Orașul moșiilor trecute…

Popești-Leordeni este un oraș din județul Ilfov, aflat în vecinătatea sud-estică a municipiului București, la ieșirea către Oltenița. Orașul se află pe malul drept al râului Dâmbovița și este format din trei foste sate: Popești-Conduratu sau Pavlicheni, Popești-Romani și Leordeni, fiind așezat pe moșia „Ciumernicul” a unor boieri ziși „din Popești” și „din Sintești”.

Localitatea Popești apare pentru prima dată în documente încă din anul 1532, când se face pomenire de moartea lui Vlad Vodă, înecat în apele Dâmboviței. În anul 1632, când Sofica, fiica vornicului Stoica din Sintești, s-a căsătorit cu boierul Gheorghe Caridi, aceasta a primit în dar jumătate din satul Popești, cealaltă jumătate cumpărând-o mai pe urmă. Dacă acesta ar fi istoria Popeștiului, cealaltă parte, a moșiei Leurdenilor (Furduiești), este după cum urmează: pe drumul ce se îndreaptă dinspre Bucureşti spre Olteniţa, pe un pinten de deal, între două ape, râul Dâmboviţa şi balta Ochiul Boului (denumire încă din anul 1945), odinioară înconjurat de pădurile seculare Cernica, Tânganu, Pantelimon şi Ciumernicu era situat Conacul Leurdenilor, la marginea comunităţii care, mai târziu, va primi acelaşi nume. Acest tip de aşezare, pe culme, a oferit populaţiilor din vechime un loc uşor de apărat, fiind tipic aşezărilor din acea perioadă, precum Glina, Bobeşti-Bălăceanca, Tânganu, Dudeşti, Văcăreşti. Trebuie amintit că în jurul Bucureştilor exista un dispozitiv de puncte întărite alcătuit din mănăstirile fortificate de la Plumbuita, Căldăruşani, Plătăreşti, Mărcuţa, Văcăreşti şi Cotroceni, la care se adaugă şi o serie de rezidenţe, la rândul lor fortificate, printre care se poate număra ansamblul de la Leurdeni. Toate acestea s-au ridicat pentru că Imperiul Otoman interzicea ridicarea de cetăți sau alte fortificații ce puteau deveni puncte de sprijin și apărare în caz de revoltă a poporului asuprit. Moşia Leurdeni sau Furduieşti, aşa cum era menţionată în hrisoavele vremii (cea dintâi atestare – la 1 martie 1592) a avut ca primi proprietari pe Băleni, familie din care provenea Udrea Băleanu, unul dintre cei mai viteji căpitani ai lui Mihai Viteazul. După moartea lui Udrea vel Armaş, sora lui, jupâniţa Grăjdana ot Leurdeni, adesea menţionată ca făcând danii pentru mănăstiri şi iertând sătenii de dări, a rămas moştenitoarea domeniului. În 1641, proprietar al Leordenilor îl aflăm pe Badea Postelnicul Băleanu, care lasă la rândul său moşia feciorilor vărului său Ivaşcu Vornicul Băleanu, respectiv lui Gheorghe Clucerul şi Petre Paharnicul. Prin urmare, de-a lungul întregului secol al XVII-lea şi până la jumătatea secolului al XVIII-lea, moşia Leordeni rămâne proprietatea Bălenilor. La 1744, Ancuţa Băleanu se căsătoreşte cu Radu Văcărescu, fiul lui Enache Văcărescu, şi primeşte ca zestre „Moşia Leurdeni ot Elhov, hotărâtă şi împietrită dupreste tot hotarul cu pivniţă de piatră, după cum arată şi zapisele cele vechi”. După moartea Ancuţei şi a lui Radu Văcărescu, Leurdenii sunt moşteniţi de fiul lor Constantin Văcărescu, mare stolnic şi de soţia acestuia, Safta Kretzulescu.

