Fosila unei specii de crocodil pitic de acum 70 de milioane de ani a fost descoperită în Bazinul Hațeg!

Paleontologii au identificat în zona fosiliferă a Bazinului Hațeg o nouă specie de crocodil pitic, care locuia în această regiune în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani. Fosila (craniul crocodilului pitic de șapte centimetri și ultima vertebră), o premieră inedită în Transilvania, a fost expusă la Muzeul de. Paleontologie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Acest craniu descoperit în Bazinul Hațeg i-a uimit pe cercetători încă de la început, în primul rând pentru faptul că este conservat excelent, deși specia a trăit acum câteva zeci de milioane de ani, în Era Mezozoică. Cercetarea care a condus la acestă descoperire a avut loc în localitatea Pui, în albia râului Bărbat din județul Hunedoara, într-un geosit cu straturi roșii de argilă.

Echipa a fost coordonată de Marton Venczel (șef secție Științe Naturale din cadrul Muzeului Țării Crișurilor, din Oradea) și profesorul universitar doctor Vlad Codrea (Facultatea de Geologie și Biologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca). După multiple analize, specialiștii din Cluj au ajuns la concluzia că au de-a face cu o specie de crocodil pitic, ce era considerată dispărută în urmă cu 145 de milioane de ani, la limita dintre Jurasic și Cretacic (din Maastrichtian). Fosila de crocodil pitic a primit deja o denumire științifică („Aprosochus Ghirai”, din fam. Atoposauridae) și un material despre acestă descoperire inedită a fost inclus în revista Cretaceous Research, una dintre cele mai prestigioase publicații științifice din domeniu. „Mandibula s-a păstrat în conexiune cu craniul, iar șirurile dentare sunt aproape complete”, afirma cercetătorul Vlad Codrea. Zona Hațegului s-a dovedit una dintre cele mai bogate în depozite de fosile din țara noastră, încă din anul 2000, când echipele de cercetători din cadrul Universității Babeș-Bolyai au început aici săpăturile. Potrivit studiilor paleontologice, în urmă cu 70 de milioane de ani, zona făcea parte dintr-o insulă cu vegetație tropicală situată în Oceanul Tethys (sau Marea Thetys), cuprins în interiorul arcului carpatic (surse: wikipedia.org; stiritvr.ro; cunoastelumea.ro; observator.tv; libertatea.ro; evz.ro, stirileprotv.ro).

Aici s-au conservat fosile importante, printre care cele de dinozauri zburători gigantici și cele de dinozauri pitici. Cercetările viitoare ne vor oferi probabil și alte surprize plăcute din punct de vedere paleontologic. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*