Mai multe podoabe valoroase au fost scoase la lumină în urma săpăturilor efectuate la un lăcaș de cult din județul Argeș, respectiv Mănăstirea Valea Mănăstirii, cea care datează din secolul al XVI-lea. Săpăturile efectuate în vara anului 2012 au scos la iveală trei morminte de sub pavimentul mănăstirii, acestea fiind două de femei și unul de copil, cel mai probabil rude cu Radu Paisie, ctitor al mănăstirii și fost domnitor al Țării Românești, timp de zece ani, în perioada 1535-1545. Din inventarul funerar au „supraviețuit” timpului doar bijuteriile cu care au fost îngropați cei trei. Veștmintele brodate cu fir de aur în care au fost înmormântați cei trei nu s-au conservat destul de bine. Potrivit arheologilor, cele două femei erau tinere, iar copilul avea în jur de 12 ani. Cel mai probabil bijuteriile descoperite, după curățare și restaurare, vor intra în tezaurul național.
Cercetătorii susțin că mormintele sunt din secolul al XVI-lea: „Mănăstirea Valea este una din vechile ctitorii domnești, este opera domnitorului Radu Paisie din anul 1534. Din păcate din vechea mănăstire nu se mai păstrează decât biserica și acest turn de intrare, restul sunt în ruină. Un colectiv de arheologi de la Muzeul Județean Argeș au început cercetările. Încă din prima zi s-a găsit un mormânt, spunem noi deosebit de important, este vorba de o femeie, inventarul funerar descoperit asupra scheletului ne arată că este o persoană deosebită, avea inel de aur, bumbi de aur și veșminte cu fir de aur. Sperăm să se pună în evidență și alte morminte, am găsit un alt mormânt și sperăm de asemenea să aibă un inventar destul de bogat”, a declarat Spiridon Cristocea, directorul Muzeului Județean Argeș. „Cercetările arheologice au debutat pentru că erau necesare lucrări de restaurare ale bisericii, pentru că se schimbă podeaua, pardoseala și nu se mai puteau face aceste cercetări arheologice dacă nu se făceau în aceste împrejurări. S-a găsit din prima zi un mormânt, probabil de femeie, cu un inventar valoros. N-am găsit moneda care ar fi datat mormântul respectiv, care este cel mai probabil din secolul XVI. A apărut deja un al doilea mormânt care poate va avea un inventar la fel de valoros”, a spus și Marius Păduraru, arheolog la Muzeul Județean Argeș.
Într-un final, săpăturile arheologilor au scos la iveală trei morminte aparţinând a două femei şi unui copil, care avea vârsta de 10-12 ani. Se presupune că cei ar fi fost rude cu voievodul Radu Paisie, călugărul care a domnit peste Ţara Românească timp de un deceniu şi care a ctitorit, printre altele şi acest lăcaş. În urma descoperirilor făcute, Mânăstirea Valea a devenit punctul de interes al arheologilor, care au săpat cu mare grijă întregul sit din jurul celor trei morminte, trecând pământul prin sită, ca nu cumva să scape vreo piesă valoroasă. Potrivit arheologilor, veşmintele descoperite sunt destul de degradate, dar podoabele de mare preţ nu au fost afectate de trecerea timpului. Au fost descoperite şi două inele cu efigie, iar muzeografii urmează să stabilească vechimea mormântului şi perioada căreia îi aparţine. Mănăstirea domnească a fost construită în anul 1534 şi a fost ctitorită de domnitorul Radu Paisie, zis şi „Petru de la Argeş”, cel care a murit exilat de turci în Egipt, la Alexandria. Toţi cei îngropaţi aici ar trebui, teoretic, să fie nu numai de neam mare, ci neam de domnitori.
