Pe unde te poartă pașii prin această țară frumoasă, apar ca din pământ semnele de mii de ani de locuire ale strămoșilor noștri geto – daci. Așa și pe valea Bistriţei, în satele Teleştii de Sus şi Drăgoieşti (jud. Gorj), au fost descoperite 58 de movile cu morminte care au aparţinut geto-dacilor ce trăiau în această zonă. Ca şi în perioada prototracică ale cărei morminte au fost descoperite la Ciuperceni, geto-dacii foloseau metoda incineraţiei (arderea morţilor). Dacă prin ritul incineraţiei necropola (cimitirul) este unitară, modul de depunere a resturilor arderii şi inventarului ne înfăţişează un ritual de o diversitate accentuată. În necropola de la Teleşti-Drăgoieşti ritul funerar a fost unul unitar, incineraţia fiind proprie tuturor mormintelor. Acest rit funerar este caracteristic grupului Ferigile în care se încadrează necropola aici discutată şi este în general specific populaţiei autohtone getice din această fază de evoluţie.
Această necropolă a aparţinut comunităţilor getice din zona Gorjului şi se încadrează cronologic la sfârşitul secolului V şi în secolul IV î.Hr. Movilele cercetate în acestă necropolă (morminte) de la Teleşti- Drăgoieşti, după structură, se împart în două variante. Varianta I cuprinde tumulii a căror manta este de pământ. Mantaua de pământ depus avea culoarea galben-cenuşie sau brun-gălbuie. Variantei I îi aparţinea majoritatea tumulilor cercetaţi la Teleşti-Drăgoieşti. Varianta II avea un număr mai mic de tumuli şi au mantaua din bolovani de râu, dispuşi astfel: la margine se găsea un rând de bolovani, iar spre centru unde se afla mormântul, bolovanii erau dispuşi pe trei sau chiar patru rânduri. La rândul ei, această manta era acoperită de pământ. După modul de depunere, după ritual în necropola de la Teleşti-Drăgoieşti se disting şase tipuri, unele cu variante şi subvariante. Tipul cel mai des întâlnit de ritual constă în depunerea osemintelor arse pe solul antic. Tipul II care cuprinde doar câţiva tumuli, depunerea constă în punerea resturilor cremate într-o urnă. Astfel, într-unul din tumuli pe o strachină cu buza trasă spre interior, cu funcţie de urnă, au fost aşezate și două vârfuri de lance (mormântul unui războinic?). Într-un alt mormânt, pe lângă strachina utilizată ca o urnă, au fost depuse alte două străchini şi o fusaiolă (mormânt de gospodină?). Este deci evident că în primul tumul a fost înmormântat un luptător, în timp ce în al doilea fuseseră depuse rămăşiţele cremate ale unei femei. Tipul III de ritual cuprinde morminte sau mai exact spus înmormântările simbolice lipsite de oase, dar nu neapărat lipsite de inventar. Aceste morminte sunt cenotafe (simbolice). Tipul IV de ritual include mormintele cu „platformă” de piatră. Platforma constă dintr-un pat de piatră pe care se depunea o parte din resturile cremate, iar cealaltă parte, pe sol. Uneori şi inventarul ceramic era aşezat pe un astfel de pat. Tipul V cuprinde mormintele cu ring de piatră în patru situaţii.
În cazul acestor morminte este vorba de o dispunere a bolovanilor de râu în formă de cerc, marcându-se astfel mormântul. În centrul acestor ringuri de piatră erau depuse fragmente de oase calcinate, multă cenuşă şi cărbuni aduşi de la rugul funerar. În interiorul ringului şi în apropierea oaselor calcinate într-unul din tumuli a fost descoperit un tub de înmănuşare de la o lance, iar în altul, un vârf de lance. Fără îndoială aceste morminte aparţineau unor luptători, situaţie destul de frecvent întâlnită în cadrul necropolei. Se poate de asemenea presupune că ringurile de piatră, simbolizând cultul solar, pot indica o poziţie înaltă, poate privilegiată, a celor înmormântaţi în acest fel. Tipul VI de ritual cuprinde mormintele în care oasele incinerate, cărbunii şi cenuşa, adunate de la rug erau puse sub forma unei grămăjoare. Într-un tumul osemintele au fost depuse într-o groapă mică, dacă avem în vedere adâncimea la care se afla în comparaţie cu grosimea tumulului. În acest tumul au fost descoperite două străchini cu urme de ardere secundară, o brăţară de bronz cu nodozităţi şi un pandantiv miniatural de bronz în formă de clopoţel. Acest mormânt a aparţinut unei femei. Într-un alt tumul în apropierea osemintelor s-a aflat o strachină cu gura în sus, iar lângă aceasta o altă strachină, de data aceasta cu gura în jos. Între oseminte se aflau un cuţitaş, două bucăţi de zgură şi un vas borcan în stare fragmentară.
