Întrebarea nu este de ce a vândut otreapa ordinară „partidul” către PSD… Ci de ce a „cumpărat” Liviu Dragnea?… De ce a purces la acest troc, aparent al nimicului? Pentru că, „pe fond|”, avocatul a vândut nimic, ca masă electorală, iar PSD-ului i-a fost apostilată o fițuică aparent goală la lista cu anexele statutului.
Totul ar fi avut poate un sens dacă imaginea afișată ar fi fost „corectată” (dar nu în d’alde photoshop!)… Pentru că alături de Pavelescu, acest zero al istoriei eșichierului politic, ar fi trebuit să apară, nu Dragnea, ci Ion Iliescu. Atunci, măcar din perspectiva involuției (PCR)FSN-PDSR-PSD, lucrurile ar fi avut un rost. Atât rezolvarea unui proces neîncheiat al anilor ’50, prin „colectivizarea” partidelor ce se încheie azi (PNL s-a sublimat ceva mai devreme, prin sinistrele fulare galbene ale unei alianțe la fel de mizerabile, dar care măcar a avut un scop politic, supraviețuirea, acum a venit rândul PNȚCD-ului), cât și prin schimbarea foii de „parcurs” a social-democraților, o rebrenduire a fațadei roșii, nu prin schimbarea nuanței, nu-și schimbă viperele năravul dimpreună cu „fundalul”, ci a acronimului de partid.
Cel mai neînsemnat aspect al vânzării făcătuite (!) de Pavelescu-groparul este propriul lui câștig… Poate o funcție pe undeva la ușa unei sinecuri finanțate de PSD. Pentru că târâtorul ăsta nu merită o sinecură înființată pentru el special de către actualul partid de guvernare. Este prea mărunt și a dat singurul „as” pe care îl avea în mânecă. Poate va primi un job de „liftier” al aptitudinii sale de a se aplica din șale pentru a pupa ceva, constant. Și este puțin probabil să-i se „transfere” lui sinecura pe care o are Victor Ciorbea la „Avocatul poporului”. Chiar dacă, „statuar”, pe aceste rămășițe roșii ale PNȚCD-ului, vândut odată (dar incomplet apostilat) prin alt ordinar autolivrat social-democraților, Victor Ciorbea, ar părea că pentru același loc s-a prostituat și Pavelescu.
Dar de ce a „cumpărat” PSD?… Doar pentru a-i face o ultimă împlinire lui Ion Iliescu, să poată omul să-și întregească (istoric, desigur!) copârșeul care îl așteaptă de mult prea mulți ani?… Fără această ultimă balama ruginită a istoriei, nu se putea lăsa capacul peste hidoasa figură a unei istorii mult prea lungite, nu peste viețile noastre, căci noi ne merităm din plin soarta căci am lăsat neterminate lucrurile începute (tot de alții!) în Decembrie ’89, ci iată, deja și peste nepoții noștri? Poate că offurile iliesciene sunt de acum satisfăcute. Și-a împlinit menirea din tinerețe, și-a îngropat „adversarii” luptei lui de subclasă, a tras lespedea și peste ultimul mare partid dușman al poporului al tinereții lui trăite în atavismul cenușiu. Se poate prezenta cu misiunea de țară împlinită lângă tovarășii începutului lui de luptă. A colectivizat politic tot! Și a lichidat și ultimele rămășițe ale imperialismului gândirii de dincolo de linia partidului unic!
La ce îi trebuia însă această „hârțogăraie” PSD-ului de azi? Unde să se laude electoral cu această îndreptare de partid, mai eficientă decât toate lagărele terorii anilor ’50? Cărui electorat să-i se adreseze cu această corecție istorică, o rezolvare a problemei din tinerețile paukeriste ale lui Ion Iliescu? Să nu uităm că, întotdeauna, Liviu Dragnea face totul cu un scop clar și palpabil… Nu pentru reparațiile morale ofilite ale unor înaintași aflați pe patul de moarte al istoriei…
Ce a cumpărat de fapt Liviu Dragnea? Pentru că electoratul de microbuz al țărăniștilor era oricum neînsemnat ca pondere… Or, e clar că nu putea să mizeze decât pe acronimul țărăniștilor… Numele partidului… Că a făcut-o temându-se de posibila reînviere a partidelor istorice (iar la momentul potrivit, dacă acestea vor reînvia care cumva cerute de un viitor electorat, tânăr și în căutarea „vintigiului” politic!) va putea face dovada în instanță a încetării de drept a existenței pe vecie a așa-ziselor „continuității” ale acestora, a PNL-ului prin scoaterea de la naftalină a USL-ului nedesființat legal, iar a PNȚCD-ului prin semnătura acestui Pavelenschi (bine că individul ăsta nu s-a născut în anii ’50!) ori pentru a schimba propriul acronim de partid, strivit de atâtea trădări, vânzări, minciuni, nerealizări, hoții, reprezentări „avocățești”, livrești (să nu uităm cărțile de pușcărie, tovarăși!) și, mai ales, legislativ-finalizate în favoarea pârnăiașilor de partid. Și vom avea poate parte de o „rebrenduire”, de la actualul „Social-Democrat” la un „Social și Creștin Democrat”!…
Acum, rămășițele partidelor istorice, redutele care mai viețuiesc pe ici-colo, ar trebui să facă un efort comun. Pentru a merge la tribunal și a anula statutul trădătorilor (sub motivul clar al schimbării direcției doctrinare stabilite de către fondatori, deci, anularea sui-generis a scopului pentru care au fost înființate) și, în consecință, anularea efectelor juridice de azi, de la USL și ALDE la semnăturile „pavelenșchilor”, aceste specii de oportuniști necrofili.
Lasă un răspuns