Aceştia dau ca zestre moşia fiicei lor Smaranda Văcărescu, la căsătoria ei, la 25 martie 1796, cu Mihail Manu, mare Vornic. Tot pe Mihail Manu îl regăsim la 1805 mare caimacam al Craiovei, iar mai târziu membru al Căimăcămiei Ţării Româneşti, calitate în care a reuşit să preîntâmpine năvălirea în Bucureşti a armatei turceşti trimisă să reprime mişcarea lui Tudor Vladimirescu şi a Eteriei. Tratativele purtate de Căimăcămia munteană cu unii dintre comandanţii armatei turceşti s-au desfăşurat tocmai în reşedinţa lui Manu de la Leordeni. După moartea lui Mihail Manu care a survenit în 1835, Leordeniul a fost moştenit de fiul acestuia, Nicu Manu, mare Logofăt. În martie 1861, moşia a fost achiziţionată prin licitaţie (contra 25000 de galbeni), de către Enache Ghermani, bancher însurat cu o descendentă a neamului Obrenovici. Până în 23 octombrie 1910 moşia rămâne în proprietatea acestora, dată la care Efrem Ghermani o vinde. La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe teritoriul actual al orașului erau organizate comunele Popești-Conduratu și Leurdeni, în plasa Dâmbovița a județului Ilfov. Comuna Popești-Conduratu era formată din două sate, Popești-Români și Popești-Pavlicheni, cu 810 locuitori, în majoritate bulgari romano-catolici, care trăiau în 154 de case. În comună funcționau o școală mixtă, o biserică ortodoxă și una catolică. Comuna Leurdeni era formată din satele Leurdeni-Români și Leurdeni-Sârbi, având 496 de locuitori. În comună funcționau o mașină de treierat cu aburi, o școală mixtă cu opt elevi (din care trei fete) și o biserică. În anul 1873, cele două comune au fost unite sub numele de Popești-Leurdeni, iar în 1925 comuna făcea parte din plasa Pantelimon a aceluiași județ și fiind compusă din satele Popești-Pavlicheni (reședința), Popești-Români, Leurdeni și cătunul Cula, având o populație de 2100 de locuitori.  În 1950, comuna Popești-Leordeni a fost arondată raionului N. Bălcescu din orașul republican București, iar în 1968, a devenit comună suburbană a municipiului București, toate satele ei fiind contopite într-unul singur. În 1981, a trecut la Sectorul Agricol Ilfov, subordonat municipiului București, sector devenit în 1997 județul Ilfov. În acest oraș majoritatea locuitorilor sunt români (88,89 la sută). Pentru 9,87 la sută din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (65,99 la sută), cu o minoritate de romano-catolici (22,11 la sută). Pentru 9,79 la sută din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Orașul Popești-Leordeni are ca patroană și ocrotitoare pe Sfânta  Fecioară Maria, hram purtat și de principala biserică romano-catolică din oraș, iar în fiecare an, pe data de 8 septembrie (sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare Maria) toți locuitorii țin sărbătoarea în mod deosebit. Opt obiective din orașul Popești-Leordeni sunt incluse în Lista monumentelor istorice din județul Ilfov ca monumente de interes local. Șase dintre ele sunt clasificate ca situri arheologice (între care ruinele conacului Costaforu), iar două ca monumente de arhitectură — ansamblul fostului conac Manu, datând din secolele al XVII-lea–al XIX-lea, cu pivnițele boltite și biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Pe listă se mai află și Biserica Vintilă Vodă din Popești-Leordeni, cu hramul „Sfânta Alexandrina” și „Sf. Ierarh Nicolae”, din cartierul Popești-Români (construită în anul 1676).