În cimitirul getic de la Teleşti – Drăgoieşti nu s-a descoperit nici un rug funerar, ceea ce arată că incinerarea s-a făcut în altă parte, în afara lui, la un „ustrinum”. Trebuie menţionate totuşi câteva situaţi în care cantitatea de oase calcinate, cărbuni şi cenuşă, aduse de la rugul funerar şi depuse în tumul este mare, formând un fel de platforme cu grosimea cuprinsă între 0,15 – 0,42 m. Într-unul din tumuli a apărut pe o suprafaţă de 2,22 x 1,32 m multă cenuşă, cărbuni şi oase calcinate, dispuse pe o grosime de 15-20 cm. Între oasele incinerate s-a descoperit un vârf de lance, o sabie cu nituri şi un cuţit. În acelaşi complex arheologic au mai apărut un vas cu două torţi, o strachină, două căni, un vas borcan, o ceaşcă. De altfel, acesta este cel mai bogat mormânt de luptător descoperit în necropolă. Într-un alt tumul „platforma” cu resturile cremate care avea dimensiunile de 80 x 90 cm şi o grosime de 20 cm, aici găsindu-se de asemenea o sabie printre oase, fragmente de castron şi buze de străchini cu urme de arsură secundară. De asemenea, într-un alt tumul aglomerarea de resturi cremate ocupa o suprafaţă de 2,10 x 1,15 m şi o grosime de 22 cm. În partea de sud-vest a acestei aglomerări s-a aflat un cuţit de luptă, două străchini, o cană, o ceaşcă şi un vas borcan fragmentar. Având în vedere că respectivele morminte, prin bogăţia inventarului, au aparţinut unor personaje cu rang înalt, probabil căpetenii, este explicabilă grija de a aduna de la rug cât mai multe resturi, ce ocupa o suprafaţă mare, adesea şi cu o grosime neobişnuită în mormintele oamenilor de rând. Fără să reprezinte o regulă strictă, este totuşi evident că aceste depuneri de resturi cremate au beneficiat mormintele bogate de luptători din care unele vor fi aparţinut unor personaje cu rang înalt, adică unor căpetenii. Privită în ansamblu şi având în vedere aspectele esenţiale necropola getică de la Teleşti – Drăgoieşti se înscrie organic în grupul Ferigile, caracteristic în Hallstattului târziu pentru zona subcarpatică meridională. Necropola de la Teleşti – Drogoieşti (jud. Gorj) se plasează la nivelul orizontului târziu al necropolei de la Ferigile având şi unele trăsături proprii care se manifestă atât în ritul cât şi în ritualul de înmormântare şi în privinţa inventarului. Această necropolă a aparţinut comunităţilor getice din zona Gorjului şi se încadrează cronologic la sfârşitul secolului V şi în secolul IV î.Hr.
