Veghe lirică

Rugăciune

Doamne știu cât ți-am greșit
În cuvânt, în gând, în faptă…
M-ai iertat și m-ai iubit
Ca un bun și ceresc Tată!

Poate eu nu-s bun creștin
Faptele îmi sunt mustrate,
Dar la cei bolnavi și-n chin,
Dă-le Doamne sănătate!

Pentru ei Te rog fierbinte:
Doamne să îi poți veghea
Și asupra lor trimite
Binecuvântarea Ta!

Fii în mintea-i, poartă-i mâna
Unui doctor iscusit,
Fii curajul și lumina
Să ducă la bun sfârșit

Lucrul. Și cu biruință
Întru mare Slava Ta
Cel aflat în suferință
Să se poată vindeca!

Doamne, eu, la Tine vin!
Iartă-mă și mă ascultă,
Celor ce-s bolnavi și-n chin!
Dă-le sănătate multă!

Dragă Primăvară

Dragă Primăvară, dragă!
A trecut deja o lună.
Încă n-ai venit întreagă:
O zi rea… alta mai bună!

Te-așteptãm cu nerãbdare,
Cu emoții de copil
Tu… ne lași cu ochii-n soare,
Păcăliți de-ntâi april’!

Teamã-mi e cã indecisã,
Mofturoasã, cum te stiu,
Vei veni ca o narcisã,
Ori deloc, ori prea târziu!

Și vei sta puțin de tot,
Ca un cuc în cuibul sãu!
Eu sã te opresc nu pot!
Și îmi pare atât de rãu!

Ca și mine te așteaptă
Copilași și iezi zglobii,
Freamãtã pãdurea toatã
Și florile din câmpii!

Ursul și-a lãsat bârlogul,
Veverița – scorbura,
Vulpea nu-și găsește locul…
Ciocârlia – ramura!

Când pãrea cã vii frumoasã
Și natura s-a trezit,
Iarna… cred… invidioasã,
S-a pus iar pe viscolit…

Nici nu stiu ce sã mai cred!
E drept, trãim în alte timpuri!
Cã de un timp încoace vãd,
Într-o zi – patru-anotimpuri!

Astãzi e frumos afarã,
Fir de vântulet si soare!
E aproape-o zi de varã,
Cã-ti vine sã pleci la mare!

Pãsãrelele pe ramuri,
Îsi dreg glasul în cântãri,
Dedicate ca onoruri,
Așteptatei, primãveri.

Știu cã ești in trecere
Și nu stiu cât vrei sã stai;
Dar te rog! Fã-mi o plãcere:
Sã nu ningã-n luna mai!

De ieri a inceput să plângă cerul!

De ieri a început să plângă cerul
Și vântul mătură în cer și pe pământ,
De pare Doamne, c-ar veni Crăciunul
Și nu că vine, Paștele cel Sfânt!

Copacii se înclină ca pentru rugăciune
Și păsări zgribulite, se pitulesc pe ramuri,
Natura este tristă, de mila Ta, Stăpâne
Și suferă cu Tine, pentru ale Tale Patimi.

Pe norii agitați, ce prevestesc furtună,
A răsărit un soare ce nu are putere!
Auzi parcă pământul cum geme și suspină,
Și-i tristă orice ființă, până la Înviere!

Aleargă-n aer frunze… se rupe câte-o floare,
Numai nu ninge Doamne, atât este de rece!
Cum floarea iartă vântul, să dăruim iertare
Și semenilor noștri și timpului ce trece!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*