Doru Jipa, procurorul care a refuzat funcția de procuror general în 1990

Printre cei mai buni prieteni ai mei, de peste 55 de ani se numără și un procuror, mai sus numitul Doru Jipa. Mai exact, Teodor Jipa. M-am simțit onorat de prietenia sa, fiind autorul unor fapte unice sub aspectul corectitudinii morale, de bărbat și de cetățean. În contextul actual al discuțiilor și dezvăluirilor privind mizeria umană încuibată în lumea justiției, în tagma magistraților din România, mă simt dator să fac public portretul sumar al unui om al legii și al omeniei deopotrivă, adevărat model de comportament uman plin de noblețe și de cavalerism autentic. Am povestit la multă lume isprava sa din tinerețe cu care m-a câștigat definitiv!… Publicul românesc merită acest reper uman reconfortant la vreme de restriște!

Este vorba, mai întâi, în ordine cronologică, despre cum s-a însurat Jipanul, la puțin timp după terminarea facultății. Viitoarea doamnă Jipa i-a mărturisit dorința de a merge îmbrăcată în alb ca mireasă dinaintea altarului sfînt. Din puținul meditațiilor date, se strânsese suma necesară pentru o nuntă onorabilă, în cea mai frumoasă tradiție a vieții de familie. Suma respectivă i-a înmânat-o viitorului soț, să-i poarte de grijă și să se ocupe de detaliile nunții. Pe scurt, când s-a văzut cu atâția bani, junele procuror nu a rezistat tentației de a-i spori. Și a procedat studențește, adică s-a angajat într-o lungă partidă de poker la al cărei capăt a pierdut toți banii viitoarei consoarte, ajungând într-o situație imposibilă. Trebuia mai înainte de orice să găsească neapărat un motiv onorabil de a amâna nunta! Ajutorul nesperat i-a venit din partea Armatei Române. Prin relații sau altcum a aranjat să fie chemat la o convocare militară de două luni, timp în care să găsească o soluție. Și soluția a venit tot din partea Armatei. În unitatea militară respectivă era o formațiune de parașutiști, care se instruiau facând salturi cu parașuta, fatalmente periculoase, drept care fiecare salt ca parașuta era plătit cu bani frumoși, conform regulamentelor atunci în vigoare. N-a stat mult pe gânduri Doru Jipa și, deși până atunci n-o făcuse niciodată, s-a înscris la aceste salturi, reușind astfel să refacă suma inițială și să se însoare onorabil…

Invit cititorul acestor rânduri să zăbovească câteva clipe pe marginea celor povestite și să recunoască că nu cunoaște multe povești asemănător de frumoase despre frumusețea omului de lângă tine…

…Mă vedeam des cu Jipa, cel puțin o dată pe an, de Sfîntul Ion. Un procuror are totdeauna de povestit lucruri interesante. Mi-aduc aminte de un „penal” din aceste povești, cu un nume greu de uitat: Spermezan… Fura haiducește, numai de la notabilitățile vremii. Priceput în evadări. Doru ne povestea cu simpatie isprăvile și discuțiile purtate când l-a anchetat pe penalul Spermezan.

L-am simțit ce caracter frumos are în toamna anului 1977… Macovescu publicase în „Viața Românească” cuvîntările rostite la Cluj la Conferința dramaturgilor, unde luasem cuvîntul și spusesem cam tot ce aveam pe suflet. Cuvîntul meu a stârnit la Paris interesul Europei Libere, al Monicăi Lovinescu, care vreme de câteva săptămâni a tot citit din discursul meu, remarcabil sub toate aspectele, dar mai ales pentru curajul atitudinii anti-sistem. Efectul la București, unde toată lumea asculta „Sopârlica”, a fost teribil. M-am pomenit că nu mă mai suna niciun cunoscut, iar pe stradă mă salutau grăbiți să nu legăm vreo vorbă. Mă sunau numai ai mei, de la Constanța… Într-o zi mă sună Doru Jipa și se invită să-mi facă o vizită, pe Ana Ipătescu. Am schimbat câteva banalități, iar la plecare mi-a lăsat un exemplar din Codul Penal, atrăgându-mi atenția asupra câtorva articole legate de apărarea ordinii de stat, împotriva celor care atentau la siguranța orânduirii socialiste etc. Și mi-a zis că e foarte bine ce am făcut la Cluj, într-o adunare oficială poți să spui tot ce vrei, legea nu te condamnă. Ferește-te să vorbești liber într-un grup restrâns, de trei sau mai multe persoane, poate fi interpretat ca o conspirație…

Am ținut seama de aceste sfaturi și curajul pe care l-am avut în adunările de partid sau scriitoricești se explică și prin faptul că primisem de la procurorul Doru Jipa informații atât de prețioase.