Ca așezăminte de cult avem mai multe biserici. Putem începe enumerarea cu Biserica parohială „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, care este o biserică ortodoxă din orașul Popești Leordeni, aflată pe strada Breaza, la numărul 36. Pe drumul ce se îndreaptă dinspre București spre Oltenița, la marginea capitalei, se ridică silueta albă și frumoasă a bisericii din Parohia Leordeni, construită între anii 1985-1992, pe locul unei biserici mai vechi, fostă ctitorie a marelui vornic Mihail Manu, ridicată între anii 1807-1808 (monument istoric) și dărâmată în întregime de cutremurul din 4 martie 1977. Biserica actuală din Popești Leordeni a fost construită în anii grei de teroare comunistă, de către părintele paroh Ștefan Popa – când în București și în țară erau demolate una după alta bisericile, fără a ține cont că poporul român este creștin de două mii de ani. Târnosirea bisericii a avut loc în ziua de 8 noiembrie 1992, sărbătoarea hramului, aceasta fiind săvârșită de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, în fruntea unui ales sobor de preoți și diaconi, înconjurat de credincioși adunați din întreg județul Ilfov. Biserica, deosebit de frumoasă, respectă planul vechiului lăcaș de cult și este înzestrată cu mobilier, icoane și toate cele necesare cultului și îndeosebi cu o frumoasă pictură în frescă, spre bucuria credincioșilor și a vizitatorilor. Biserica este împrejmuită cu un gard de zid de 3 m înălțime, iar intrarea se face prin turnul clopotniței, construit tot în această perioadă, înscriindu-se perfect în arhitectura complexului căruia îi sporește frumusețea. În dreapta și stânga clopotniței se află oficiul parohial și capela mortuară, și ele construite odată cu biserica parohială. Biserica este construită în plan treflat, cu abside semicirculare, cu pridvor deschis sprijinit de stâlpi masivi din beton, cu muchiile teșite și scobite, având deasupra o turlă. În pronaosul boltit se află un balcon (cafas) sprijinit pe colonete din beton. Naosul are o boltă sferică pe pandantivi. Fațada este decorată cu panouri delimitate de factură neoclasică și cu o cornișă realizată din profile de tencuială, unde este realizată în mozaic icoana hramului. Tot în mozaic este realizată la intrarea în clopotniță icoana hramului și Maica Domnului. Biserica este pavată cu marmură, iar la subsol este un loc funerar cu șapte cripte pentru primii ctitori, cu o boltă din cărămidă în stil Brâncovenesc. Piese de mare valoare artistică, datând din perioada 1730-1750, nu au mai putut fi recuperate dintre dărâmături: catapeteasma, baldachinul din altar, amvonul, jilțul arhieresc, tetrapodul. S-a distrus în totalitate portretul vornicului Mihail Manu cu soția sa Smaranda, copii și nepoții, pictat în ulei pe pânză de talentatul pictor Nicolae Polcovnicul. Din vechea pictură în frescă, opera a pictorului Mincu Zugravul, s-au putut recupera în pronaos câteva scene cu sfinți. Singurul element de o deosebită valoare care s-a păstrat este portalul din piatră (pragul) de la ușa de intrare, sculptat în stil Brâncovenesc și decorat cu stema dublă a Țării Românești și a Moldovei (porumbelul cu crucea în cioc), lucru obișnuit în timpul domniei fanariote, datând probabil din timpul lui Nicolae și Constatin Mavrocordat, domnitori la acea vreme în Muntenia și Moldova.

Printre dărâmaturi a fost găsită pisania (care a fost așezată deasupra ușii de intrare), care mărturisește astfel: „În slava Sfintei Troițe și întru cinstea marilor arhistrategi Mihail și Gavriil și a marilor împărați Constantin și Elena – ziditu-s-a această biserică din temelie și s-a împodobit după cum se vede de dumnealui Vel Vornicu Mihail Manu, a fi spre pomenire în veci și începându-se de la leatul 1807, a fost sfârșit în stăpânirea marelui împărat al Rosii Alexandru Pavlovici, în 1808, în luna Septembrie.” Casa parohială construită în anul 2007 este în present sediul Protoieriei Ilfov Sud. Parohia are un grup de cateheză și desfășoară programele „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala”. În plan editorial, aici se editează lunar buletinul parohiei. În cancelaria parohială este deschisă permanent o expoziție de carte veche, unde cel mai vechi exponat datează din 1809. Biblioteca parohială este deschisă tuturor enoriașilor, având o largă colecție de cărți cu conținut pastoral, dialoguri religioase, predici și îndrumări duhovnicești. Aici se află în curs de amenajare și o expoziție de icoane vechi. Printre cei care beneficiază de ajutorul material al parohiei (alimente, îmbrăcăminte, medicamente și lucruri de uz casnic) se numără Penitenciarul Jilava, Spitalul de boli psihice Bălăceanca, precum și rezidenții de la Căminul de bătrâni al Fundației „Sfântul Petru” din localitate. Copii defavorizați de la Școala Nr.3 din parohie primesc ajutoare periodic prin intermediul profesorilor de religie. Tot pentru enoriași se află în faza de finalizare un centru social, construit în parteneriat cu Primăria Orașului Popești Leordeni.

