Sunt scriitori care aleg să fie în primul rând martori ai vremii. Timpul pe care l-a trăit poetul Zahu Pană a fost crunt cu românii şi poeţii neamului. Părintele Gheorghe Calciu Dumitrasa, care a trecut jertfelnic prin închisorile comuniste şi a înfruntat iadul de la Piteşi a scris cuvinte frumoase despre munca de culegător de poezie a lui Zahu Pană: „Aşadar, Dumnezeu a trimis poeţii acolo… Mă gândeam chiar la vorba aceea, că românul s-a născut poet. Citeam în culegerea de poezii a lui Zahu Pană că poezia a fost un specific al Gulagului românesc. Nu ştiu dacă la ruşi sau prin lagărele naziste a existat o astfel de creatie.” Zahu Pană a fost poetul care a editat în 1982, la „Cuvântul românesc”, în exil o antologie lirică, care a rămas astăzi, paradoxal, singura de referinţă: „Poeţi din închisori”.Pentru a-i proteja pe poeţii din ţară le-a dat pseudonime. Pe Andrei Ciurunga l-a numit „Acturus”, după numele unei stele dintr-o constelație cerească.
Poetul Zahu Pană s-a născut la 20 august 1921 în comuna Belea de Sus, fosta Macedonie iugoslavă. Tatăl său, Vasile Pană a fost naţionalist şi a luptat ca voluntar în primul Război Mondial. În 1925 familia sa a fost colonizată în Cadrilater, comuna Cocina, județul Durostor. Aici, Zaharia a urmat școala primară și apoi școala comercială din Silistra. La 14 ani debutează în revista liceului Lumina, cu poezia Vijelie. După moartea prematură a tatălui său in 1935 și cedarea Cadrilaterului în 1940, se mută la București alături de ceilalți membri ai familiei sale, continuându-și studiile în capitală. Simpatizant al mișcării naționaliste care cuprinsese țara, este arestat prima oară în 1941, condamnat la opt ani de închisoare și trimis la Aiud. În 1941, este trimis împreună cu un grup de studenți aflați în dentenție pentru a lupta pe frontul de răsărit. După terminarea luptelor este luat prizonier de trupele sovietice, dar reușește să fugă și să ajungă în țară, unde își termină studiile liceale și absolvă Academia Comercială din București, pe care a întrerupt-o la arestare. O absolvă abia în 1974. În anul 1958 este arestat din nou de regimul comunist și trimis la Aiud însă este eliberat în 1964 în urma Decretului de Grațiere.
Arestat de doua ori sub regim comunist, pentru convingerile sale naţionaliste, a fost eliberat prin decretul de gratiere din vara anului 1964. În închisoare a cunoscut ororile comunismului, dar şi pe marii poeţi care au intrat în panteonul literaturii române, de la radu Gyr la Nichifor Crainic sau Traian Dorz. E recunoscut de tânăr ca un poet pătimaş şi talentat. „Poet pătimaș, înzestrat și cu o memorie prodigioasă, Zahu Pană a fost primul care a cules cu pasiune și interes, atât în închisoare, cât și după aceea, aproape toată creația lirică a poeților români condamnați de infernalul regim comunist. A avut o viață zbuciumată, plină de peripeții dramatice, de chinuri, de lipsuri, de frământări și de avânturi idealiste, cu înfrângeri și ridicări, dar până la urmă triumfătoare și pilduitoare, bogată în roade pe plan cultural și spiritual. Zahu a fost un poet și publicist de mare talent și un luptător naționalist dârz și neînfricat până în ultimele lui clipe, când s’a dus dintre noi.” (Ionel Zeana). Poetul se căsătoreşte cu Marica Caramihai, în 1965, şi are şansa să emigreze în SUA stabilindu-se la New York în 1976. Soţia avea rude în SUA. Colaborează activ la „Cuvântul Romanesc” din Canada cu rubrica „Efemeride” si la pagina „Fara Armaneasca”. În exil a desfăşurat o bogată activitate publicistică (la Ethos, Solia, Unirea, Drum etc., dar mai ales la Cuvântul Românesc de la Hamilton, Canada, unde, începînd din 1980, a fost redactor şi colaborator permanent, ţinînd multă vreme şi o pagină în dialectul macedo-român). În 1982 publica la Editura „Cuvântul Românesc” monumentala lucrare „Poezii din închisori”, o culegere antologică din opera lirică a peste 50 de poeți cunoscuți și anonimi, antologie cu care intră în istoria literaturii române, cu o prefaţă de Vintilă Horea, iar in 1989, cartea lui de poezii originale, „Cu acul pe sapun”, ce se bucură de o primire bună din partea criticii literare. În exil, activează în rândul comunităţii româneşti din America de nord, prin conferinţe, întâlniri culturale, simpozioane, remarcându-se ca un exponent a celor care au fost nevoiti să emigreze, pentru a fi liberi. În luna iulie 2000 participă pentru ultima oară la Săptămâna Câmpului Românesc din Hamilton. Era un orator desăvârşit, fiind si moderatorul acestui mare eveniment cultural, fapt pentru care a fascinat auditoriul cu tema „Amintiri despre Radu Gyr”. A fost un semn de bun rămas. Zahu Pană a trecut la cele veşnice pe 11 martie 2001 în New York, după o grea suferinţă.
