Fortificațiile geto-dace de la Bunloc-Săcele (jud. Brașov)

Când urcăm spre aerul răcoritor al munților de pe Valea Prahovei, către Brașov, nici nu ne gândim cum au păzit acest pământ strămoșii noștri geto-daci atâtea mii și mii de ani. Ei au ridicat fortificații pe aproape toate înălțimile ce le ofereau condiții de supraveghere a împrejurimilor, spre a nu fi surprinși de evenimentele nedorite. Astfel, în municipiul Săcele, un arheolog amator – medicul Vlad Totoianu -, a descoperit în culmea numită „Bunloc”, ferită de ochii indiscreți și uitată de secole sau chiar de milenii, o uriașă lucrare de fortificații geto-dacă. În timpul stăpânirii maghiare, satele ce vor intra în componența actualului municipiu sunt menționate ca septem villæ valacheles (șapte sate românești). Prima mențiune oficială datează din 16 mai 1366, când regele maghiar Ludovic I de Anjou cedează printr-un act pământurile dintre râurile Timiș și Tărlung către binecredinciosul său prieten, Contele Stanislav. Numele de „Săcele” este menționat pentru prima dată într-o scrisoare a voievodului muntean Vlad Călugărul (1482-1495) către magistratul Brașovului. Posibil ca numele localității să vină de la „sâc” – cuvânt, de obicei repetat și însoțit de gestul lovirii pumnilor unul de altul, prin care cineva își exprimă satisfacția că a fost ferit el de un necaz al altuia (cu sens de „am scăpat, v-am spus eu, dar nu ați vrut să credeți”; pentru că zona este protejată de lovitura Ielelor Cerești („Cele”, ce vor dansa peste Pământ hora cea mare: Nuneasca, unde „nun” este cel care asistă pe miri la nuntă (nunta cerească ce va avea loc – fosta hierogamie sacră – asemănătare celei din balada Miorița, unde ciobănașul este vestit că va avea parte de două morți (cataclism cosmic periodic (Mama Gaya Vultureanca și Puya Gaya): unde „Vrânceanul” și „Ungureanul” sunt semnele de prăbușire repetată, semnalate prin literele „V” și „U”) și o nuntă cerească (Noua Creație ce va veni pe norii cerului).

În mitologia egipteană zeul Nun este Tatăl Zeilor, cel ce va conduce hora nunească adusă peste Lume de urgiile cosmice. Când va veni ora, ei vor juca hora! De aceea Sarmisegetusa (Sarmis=Forța vieții, ce va găsi „ușa” spre a se salva), capitala regatului geto-dac a fost ridicată în munții Orăștiei, pentru că  strămoșii „știau – ora”, sau timpul când vine cataclismul (Vechea Religie Valaho-Egipteană).  Numele „local” de „secui” poate veni de la „sec” (păpușa goală, fantoșa ce se va ridica pe scaunul de domnie al Lumii, semn al „mumiei” goale), sau de la „sâc” (sîcui” – de la „sîca”, cum se numea de fapt sabia poporului geto-dac), acest „trib” geto-dac și-a așezat vatra în cea mai protejată zonă în caz de cataclism cosmic; și pentru că au aflat cumva taina lumilor, toți maghiarii năvălitori s-au adunat  – inexplicabil – în mijlocul României și al Carpaților (zonă protejată) și au suportat vicisitudinile vremii (polul frigului din România), dorind în prezent chiar să își creeze o mare rezervație numită chiar „Ținutul Secuiesc”. De ce nu se duc maghiarii (ungurii) lângă granița cu Ungaria mamă? De ce s-au proțăpit ei în mijlocul țării noastre? De ce și-a așezat aici Comitatul Trei Scaune (numit și „Varmeghia”; „V – arme – gh – ia”, pentru că „Armele ce vor cădea peste noi sunt ale lui G” – Gordianul, Gardianul, etc). Aici este loc protejat de Sfânta Treime. Ca un semn peste timp Ardealul a avut un teritoriu numit „Șapte Scaune” (în germană „Sieben Stühle”, în latină „Septem Sedes”) aflat pe „Pământul Crăiesc” (Königsboden) din Transilvania (în germană Siebenbürgen, adică „șapte cetăți”, anume: Sibiu, Brașov, Mediaș, Sighișoara, Sebeș, Rupea, Bistrița), reprezentând unitățile adminstrative ale sașilor transilvăneni, din secolul al XII-lea până spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Din 14 iulie 1349 există prima mențiune a faptului că existau cele șapte scaune, constând din „Scaunul principal” de la Sibiu  și cele șapte „scaune secundare” de la Orăștie, Sebeș, MiercureaSibiului , Sighișoara, Nocrich, Cincu și Rupea. Scaunul Șeica și Scaunul Mediașului s-au format mai târziu, purtând denumirea de „Două Scaune”. Districtul Brașov și Districtul Bistriței s-au format și ele mai târziu, dar nu au avut subordonare scăunală. Un „scaun” reprezenta o uniune de mai multe orașe și sate, supuse aceleiași puteri judecătorești. Pentru fiecare scaun era desemnat un „jude regal” (judex regis), care era supus numai regelui Ungariei. Importanța și semnificația numărului „7” am descris-o în cursul articolelor și studiilor anterioare (Șapte Vămi Cerești, Șapte trepte ale Bisericii Omului de la Adam – Clisi etc.).