Biserica „Vintilă Vodă“, cu hramul „Sfânta Alexandrina”, este o construcție importantă al artei secolului al XVII-lea din vecinătatea Bucureștiului, aflată pe lista monumentelor istorice din Județul Ilfov (cod LMI IF-II-m-B-15308). Clădirea este situată pe terasa sudică a Dâmboviței. Inițial a funcționat ca biserică parohială ortodoxă a fostului sat Popești-Români, actualmente parte a orașului Popești-Leordeni din județul Ilfov, pe strada Unirii nr. 26. Biserica este reprezentativă pentru acea perioadă, fiind construită în manieră tradițională, după tipul bisericilor-paraclis al curților boierești, pe plan dreptunghiular, fără pridvor. Cu toate acestea se observă unele elemente de noutate, specifice perioadei de căutări în arhitectura bisericească de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Dimensiunile exterioare ale edificiului sunt de 18,50×7,50m, acesta având pereți de cărămidă arsă, cu grosimea de un metru. Naosul și pronaosul au acoperișul sub formă de calote sferice. Absida este boltită tradițional, cu un mic cilindru urmat de o semi-calotă, ca noutate arhitectonică remarcându-se sprijinirea acesteia pe o consolă continuă. Tot ca inovație, sau ca element înnoitor, îl reprezintă zidul interior plin ce desparte naosul de pronaos la bisericile tradiționale, acum înlocuit cu un sistem primitiv de trei arcade, element arhitectonic ce avea să se impună mai târziu. De remarcarcat este și scara ce duce la clopotniță, amenajată în grosimea zidului nordic al pronaosului, ca la mai toate bisericile timpului, însă modul acesteia de desfășurare și lungimea acesteia o face inedită. Numele sugerează că, pe locul actualei clădiri de cărămidă, ar fi fost o altă biserică sau construcție religioasă de lemn construită de voievodul Vlad-Vintilă de la Slatina, probabil în amintirea unchiului și predecesorului său pe tron, cel înecat în Dâmbovița „(…) la Popești, den jos de București (…)” (citat din Radu Popescu  – „Istoriile domniilor Țării Românești”, în „Cronicari munteni”, vol.I, București, 1961, p.281). Totuși această ipoteză nu poate fi demonstrată, nici urmele arheologice de suprafață, nici documentele, nici măcar tradiția locală nu atestă deloc așa ceva, numele de „Vintilă Vodă” rămânând încă un mister. Ctitorul acestei biserici este marele vistiernic Hrizea Caridi, zis „din Popești”, unicul fiul al lui Gheorghe Caridi (Karydis), marele vistiernic al voievodului Matei Basarab timp de 17 ani. După mamă, Hrizea vistiernicul din Popești, este descendent al unei mari familii nobiliare muntene, Sofica Șintescu fiind fiica marelui ban Radu Șintescu (Popescul). Aceasta îi lasă ca moștenire moșia Popești, din Ilfov, moșie de baștină a familiei Șintescu, atestată încă din secolul al XVI-lea. Lucrările de construcție încep în timpul celei de a doua domnii a lui Grigore I Ghica (februarie 1672-noiembrie 1673), atunci când Hrizea, ca mare vistiernic și caimacam în lipsa voievodului plecat în campanie militară, era „atotputernic” în țară. După suirea pe tron a lui Gheorghe Duca, om de casă al cantacuzinilor și adversar al bălenilor, construcția la biserică este probabil oprită, iar Hrizea vistiernicul ia drumul pribegiei. Lucrările sunt reluate în anul 1675, când domnitorul Gheorghe Duca detensionează relațiile dintre familia Cantacuzino și familia Băleanu, arbitrând înțelept conflictele.

