Dar chiar mai contează individul ăsta?… Sau e lăsat acolo pentru a avea noi după cine să strigăm?… Să mai conteze poate doar strict la nivelul unui „PR” negativ util, o imagine hulită de toți, dar bună pentru refulat nervii societății, angoasele adversarilor și neputințele noastre?… Pentru că în orice calambur politic trebuie să existe și un personaj negativ…
Adevărul e că timpul lui a trecut! Nu mai „joacă” pentru marile funcții posibile, ci este pus să joace pentru ca alții să-și asigure ascensiunile. Și nu ar fi deloc surprinzător să-l vedem pe Liviu Dragnea, curând chiar!, răbufnind iliescian la adresa noului „cârlan” pesedist, Orlando Teodorovici, e drept, într-o asemănarea pesederisto-patologică nedesăvârșită, căci Livache nu va face această remarcă de la înălțimea iliescenismului, ci din frustrarea propriului blocaj în timp.
Se prea poate că Orlando să fii pornit la drum ca slugă îndoctrinată de indicațiile lui Dragnea. Să fii bătut la poarta marilor imperii din postura de mesager. Iar dacă a trădat, a făcut-o în spiritul lupilor tineri, deveniți tot mai șacali, nerăbdători să fie ei acolo unde alergau pentru alții. Mai ales că, față de acela pe care îl „reprezenta”, avea mai multe atuuri. Cel puțin din perspectiva priceperii financiare… Și poate un preț mai mic de vânzare. Mai puține pretenții, dar mai statornice, pe care „înalta poartă” să i le împlinească după realizarea misiunii.
Și nu este nimic nou! Nici măcar din perspectiva unei altfel de forme a veșnicului „conflict între generații” (mai ales cele politice). Care sunt tot mai nerăbdătoare, și nu ca „lupi tineri”, ci hiene neînduplecate… În plus, Orlando chiar este pe val, Livache fiind pe partea cealaltă a pantei. Or, cine ar mai avea răbdare să aștepte după el? După tabieturile lui, când ăștia mai tineri nu au nevoie nici măcar de un fum de țigară ca să semneze o trădare… Cine să mai stea după Dragnea să îndeplinească la virgulă vânzările promise, trocurile, să „livreze” sarcinile mezate, mai ales că, având o vârstă și o încleștare în gândire dar și o acțiune întârziată birocratic, deciziile lui vin mult prea lent pentru așteptările veneticilor. Și de ce să nu fi fost înlocuit deja în „schemă”?!… Ăstălalt, noul cârlan pesedist, se vede de departe că este mai expeditiv. Că s-a propus el, în vizitele pe la noua/vechea „poartă” pe rol de coloană de cauciuc la dispoziția străinilor, sau, mai degrabă, a fost ofertat, racolat sau poate chiar „tradus” din cauza cine știe căror apucături, obiceiuri și răvașe lăsate în urmă, nici nu mai contează!
Important este că, în vreme ce Liviu Dragnea a ajuns o marotă PR pentru ca țara să se uite și să scuipe după cea mai detestabilă figură politică, neo-cârlanul face și desface. Și este clar că are o anumită putere de decizie, dată nu de șeful PSD, ci dinspre puteri în adevăratul sens al cuvântului. Ba, își permite să acționeze deja din ce în ce mai vizibil ca persoană cu sprijin tot mai puțin disimulat. Că ăia i-au promis și o șefie de țară dacă vinde ce, cum și la ce preț spun ei, nu este nici asta o noutate… Au mai fost stârpituri politice în țară care și-au pus țara la mezat pentru promisiuni de „președenții”. De regiune, de enclavă, de ținut…
Pe vremea când conta, Livache dădea indicații. Dar neavând o stofă „aristocratică”, nu putea trece de un anumit nivel al impunerii. În fond, cel urcat pe divan cu picioarele-i pline de colbul parvenirii, tot un intrus de nivel mediu rămâne.
Orlando, acest neocârlan pesedist (curând „țarist”?!) nu dă indicații. El intră cu bocancii în stânga și în dreaptă și doar anunță schimbările. În Sănătate, la Anaf, la Vămi, bănci, rate… Iar ceilalți nici măcar nu au curajul să-l privească în ochi. Cu frunțile plecate, lipite de podeaua tot mai teșită a iobăgismului de partid, doar execută. Fără să comenteze (de unde curaj, nu?…), fără să reclame încălecarea instituțională făcută de un ministru care s-a urcat cu picioarele peste toți. Și căruia nu-i (mai) este teamă nici măcar de acela în fața căruia ceilalți, în servilismul și umilința lor, încă tremură…
Lasă un răspuns