Bună dimineața, lume!
Te trezești și tu ca mine?!
Ciufulită, încruntată,
În război cu lumea toată,
Cu trupul mai obosit
De parcă nici n-ai dormit?!
Ți se-ntâmplă dimineața
Înainte să-ți speli fața,
Să-ți vezi chipul în oglindă,
Neplăcut să te surprindă
Și să crezi în sinea ta,
Că e chipul altcuiva?
Că doar ieri stăteai mai bine!
Din oglindă către tine
Te priveau doi ochi frumoși,
Care astăzi, somnoroși,
Nici nu s-au recunosut
După noaptea ce-a trecut!
………………………………….
Mie mi se mai întămplă
Să cred că-i oglinda strâmbă!
Și… să simt că nu sunt eu,
Mă convinge corpul meu,
Când cobor din așternut
Cu picioare ca de plumb.
Încerc brațele să-ntind,
Mi-aud oasele trosnind!
De cred că-i altcineva
Îmbrăcat în pielea mea
Și să pot prinde putere,
Îmi fac vreo două cafele!
În timp ce beau din cafea,
Mă conving că aș putea
Să privesc de la fereastră
Tot ce-ncepe să renască:
Pomi și flori – viața reală…
Deci: Adio văicăreală!
Nu mă mai gândesc la somn!
Voi avea eu timp să dorm.
Nu o noapte! O veșnicie!
Când „urâta” o să vie
Fără să dau îndărăt
(Ei nu-i pasă cum arăt!).
Deci îmi strâng puterile,
Îmi ignor durerile,
Ochii tot mai larg deschid
Să privesc spre răsărit,
Mă îmbrac cu o speranță
Cu un zâmbet larg pe față…
Și la luptă iar pornesc,
VIAȚĂ SĂ TE CUCERESC!
Lasă un răspuns