Pe lângă ritualurile de îngropăciune și resturile cremate (oase, cenuşă, cărbune), în necropola de la Teleşti – Drăgoieşti a apărut un inventar funerar relativ bogat, însă repartiţia lui pe morminte este inegală. Inventarul descoperit se poate clasifica în cinci categorii, respectiv ceramică, obiecte de uz comun, arme, piese de harnaşament, podoabe. Ceramica funerară de Teleşti-Drăgoieşti este, de departe, cea mai bine reprezentată în cadrul inventarului funerar, atât cantitativ cât şi prin numărul de tumuli în care apare. De fapt, ea lipseşte doar din şase tumuli, din care trei, T8, T9, T51 sunt morminte cenotaf (şi aparţin variantei de ritual IIIa; probabil aceste morminte erau simbolice, sau se făceau celor cărora „le murise moartea” – salvați din situații critice). De asemenea, trebuie menţionat că în 36 de morminte ceramica reprezintă singura categorie de inventar care a fost descoperită. Trebuie specificat, de asemenea, că numărul de vase întregi sau întregibile este destul de redus, predominând fragmentele, care, după toate probabilităţile, provin de la vasele sparte la banchetul funebru (ruperea formelor). De altfel, majoritatea acestora poartă urme de ardere secundară, ceea ce arată că au trecut prin focul rugului funerar. Deşi există şi vase de calitate mai bună, predomină net ceramica grosieră. Aceasta din urmă este lucrată din lut având ca degresant nisip, adesea granulos, este puţin frământată şi destul de slab arsă, de unde şi aspectul zgrunţuros şi aspru la pipăit. Multe oase poartă însă urme de slip. Majoritatea vaselor au culoarea cărămizie – castanie, de diferite nuanţe, dar există şi vase cenuşii sau de culoare cenuşie – neagră. Ornamentul, când apare, este reprezentat mai ales prin caneluri dispuse oblic sau vertical (în raport de tipul de vas). Brâul simplu sau alveolat este, de asemenea, utilizat. Destul de des întâlnite sunt proeminentele apucături, plate sau sub formă de buton. Cât priveşte ornamentul incizat, el apare doar într-un singur caz, anume pe un capac. Se poate, deci, afirma că sub raportul tehnicii de lucru, a compoziţiei pastei şi arderii, ceramica prezintă un aspect unitar. Deşi în cadrul necropolei a apărut un singur vas lucrat la roată (înceată), el reprezintă un element important în stabilirea cronologiei, atât a complexului de unde provine, cât şi a necropolei în ansamblu.
În continuare, se va încerca o clasificare pe tipuri a ceramicii descoperite în necropolă. Menţionăm încă o dată că, fiind vorba de ceramică lucrată cu mâna şi în mare parte fragmentară, o clasificare foarte detaliată nu apare oportună. În cadrul necropolei au fost descoperite 54 de străchini, întregi sau identificate prin marele număr de fragmente. De notat că în unele morminte apar două exemplare, iar în T17 chiar patru. Tipul I, net predominant, îl reprezintă strachina cu buza trasă spre interior (invazată). La unele exemplare extremitatea buzei este dreaptă, la altele rotunjită sau subţiată. Un număr redus de exemplare sunt prevăzute cu caneluri oblice pe umăr. Strachina invazată (cu buza dreaptă, rotunjită sau subţiată, cu caneluri pe umăr sau necanelată), este tipul cel mai răspândit în prima epocă a fierului, ea continuându-şi evoluţia şi la începutul celei de a doua epoci a fierului. Faptul fiind foarte bine cunoscut, ne vom limita aici doar la citarea unor descoperiri unde acest tip este bine reprezentat: Ferigile, Bistriţa, Gătejeşti, Alimpeşti, Gogoşu, Coţofenii din Dos, Stoina, Slobozia. După forma fundului, străchinile de acest tip pot fi împărţite în două variante. Prima, cunoscută pe întreg parcursul epocii Hallstattiene, este strachina invazată cu fundul drept, având analogii şi în zona noastră, de exemplu Ferigile, Slobozia, dar şi la nord de Carpaţi, de exemplu la Sanislău. A doua variantă, mai numeroasă în cadrul necropolei, o reprezintă străchinile de acelaşi tip, dar cu fundul inelar sau sub formă de postament. Este evident că această variantă se dezvoltă din prima, începând cu Hallstattul târziu, fapt important pentru datare. Trebuie menţionat, în acest context, că la Ferigile această variantă de strachină este vag reprezentată, existând doar foarte puţine exemplare ce ar putea fi, eventual, avute în vedere. De altfel, vasele (inclusiv străchini) cu fund inelar (mai mult sau mai puţin înalt) devin o prezenţă semnificativă în perioada următoare, aşa cum o arată exemplare descoperite la Coţofenii din Dos sau Făurei.
În această variantă se include şi strachina lucrată la roată înceată, aflată în tumulul 43. Ea are buza trasă spre interior, fundul inelar şi, foarte semnificativ, este de culoare cenuşie – deschisă, culoare care, prin frecvenţă, devine caracteristică mai ales ceramicii fine din perioada următoare. De notat că ea a apărut la aceeaşi adâncime cu restul inventarului din mormânt şi că nu au fost sesizate indicii că ar putea fi rezultatul unei intervenţii ulterioare în acest tumul. Tipul II este rar întâlnit, fiind reprezentat de strachina tronconică cu buza dreaptă şi fund inelar, aflată în T28. Strachina are culoare cenuşie. În acelaşi tip s-ar putea include şi o strachină fragmentară, aflată în T29, care are, însă, buza îngroşată. Notăm că acest tip este mai rar întâlnit pe parcursul epocii Hallstattiene. La Ferigile ocupă cca. 3 la sută din materialul ceramic şi este considerat ca o formă „mai nouă” în cadrul necropolei. Faptul că strachina din T28 are fund inelar, este cenuşie şi că este asociată în cadrul mormântului cu o cană fină, tot cenuşie, arată că trebuie datată ceva mai târziu decât exemplarele asemănătoare de la Ferigile.
