Tezaurul medieval de argint descoperit la Mavrodin (jud Teleorman) se află în prezent în colecțiile Muzeului Județean Teleorman din Alexandria. Acesta și-a început aventura „științifică”, atunci când doamna prof. univ. Sanda Stavrescu a donat Muzeului Judeţean Teleorman piesele componente ale acestui tezaur. Acesta a fost descoperit în anul 1887 de unul dintre strămoşii familiei sale, Paraschiv I. Noica, cu ocazia unor arături agricole, pe moşia sa de la Mavrodin. Satul Mavrodin se află situat în Câmpia Burnazului, la confluenţa dintre Pârâul Câinelui şi Vedea. Numele iniţial al satului, aşa cum apare în documentele medievale este de Repezi sau Reapezi, iar prima atestare documentară datează de la sfârşitul sec. al XVII-lea, din anul 1684.
Cu toate acestea, aşezarea medievală de la Mavrodin trebuie să fi fost mult mai veche, descoperirile arheologice din zonă confirmând această ipoteză. Locația așezării se află în proximitatea unui drum important, cel care lega regiunea de dealuri subcarpatice, prin Ruşii de Vede, cu Zimnicea, Şviştovul românesc, drum pe care au trecut, la 1385 şi pelerinii germani Peter Sparnau şi Ulrich von Tennstädt, menţionat apoi, de la începutul sec. al XVI-lea, în mai multe documente interne. Există un tezaur de monede thasiene descoperit la Mavrodin. În tradiţia familiei Noica s-a păstrat informaţia că în vasul de argint principal erau depozitate mai multe piese de podoabă, dintre care până astăzi s-au mai păstrat doar două: un pandantiv şi o placă de centură. Se știe că mai erau, dar au dispărut între timp două inele şi câteva ace de văl. Cupa – bol, vasul principal al tezaurului, este confecţionat din tablă de argint modelată la rece prin batere. El are o formă deschisă, circulară joasă, cu fundul plat şi pereţii bine arcuiţi, formă asociată cu aceea de cupă-bol. Punctul de formare al buzei produce o rupere a liniei profilului prin curbarea marginii acesteia către interior. Aşa cum se prezintă acum, vasul este lipsit de decor, dar se observă că iniţial acesta a existat, sub forma unui medalion care ocupa tot fundul, realizat în relief, în tehnica „au repoussé” şi având caracter heraldic. Se mai disting vag conturul unui scut central şi mici urme ale lambrechinilor cu vrejuri vegetale. Se observă şi urmele unei tăieturi (cu fierul de plug).
Celelalte componente ale tezaurului erau conţinute în acest vas. Dimensiuni: Înălţimea: 5,65 cm; Diametrul gurii: 16,60 cm; Diametrul bazei: 7,28 cm; Greutatea: 243,30 g. 2. Placa de centură descoperită în cupa – bol este lucrată din tablă de argint bătută în tehnica „au repoussé” şi ajurată, are formă paralelipipedică şi făcea parte dintr-o garnitură de centură, lată de aproximativ 2,5 cm, ea fiind dotată în ambele părţi laterale cu câte o urechiuşă circulară de prindere, sudate pe faţa posterioară a plăcii. Decorul cordiform, realizat în relief, constă din două spirale orizontale şi paralele, cu câte două volute la capete, situate în oglindă. În punctul care marchează jumătatea volutelor, acestea sunt unite prin câte două linii care formează un unghi ascuţit, decupat în interior, care închide linia decorului şi imprimă continuitatea motivului decorativ. În fiecare volută este tot decupat un element tetralobat (roza getică?). Centrul plăcii este marcat de un relief înalt, în formă de tub bitronconic, cu gura uşor evazată, în care se află o rozetă forjată din foaie de metal, cu cinci petale ale căror margini semicirculare sunt răsucite în sus şi cu mijlocul emisferic. Sub faţeta decupată a plăcii se găseşte o altă plăcuţă din tablă de argint. Dimensiuni: Înălţime: 0,71 cm; Lungimea: 3,27 cm; Lăţimea: 2,51 cm; Greutatea: 16,84 g. Pandantivul confecţionat din argint aurit, bătut la rece şi filigranat, este compus din corpul principal, piriform, modelat la rece dintr-o foaie de tablă, lipită pe muchie (dimensiuni: înălţimea de 2,47cm). În partea superioară are un mic colac de sârmă torsionată şi se termină cu o agăţătoare circulară din fir dublu de sârmă subţire, de care este prins un mic anou. Partea inferioară are formă emisferică şi, la 1/3 din distanţa de la capăt, are lipită o sârmă de care sunt fixaţi trei cilindri din sârmă înfăşurată de care, prin câte un anou, sunt prinse trei lunule (seceri, semilune?) cu extremităţile aproape paralele (simbol al trinității?).