La acest număr dacă se mai adaugă „2” ajungem la „9” (Cea Nouă), semn al Eneadei, al semnificației topoarele Zeului, al lui IO („când unul se va învârti, nouă vor curge”). Nu întâmplător Transilvania „s-a bucurat” de o asemenea împărțire administrativă. De aceea ungurii nu au stat liniștiți în pusta lor, cedată tot de către geto-daci,  și și-au dorit dintotdeauna Ardealul. Se doresc o națiune sfântă, sau salvatoare, cu orice preț (autosalvatoare!). Îi enervează tenacitatea și patriotismul românilor ce nu vor să cedeze pământul sfânt al României. Ciudat, dar semnificația numelui de „Carpați” este asemănătoare în mai multe scrieri vechi. Astfel în sumeriană „KUR-PAT” înseamnă „Muntele Prinților” și amintește că înainte de Potop, au domnit aici opt regi în cinci orașe mari, timp de 241200 de ani. Apoi tăblițele sumeriene spun că a sosit Potopul, după care la domnie au venit regii popoarelor din munți. În sanscrită „KARPATA” înseamnă „Locul Guvernatorului”,  iar în latină „CARPE” înseamnă „Muntele Tău”. Dar, revenind la cercetarea noastră, trăim timpuri când adevărul istoric este decopertat de către persoane care nu au a face profesional cu istoria, ci pasiunea sau destinul i-a adus în preajma adevărului. Astfel, în localitatea brașoveană Săcele, un arheolog amator, medicul Vlad Totoianu, a descoperit în locul numit „Culmea Bunloc”, ferită de ochii indiscreți și uitată de milenii, o uriașă fortificație a geto-dacilor. Din primele cercetări, ruinele par a fi ale unui sanctuar dacic, mai mare chiar decât cel de la Sarmizegetusa.

