Complexul monahal Cernica – locul sfintei rugăciuni

Complexul monahal Cernica este așezat la o distanta de numai 12 kilometri spre răsărit de capitala noastră București, întinzându-se pe două dintre insulele lacului Cernica, din județul Ilfov. În obștea monahală „cernicană” au trăit nenumărați bărbați cu viață sfântă, cei mai renumiți dintre aceștia fiind sfinții pe care Dumnezeu s-a milostivit să-i descopere poporului nostru: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici. Ctitorie a marelui vornic Cernica Știrbei și a soției sale, doamna Chiajna, cinstita Mănăstire Cernica este atestată documentar încă din anul 1608, printr-un hrisov domnesc al lui Radu Vodă Șerban, fiul lui Mihnea Vodă. În acel an, vornicul Cernica reface un vechi schit, îl înzestrează cu pământuri, păduri și sate, spre veșnica pomenire a numelui și a neamului său. Astfel, începând cu anul 1608, schitul se va numi „Cernica”, până la această dată el fiind numit „Grădiștea Floreștilor”. Hrisovul amintit consemnează următoarele: „Am cumpărat satul Florești, de pe Colentina, de la Nedelcu și Stroe, feciorii lui Radu Captaru, și am zidit o mănăstire, la leatu 1608, cu hramul Sfântului Ierarh și făcător-de-minuni Nicolae de la Mira Lichiei, în capul moșiei mele cea de mai sus arătată, într-un ostrov, lângă Floreștii din mijloc, ce se vecinesc cu Șerban Vodă.” Încă dintru început, ctitorul a precizat: „Nimeni din neamul meu să nu fie slobod de a se atinge de dânsa sau să pună egumen, ci să fie stareț din acei părinți ce vor petrece cu viața de obște, spre pomenirea mea, a soției mele și a neamului meu, în veacul de acum și în cel ce va să fie.”

În anul 1781, la conducerea schitului este rânduit de Dumnezeu, ca stareț, Sfântul Cuvios Gheorghe, unul dintre ucenicii Sfântului Paisie de la Neamț. Acesta reface obștea monahală, risipită între timp, datorită războaielor și ciumei, și ridică din ruină biserica cea mare și clădirile adiacente. În vremea sa, ctitoria lui Cernica înflorește ca niciodată, viața duhovnicească și culturală din aceasta atingând cote impresionante. Biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae, aflată pe insula din spatele cimitirului, a fost construită după cutremurul din anul 1802, de către starețul Timotei, sfințirea ei având loc în anul 1815. Cutremurul din anul 1940 a dărâmat bolta naosului și turla cea mare a bisericii însă, prin grija patriarhului Justinian, biserica a fost restaurată între anii 1965-1967, când s-a reconstruit numai turla pe pronaos. Pictura actuală aparține zugravului Fotache, iar icoanele împărătești și portretele stareților Timotei și Gheorghe sunt opera lui Nicolae Polcovnicu, care a zugrăvit și biserica cea mare a Patriarhiei din București, între anii 1825-1838. Biserica Sfântul Lazăr, din cimitirul mănăstirii, a fost zidită tot în vremea Cuviosului Gheorghe, ea fiind sfințită în anul 1804. Fiind de mici dimensiuni, bisericuța impresionează mai ales prin arhitectura minuțioasă și decorația exterioară bogată. Pictura interioară a acestei biserici este lucrată de I. Keber, iar iconostasul, de Frujinescu. Biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aflată pe prima insulă a complexului monahal, a fost zidită de Sfântul Ierarh Calinic și de episcopul Ioanichie Stratonichios, între anii 1831-1832. Până la această dată, obștea monahală viețuia în jurul Bisericii Sfântul Nicolae, în ostrovul din spate; după construirea noii biserici, Sfântul Calinic mută obștea monahală în jurul acesteia.

Zidit sub formă de cetate, noul complex monahal, așezat sub purtarea de grijă a Sfântului Gheorghe, era rânduit numai pentru călugări, mirenii neavând acces. Acestora din urmă le rămânea deschisă Biserica Sfântul Nicolae, unde câțiva călugări slujeau cu rândul. După ce a fost părăsită vremelnic, din pricina unei epidemii de ciumă, Mănăstirea Cernica a fost restaurată, în anul 1842, de către Sfântul Calinic (1787-1868), care a fost stareț al mănăstirii vreme de 31 de ani (1818-1850). Afectată de cutremurul din anul 1838, biserica cea nouă a fost refăcută de Sfântul Calinic, sfințirea acesteia având loc în ziua de 6 august 1842. Cinstitele sale Moaște odihnesc și astăzi în biserica cea mare a mănăstirii. Mai târziu, în anul 1939, biserica este restaurată de patriarhul Nicodim, când are loc și spălarea picturii interioare, pe cheltuiala starețului Zosima Pârvulescu, a eclesiarhului Augustin și a mai multor călugări din obște. Lucrările de reparații au fost conduse de arhitectul șef al Patriarhiei, D.I.Berechet, iar restaurarea picturii s-a făcut de I. Keber. Întregul ansamblu monahal a fost restaurat de patriarhul Justinian, între anii 1965-1967. Biserica Sfântul Gheorghe este zidită în formă de cruce, cu abside laterale adânci. Aceasta este o construcție monumentală spațioasă, arcadele din naos și pronaos fiind susținute de coloane masive din zid. Pridvorul bisericii este închis și pictat, ușa de la intrare este din lemn masiv, frumos sculptat, iar pardoseala bisericii este din marmură. Biserica are trei turle, una mare, așezată pe naos, și două mai mici, așezate de o parte și de alta a pronaosului.

