Eminescu fardat!

Este intolerabil ce se petrece la Cimitirul Bellu cu mormântul lui Mihai Eminescu. Acum s-a vopsit în alb piatra care delimiteazâ spațiul sepulcral. Mâine poate se va vopsi în verde sau roșu, apoi în albastru și cine știe în ce alte culori ale curcubeului, după cum îi va plăcea unuia sa altuia. Era o piatră dedicată monumentelor, nu scumpă dar elegantă. Ea înlocuia vechiul grilaj de fier forjat care avea o vechime memorabilă. N-a convenit grilajul, a fost resimțit ca un gard, s-a dărâmat – și asta a dus la un fel de democrație a morților noștri mari, un fel de „democrație a aristocrației”, cum ziceau liberalii pe vremea lui Eminescu, ce permite, iată, aglomerarea spațiului cu tot alți și alți scriitori români în jurul lui Eminescu.

Desigur, în spirit cu toții pot sta alături de genialul poet (mai puțin soțiile lor: toată stima pentru poetul Ion Iuga, bine-i șade crucii sale maramureșene în vecinătate – dar și soția lui? Poate și nepoții, și alte neamuri? Sunt aceste locuri ale familiilor – sau ale spiritelor?). Dar nu e mai bine să aibă fiecare în parte spațiul lui de respirare? Să ne amintim că, la început, mormântul lui Eminescu se afla într-un spațiu liber, un fel de dumbravă din marginea cimitirului, în jur era iarbă, poiană, doi tei. S-a găsit cu cale să fi adus aici, din Germania, și I.L.Caragiale. Începutul aglomerării s-a făcut însă mai târziu, odată cu aducerea osemintelor lui George Coșbuc alături. Era pe vremea refugiaților ardeleni veniți la București după Diktatul de la Viena, cu luarea unei hălci de pământ românesc. Ardelenii se întâlneau des la Cimitirul Bellu, a fost de înțeles aducerea amintirii lui Coșbuc aici, în mijlocul plângerilor lor, a fost ca punerea unui altar la locul de rugă.

După război, însă, a început îndesirea (Traian Săvulescu și Mihail Sadoveanu l-au încadrat pe Eminescu). Fie… Măcar de s-ar opri aici. Dar… de ce să tai grilajul la Eminescu? De ce să lași doar o bază joasă de piatră, apoi de ce s-o vopsești? De ce o căsuță de copii, bisericuță de kitsch grecesc fără cruce, în chip de loc pentru lumânări? Acum, recent, se vede că la crucea poetului s-au adăugat două spătare ca de fotoliu sau lojă.

Ciudat este că pe această vopsea albă lucitoare (ca de mașină de spălat) se vede mai clar și o placă de bronz pe care scrie „Anul 2000 Anul Eminescu – Guvernul României – Ministerul Culturii – Primăria Municipiului București”. Am ajuns să batem plăci și în mormântul lui Eminescu! Eminescu pare sufocat de grijile pe care și le face Primăria să-și afișeze numele pe pietrele taman vopsite. Primăria, care are în custodie mormântul lui Eminescu din 1913 – iată, de peste 100 de ani! – să redevină responsabilă și să repare distrugerea comisă. Nu în ultimul rând se impune ca acest monument al națiunii să beneficieze de gardă națională.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*