Cine trece pragul Muzeului Dunării de Jos de la Călărași, secția de arheologie, va putea să admire o statuetă antropomorfă descoperită în așezarea de la Piscu Crăsani, cu totul specială. Cetatea dacică de la Piscul Crăsani se află pe raza comunei Balaciu, lângă satul Crăsanii de Jos, pe malul drept al Ialomiței. Comuna Balaciu se află pe drumul E60, între orașele Urziceni și Slobozia. De la Urziceni până în centrul comunei Balaciu sunt aproximativ 22 km, iar din centrul comunei Balaciu până la Crăsanii de Jos mai avem de parcurs cam 5 km, pe drumul 37. După ce parcurgem cam patru kilometri, înainte de a traversa podul peste Ialomița, zărim pe partea stângă în sensul de mers, către Crăsanii de Jos, câteva coline fragmentate. Spre acel loc ne îndreptăm atenția, numit Piscul Crăsani. Pe acele coline se spune că a fost cetatea regelui dac Dromichete. Urmele ei se văd și astăzi și sunt cercetate cu atenție de către arheologi. Aici a fost descoperită această statuetă, pe vatra unei locuințe de suprafață, aparținând culturii Bolintineanu (după M. Neagu). Cultura Boian din neoliticul mijlociu (cca. 4500-3900 î.Hr.) este denumită astfel după așezarea Boian, descoperită pe grindul Grădiștea Ulmilor din mijlocul fostului lac Boian, situat între satele Dorobanțu și Ciocănești (jud. Călărași). În cadrul culturii Boian se disting trei faze de dezvoltare: Bolintineanu, Giulești și Vidra. În faza Bolintineanu aria de răspândire a culturii Boian pornea de la cursul inferior al Siretului (cu excepția Câmpiei Brăilei) până aproape de Olt.
Comunitățile fazelor Giulești și Vidra au devenit mai dinamice și, probabil, în căutare de noi terenuri pentru cultivare s-au extins înspre N și N-E, ocupând câmpia Brăilei și pe cea din S-E Moldovei, trecând probabil (după unele urme arheologice) și dincolo de Prut. Au pătruns în S-E Transilvaniei, iar în S-V Moldovei au ajuns în contact și s-au amestecat cu purtătorii unei faze târzii a culturii ceramicii liniare, contribuind la sintetizarea culturii Precucuteni. Statueta studiată se prezintă sub forma unui bust cu înălțimea de 80 mm., iar grosimea de 50 mm.. Descoperirile arheologice de plastică antropomorfă constituie partea cea mai importantă pentru reconstituirea universului spiritual al comunităților din pragul perioadei neolitice (mileniul V î.Hr.). Deși se consideră că statueta reprezintă un personaj mascat (idol, zeu, vrăjitor, cel ce comunică cu spiritele, etc.), detaliile feței ocupă un rol foarte important, fiind redate chiar și sprâncenele personajului, ceea ce reprezintă un unicat printre descoperirile de plastică antropomorfă de tip Bolintineanu. Foarte proibabil ca acestă reprezentare a sprâncenelor aflate în poziție ridicată a fost necesară pentru a sublinia expresivitatea piesei statuare. Capul statuetei este ușor împins spre spate (pentru a putea păstra masca pe față? sau pentru a putea privi către cer? sau de cer ne ascundem cumva?), nasul este redat printr-o proeminență, iar ochii și gura sunt redate prin orificii incizate în profunzime. Mâinile sunt disproporționate, fiind așezate una mai sus și alta mai jos. Ornamentarea s-a făcut prin incizii liniare sau curbilinii.
În afara inciziei sub forma celor trei șiruri paralele trasate pe gâtul idolului (coliere?), la aceeași piesă s-au observat urme de pictură cu roșu, care au conturat marginile măștii, ce se detașează astfel mai clar și în secțiune. Pictura, ca tehnică folosită la plastica antropomorfă a fost observată pentru perioada neoliticului dezvoltat, doar în cazul acestei statuete de la Piscu Crăsani. Pasta din care a fost confecționată statueta este poroasă, din lut amestecat cu pleavă, iar arderea este nemiformă, piesa fiind arsă oxidant, într-un cuptor, în care a fost așezată pe spate, unde arderea s-a efectuat la cenușiu – deschis, iar în restul corpului la galben – cărămiziu. Piesa a fost clasată în categoria tezaur a Patrimoniului Cultural Național, având numărul de inventor: 9156. Muzeograful Andreea Parnic de la Muzeului Dunării de Jos de la Călărași a comunicat că, pentru valoarea sa deosebită, acestă statuetă a fost declarată ca fiind „Exponatul lunii aprilie 2019” în cadrul Muzeului Dunării de Jos de la Călărași (surse: wikipedia.org; argumentpress.ro). Statueta aceasta, datorită faptului că este posibil să poarte o mască (ascunderea adevărului, dublarea personalității – dualitate), poate reprezenta un idol, un zeu, un vrăjitor, un mesager al zeilor sau al spiritele. Prin poziția ridicată a sprâncenelor atitudinea personajului poate fi de mirare sau uimire totală (asemănătoare cu statuetele de la Lepenski – Vir), în fața unui fenomen neașteptat și grandios. În același timp poate fi declarată ca asemănătoare cu zeițele feminine cu profil de pasăre din cultura Vinca (fețe triunghiulare). Culoarea roșie cu care este vopsită statueta amintește de culoarea sângelui, de ouălele roșii de Paște, de picturile roșii din grote, de statuile roșii vopsite sau sculptate în porfir roșu, de ocrul roșu cu care erau „stropite” mormintele (în present obiceiul s-a păstrat, mormintele fiind stropite cu vin roșu). Și poziția mâinilor la această statuetă (dreapta mai sus și stânga mai jos) poate avea o semnificație (de-a dreapta și de-a stânga Tatălui, sau dualitatea Creației Universale, creatoare, dar și distrugătoare). Privind această mica statuetă, veche de aproape 6000 de ani, vedem sau înțelegem câte valențe și noi mesaje vin către noi din negura vremurilor trecute… (G.V.G.)
Lasă un răspuns