Lucrate din tablă, goale în interior, aceste elemente au ambele feţe conturate cu câte un fir de filigran cu care au fost sudate faţetele (dimensiuni: lungimea 0,60 cm, înălţimea 1,12 cm, grosimea 0,44 cm). Tot de corp este prins, cu o tijă subţire, un bumb de formă sferică uşor turtită, format din două emisfere sudate, ornamentat la polul exterior cu o granulă metalică (dimensiuni: înălţime 1,39 cm, diametru 0,83 cm). Dimensiunile totale: Înălţime: 4,00 cm; Greutate: 3,61 g. Pentru nici una din cele trei piese componente ale tezaurului de la Mavrodin nu se cunosc analogii exacte, deşi trebuie considerat ca făcând parte din seria de tezaure medievale cu vase de argint, descoperite în regiunea de sud-vest a României. Vasele din tezaurele de la Gogoşu (jud. Mehedinţi) și Olteni (jud. Teleorman), pot fi integrate unei tipologii cu difuziune în regiunea central vestică a Peninsulei Balcanice în sec. XIV. Vasele-tăviţă de la Gogoşu şi Olteni, cu pereţii ondulaţi în lobi, decoraţi cu ornamente vegetale şi zoomorfe realist reprezentate, realizate „au repoussé”, după modelele contemporane occidentale, păstrează într-o epocă de „renaştere” balcanică, reminiscenţe stilistice paleocreştine, bizantine şi oriental-islamice (poate tributare unei vechi religii, acum uitate sau ascunse), şi au cele mai apropiate analogii în exemplarele de la Stobi, Temska şi Gorno Orizari, toate descoperite în Macedonia.
O altă categorie de argintărie ar fi cea din care fac parte cele două vase de la Covei, jud. Dolj cu caracter religios, o reminiscenţă a patenei antice, cu o datare ceva mai târzie decât precedentele şi o provenienţă dintr-un atelier din Transilvania. Vasul de la Mavrodin nu se încadrează în niciuna din cele două tipologii. El trebuie a fi privit ca rezultat al influenţei directe a artei metalelor din occidentul gotic, care se distinge prin noul realism din tratarea plastică a decorului şi mai ales prin folosirea prevalentă a motivelor vegetale şi a elementelor heraldice. Acest gen de decor s-a dezvoltat şi în ambianţa argintarilor din Ungaria şi Transilvania, până în epoca gotică târzie. Starea de conservare a vasului nu mai permite o analiză formală a decorului, aplatizat aproape în totalitate după ce a fost descoperit, dar ar putea permite o încercare de identificare a atelierului de fabricare în regiunea intracarpatică, în Transilvania, într-o epocă ce nu ar depăşi sfârşitul sec. al XV-lea, cel puţin din motive stilistice. Placa de centură, deşi nu permite reconstituirea întregului accesoriu vestimentar din care făcea parte, se înscrie în categoria garniturilor aproximativ contemporane, descoperite în zonă, la Olteni şi Orbeasca de Jos, cu evidente deosebiri stilistice. Motivul tetralob care se regăseşte pe placa de centură de la Mavrodin, intens folosit ca decor în stilul gotic şi dispărut din arhitectură la sfârşitul sec. al XIII-lea, dar folosit în continuare ca motiv ornamental în arta decorativă până la Renaştere împreună cu rozeta centrală, identică cu cea de pe nodul potirului de la Dupuşdorf, datat spre sfârşitul sec. al XV-lea, indică originea plăcuţei într-un atelier transilvănean şi elaborarea ei într-o perioadă care s-ar suprapune sec. XIV-XV. O placă de centură aproximativ asemănătoare, ca stil şi provenienţă, face parte din tezaurul de la Schinetea (jud. Vaslui) datat cu monede în sec. XV.
Pandantivul, aşa cum se prezintă astăzi, nu era o piesă de podoabă în sine, el făcea parte, cel mai probabil, dintr-un cercel de tâmplă, cu o compoziţie mai complexă, asemănătoare celor de la Gogoşu. Pandantivul de la Mavrodin se aseamănă până la identitate cu două dintre elementele componente ale unuia din cerceii de tâmplă din tezaurul de la Gogoşu, corpul piriform şi lunula, dar şi cu bumbul, găsit într-o altă compoziţie în tezaurul din Mehedinţi. O lunulă foarte asemănătoare se află în diadema din tezaurul de la Jidostiţa (jud. Mehedinţi). Corpul piriform are o bună analogie, tot într-un cercel de tâmplă, descoperit la Musait (Republica Moldova). Cu aceste referinţe se poate admite că pandantivul, parte dintr-o piesă mai complexă, cum ar fi un cercel de tâmplă, provine dintr-un atelier balcanic, în care, în sec. al XIV-lea, meşterii locali perpetuau arta argintăriei bizantine. Tezaurul, indiferent de mărime, reprezintă o situaţie de acumulare a componentelor sale din metal prețios. Micul tezaur de argint de la Mavrodin, aşa cum se prezintă astăzi cu numai trei obiecte, este databil într-un interval de aproape un secol şi jumătate, mai probabil între cea de-a doua jumătate a sec. al XIV-lea şi sfârşitul sec. al XV-lea. Nu există nici un indiciu care să aducă lumină asupra persoanei şi a condiţiilor în care a fost îngropat tezaurul (surse: muzeuteleorman.ro; cimec.ro; wikipedia.org; cercetarinumismatice.ro; academia.edu). Tezaurul medieval de argint descoperit la Mavrodin (jud Teleorman) și aflat în prezent în colecțiile Muzeului Județean Teleorman din Alexandria completează istoria locurilor aceastea și aduce un plus de informație din zona secolului XV. (G.V.G.)
Lasă un răspuns