Drept dovadă este atestarea din nou ca mare vistiernic a lui Hrizea Caridi. De altfel, în această perioadă, mai precis pe 25 septembrie 1676, biserica este gata, așa cu o arată pisania originală ce încă se păstrează deasupra intrării. Documentele ulterioare nu mai atestă biserica până în anii 1889-1890, când proprietarul părții de sat pe care se afla monumentul, Alexandrina Hagi-Vasile, împreună cu medicul Ioan Nicolaescu și Demetriu Georgiescu, arendatorul moșiei, inițiază ample lucrări de refacere și restaurare a acestuia. Tot atunci s-a refăcut în totalitate decorația interioară, inclusiv pictura murală, așa cum o spun două inscripții aflate în pronaos. Cutremurul din 1940 nu afectează decât partea superioară a clopotniței, care va fi imediat refăcută. În anii 1970-1971, preotul paroh Nicolae Turcu, inițiază câteva lucrări importante de refacere și învelire a acoperișului. Cu această ocazie este verificată originea unei mici turle octogonale de lemn aflate pe naos, ce s-a presupus inițial că ar fi fost rămășițe ale unei turle de zidărie distruse în timp și refăcută parțial. S-a constatat că nu poate fi vorba de o turlă, ci de o construcție bizară, aparent o improvizație, datată posibil anterior refacerilor din anii 1889-1890. Astăzi, biserica „Vintilă Vodă” este un monument important al patrimoniului românesc, ce ilustrează elocvent perioada tranziție și mari transformări în arta arhitectonică bisericească a sfârșitului de secol XVII, perioadă ce avea să preceadă și să anunțe stilul brâncovenesc.

Biserica „Sfânta Troiță” se află pe Str. Unirii, nr. 26 (Cartier Vintilă Vodă) și are hramul „Sfântul Nicolae” și „Sfântul Alexandru”. Aceasta a fost ctitorită de marele vistiernic Hrizea – Caridi și de soția sa Maria (părinții conicarului Radu Popescu). Ea a fost zidită începând cu anul 1672 și terminate în anul 1676, având hramul „Sfânta Troiță”, așa cum arată și pisania bisericii, păstrată în original. Numele sugerează faptul că, pe locul actualei clădiri de cărămidă, ar fi fost o altă biserică sau constructive religioasă de lemn construită de voievodul Vlad Vintilă de la Slatina (1532-1534), probabil în amintirea unchiului și predecesorului său la tron, cel înecat în Dâmbovița, la Popești (1532), „den jos de București”. Biserica este construită în plan dreptunghiular, cu absidă la altar și turla pe naos. A fost restaurată în 1889 de Alexandrina Hagi Vasile, dar turla de la naos nu a fost refăcută, rămânând numai baza, pe care s-a rezemat direct acoperișul. Pictura în ulei a fost făcută în 1889 de pictorul Ioan Ioanidis. Marea rezistență a construcției este data de pereții groși de 1,3 m. Inițial a fost învelită cu șindrilă, dar în prezent este acoperită cu tablă galvanizată. Reparații capitale s-au efectuat în 1972, iar după cutremurul din 1980, a fost întărită cu centură de beton și contraforte.

Parohia catolică are sediul în Biserica romano – catolică  „Sf. Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu” din Popești Leordeni (adresa: Str. Merilor nr. 5, Popești Leordeni, Ilfov). Istoria acestui lăcaș de cult începe în anul 1839, când preotul paroh Necula Penov (1811 – 1875), cu cei aproape 250 de credincioși, construiește o biserică de scânduri, lipită cu pământ și acoperită cu trestie, pentru a nu mai celebra Sfânta Liturghie într-un grajd de oi. La intrarea și la ieșirea din biserică se săruta crucea, obicei creștin ce se păstrează și astăzi. În anul 1884 preotul Ignatius d’Alessandro (1878-1885) dorește să înceapă construcția unei noi biserici, dar nu reușește. Abia în 7 iunie 1886, preotul paroh Francisc Paterok (1885-1903), cu munca și contribuția credincioșilor, începe construirea bisericii, după modelul celei din satul său natal, din Polonia. Această construcție se va încheia în anul 1893, când va fi sfințită. Parohia avea atunci circa 200 de familii și 17 pogoane de pământ. Biserica nouă a fost construită în așa fel încât, așezată peste cea veche, depășea cu trei metri limitele celei vechi. La început stâlpii de susținere erau din cărămidă, groși de un metru, dar ulterior ei au fost înlocuiți cu alții din fontă. Turnul, bolțile și tencuielile exterioare au fost realizate în anul 1887. În primavera anului 1924, preotul Iosif Schubert (1919-1925) restaurează biserica, o mărește spre răsărit cu cini metri, construiește cele două sacristii laterale, o acoperă cu tablă, pune bănci în biserică și o împrejmuiește cu gard. Erau atunci circa 400 de familii de credincioși. În anul 1928 se sfințește altarul mare. Cutremurul din 9 mai 1940 a provocat mari distrugeri: turnul s-a prăbușit și zidurile s-au deplasat. Până la refacerea bisericii în anul 1942, Sfintele Liturghii s-au ținut într-o baracă de scânduri. În 1946 se va introduce și curent electric aici, în noua biserică.

