Cetatea Aradului este singura cetate din Transilvania, construită în stil Vauban și păstrată intactă, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cetatea din Arad, alături de cetatea din Alba Iulia, cea din Timișoara, cea din Oradea și cea din Făgăraș, sunt cele cinci fortificații de tip vauban (în formă de stea) din România. Cetatea din Arad este singura închisă turismului, găzduind acum o unitate militară. Mai mult, monumentul este în stare avansată de degradare. Fortificația a fost construită din ordinul împărătesei Maria Tereza a Austriei între anii 1763-1783 și puține persoane știu că aici a fost întemnițat Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand de Habsburg. Acum, Primăria Arad vrea să ia în administrare cetatea, însă restaurarea ei costă circa 220 milioane de euro, potrivit estimărilor. Cetatea Aradului a fost construită pe malul stâng al râului Mureș, după planurile generalului Ferdinand Philipp Harsch, în stil Vauban-Tenaille. A fost proiectată sub forma de stea cu șase colțuri și a fost prevăzută cu trei rânduri de cazemate subterane și mai multe rânduri de șanțuri, care puteau fi la nevoie ușor inundate, având în vedere că a fost plasată pe o insulă, iar un braț al Mureșului o înconjura. Legătura cu exteriorul s-a realizat prin trei poduri orientate spre cartierele orașului. Podurile erau apărate, fiecare, de un val de pământ în formă de semilună. Poarta principală și clădirile din interior au fost construite în stil baroc. În interiorul cetății există Biserica Franciscană, de asemenea monument istoric și de arhitectură. Ultimii patru călugări franciscani au locuit în cetate până în anul 1861. Până în anul 1918 cetatea a fost una din cele mai mari închisori militare ale Imperiului austro-ungar.
În cazematele cetății, folosite pe post de închisori, au fost închiși Horea, Cloșca și Crișan și prizonierii din armata franceză, între anii 1790 – 1815. În timpul revoluției din 1848 – 1849, cetatea a jucat un rol crucial. Sub asediul armatei republicane maghiare, garnizoana a bombardat orașul zi de zi timp de nouă luni. În vara lui 1849, armata revoluționară maghiară a reușit să ocupe cetatea timp de 46 de zile, până ce a fost încercuită de armatele rusești și austriece și obligată să se predea. După revoluție, revoluționarul pașoptist Eftimie Murgu a fost închis în 1849. Trupele habsburgice au mai încarcerat aici 500 de luptători ai armatei revoluționare între anii 1849 – 1857, majoritatea fiind condamnați la moarte. Printre ei au fost executați prin spânzurare sau împușcare cei 13 generali conducători ai revoluției maghiare pe 6 octombrie 1849. În 1852 împăratul Franz Josef I a vizitat cetatea și a redus din sentințele unor ofițeri închiși. În deceniile următoare, cetatea Aradului a fost închisoare pentru mulți prizonieri de război, printre care militari turci, luați prizonieri în 1881. Între 1914 și 1918 s-a făcut o tabără în meterezele exterioare care a adăpostit prizonieri din Bosnia și Herțegovina, printre care și Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand de Habsburg (atentatul de la Sarajevo, 1914). Datorită condițiilor grele de detenție au murit între aceste ziduri 4317 prizonieri, iar în memoria lor a fost pusă la poarta de intrare o placă comemorativă. Condițiile inumane în care erau ținuți prizonierii în cetatea Aradului a atras atenția și deputatul Partidului Național Român, Ștefan Cicio Pop, într-o interpelare în parlamentul de la Budapesta în cursul anului 1917. În noiembrie 1918 cetatea a fost ocupată de trupele franco – sârbe, iar din iulie 1919 a fost preluată de armata română. În perioada interbelică cetatea a fost garnizoana Aradului și a găzduit regimentul 93 infanterie. După armistițiul încheiat de România în 12 septembrie1944 și ocuparea Aradului de armata sovietică, în cetate a staționat o unitate de tancuri sovietică până în anul 1958. Locul sovieticilor a fost luat apoi de un regiment de tancuri românesc. În prezent în cetate se află Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii, batalion înființat la 20 martie 1998 și devenit operațional din anul 1999.
Cetatea este monumentul istoric de importanţă naţională al oraşului Arad; planul ei, în formă stelată, cu şase bastioane se înscrie printre cetăţile de tip Vauban din faza târzie, ce încheie totodată şi evoluţia sistemelor stelare din Transilvania. Zidurile au fost construite din cărămidă şi au fost umplute cu pământ, iar grosimea lor este circa 3 metri. La acea vreme, au fost înconjurate de un şanţ umplut cu apă din Mureş. Unghiurile sub care sunt construite zidurile sunt astfel calculate încât proiectilele de artilerie să poată fi deviate prin ricoşeu. Forţa cetăţii consta în primul rând în posibilitatea utilizării eficace a cca. 300 de piese de artilerie. Piaţa centrală din incinta cetăţii era delimitată de trei corpuri de clădiri masive – comandamentul, garda şi biserica cetăţii. Lăcaşul de cult, construit în stil baroc, marcat de cele două turnuri aflate pe faţada principală a acestuia se află în picioare și în zilele noastre. Locul ales pentru construcţia cetății îndeplinea în primul rând condiţii de ordin strategic, fiind aşezat la întretăierea a două foarte importante drumuri comerciale, unul care duce din Câmpia de Vest spre Transilvania şi altul, care vine din nord, dinspre Oradea şi Satu Mare şi face legătura cu Timişoara şi calea fluvială oferită de Dunăre. Circumferinta zidurilor cetății arădene este de 3180 metri și acestea au fost prevăzute cu bastioane de tip cavaler, flancate de redute pentagonale. În total bastioanele cuprindeau 296 guri de foc. La ridicarea cetății au participat peste 1500 de familii din împrejurimi, și au trebuit dărâmate și 169 de case. În total au fost cheltuiți pentru construcția cetății de către guvernul austriac imperial peste trei milioane de florini, o sumă impresionantă pentru acea vreme. Prin proiectul de reabilitare, Cetatea Aradului poate căpăta o nouă imagine și deschidere – ca și Cetatea Alba Iulia -, devenind un obiectiv turistic ce poate fi vizitat de mii și mii de turiști.
Lasă un răspuns