Eram într-al doilea an de preoție. Venisem de la Craiova la Gruia în Mehedinți, ca să mă apropii de familie. Locuiam în Severin și făceam naveta cu autobuzul sau cu bicicleta. Cei 60 km erau mulți, dar și eu eram tânăr. Am amenajat într-o magazie din spatele bisericii o cămăruță. Am pus acolo un pat, o masă, câteva scaune. Faptul că mergeam la librăria din comună și cumpăram câte un braț de cărți a impresionat pe mulți. Găseam acolo cărți, pe care nu le găseam în Severin, fiindcă erau prea puțini în Gruia, care să citească.
Fiul vânzătoarei de la librărie, Puiu Ciutureanu, profesor de română și franceză, a venit la mine, însoțit de câțiva tineri din sat. I-am primit cu drag în chilia mea. S-a încins o discuție până către dimineață. Erau curioși să știe câte ceva dintr-ale religiei, veneau cu bagaje de cunoștințe din alte domenii. Nu erau discuții în contradictoriu, ci mai mult informale, cu multe întrebări și răspunsuri. Fiecare seară, fiecare noapte petrecută în compania unor asemenea tineri era pentru mine un adevărat examen. Mă bucuram ca un copil de o notă bună, când reușeam să le dau răspunsuri convingătoare, când reușeam să le demolez teze contrare.
Între tinerii participanți la „seratele” din spatele bisericii mi-a atras atenția Domnul M. Terminase liceul cu medii bune, trecuse cu brio bacalaureatul, dar nu se hotărâse la ce facultate să-și încerce norocul. Citea mult, avea cunoștințe vaste, era un căutător. După câteva săptămâni, mi-a spus că el ar vrea să meargă la Teologie. Am fost într-al nouălea cer. Nu aveam de gând să rămân preot în Gruia multă vreme, doream să mă apropii și eu de casă, iar faptul de a pregăti un tânăr și a-l duce la Teologie mi se părea extraordinar. I-am dus cărțile de care am socotit eu că are nevoie și am început să fac pregătire cu el. Era mult de muncă, dar nu conta. Prindea repede și avea memorie bună. Exact ce-i trebuia. Nu avea legătură cu biserica, dar socoteam că asta o să-i vină pe parcurs. Nu i-am pretins nici o plată pentru timpul și efortul de a-l pregăti. I-am făcut dosarul și m-am dus eu, pe banii mei, să-l înscriu la Sibiu, singura Facultate de Teologie unde se primeau și absolvenți de liceu.
A venit vremea examenului. Pentru mine erau emoțiile mai mari decât pentru Domnul M. M-am dus cu el. Ne-am plătit fiecare biletul de tren. În Sibiu, prima grijă a Domnului M. a fost cazarea. Eu am propus să ne interesăm la internatul facultății, poate ni se dă voie să locuim acolo, studenții fiind în vacanță. Domnul M. a strâmbat din nas și mi-a spus că el caută altceva. Și a găsit loc la Hotelul „Împăratul Romanilor”, cel mai bun hotel din Sibiu la vremea aceea. O noapte acolo costa mai bine de jumătate din salariul meu pe o lună. Eu m-am dus la internatul facultății. Era voie să mergem la dormitoare, dar acolo erau doar paturi de metal goale. Am găsit două saltele de burete și am rezolvat problema.
Când a venit vorba de masă, Domnul M. mi-a spus că el preferă să meargă tot la „Împăratul Romanilor”, fiindcă este mâncare bine gătită. Eu mi-am cumpărat ceva de la alimentara, m-ar retras într-un parc și am servit boierește cele cumpărate.
Domnul M. mi-a spus că „pentru el odihna și mâncarea sunt pe primul plan!” A mai precizat că „o viață are și vrea s-o trăiască, nu să chinuiască!”
Am mai rămas o zi în Sibiu și m-am simțit din ce în ce mai umilit. I-am urat succes Domnului M. și mi-am luat tălpășița. Aveam 1.560 lei salariu. La Craiova îmi cumpărasem în rate strictul necesar și mai aveam încă mult de plătit. Soția era studentă la Cluj. Se transferase la fără frecvență și se angajase la școala ajutătoare din Severin. Avea un salariu de mizerie și niște condiții de lucru infernale. Soacră-mea, văduvă, aștepta ca ginerele să preia jugul casei, facturile și celelalte cheltuieli. Toate astea în timp ce eu pierdeam timpul pe la Sibiu! Cu siguranță că nu mă pricepeam la oameni! Altfel, n-aș fi plecat la drum cu Domnul M.!
Domnul M. n-a reușit la Teologie. De fapt, n-a reușit nici la altă facultate până la urmă. După vreun an am plecat eu de la Gruia. L-am reîntâlnit după mulți ani. Era om matur, cu familie și copii, lucra ca electrician la Hidrocentrala „Porțile de Fier – II”. Am depănat câteva minute unele amintiri care ne legau de la Gruia și de la Sibiu. Cu multă nostalgie și-a amintit de „friptanele” pe care le servise la „Împăratul Romanilor” din Sibiu. Mde!
Lasă un răspuns