Ipocrizia și fariseismul partidelor non-electorale…

Au fost puzderie! Se lăudau că răstoarnă lumea! Măcar pe aia politică… Se agitau despre felul în care vin ele din urmă și cum vor repune valorile naționale în drepturile firești, de nici nu mai știai pe care să-l asculți primul. Să-l asculți, pentru că până la a crede oricum mai era calea unor cumpene electorale! Și atât de vocative, de pline de „argumente”, de revărsări și, adesea, înfierări nontovărășești (pentru că, fiind desprinse unele din altele, aproape într-un traseism politic, practic se atacau colegii de mai agârț între ei)… Toate se lăudau că „mai e un pic”, încă un strop „de răbdare” să strângă „listele” și apoi or să iasă în față.

Firește, nu au reușit „cu toatele” (!)… Și nu au apărut la tabloul „premianților” de lângă urna electorală. Dar, felul în care se manifestă partidele în formare după ce au fost dezformate (!) din afișajul electoral oficial, prin decizia Biroului Electoral Central, nu poate decât să-ți lase un gust amar. Pentru că este dovada adevăratului nivel al implicării în protejarea „Cetății”, este măsura de oca(ră) a interesului și pseudoaltruismului lor civico-politic întru’ binele Agorei. O acțiune definită în triada lui „a putea”, „a voi” și, finalmente, „a fi” (în sensul de a exista cu punct și acronim pe buletinul de vot), doar de interese, ipocrizie și mult fariseism.

Or, la ce te poți aștepta de la aceste forme fără conținut al unui continuu „mai încearcă o dată” la următoarele scrutinuri? La următoarele etape și perioade de înscriere, de strângere a listelor necesare și a depunerii complete…

Pentru că nu poți fi o mișcare politică doar în măsura în care ai numele pe buletinul de vot! Căci, acolo, vorbim deja, nu de o manifestare în interesul Agorei, ci, primordial, în propriul interes. Interesul de a ajunge la o sinecură de finanțare de unde, eventual, să facă măcar o parte din acele lucruri mărețe pentru țară (promise la fel de măreț).

De aceea, cel mai rușinos pentru aceste „partide” nu este faptul că nu au ajuns pe liste. Ci felul în care au amuțit doar pentru că nu au ajuns acolo… Gata, s-au isprăvit toate acele resurse de critică socială, politică și economică, punând botniță chiar și exprimărilor de „părălălogi” despre cutare și cutare fenomen, fără a mai da măcar acele asigurări și garanții, nici măcar pe rețele sociale, că, orice ar fi (inclusiv, să nu ajungă partide „mari”) se vor zbate pentru țară.

Dar este ceea ce merităm și la acest nivel, de la bun început acceptându-le minciunile. Toate acele promisiuni și angajamente pe care le știm lipsite de logică și putință. Pentru că, din păcate, promisiunile pe care le fac aceste aspirante sunt din start otrăvite, condiționând acel „se vor zbate pentru țară” de intrarea în familia aleșilor politici. De faptul de a fi votate. Dacă nu, de ce să se mai agite, nu?! De ce să mai critice? De ce să-și mai piardă timpul cu „analize”, un fel de a spune, că multe afirmații erau oricum „după ureche” ori din auzite de pe la alții (nici măcar citite, că e un efort istovitor să te documentezi, să deschizi o carte, mai simplu răspunzi pe rețele în vorbe cât mai pompoase).

Toate acele voci, atât de numeroase în perioada strângerii de semnături, au amuțit. Nu le-a pus nimeni botniță. Nu le-a luat nimeni dreptul de a se exprima, chiar și din afara listelor cu partidele de pe buletinul de vot. Ele singure au decis să tacă și doar pentru că le-a dispărut interesul imediat. S-au întors, cu „liderii” lor cu tot, la treburi mai apropiate de cămașa de dinaintea îmbrăcării a fel și fel de straie „de sacrificiu” pentru țară. Iar aici este greșeala lor fundamentală. Pentru că nu văd mai departe de bârna pe care voiau să o înfigă în ochiul contracandidaților, dar și pe aceea să o „miște” numai în confruntări electorale garantate de prezența pe buletinul de vot.

Când, de fapt, tocmai poziția de „outsideri” electorali, dar nu și politici, pentru că sunt încă partide înregistrate legal, ar trebui să le fie principalul atu. Pentru că pot vorbi din afara „ringului”. Nu sunt constrânse de limitările, tot mai stupide, ale normelor de exprimare electorală, pot critica, analiza, pot da soluții (dacă le-ar și avea, desigur!). Pot fi ceea ce ar trebui să învețe a fi înainte de a se crede, nu doar cu numele și numărul de pe foaia registrului partidelor politice, formațiuni. Să învețe a fi, înainte de orice, mișcări civice. Pentru că, dacă de partide țara s-a săturat, tribuna civică reprezintă încă un punct de reper.

Și este trist să vezi că, de exemplu, pe marginea forțării schimbării regulilor de organizare a referendumului, nici unul din aceste partide nonelectorale nu se pronunță. Iar criticile, semnele de avertizare au rămas tot în sarcina unor ONG-uri. Culmea, parte dintre ele aflate, în perioada „de aur” (aceea de strângere a semnăturilor aderenților) a acelor „formațiuni”, rămase azi în afara buletinului de vot, în plin vizor critic.

Iar dacă acestea nu pot susține nici măcar o campanie civică, nu mai bine rămân acolo unde sunt acum, în umbră și se hrănesc pe mai departe cu iluzii, fără a le mai „vinde” însă și unor oameni care au crezut în ele?…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*