La un moment dat Doru mi-a povestit de un caz pe care-l ancheta: un tînăr fusese prins la Budapesta, unde încercase să treacă fraudulos granița în Austria. Mi-a povestit cum l-a ajutat să-și formuleze apărarea: omul ajunsese la Budapesta în mod legal, cu pașaport.  Deci nu trecuse fraudulos granița României. Încercarea lui de a trece în Austria încălca legile ungurești, cel mult…

L-am întâlnit în primăvara lui 1988, când mi-a povestit că a fost ocupat cu ancheta evenimentelor de la Brașov, din noiembrie 1987. Mi-a povestit cum a decurs ancheta, audierile, interogatoriile etc. Să fiu sincer, nu prea l-am crezut. Organele de anchetă, în versiunea sa, se purtaseră extrem de corect, nu bătuseră și nu …iradiaseră pe nimeni. Câțiva din lideri, care nu erau brașoveni, fuseseră trimiși în localitatea de unde erau, au fost angajați, li s-a repartizat o locuință etc. I-am zis în față: tu ce speri, că eu o să răspândesc versiunea ta despre cele întâmplate la Brașov? După decembrie 1989, când s-au făcut discuții publice cu participanții la manifestarea de la Brașov, când un singur participat a reclamat primirea unei palme de la …Iulian Vlad, mi-am dat seama că Doru Jipa nu mă mințise. Represaliile autorităților în 1987 au fost în limita legilor, inclusiv a celor nescrise.

După decembrie 1990 ne-am văzut mai rar, dar ne-am mai văzut. Așa am aflat că imediat după „revoluția de stat” i s-a propus să preia funcția de procuror general al Țării! „Cum așa?!” m-am mirat eu. Explicația era simplă: tînărul care încercase să ajungă la Viena trecând ilegal granița Ungariei era Gelu Voican Voiculescu… M-am mirat că s-au gândit revoluționarii la o persoană atât de potrivită pentru funcția de procuror general. L-am certat că a refuzat!

După câțiva ani, când am aflat de la domnul Iulian Moisescu cu Nicolae Ceaușescu a fost adus în dimineața zilei de 23 decembrie la București, la Ministerul Apărării Naționale, am încercat să verific această informație de la alte persoane. Așa l-am întrebat bunăoară de dl general Marin Lungu. Mi-a spus că nu știe nimic, dar se poate interesa. M-a sunat după câteva zile și mi-a spus că trei foști colegi au confirmat informația.

Știind că Doru Jipa se cunoaște bine cu procurorul Dan Voinea, l-am sunat și pe Doru, rugându-l să-l întrebe pe celebrul său coleg ce știe. Acesta i-a confirmat aducerea lui Ceaușescu în București, informație teribil de importantă după părerea mea. Am încercat s-o răspândesc, fără mare succes. Nimeni nu a luat-o în seamă dintre cei care puteau s-o comenteze. Era atât de deranjantă pentru echipa de „emanați ai revoluției”!

După 1996, când a venit la putere Convenția Democrată, mi-am zis că noii guvernanți vor fi interesați de această informație. Drept care i-am cerut o întrevedere ministrului de interne Dejeu, cu care mă cunoscusem în Parlament. I-am povestit ce s-a întâmplat pe 23 decembrie și am văzut că nu este deloc impresionat. Chiar mi-a și spus că nu vede importanța acestei informații. M-am apucat și i-am explicat cum această informație dă peste cap toată minciuna oficială privitoare la cele întâmplate în decembrie, cât de greu le va fi lui Iliescu & comp să explice de ce au ascuns acest moment al „revoluției”! Dar până la urmă, procedând ca un adevărat ardelean, Dejeu a înțeles și m-a întrebat ce ar urma să facă. I-am spus că poate să-l cheme la el pe procurorul Jipa Teodor care poate să-i confirme informația, după care să ducă informația la președintele Constantinescu, la colegii de partid și de guvern, care să hotărască pașii următori.

După ce am ieșit de la Dejeu l-am sunat pe Jipa și i-am spus că în curând va fi chemat de Dejeu să-i spună ce știe. A fost de acord să se implice în acest demers. După o vreme îl sun din nou pe Doru și aflu că nu l-a chemat niciun Dejeu. Îl sun din nou pe Dejeu și-i aduc aminte de discuția noastră. Promite că se va conforma. Și într-adevăr după ceva vreme mă sună Doru Jipa să-mi spună că a fost chemat de Dejeu, că s-a prezentat la biroul ministerial, a intrat, a stat de vorbă, a băut și o cafea, dar ca orice subordonat disciplinat nu a făcut decât să răspundă la întrebările superiorului. Iar superiorul său, din fotoliul de ministru, nu l-a întrebat nimic despre Ceaușescu…

Doru Jipa, ca și mine, este acum la pensie. Sper să aibă parte de ea ani mulți de aici înainte, alături de distinsa doamnă Jipa, și să ne mai vedem la câțiva sfinți Ion, măcar că nu va mai fi ca pe vremuri!…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*