Zahu Pană a fost şi un culegător de folclor şi poezie a aromânilor din Balcani. A publicat în antologia de lirică aromânească din Bucureşti. El a pus în limba aromânilor versurile lui Eminescu, Blaga sau Cenra. În articolul intitulat „Cadrilater”, el răspundea celor care considera acest teritoriu o anexiune obtinută în anul 1913, menţionând precizarile istoricului Vasile Pârvan: „Cu mult înainte ca Dacii din Dacia să se faca romani, Dacii din Dobrogea au început să vorbească latineşte”. Zahu pană a rămas în istoria literaturii române ca un catalizator al liricii din închisorilor comuniste. Antologia dedicată poeţilor din temniţele comunsite este şi astăzi singura care cuprinde exhaustiv viaţa şi opera celor care au suferit şi luptat în gulagul românesc. Ca poet, Zahu Pană adoptă mesajul liric al modelelor sale din temniţele comuniste: Radu Gyr şi Nichifor Crainic, fără să se ridice la valoarea literară a acestora.
Zahu Pana a publicat o biografie a mentorului său spiritual, poetul Radu Gyr, caruia i-a fost dat „să urce povara geniului său spre cele mai grele trepte spre înălţare”. Pe acest poet, care, „de la Eminescu încoace nici un altul n-a fost mai cunoscut si n-a avut un destin mai tragic”.
„Cuvinte reci, voi gînduri de-nchisoare,
voi răni deschise, urme de cătuşe,
şi voi obloane-nchise pentru soare,
tu ochi spion clipind viclean prin uşe;
anchetatori şi gardieni, voi brute,
voi furi de libertate şi credinţe
ce-aţi semănat orori necunoscute,
vătafi de chinuri şi de suferinţe;
voi zile înşirate ca pe aţă
şi viaţa-a noastră, palidă-arătare,
voi ani trăiţi în noapte şi în ceaţă,
zbătuţi în chinuită sugrumare –
v-am încrustat ca mărturii sub astre
şi v-am dorit tăriile din oase,
dar m-am spălat cu literele voastre
şi din săpun nimic nu mai rămase…
Acum vă chem din marea risipire
să vă îmbrac în cea mai nouă haină
şi rînd cu rînd, venind din amintire,
strîngeţi-vă la ceasul meu de taină!”
Poezia lui Zahu Pană este impregnată de motive lirice specifice perioadei de recluziune forţată. Poezia sa e o „taină” care se revelă celor care au suferit în închisori în căutarea luminii. Pentru el poezia este o perpetuă înălţare spre cerul ca liman al mântuirii. Poetul chiar scrie un poem pastişă după celebra poezie a lui Radu Gyr, recunoscută de către cititori.
„L-am așteptat azi noapte pe Iisus
să vină în celulă mea saracă
și ca pe vremuri de demult sa facă,
mântuitoarele minuni, cu har de sus.
Cu sufletul închis în carapace,
priveam cu ochii tulburi, ca prin sită;
afară trecea vremea zdrențuită
și cerul adormise în băltoace.
Ca robii țării mele treceu norii,
cu saci de plumb pe sub fereastra lunii,
să-și scuture în morile furtunii;
ca vocea dinamitei în istorii!
Dar Iisus întârzia să vină
chemat de-atâtea mii de oropsiți
– din veacul trist al neamului de sciți –
înşetosati de zări și de lumină…
În noaptea de cărbune și de ceață,
în geamul meu trei degete-au bătut
și a intrat un ins necunoscut
cu semnele adâncului pe față.
Privindu-mă cu ascuțimi de fier,
a hohotit tiranica făptură
și fiarele de gratii se făcură
că nu mai sunt la geamul meu stingher.
– Tu stai aici de basme cu vampirii?
dar scutură-ți durerea și pustia,
femei tulburătoare ca beția
au flămânzit de patima iubirii.
Urmează-mă! Afara e Puterea
și scaune lipsite de domnii!
Eu i-am răspuns: – Rămân printre stafii
să-mpart cu ele temnița și fierea!…
– Urmează-mă! Cu rumenite pani
belșugul ți se pleacă-ngenunchiat
Eu i-am răspuns: – Rămân înfometat
dar nu pot să jertfesc la doi stăpâni!
De nu-mi urmezi, nici zori, nici nopți cu luna
n-o să apuce ochiul tău flămând!
Eu i-am răspuns: – târziu sau mai curând,
o Cruce nevăzută ne adună!
M-a fulgerat privirea de oțel
și gratiile s-au întors ‘napoi…
Departe peste gardul dintre noi,
Iisus mă aștepta s-ajung la El!” (Vizita)
Zahu Pană are nostalgia Cadrilaterului, ca loc şi spaţiu de revigorare a tinereţii şi melancoliei, un spaţiu al paradisului pierdut, scris în stil blagian. Parcă citeşti din metaforele lui Ion Pillat. Scrisul lui Zahu pană stă sub semnul destimului său tragic, de om care a pătimit alături de o întreagă generaţie care a iubit libertatea şi pe Hristos. Poetul transpune suferinţa în versuri cu delicateţe şi o imensă tristeţe. Parcă citeşti din Andrei Ciurunga sau Traian Dorz.
Poate, ca poet, Zahu Pană nu a atins înălţimile stelare şi măestria metaforelor inefabile ale unui Radu Gyr, dar viaţa sa şi opera de antologare a liricii din temniţele comuniste rămâne cea mai semnificativă mărturie despre cea mai frumoasă generaţie de poeţi frântă de un destin străin, care şi-a găsit împlinirea în unirea creaţiei cu Creatorul.
Lasă un răspuns