Cum s-au întâmplat toate acestea ne spune consilierul municipal George Tănase, președinte al Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local Săcele: „Ca urmare a unei solicitări adresate de un arheolog amator, medicul Vlad Totoianu, am efectuat o deplasare în zona dealului Bunloc cu scopul de a identifica și vedea posibile vestigii arheologice, conservate în acea zonă. Întrucât din cele existente la fața locului se deduce poziționarea în trecut a unor fortificații ce înglobau așezări civile, am solicitat, atât în nume propriu, cât și în numele Comisiei pentru cultură din cadrul Consiliului Local al municipiului Săcele, prezența și consultanța unor specialiști atestați de Ministerul Culturii și Cultelor. Nu mă pricep la arheologie, dar nu poți să nu fii impresionat de ceea ce vezi acolo: o aglomerație naturală de pietre, zidurile de apărare, valul, terasele, unghiurile făcute de lucrări sunt clare. Numai că trebuie făcute săpături de sondare de către specialiști pentru a ne spune cu exactitate despre ce este vorba”. Au răspuns acestei solicitări arheologii Daniela Marcu și Anghel Istrate, care s-au deplasat pe dealul Bunloc, în zona vestigiilor descoperite. De această dată, fără nici un fel de dubiu, s-a constatat că ruinele și configurația acestora sugerează existența unui sistem complex de fortificații care nu pot aparține decât geto-dacilor. Concret, este vorba despre ziduri construite din bolovani de diferite dimensiuni, fără mortar, iar în partea superioară a dealului se delimitează în mod evident un platou circular înconjurat cu un zid de piatră. Acesta pare să fi fost un loc de cult, probabil un sanctuar dacic. În mod ciudat, ele seamănă cu cele descoperite anterior în zona Bratocea, tot pe teritoriul Săcelelor, și este posibil să facă parte dintr-un sistem de fortificații care se întindeau de la Pasul Predeal-Timiș până la Pasul Bratocea. Sunt câteva ipoteze care se desprind la ora actuală, înainte de a avea loc săpăturile arheologice sistematice. Ar putea fi vorba aici de un sistem de fortificații din epoca predacică, dat fiind sistemul de zidărie din piatră, dar fără mortar, fără nici un fel de liant, oarecum similar cu stilul de zidărie miceniană. Aici apare și o diferență față de sistemele de fortificații din zona Sarmizegetusa, din Munții Orăștiei (Costești-Blidaru), unde piatra din zidurile defensive este prinsă într-un soi de mortar.

Mai există o ipoteză ce ar susține faptul că sistemul de fortificații de la Bunloc-Săcele ar putea fi datat în perioada premedievală, adică exact din acea perioadă a istoriei din care nu s-a păstrat nimic și care a dat naștere inclusiv unor terorii aberante, precum că populația ar fi plecat odată cu armata romană, în timpul retragerii aureliene. Consilierul municipal George Tănase, președinte al Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local Săcele ne asigură că: „Având în vedere că atribuirea acestui complex de fortificații nu poate fi făcută decât în urma unor sondaje arheologice ale unor specialiști acreditați, propun Consiliului Local aprobarea unei hotărâri prin care să se aloce de la bugetul local suma necesară pentru a plăti aceste sondaje, în baza unui contract care se va întocmi cu specialiști în domeniu (…). Trebuie menționat că dacă în urma sondajelor a căror finanțare este solicitată prin prezenta se pot confirma prin probe supozițiile celor doi arheologi, impactul turistic al zonei poate fi uriaș”. Prin acesta se solicita finanțarea lucrărilor de sondare a acestui sit istoric. Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 30 milioane lei pentru efectuarea acestor sondaje. „Este a patra descoperire pe care o fac împreună cu colegul și prietenul meu Lucian Comșa, toate în zona Săcele-Brașov. Misiunea noastra se încheie aici, urmează acum să se pronunțe specialiștii în domeniu.
Felul în care autoritățile săcelene tratează această problemă, nouă ne spune foarte mult nu numai despre respectul față de rădăcinile acestei comunități, ci și despre modul extrem de matur în care liderii săcelenilor văd dezvoltarea turismului în zonă și beneficiile acestui lucru
”, ne-a declarat medicul și arheologul amator Vlad Totoianu, autorul descoperirii din anul 2005. Pentru arheologi, cercetările efectuate în anul 2006 la Săcele-Bunloc au constituit un punct de plecare al unei investigații cu multe necunoscute, din cauza complexității situației din teren. În lipsa unor date concrete, atât de ordin arheologic, cât și istoric, ipotezele emise recent în raportul preliminar privind cercetările arheologice de evaluare de pe raza municipiului Săcele, realizat de data acesta de către specialiștii Muzeului de Istorie Alba Iulia, au ca suport mai mult ipoteze de ordin teoretic și logic. Cu toate acestea, nu este exclusa posibilitatea ca în zona săceleană să fie pe cale de a fi descoperit un sistem defensiv folosit în Transilvania în zorii Evului Mediu, de o importanță deosebită. În urma cercetărilor efectuate în anul 2005 s-a tras concluzia că incinta de piatră de pe Bunloc reprezintă resturile unei așezări fortificate, ai cărei locuitori foloseau o ceramică rudimentară, prost arsă și modelată manual.

