele acoperite cu bolți semicilindrice cu penetrații și picturile murale în frescă. În camera sudică sunt reprezentate figuri masculine, alternate cu motive vegetale şi peisaje, fiind probabil „camera domnului”. Sistemul de boltire este spectaculos prin tratarea nervurilor şi consolelor cu stucaturi.
În centrul camerei principale se poate observa decoraţia cu motive vegetale sau geometrice renascentiste, realizate tot în tehnica stucco, și monogramenele care atestă comanditarii S[tephanus] A[por] S[zuszanna] F[arkas]. Din această perioadă datează bovindoul ieșit în consolă din dreapta porticului de intrare. În camera nordică au fost descoperite la lucrările de restaurare fresce cu motive florale şi vegetale, care se continuă pe căptuşeala celor două ferestre cu reprezentarea unor domniţe, aceasta fiind cel mai probabil „camera doamnei”. Ies în evidență claritatea reprezentării, nuanțele calde şi acurateţea tehnicii, specifică formelor populare ale Renașterii. Aceeaşi cameră este tăvănită cu un planşeu de lemn ale cărui grinzi, descoperite abia în 2004, sunt sculptate cu motive geometrice în aceeași manieră renascentistă. Aspectul exterior actual al curiei se datorează intervențiilor lui Apor Lázar care în 1814 a refăcut acoperișul și a adăugat construcției un nou pridvor de intrare în stil neoclasic. Acesta este realizat în două registre verticale determinate de înșiruirea de ferestre și uși încadrate de pilaștrii angajați plați cu capiteluri corintice deasupra cărora stau arhitrava și friza decorată. Frontonul triunghiular cu laturile profilate este specific neoclasicismului, partea de jos fiind tratată ca o cornișă intermediară care delimitează nivelul etajului. Din nou este de notat modul în care fiecare generație s-a raportat la moșternirea primită, încercând să contribuie la înfrumusețarea reședinței familiale. Curia găzduieşte şi numeroase sculpturi în piatră şi plăci comemorative cu blazoane aparţinând familiei Apor, piesa de importanţă fiind piatra cu epitaful în limba latină a scriitorului Péter Apor, personalitate emblematică pentru cultura transilvăneană. Fiul adoptiv al lui István Apor, Péter Apor – poet excentric și prozator -, scrie în 1736, retras la Turia, „Metamorphosis Transylvaniae”, operă literară și istorică importantă, în care realizează o radiografie a schimbărilor de putere şi mentalitate din Principat, la cumpănă dintre secole, pornind de la occidentalizarea straturilor sociale, până la valorificarea obiceiurilor vechilor ardeleni.
Pe unul dintre blazoanele familiei nobiliare apare Cerbul – Țap (purtător al Pomului Cosmic al Vieții), ridicându-se dintr-o coroană regală (ca vechi simbol al anticului Cerb Sharabha, cel cu opt picioare aflat pe vasele clepsidră și coifurile din aur și argint descoperite în mormintele principilor geți de acum 2500 de ani), dublat de un alt confrate ce se ridică din slăvi. Ca o dovadă a faptului că aceste simboluri sunt perene, avem legătura pe care a făcut-o la 18 februarie 1600, marele Voievod Mihai Viteazul, când a emis o diplomă prin care acordă titlul de nobil lui Gheorghe Ciocănești, castelan al Cetății Jdioara. Diploma nobiliară datată la 18 februarie 1600, în cetatea Alba-Iulia, este, după cum afirmă arhivistul Laurentiu Ștefan Szemkovics, singura de acest fel păstrată de la Mihai Viteazul. Acest blazon sau însemn de noblețe, era reprezentat astfel: stând drept, un scut triunghiular de culoarea cerului, a cărui parte de jos este ocupată de un delușor cu patru brazde verzi de iarbă, în a cărui parte din stânga se afla un cerb (redat) în întregime, atacând o săritură mare și al cărui gât este străpuns, pieziș, de o săgeată; deasupra scutului este așezat un coif militar cu viziera lăsată în jos, pe care se află o coroană regală împodobită în chip desăvârșit cu pietre prețioase și perle, din care (coroana) se ivește deasupra din nou o jumătate de cerb, asemănător cu cel de dinainte, iar din culmea sau vârful coifului cad pe ambele laturi ale scutului fâșii sau panglici, de o parte roșii și albe, iar de cealaltă parte de culoarea cerului și aurii (panglici, panglicar, Pan-Glicoon (ca șarpe). Cerbul ridicându-se din coroană și pregătit de salt este semn al Sarabilor, iar Cerbul săgetat (sau cu capul tăiat – cum apare în stema orașului Baia) este semn al Ba-sarabilor. Dacă primii erau adepți ai schimbării, ai venirii marii schimbări planetare (noul timp, noua lume, noile specii), ceilalți erau conservatori și încercau să întârzie cât mai mult acestă schimbare, pe care o considerau nebenefică omului. Era o luptă între contrarii: acceptarea destinului, sau forța inteligenței umane, în încercarea de a ne împotrivi soartei potrivnice. Până târziu basarabii au condus acest mod de a privi viața în materie ca pe o provocare, dar în cele din urmă se pare că acceptarea a câștigat, prin comoditate
Din întregul ansamblu de la Turia, singurele anexe care se mai păstrează astăzi sunt grajdul cu acoperiş baroc și, parțial, zidul împrejmuitor. Expropriată în anii ’50, reședința revine după ’89 în proprietatea familiei Apor, în prezent fiind deschisă circuitului turistic (surse: bailetusnad.ro; wikipedia.org; romaniaturistica.com; casteleintrasilvania.ro). Pentru cei ce doresc să viziteze zona, ca obiective turistice ce pot fi vizitate putem menționa: Biserica reformată fortificată (sec. XVI), Cetatea Balvanyos, Castelul Apor, Tinovul Buffalo (o mlaștină oligotrofă) și Grota sulfuroasă.
Lasă un răspuns