Vasele borcan sunt specifice perioadei târzii a fierului. Această categorie, aparţinând ceramicii grosiere, este reprezentată prin 18 exemplare. Vasele borcan sunt lucrate din pastă cu impurităţi, având ca degresant nisip şi pietricele. Lutul fiind puţin frământat şi arderea slabă, vasele sunt poroase şi friabile, iar pereţii superficial neteziţi. Culoarea este cărămizie – brună, uneori cu pete cenuşii sau negre, multe fragmente purtând urme de ardere secundară. Spre deosebire de exemplarele datând din perioadele mai timpurii ale primei epoci a fierului, care sunt mai înalte şi mai zvelte (de unde şi numele de vase sac), vasele de acest tip de la Teleşti – Drăgoieşti sunt mai scunde. Este deci mai potrivită, în cazul nostru, denumirea de vase borcan. Pereţii acestor vase sunt drepţi sau aproape drepţi, iar, de la caz la caz, buza este uşor curbată spre interior sau exterior. Decorul constă din brâuri alveolate sau crestate, adesea întrerupte de butoni. Larga răspândire a vaselor borcan în perioada târzie a primei epoci a fierului, ca şi în etapa următoare, este dovedită de numeroase descoperiri, cum sunt cele de la Ferigile, Bistriţa, Gătejeşti, Băbeni, Govora – Poieni, Alimpeşti, Gura Padinii, Gogoşu, Băzdâna, Stoina. Comparaţia cu Ferigile oferă câteva repere importante. Astfel, în amintita necropolă, vasele sac sunt în general mai zvelte, iar ornamentele, adică brâul alveolar, butonii sau brâul de împunsături (acest din urmă ornament nu apare la Teleşti – Drăgoieşti) sunt dispuse totdeauna orizontal şi în treimea superioară a vasului. Spre deosebire de Ferigile, vasele sac de la Teleşti – Drăgoieşti sunt mai scunde, brâul alveolar coboară adesea pe sau sub diametrul maxim, existând şi brâuri duble sau brâuri dispuse oblic. Trebuie remarcat, de asemenea, că dispunerea brâului alveolar pe sau chiar sub pântecul vasului, ca şi prezenţa brâului alveolar dispus oblic sau vertical, este caracteristică perioadei Latine. Rezultă că vasele borcan de la Teleşti – Drăgoieşti au un aspect sensibil evoluat, adică sunt mai târzii decât cele de la Ferigile, fapt ce se repercutează şi asupra cronologiei necropolei cercetată de noi. Iată, deci, că analiza acestei categorii de vas – considerată comună şi puţin semnificativă – poate oferi indicii importante pentru cronologia unor obiective. Necropola tumulară getică studiată aduce noi date despre ritualurile și obiceiurile de înmormântare specifice ale populațiilor de la sfârşitul secolului V şi în secolul IV î.Hr.. Telești este o comnuă în în județul Gorj, Oltenia, România, formată din satele Buduhala, Șomănești și Telești (reședința). Este situată în partea de vest a municipiului Târgu Jiu, la 15 km de acesta, pe drumul național DN 67 Târgu Jiu – Drobeta Turnu Severin. Comuna face parte din depresiunea Târgu Jiu, situată în Subcarpații Getici, la limita dintre dealurile Sporești și Șomănești. Este amplasată la o altitudine medie de 150-250 m față de nivelul mării. Cercetările arheologice au început încă din anul 1894 când a fost desfăcută o movilă (tumul), descoperindu-se o urnă, lănci, sulițe și zăbale de cai. Cercetările sunt continuate în anul 1934 de D. Berciu în dealul numit „Coasta Frumoasă”, când au fost cercetați 8 tumuli (surse: wikipedia.org; verticalonline.ro; adevaruldespredaci.ro; bibliotell.ro). Necropola tumulară de la Telești a aparținut comunităților getice din zona Gorjului și se încadrează cronologic la sfârșitul secolului V și în secolul IV î.Hr., dovedind existența unei comunități umane numeroase și bine structurate social. (G.V.G.)
Lasă un răspuns