Cutremurul din 1977 va afecta din nou biserica și casa parohială, ambele fiind refăcute și consolidate de preotul paroh Victor Iacobec (1975-1990), ajutat de cei doi vicari, M.Dascălu și I.Cobzaru. În timpul lucrărilor de restaurare, slujbele au fost celebrate în grădina parohială, într-o biserică din lemn. La reconstrucție, sacristia a fost mărită cu 6 metri și s-a adăugat etajul. Cele trei clopote au fost așezate în anul 1979, cel mare fiind de 500 de kilograme. Între anii 1980-1981 se pune pardoseală de marmură de Simeria în biserică și în curtea din fața acesteia. Calea Sfintei Cruci și basoreliefurile de la ușa principală au fost făcute de artiștii plastici Kocys și Fleissig, iar vitraliile de către arhitect Alexandru Brețcan. În 1984 se reface altarul și tabernacolul, iar în 1999 se vopsește în alb interiorul.

În zonă se află și ruinele Conacului Leurdenilor. Ansamblul arhitectonic al moşiei de la Leordeni se încadra în tiparul de curte boierească întărită, bine precizat poate încă din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, care şi-a păstrat caracteristicile de bază şi pe parcursul secolelor următoare datorită, conservatorismului motivat de condiţiile istorice ale timpului. Curtea boierească, situată într-o poziţie strategică, era formată dintr-o incintă aproximativ patrulateră, fortificată, cu turn de apărare lângă poartă, în interiorul căreia se afla un edificiu principal (conacul propriuzis). Dependinţele, respectiv camerele pentru slujitori şi grajdurile, biserica-paraclis şi parcul, încep în cursul secolului al XVII-lea, să capete o importanţă specială. Acest tip de ansamblu arhitectonic copia într-o oarecare măsură alcătuirea unui ansamblu mânăstiresc,  însă în această alcătuire laică, edificiul cel mai important al ansamblului devenea conacul. După schimbările politice din 1989-1990, documentaţia în imagini realizată în ultimul deceniu ne înfăţişază ruinarea deplină a elevaţiei şi prăbuşirea bolţilor brâncoveneşti; practic, din elegantul conac locuit în tihnă de ultimii săi proprietari particulari în 1945, astăzi se mai păstrează doar fundaţiile.

Aici a fost și Conacul familiei Costaforu din Popeşti-Pavlicheni (Popeşti-Conduratu), moştenit de la fanariotul Alexandru Conduratu, care dăduse şi numele satului, colonizându-l cu bulgari catolici (din secta paulicienilor/pavlichenilor), aduşi din regiunea Nikopole. Istoria moșiei din județul Ilfov începe la 1750 când este consemnată cererea bănesei Safta, adresată lui Racoviță Voievod, pentru returnarea moșiei Vărăști-Ilfov, aflată anterior în proprietatea cronicarului Radu Popescu. Ulterior una din nepoatele Saftei Popescu se căsătorește cu Alexandru Conduratu – grec din cartierul Fanar. De la această alianță provine denumirea Popești-Conduratu care este purtată de comună până la mijlocul secolului al XX-lea. La moartea lui Alexandru Conduratu, moșia revine ginereului său, Gheorghe Costa-Foru (1820-1876). Având un profil economic eminamente agrar moșia Popești-Condurato, aduce familiei Costa-Foru, în a cărei proprietate se regăsește până la momentul naționalizării, venituri suplimentare. Reședința acestei moșii a fost avariată de cutremurul din 1977 și apoi, părăsită fiind, s-a degradat și a fost demolată de localnici, conform relatărilor membrilor familiei Costa-Foru. În 2010 presa locală menționează retrocedarea terenului moștenitorilor familiei Costa-Foru și apoi vinderea acestuia către terți.