Referitor la datarea așezării, raportul arheologilor preciza atunci că, „pentru o încadrare cronologică și pentru detalierea sitului, este, însă, necesară efectuarea unei cercetări mai ample”. Dat fiind că incinta de piatră, cu o suprafață de circa 80 de hectare, nu a fost încă abordată sistematic prin săpături, observațiile de teren ale arheologilor referitoare la caracterul defensiv și chiar antropic al amenajării prezintă, deocamdată, numeroase lacune. Ca o posibilă identificare în timp a fortificației a fost dată epoca bronzului, existând mărturii care conduc la o datare a construcției în perioada de început a epocii fierului. Potrivit specialiștilor, un posibil reper în datarea incintei de pe Bunloc îl poate oferi și toponimia zonei. Cel mai sugestiv toponim cu rezonanță istorică este cel de „Valul Tătarilor”, aflat în Săcele, la poalele dealului Bunloc. Astfel, termenul desemnează un val de pământ cu o lungime de circa 1,2 km ce barează Valea Timișului, între Dealul Bâtca și un deal de pe Valea Baciului (posibil acest „val” face partea din marele proiect hidrotehnic de apărare a locurilor protejate, din calea valului ucigător ce va lovi Lumea, asemenea Valurilor Troiene și a Brazdelor lui Novac, baraje ce închid incinda carpatică a Arcei salvării neamului omenesc. El închide o vale pe care au urcat apele potopului planetar). Pentru toponimul „Bunloc” nu s-a găsit încă o explicație plauzibilă, însă cel mai probabil derivă din maghiarul „buiok”, care înseamnă „ascunzătoare” (de fapt numele de „bun-loc” face referire la faptul că acesta este un loc protejat în caz de cataclism; este aflat în Carpați și la înălțime). Relaționat cu poziția ascunsă în pădure a fortificației, toponimul capătă valențe de interes istoric (!). Interesant este și un alt toponim local, anume „lazuri”, cu care este desemnată zona platoului și de sub platoul de pe Bunloc. Pe lângă sensul de teren defrișat, curătură, pădure tăiată, acesta este întâlnit ca desemnând și un loc îngrădit (pregătit, cu o destinație, ca și o „grădiște” – Grădiștea Muncelului (loc înalt neinundabil)), ceea ce poate fi cazul și pentru zona în discuție.

Comparând observațiile de teren cu cele de ordin toponimic si istoric, pare probabil ca elementele defensive din hotarul municipiului Săcele, de la Valul Tătarilor și Bunloc / Lazuri să aparțină evului mediu timpuriu. În concluziile raportului specialiștilor arheologi se arată că, „dată fiind importanța siturilor de la Săcele-Bunloc și Valul Tătarilor, în vederea clarificării și susținerii punctelor de vedere exprimate, recomandăm continuarea cercetărilor arheologice, menționând, totodată, și unicitatea situației pentru spațiul transilvan, de asociere a sistemelor de fortificație cu val de pământ și incintă de piatră de dimensiuni nemaiîntâlnite până în acest moment niciunde. Ne aflăm în fața unei situații unice și extrem de spectaculoase, continuarea unor cercetări arheologice sistematice și de mare amploare în zonă contribuind la îmbogățirea cunoștințelor despre sistemele defensive folosite în Transilvania în zorii Evului Mediu. Totodată, având în vedere caracterul restrâns al cercetării în raport cu dimensiunea obiectivului în cauză, nu putem exclude ca, la o cercetare mai aprofundată, ar putea să apară elemente noi, care să infirme sau să confirme afirmațiile exprimate. Ne aflăm în fața unei situații unice și excepțional de interesante, atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg, interesat de istorie, recomandând alocarea de noi fonduri pentru susținerea financiară a unor campanii arheologice ulterioare”. Pe teritoriul municipiului Săcele, în zona Bunloc (loc necunoscut), a fost descoperit și un tezaur monetar de 40 de piese, din perioada La Tene (24 numerar republican și 16 imperial), fapt ce întărește necesitatea continuării cercetărilor arheologice sistematice.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*