Pomană pentru tata…

La ferma de la Bârda erau suprafețe imense de pomi fructiferi: meri, pruni, peri, cireși etc. Toamna erau aduși oameni la cules din Mehedinți, Dolj, uneori și din Maramureș, elevii de la școlile din Malovăț, Bobaița, ba chiar de la licee din Severin. Mai veneau muncitori de la diferite fabrici din Severin, chiar soldați în termen. Așteptau câte cinci-șase TIR-uri la rând, zilnic, să încarce lădițe cu fructe și să ducă în multe țări europene. Ferma avea și muncitori angajați, care lucrau acolo permanent. Printre ei era și tatăl meu. Pe acești muncitori îi pregăteau periodic în tehnologia culturilor de pomi, li se făcea instructaj, erau controlați cu atenție, ca să se vadă dacă și-au însușit normele de întreținere a pomilor.

Munca cea mai grea la pomi era tăierea de formare a coroanelor. Erau pomi mari și această lucrare se derula de la 1 noiembrie până la 1 aprilie. Toată iarna acei muncitori, originari din Bârda, Bobaița, Colibași, Malovăț și Izvorul Bârzii ședeau atârnați pe scări, în ciuda ploilor, viscolelor, gerului. Pomii trebuiau tăiați. Venea tăticu seara acasă și, când trăgea cizmele din picioare, cădeau bulgări de zăpadă, ciorapii erau înghețați, iar picioarele vinete, degerate. Rezistau întrecându-se în povestiri, glume și șotii de tot felul. Era tot o veselie la ei, în ciuda vremii cumplite. Din când în când, puneau toți bani și câte unul se ducea prin satele din jur și cumpăra câte un bidon de vin sau de țuică. Beau, prindeau curaj și poftă de vorbă.

Într-o zi, Sevastian Dorobanțu din Colibași s-a lăudat că are multă băutură, vin și țuică. Unele butoaie erau pline de patru-cinci ani. N-a uitat să spună că a pus un butoiaș de o sută de litri cu cel mai bun vin în colțul beciului. A sigilat vranul cu ceară roșie și nu va desfunda acel butoi până la nedeia de la Sfânta Maria Mică. „- Atunci venim și noi pe la tine, la nedeie!” „- De aia e nedeie, să vină cine poftește!” Au trecut la alte subiecte și totul s-a derulat în mod obișnuit. A doua zi, Gelu lui Dacu din Bobaița a luat bidonul de zece litri și a zis că se duce prin Bârda să caute vin de vânzare.  S-a strecurat să nu fie observat și s-a dus în Colibași, la casa lui Dorobanțu. A strigat-o pe soția acestuia la poartă și i-a spus: „- Vergino, mă trimise Banțu tău să-i umpli bidonul ăsta cu vin din botoiașul de o sută de litri, pe care l-a pus el în colțul beciului și i-a sigilat vranul cu ceară roșie!” „- Nea Gelule, dar butoiul acela zicea că-i pentru nedeie!” „- Așa este, dar vrea să vadă cum se prezintă, așa că mă trimise pe mine cu bidonul să i-l umpli!” L-a umplut femeia, nu-i ieșea din vorbă soțului.

A ajuns Gelu la oamenii din pomi și i-a chemat pe toți. „- Bă, uite ce zic eu: noi îl bem, dar hai să-l dăm de pomană. În fiecare zi îl dă unul din noi pentru morții lui. Să începem azi cu… Dorobanțu, spre exemplu! Sunteți de acord?” „- Daa!” au zis oamenii, fără să bănuiască planul colegului. „- Hai, Banțule, dă-l de pomană pentru tată-tău! Uite, astăzi sunt chiar Moșii de iarnă!” „- Bine, mă, ziceți „bodaprost”; să fie pentru sufletul lui tata!” a zis Dorobanțu. Bidonul a început să circule din mână în mână, până s-a golit. Toți erau mulțumiți, fiindcă fusese un vin excepțional. Singur Dorobanțu era nedumerit. „- Mă, Gelule, de la cine cumpărași tu vinul ăsta din Bârda, că ăsta seamănă cu al meu!” „- Mă, Banțule, tu ai dreptate! Este din butoiașul tău oprit pentru nedeie. Îi spusei Verginii că tu mă trimiseși să umplă bidonul!” S-a supărat rău Dorobanțu. A amenințat că o va pedepsi pe soție când ajunge acasă… „- Mă, Banțule, Vergina nu-i vinovată. Să n-o cerți. Eu o minții. Tu dăduși vinul de pomană pentru nea Traian, Dumnezeu să-i primească. Dacă tu te superi și o cerți pe Vergina, pomana nu mai e pomană! Gândește-te și tu ce-o să zică nea Traian. Îi puseși paharul în mână și, când să-l ducă și el la gură să guste din vinul făcut din via pe care el a pus-o, îi dăduși peste mână, vinul se vărsă și el rămase cu gura arsă! Un  copil are, nu are mai mulți! Cine să-i dea de pomană, dacă nu copilul lui?!  E ziua de Moși azi!” „- Lasă, mă, nu că mă supăr, dar trebuia să știu și eu!” „- Păi, nu-ți spusei: vinul tău, pomana ta, tatăl tău. Doar nu dăduși de pomană pentru altul. Noi doar te ajutarăm! Ziserăm „Bodaprost”. Dacă nu ne dai să bem și noi, nu-i nimic, bea-l tu singur!” „- Bine, mă, să fie primit pentru bietul tata! Mi-o făcurăți, mi-o făcurăți!”

Așa treceau zilele, săptămânile și lunile, așa au trecut și oamenii și-a mai rămas, ici-acolo, câte o amintire despre ei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*