În centrul orașul Popești Leordeni se află „Monumentul Eroilor căzuţi în timpul Marelui Război”. Pe lateralele monumentului se află aplicate două plăci din marmură cu numele soldaților decedați în acest război. O parte dintre eroii din Popești-Leordeni, morți în Marele Război (unii dintre aceștia participanți și în Campania din 1913) din cei înscriși pe plăcile de marmură ale monumentului, sunt de naționalitate bulgară. Acești bulgari pavlicheni și-au dat viața pentru Regatul României. Ei au au plecat din zona sud-dunăreană Nikopole, Belene, Ciprovăț, după anul 1700. În România mai pot fi regăsiți în zona Banatului și în jurul Bucureștiului, unde au ajuns pe la anul 1830. Ei sunt de confesiune romano-catolică.

În cadrul învățământului din Popești Leordeni sunt înscriși peste 1650 de copii. În oraș se găsesc patru școli și șapte grădinițe dintre care trei particulare. Astfel avem Liceul Teoretic „Radu Popescu” ce funcționează la adresa: Str.Leordeni nr. 52. Aici se află și „Școala cu clasele I – VIII Nr. 1 Popeşti – Leordeni”, aceasta fiind o organizaţie cu structură complexă, pe trei niveluri de învăţământ, între care există o serie de interacţiuni clar reglementate: (I) preşcolar; (II) primar; (III) gimnazial. Școala Generală Nr. 2 – „Ioan Bădescu” este cea care funcţionează din anul 1937 (pe atunci se numea „Şcoala Mixtă nr.2 Popeşti Conduratu” și avea un corp de clădire cu patru săli de clasă şi opt posturi de învăţători). Actualul local al şcolii a fost ridicat în anul 1966 şi apoi modernizat în 2002. Şcoala Gimnazială „Ioan Bădescu” deţine un spaţiu de învăţământ, separat de unitatea şcolară, unde îşi desfăşoară activitatea clasele pregătitoare în două săli de clasă, nou construite şi modern amenajate şi Structura „Grădiniţa Nr. 2 din Popeşti Leordeni” (adresa: Strada Școlii, nr. 6). „Școala Generală Nr. 3” se află în oraşul Popești Leordeni (cartierul Leordeni, pe strada Domniţa – Bălaşa, nr. 13). Acesta prezintă un corp de clădire şi trei anexe: clădirea principală a fost construită în anul 1964; centrala termică, magazie şi grupuri sanitare construite recent în incinta şcolii. Şcoala are în subordine „Grădiniţa nr. 3” situată în acelaşi cartier pe strada Constantin Văcărescu nr. 8. „Școala Generală Nr. 4” este situată pe str. Unirii, nr. 19, în Popești Leordeni. Aici studiază clasele I-IV.

Dintre grădinițele din Popești Leordeni, menționăm: „Grădinița „Inima lui Isus”, cea care a fost înființată în anul 1998, prin carisma surorilor misionare italiene membre ale „Asociației Misionarele Catihetice ale Sfintei Inimi” cu sediul în Italia, la Roma. Grădinița dispune de un spațiu generos, modern, într-o clădire nouă, situată în centrul orașului Popesti-Leordeni, ceea ce asigura un acces ușor atât copiilor din localitate, cât și celor din zona sectorului 4 – București. Grădinița „Inima lui Isus” este cea mai cunoscută instituție de învățământ preșcolar, fiind prima grădiniță particulară înființată încă din anul 2000 din orașul Popești Leordeni. Aici copiii își dezvoltă mintea, creativitatea, spiritual practic, participând la concursuri, învățând limba engleză, sau italiana și dezvoltându-se armonios în cadrul activităților de gimnastică medicală, își corectează defectele de vorbire cu ajutorul profesorului psiholog, iar starea de sănătate este verificată permanent de medicul grădiniței (adresa: Leordeni, nr. 24). Un alt lăcaș oferit  copiilor este „Grădiniţa cu program prelungit „Sfântul Gabriel”, cu învăţământ de zi, în limba română (adresa: Str. Anton Pann, nr. 6A).  Cea de a treia grădiniță este „Grădinița cu program prelungit „Sf. Agnes” (adresa: Șos. Olteniței, nr. 6). „Grădinița cu program prelungit nr. 4”, se află la adresa: Prelungirea Olteniței, nr. 27. „Grădinița Nr. 3” se află în subordinea „Școlii Generale Nr. 3” din oraşul Popești Leordeni (cartierul Leordeni, pe strada Domniţa – Bălaşa, nr. 13) și se află situată în acelaşi cartier, pe strada Constantin Văcărescu nr. 8. „Grădinița Nr. 2” se află în subordinea Şcolii Gimnaziale „Ioan Bădescu”, dar deține un spaţiu de învăţământ separat de unitatea şcolară, are două grupe cu 45 de copii şi două educatoare. Aceasta dispune de personal calificat în proporţie de 100%, de psiholog şi logoped, personal nedidactic și personal didactic auxiliar (adresa: Strada Școlii, Nr. 6). Mai avem „Grădinița Nr. 1”, cu program prelungit, grupa mini și grupa mica (adresa: Șoseaua Leordeni, Nr. 52).

