Și cine mai are nevoie de ei, așa, trecuți de vreme și de rost, nu?!… Au fost ei la mare preț cândva! S-au dat multe „bătălii” pentru ei… Au mai căzut și capete, dar ei au rămas acolo, în picioare… Într-un fel, ca simbol al integrității (nu și morale, din păcate) a BNR.
Mulți și-au dorit și Arenele, și platanii… Dar nu au avut parte de niciunele, fiind apărate cu mândrie, fudulie și chiar aroganță de Banca Națională, chiar și cu prețul de a fi devenit, în timp, un loc al părăginirii. Doar de o monedă aniversară marca BNR nu au avut parte platanii… În rest, au fost protejați pentru a nu fi înstrăinați. Pentru a nu ajunge terenurile de sub ei pe mâinile unor șarlatani. Mai ales că acolo s-a scris și Istorie (e drept că istorie a și rămas!)…
Astăzi, Mugur Isărescu face un pas în spate… Și cedează. Dovadă că a îmbătrânit la rându-i. Nu chiar o dată cu platanii, ci mai repede ca aceștia. Sau, cel puțin, și-a pierdut din mândria și fudulismul de altădată. Iar acum își strigă disponibilitatea unei „concesii”. Este gata să cedeze „statului”, recte Guvernul, Arenele BNR și Parcul cu platani. Este gata să șteargă din inventarul instituției sale două repere simbolice pentru a mai căpăta un răgaz…
Sigur, se pune întrebarea dacă și executivul mai vrea acum? Dar și dacă Mugur Isărescu se mai poate „salva” prin această cedare din fața tăvălugului pornit împotriva Băncii Naționale când a refuzat alte concesii (și nu unele la nivelul piciorului de masă lemnoasă).
Guvernanții poate nici nu își doresc Arenele BNR. Evident, nu le vor refuza, pentru că sunt destui „vâlcovi” vârcolaci imobiliari care așteaptă de multă vreme momentul, și sunt și foști tenismeni care, într-un orgoliu nemăsurat, încă visează să-și fixeze țărușul reprezentării ca mari „șlampi” (!) ai unui ultim turneu „reprezentativ”. Au tot stat la colțuri privind de peste vreascurile averilor lor de la nivel de țambre de mari foști sportivi, măsurând din ochi suprafețele unor viitoare ansambluri, fie ele și cartiere rezidențiale de partid de guvernare rezervate pentru cutare ori cutare breaslă supusă, umilă, ascultătoare.
Dar ce fac cei din administrația Băncii Naționale? Pentru că nu este vorba că vor pierde un simbol, reprezentativ inclusiv ca neatârnare față de o anumită formă a corupției, rezistând, iată, trei decenii, în fața asalturilor imobiliaro-rachetistice (!), dar nici o concesie nu rămâne de una singură. Mai ales în cazul BNR. Practic, se va destupa „butoiul”. Azi, Arenele și parcul… Dar mâine?… Pentru că bnr-iștii nu vor avea parte de prea multă liniște ca preț al concesiei. Își vor fi plătit taxa de liniște în fața agresiunii guvernării PSD pentru un timp, apoi atacurile vor fi reluate. Mai agresiv. Și nici dacă însuși Mugur Isărescu își va scoate „șorțul” la mezat, nu va însemna că va mai avea parte de un alt răgaz de „liniște”. În fond, cine mai are nevoie de un șorț de mason bătrân, aproape ramolit și aproape intrat „în adormire” (simbolistic!), când lupii tineri ai guvernării se află oricum sub semnul unui alt șorț/blazon?!…
Nostalgicii? Poate doar platanii să privească în urmă spre trecutul altădată glorios. Apoi vor cădea sub lanțurile drujbelor de tenismeni. Și va rămâne un mare nimic simbolistic, dar o oază de kitsch imobiliar.
Și nu faptul că BNR ar putea agrea o asemenea cedare ar trebui să ne revolte… Oamenii, aidoma platanilor sunt trecători; mai repede trecători… Ci faptul că, prin cedarea către stat, instituția devine un punct de sprijin al restaurației comunistoide la care lucrează guvernanți de azi. Practic, o înturnare spre anul 1991, când platanii deveneau simbolul independenței necesare, respectate, ocrotite a Băncii Naționale. Iar în 2019, totul se poate transforma într-un traforaj uitat pe banca pensionarilor.
După această cedare vor veni și altele. Dar acelea nu vor mai avea nici o legătură cu partea simbolistică ori nostalgică. Iar BNR s-ar putea să devină o plăcuță (memorial-) departamentală atârnată într-un subsol fiscal al actualei puteri.
Lasă un răspuns