Săpăturile de la Mănăstirea Valea Mănăstirii au continuat, urmând ca după expertiza arheologică osemintele să fie înmormantate în acelaşi loc. Mănăstirea Valea Mănăstirii este o mănăstire ortodoxă, mai puțin cunoscută, însă de o minunație rară, aflată în satul omonim din comuna Țițești, județul Argeș. Mănăstirea este viețuită de călugări, cu toate că numărul acestora este unul deosebit de mic (anul 2009 găsește mănăstirea cu doar trei viețuitori). Satul Valea Mănăstirii a luat naștere odată cu apariția și începutul mănăstirii din acesta. Construcția bisericii din Mănăstirea Valea a început în anul 1512, ctitor fiind Radu Paisie. Se crede că Radu Paisie a fost fiul natural al lui Radu cel Mare. Descoperirile arheologice, efectuate în perioada 20 octombrie – 2 noimbrie 1969, au stabilit faptul că actuala biserică a Mănăstirii Valea este construită pe locul unei foste biserici, mai mici, ce a avut temelia din zid de bolovani și construcția de lemn. Mărturie a acestei străvechi zidiri este mormântul jupâniței Visa. Piatra funerară atribuie decesului jupâniței în anul 1525. Radu Paisie Voievod (1535-1545) apare și astăzi în mărturiile mănăstirii. Tabloul votiv îl înfățișează pe acesta în partea vestică a pronaosului. El mai este menționat și în pisania repictată la mijlocul secolului al XIX-lea, ce se regăsește în naosul bisericii. Noua biserică, închinată în cinstea sărbătorilor „Pogorârea Sfântului Duh și Sfânta Treime”, a fost terminată în anul 1544, când Radu Paisie era încă domn, în anul respectiv fiind realizată și o parte din pictură. Altarul și naosul bisericii ctitorite de Radu Paisie, vor fi pictate în 1548, în vremea lui Mircea Ciobanul. Pronaosul a rămas nepictat având funcționalitate de tindă. La data de 8 mai 1623, Mănăstirea Valea a fost închinată Mănăstirii „Sfântul Mihail” din Eparhia Poganiani din Rumelia, Grecia. Această închinare va atrage mai târziu, decăderea mănăstirii. În anul 1636, turcii provoacă mari stricăciuni bisericii, distrugându-i porțile mari de la intrare, ușile și acoperișul.
În anul 1746, Egumenul Damaschin dispune pictarea tindei. Tot în acest an se zugrăvește și restul bisericii prin osteneala fostului Egumen Partenie, după cum este scris în pisania mare din naos. Egumenul Partenie conduce o delegație la Moscova pentru a cumpăra mobilier și icoane împărătești. Mănăstirea este renovată și de văduva Magdalena Baldovin, din neamul baldovineștilor, în anul 1788, când i s-a pus acoperiș nou din șindrilă și a fost restaurată și pictura din anul 1544. Tot prin ostenelile Egumenului Partenie, în 1796, bisericii i se adaugă pridvorul cu scop didactic. În anul 1846 se intervine iar asupra aspectului bisericii, așa după cum aflăm din ultima parte a pisaniei din naos. Astfel, în timpul lui Gheorghe Dimitrie Bibescu Voievod și a Mitropolitului Neofit, este realizată turla bisericii, se repictează biserica și este schimbată catapeteasma, costurile lucrărilor fiind suportate de Egumenul Ioanichie Polidor. După ce biserica a fost renovată și au fost construite și chilii, a fost populată cu călugări. Viața monahală a continuat până la secularizarea averilor mănăstirești, în anul 1864. După anul 1864, mănăstirea devine biserică de mir pentru creștinii din sat. O ultimă reparație a bisericii se realizează în 1967, prin purtarea de grijă a Părinților Ioan Popescu din București și Pantelimon Musceleanu din Pitești. Acum se repară turla degradată (dar numai în exterior), păstrându-se pictura originală de la 1846. A fost din nou renovată, în anul 1972, când i se pune acoperiș nou din șindrilă. În anul 1997, Mănăstirea Valea Mănăstirii este reînființată cu destinație pentru călugări. De reactivarea mănăstirii s-a ocupat Părintele Gheorghe Ioana, însă lipsind terenul pentru construcția corpului de chilii, aceasta a ridicat o serie de greutăți. La marginea incintei mănăstirii se afla un teren, fosta pepinieră silvică, dar organele silvice nu acceptă încă trecerea lui în proprietatea mănăstirii. Până acum s-a reușit să fie relizată din beton o alee de circa 100 de metri, din drumul comunal și până în incinta mănăstirii, fiind făcute și unele reparații bisericii.