În orașul Popești Leordeni mai există o circă financiară (în localul Primăriei), un dispensar deservit de șase medici și oi stomatologi, două farmacii, policlinica „Medica-Popești”, un cămin de bătrâni (patronat de Institutul „Sf. Maria”) și un cămin de copii orfani (patronat de fundația F.A.R.A.) și multe altele. O unitate industrială importantă este „Fabrica de prefabricate” din Popești Leordeni. Compania produce următoarele tipuri de prefabricate din beton: inele prefabricate pentru construcția tunelului de metrou, componente din beton pentru construcții (stâlpi, scări, grinzi, balcoane, predale, parapeți, pereți tip sandwich), fațade (perforate, sandwich, arhitecturale din beton), construcții pentru poduri (grinzi, parapeți), construcții pentru infrastructură (pereți absorbanți, separatoare trafic), construcții edilitare (cămine canalizare, guri scurgere).

Iubitorii de sport au la îndemână Clubul spotiv „Sport Club Popești – Leordeni”, cu echipă de fotbal în Liga a III-a. Aici se pot practica și alte sporturi, existând o bază sportivă bine dotată și organizată. Pentru iubitorii de pescuit sportiv, în Popești Leordeni se află Balta „Floarea Popeștilor”, care are o mărime de 5 ha, adâncime de 1 – 6m (adâncime medie 4.5 m), în prezent populația bălții o reprezintă exclusiv crapul, în cantitate de 10 tone. Ca acces, de la „Big Berceni” (Șos. Olteniței – Oraș Popești Leordeni), la statuia de la primărie se face stânga, pe strada Leordeni. Pentru doritori, cele mai importante obiective turistice din orașul Popești-Leordeni sunt: Biserica „Sf. Voievozi”, Biserica „Vintilă Vodă” și Monumentul Eroilor. Alte obiective turistice din zona apropiată (15-25 Km) sunt următoarele: Aventura Parc Cernica, Complexul de agrement „Ferma Animalelor”, Conacul Constantin Cantacuzino, Conacul Oteteleșanu, Lacul Cernica, Lacul Dobroiești, Mănăstirea Cernica, Mănăstirea Pasărea, Parcul de agrement Bragadiru, Situl arheologic de pe Valea Sabarului, Ștrandul Cernica, etc. Cei care vor să rămână și peste noapte în orașul Popești Leordeni, aceștia se pot caza la „Hotel Nova Residence” – 3 stele (str. Drumul Fermei, nr. 25), sau la „Pensiunea Agnes”.  Această pensiune este situate la doar 1 km de la ieșirea din București și este o adevărată oază de liniște pentru toți clienții care se cazează aici. Înființată în anul 2006, Pensiunea Agnes este o combinație între design modern, confort și calitate (adresa: str. Popești Romani, Nr. 66).

Orașul Popești Leordeni se dovedește a fi un adevărat oraș-satelit al capitalei nostre, oferind turiștilor liniștea ce nu o pot avea în București și tihna unei plimbări în natură, benefică pentru sănătate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*