Dacă ar fi reușit să impună „chibuțul” gospodăresc cu venit global, alta era situația acum! Cumpărau și Cumințenia Pământului, refăceau și monumentele unui Centenar lăsat în paragină și câte și câte mai câte! De toate (pentru ei) ar fi făcut cu banii noștri! Pentru că, dacă aveam venitul ăsta de chibiț jidănesc teleormănean per capita de persoană fizică, explodau sponsorizările! Și dinspre cetățenii („gospodăriți” în organizarea fiscală „de dânșii”) și dinspre firme… Și nu doar că peticeau toate bugetele, dar le rămânea și de dat împrumuturi pe la alții! Așa, au trebuit să regândească (efort pentru care o să ne caute încă un ac de cojoc) logistica unui nou furt… Să-i facă „metodologia” pentru aceia ce încă se mai târăsc prin economia românească.
Și cine să conteste noua mârlănie agresivă a acestor cocalari de la guvernare?… Cine să apere, nu drepturile firmelor private, ci litera legii? Aia care însă le mai stă piedică? Un măruntă, e drept, pisată la un minim istoric post-decembrist întru’ maximizarea reîntoarcerii spre despotismul postcenușiu, cel al neputinței și ignoranței noastre… Or, să ai un asemenea tupeu încât să vii să promovezi, ba încă în regim de urgență!, un proiect de lege prin care firmele private să fie obligate să sponsorizeze (!) ce decid guvernanții, nu are treabă nici măcar cu „principiile” capitalismului chinezesc, ci reprezintă o brutală intervenție peste mediul privat.
Și iar nu vom reacționa… Unii pe principiul capului plecat, alții pentru că vor spune că „o rezolvă românește” și fentează ceea ce aparent chiar proiectul de lege permite, iar alții pentru că vor refuza să creadă că așa ceva este posibil. Pentru că, deși lumea economică românească privată s-a schimbat vizibil în rău, sub ochii lor, și nici măcar în „pași mărunți”, tot nu vor crede…
Unii au impresia că se vor putea trece pe sub această mârșăvie… Și, în loc să sară la gâtul guvernanților, cu litera legii supreme în mână, să-i radă de la butoanele țării pe aceia care vor să decidă, prin lege, că sponsorizarea este obligatorie (au rescris ăștia sensuri lexicale, ce să mai vorbim de cele fiscal-financiare, nu?!) deja își proiectează rotunjimea colacului de salvare… Prin faptul că legiuitorul, Parlamentul, la inițiativa unor scârbavnici aleși social-democrații, au „scăpat” în proiect obligativitatea sponsorizării făcute de către orice firmă în cuantum de 30 la sută din profitul realizat. Dar cine mai declară profit în România, nu?! De fapt, nici măcar ecluza acestei lupte, oricum inegale, a mediului privat cu statul, nu mai există, pentru că firmele nici nu mai trebuie să-și mascheze profiturile, să le declare spre zero, să le scoată prin artificii de contabilitate, pentru că oricum prea puțini mai realizează chiar esența pentru care a fost „gândită” noua lege: profitul din afaceri…
Doar că și inițiatorii știu asta! Iar impunerea în regim de urgență poate fi un mod de a fi, cât mai repede, cu mulți pași înaintea „deșteptării” antreprenorilor. Pentru că, după ce proiectul va fi devenit lege, se va schimba ceea ce Fiscul oricum a făcut la nivel de impozitare. Iar în loc de impozitarea profitului, se vor taxa veniturile realizate sau chiar cifra de afaceri. Atunci, toți cei 30 la sută pe care îi vrea statul se vor cumula cu multe zerouri în coadă. Și nu vor rămâne nicidecum într-o contabilitate neacoperită real. Pentru că, fie și din sponsorizări, vor fi trecute de Fisc la datorii. Iar cum legea permite deja statului să devină acționar în orice firmă privată, prin conversia datoriilor în acțiuni autoatribuite, totul ține strict de viteza de mișcare a acestor devoratori ai economiei, nu libere, că ăia s-a fumat deja, ci a aceleia necentralizată încă total.
Aparent, proiectul de lege pare bun pentru mersul unei națiuni. Chiar dacă el vine pe spatele privaților. Fie și obligatorii, sponsorizările ar fi, chipurile, îndreptate spre cultură și sport, deci am putea închide ochii în fața acestui nou abuz de putere al guvernării, nu?! Care, chiar dacă guvernează cu șișul la gâtul privaților, ne vrea binele! Și nu ar trebui să comentăm că se cațără cu picioarele lor îmbuibate de jeg roșu peste litera Constituției…
Doar că, și ăsta da tupeu!, legea creează dedicațiile chiar din enunțul ei, dând guvernului dreptul de a decide spre ce sectoare sportive (mai puțin culturale, că ălea sunt de fapt doar de fațadă), să fie îndreptate aceste sponsorizări impuse. Că vor bani pentru sinecurile unor „rachetiști” care doar nu o să cumpere bazele platanilor îmbătrâniți, pe care le cedează BNR pentru a-i fi lăsată și ei o feliuță de guvernare monetară, cu banii din buzunar, nu încape vorbă. Dar totuși e vorba de mult mai mulți bani. Pentru că 30 la sută din banii unei firme private (nu banii patronului, nenorociților, ci banii angajaților și ai familiilor acestora, dar numai bugetarii au dreptul la noțiunea de familie „ocrotită”, nu?…) reprezintă enorm. Și până să ajungă la „sponsorizați”, vor ajunge în bugetele de stat sau în opisurile de urmărire fiscală ale milițianului Orlando…
Nu, mișcarea sportivă ori sănătatea națiunii îi interesează pe guvernanți. Pentru că, atunci, puteau aloca ei părți din impozitele pe profit încasate de la firmele private spre stadioane, asociații sportive… Doar că ar fi trebui să urmărească și să răspundă pentru angajarea acelor bani. Așa, luați de la privați ca „sponsorizări”, îi pot crucifica politic pe sinecurile dorite, fără să se mai împiedice de explicațiile pe care ar trebui să le dea ca ordonatori de credite.
P.S.:
Cum ar fi dacă firmele bucureștene ar fi obligate să sponsorizeze fix compania de sport a municipalității „vrâncioaicei”? Să vadă cum banii lor se duc pe dividente împărțite la șefii „companiei” sportive? Iar asta trebuie privită cu factor de multiplicare urban și rural, că primăriile din țară nu mai au bani, nu de agrafe și hârtii, că oricum nu le foloseau, ci de salarii… Dreptul la proprietate? Un moft… Iar „uzul lui fruct” dat obligatoriu cotă parte unei reminescențe a ideii de libertate și drepturi economice…
Lasă un răspuns