Complexul monahal din Valea Mănăstirii cuprinde următoarele construcții: Biserica „Sfânta Treime”, ruinele vechilor chilii, clopotnița și zidul de incintă. Clopotnița, aflată la 35 metri vest de biserică, este din zid la parter, cu gang de intrare. Turla este din lemn, pătrată, luminată de patru ferestre înalte. Acoperișul din șindrilă (șiță) este în formă de clopot. În spatele bisericii se află cimitirul satului. Incinta este mărginită în parte de un zid gros din cărămidă, aflat încă în ruină. Constructia actualei biserici prezinta elemente ce pot fi regăsite și la biserica Mănăstirii Dealu de lângă Târgoviște. Este o construcție din zid gros din cărămidă, pe fundație de cărămidă. Spațiul este compartimentat în Altar, naos și pronaos. Are și un pridvor deschis. Biserica are aproximativ 20 de metri lungime (în afară de pridvorul care s-a adaugat în urmă), și cinci metri lărgime medie, în interior. Planul urmează principiile școlii sârbești, moștenite din veacul al XIV-lea, naosul în formă de treflă, cu turla în centru și pronaosul pătrat, boltit cilindric.Altarul are absidă poligonală. Lumina o primește de la două ferestre așezate în dreapta și stânga zidului din răsărit. Se separă de naos prin catapeteasma din lemn sculptat. Naosul are absidele largi și adânci, în fiecare absidă fiind câte două ferestre. Pe naos este o turlă deschisă cilindrică în interior, octogonală la exterior, luminată de opt ferestre (a.s.v. simbolul octogonului) și cu acoperișul piramidal. Naosul se delimitează de pronaos printr-un zid înalt până la boltă, care lasă o deschidere pentru circulație, largă cât o ușă.
Pronaosul primește lumină de la două ferestre aflate la sud și alte două pe zidul din nord. Ferestrele bisericii sunt din lemn, dreptunghiulare, înalte și înguste, prevăzute cu bare metalice la exterior. Intrarea în pronaos se face prin vest pe o ușă masivă de stejar, într-un canat întărit cu bare metalice la exterior. Bolta pronaosului este semicilindrică. Pridvorul semi-deschis, este înalt, cu ziduri care coboară din bolta înaltă peste trei metri. Este susținut în față de patru coloane. Are pardoseala din cărămidă. Pardoseala bisericii este din lespezi de piatră; acoperișul este cu șindrilă. Fațadele exterioare din cărămidă aparentă au câte trei rânduri de cărămizi profilate în dinți de ferestrău (fier – ăst – rău / dinții de lup). Pictura bisericii este una de excepție. Pictura veche din 1544, restaurată în 1788, este ștearsă și autorul rămas necunoscut. Biserica are tinda pictată în 1797, pronaosul pictat în 1746, iar în anumite registre din naos și Altar se pot observa cele trei straturi succesive de pictură: primul fiind cel de la 1548 din vremea lui Mircea Ciobanul, al doilea de la 1746 din timpul Egumenilor Damaschin și Partenie, iar cel de-al treilea strat este cel din 1846, din timpul lui Ioanichie Polidor. Podoaba interioară a bisericii este catapeteasma sculptată în lemn, lucrată fiind undeva în secolul al XVIII-lea, în timpul lui Constantin Mavrocordat. De-a lungul veacurilor, Mănăstirea Valea Mănăstirii a fost înzestrată cu nenumărate danii din partea multor binefăcători. Se atestă danii de moșii încă din timpul lui Vlad Vodă Călugărul (1482-1495) și a lui Neagoe Basarab (1512-1521) – surse: crestin-ortodox.ro; cimec.ro; wikipedia.org; argesmedia.ro; gândul.info; bzi.ro).
Ca locație, Mănăstirea Valea Mănăstirii este situată pe șoseaua Pitești – Câmpulung – Rucăr – Brașov, adică pe Drumul Național 73, la kilometrul 20, ramificație dreapta încă doi kilometri, spre Țițești. De aici și până la mănăstire nu mai sunt decât șase kilometri. Se poate circula și pe traseul Pitești – Colibași – Mioveni – Racoviță – Țițești, pe o șosea puțin mai ocolită. Pentru credincioșii fără mijloace proprii de transport, drumul se lungește cu încă cinci kilometri. Așa că li se recomandă să folosească șoseaua Pitești – Câmpulung. Se mai pot folosi trenurile ce pleacă din Golești, până la halta Bucșenești, aflată la 26 de kilometri, sau cu plecare din Câmpulung Muscel, la 29 de kilometri. În Bucșenești există o biserică declarată monument istoric, datând probabil încă din secolul al XVI-lea. De aici și până în Țițești mai sunt de parcurs doar doi kilometri, spre bucuria drept credincioșilor.
Lasă un răspuns