Pictura interioara a bisericii celei noi aparține zugravului Adam. În pronaos sunt pictate în ulei, de către Sava Henția, portretele ctitorilor: Sfântul Ierarh Calinic și episcopul Ioanichie Stratonichios. Icoanele împărătești ale bisericii celei noi sunt atribuite lui Nicolae Polcovnicu, care semnează pe marginea icoanei din dreapta (anul 1836). De un deosebit interes artistic sunt scenele din tinda bisericii, ilustrând „Facerea lumii”. Se crede că acestea sunt opera unui călugăr din mănăstire. Pe latura de sud a chiliilor se află Paraclisul, zidit în anul 1790, de către Dan Brașoveanu. Acesta a fost restaurat, la vreme, de arhimandriții Nicodim și Pimen. Un al doilea Paraclis se află în casa Cuviosului Gheorghe. În anul 1778, pictorul Nicolae Polcovnicu a înființat în incinta Mănăstirii Cernica, o mare școală de pictură bisericească. Aici au studiat și au pictat zugravi precum Nicolae Teodorescu (profesorul de mai apoi al lui Gheorghe Tattarescu), David Adam și Gheorghe Fruginschie. În incinta mănăstirii a mai funcționat și o școală de copiști, de la care au rămas numeroase manuscrise, descoperite de Nicolae Iorga și depuse în arhivele de la Academia Română. Biblioteca mănăstirii păstrează și astăzi peste 14.000 de volume, cinci mii de cărți de patrimoniu și o arhivă cu multe manuscrise unice. O instituție de o reală importanță a fost și Seminarul Teologic Monahal, care a dat lumii oameni de seamă, dintre aceștia amintindu-l aici doar pe Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist. Odată cu declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial au fost închise, atât Seminarul, cât și tipografia mănăstirii. Abia în anul 1995 s-a redeschis Seminarul Teologic din mănăstire. De-a lungul timpului, în Mănăstirea Cernica au trăit nenumărați bărbați aleși, de la simpli călugări, la episcopi și mitropoliți. Tot aici au fost găzduiți episcopi și mitropoliti exilați din Basarabia și Bucovina, odată cu alipirea acestor teritorii la Rusia sovietică. Cimitirul mănăstirii, rezervat inițial monahilor din obște, s-a lărgit cu vremea, prin morminte ale unor fruntași ai vieții culturale și politice, precum: Gala Galaction; Naum Râmniceanu; istoricul Ioan Lupaș; pictorul Ion Țuculescu; mitropolitul primat Nifon; Tudor Minulescu; Gurie Grosu, mitropolitul Basarabiei; Pan Halippa, luptătorul pentru unirea Basarabiei cu patria-mama; ctitori sprijinitori; Alina Știrbei, Greceanu, Filipescu; părintele Dumitru Stăniloae; Ioan Ianolide etc. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, ctitor de mănăstiri și biserici, de spitale, de școli și case pentru orfani, a fost unul dintre cei mai de seama bărbați români ai vremii sale. În vremea sa au fost ridicate zidurile  împrejmuitoare și Biserica Sfântul Gheorghe, clădirea stăreției și aproape toate casele de pe insula numită „a Sfântului Gheorghe”.

Iubitor de cultură, vrednicul Calinic a pus bazele unei valoroase biblioteci și a deschis în mănăstire, o școală de pictură bisericească. În toamna anului 1850, cuviosul Calinic a fost ales în scaunul episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, de unde, bătrân și bolnav, s-a retras la Mănăstirea Cernica, în luna mai a anului 1867. Trăind încă aproape un an, sfântul a trecut la cele veșnice în ziua de 11 aprilie 1868, fiind înmormântat în pridvorul ctitoriei sale, în Biserica Sfântul Gheorghe. Canonizarea sfântului a avut loc în ziua de 23 octombrie 1955, cinstitele sale Moaște fiind așezate în biserica cea mare, unde se află încă și astăzi. Starețul Calinic era un bun îndrumător al credincioșilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât și pentru faptele sale de milostenie. Vechea chilie în care a trăit Sfântul Calinic este situată pe ostrovul Sfântului Gheorghe și a devenit cu timpul casă memorială. Acolo se păstrează obiecte care i-au aparținut. În jurul chiliei sale broaștele nu cântă niciodată. Legenda spune ca într-o seară, pe când Sfântul Calinic era cufundat în rugăciune, liniștea i-a fost tulburată de orăcăitul broaștelor. Atunci el s-a dus pe malul apei și, delimitând cu privirea o porțiune din lac, atât cât „zgomotul” să nu ajungă la chilie, a binecuvântat broaștele și le-a spus: „Duceți-vă în stânga și în dreapta, de cântați cât vreți! Dar aici voi să nu-mi mai cântați!”. Din acea zi, în zona binecuvântată de Sfântul Calinic broaștele au încetat să mai orăcăie, lăsând locul rugăciunilor către Domnul. (crestinortodox.ro; doxologia.ro; primariapantelimon.ro; infoghidromania.com; ziarullumina.ro). Pe undele lacului de la Cernica se văd reflectate imaginile clădirilor din complexul monahal, ca pe un ecran virtual ce dublează astfel numărul lor, spre bucuria celor ce caută puritatea și spiritualitatea, fără de care nu pot viețui pe acest pământ.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*