Tezaurul de vase romane din argint de la Muncelul de Sus (sec. II-III d. Hr.) a fost descoperit în toamna anului 1972 cu prilejul unor lucrări agricole, în locul numit „După sat”, sau „Țărăncuțe”, aflat în partea de sud-vest a satului Muncelul de Sus, din comuna Mogoșești – Siret, județul Iași. El constă din patru cupe întregi, mai mult sau mai puțin deteriorate, o caserolă fragmentară şi un fragment dintr-un vas de proporţii mai mari – probabil bol sau cupă. Iniţial se pare că în componenţa ansamblului intra şi un al şaptelea vas, astăzi pierdut. Toate piesele tezaurului au fost realizate din aliaj de argin. Pornind de la forma și decorul vaselor se apreciază că tezaurul a fost produs în ateliere diferite ale lumii romane, constituind un serviciu de vin, dăruit probabil unui șef carpic de la est de Carpați, poate la începutul secolului al III-lea d.Hr., când în zonă puterea dacilor liberi era în plină ascensiune.
Din depozitul ieşit întâmplător la iveală în 1972 s-au păstrat întregi patru cupe, mânerul dimpreună cu o parte a buzei unei caserole, precum şi un fragment din peretele unui bol. Două din cupele întregi au ornamentaţie zoo- şi antropomorfă, una are corpul lis, iar cealaltă decorat cu caneluri verticale. Registrul uneia din cupe înfăţişează doi Eroşi vânând „cu plase” un cerb şi o gazelă. Ca elemente peisagistice apar arbori. Mihai Gramatopol specifica faptul că ocupaţiile felurite ale Eroşilor în imagistica alexandrină și prezenţa peisajului vegetal ne amintesc de acea cupă peisagistică de la Muzeul din Alexandria pe care A. Adriani (Divagazioni intorno ad una coppa paesistica di Museo di Alexandria, Roma, 1959) o considera tipică pentru specificul figurativ al artelor miniaturale din metropola de la gurile Nilului. Cea de a doua cupă a tezaurului are o decoraţie zoomorfă desfășurată pe două registre. Registrul superior desfăşoară o suită de peşti răpitori, unelte de pescuit şi păsări de apă. Registrul inferior are două cupluri antitetice de animale acvatice fantastice – semn potop planetar (tauri marini şi grifoni marini şi respectiv, gazelă marină şi grifon marin). O cupă de argint cu decoraţie acvatică „alexandrină”, asemănătoare celei de-a doua cupe de la Muncelul de Sus, a fost descoperită la Apulum, iar M. Macrea a mai văzut-o la Cluj înainte de ultimul război (Ernst Künzl, Ein römischer Silberbecher aus Apulum-Alba Iulia, în „Archaeologisches Korrespondenzblatt” 1980, 3, pp. 261-268).
După profil, cupele amintite au analogii datate de D. E. Strong în secolele al II-lea şi al III-lea. Dacă sub raport iconografic atare bestiariu acvatic e comun mozaicului şi vaselor de argint romane până în secolul al IV-lea e.n., tema „nilotică” a registrului superior, ilustrată de celebrul mozaic de la Palestrina sau de nenumăratele reprezentări ale picturii central-italice dinaintea erupţiei Vezuviului, ar îndreptăţi atribuirea cupei respective artei argintarilor alexandrini din secolul I e.n. Și aceasta cu atât mai mult cu cât două vase similare, azi pierdute, au fost descoperite unul în Dacia (la Apulum), iar celălalt în apropierea Daciei, în Dalmaţia (L.Byvanck-Quarles van Ufford, Les vases en argent à échassiers conservés à Istanbul, în Melanges Mansel, Ankara, 1974, p. 339, apud. F. Baratte, À propos de l’argenterie romaine des provinces danubiennes, în „Starinar”, XXVI, 1975, p. 34, pl. I/2. (decorat fiind cu bâtlani prinzând şerpi, copaci, păpuriş, raţe etc.), nilotismul tematicii lor nemai lăsând nici o îndoială cât priveşte obârşia alexandrină. Cornelius C. Vermeule, în ce priveşte toreutica, şi Irving Lavin, în domeniul mozaicului, au atras atenţia asupra migraţiei temelor nilotice şi nord-africane în mediul microasiatic şi sirian. Faptul nu constituie, desigur, un argument contra originii zonei „alexandrine” a tezaurului de la Muncelul de Sus, pe care Mihai Gramatopol îl consideră unitar şi pătruns în teritoriul de la nord de Dunăre cu foarte mare probabilitate în secolele I î.e.n.- I e.n., în vremea în care circulau în lumea romană şi au fost îngropate în barbaricum tezaurele manufacturate în atelierele de tradiţie elenistică din Orient (cum e tezaurul de la Hoby). Categoria de vase de argint de sorginte orientală sau de copii romane ale acestora, de felul celor de la Muncelul de Sus, s-au aflat în circulaţie până cel târziu în secolul al II-lea (cazul Tezaurului de la Berthouville, Franţa). Tezaurul în discuţie merită o atenţie specială pentru a constata dacă el este sau nu o manufactură romană după prototipuri elenistice (alexandrine sau microasiatice), pentru că doar în acest caz data pătrunderii lui în Moldova ar putea fi ridicată după cucerirea traiană a Daciei. Acum urmează ca cercetătorii în domeniu vor stabili cărei perioade aparțin obiectele componente ale acestui tezaur, secolelor I î.e.n. – I e.n sau secolelor II – III d. Hr. Oricum, valoarea lor este inestimabilă.
Pentru cei interesați Tezaurul de vase romane din argint de la Muncelul de Sus, comuna Mogoşeşti-Siret, (jud. Iaşi) este adăpostit acum de către Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț. (G.V.G.)
Lasă un răspuns