Epoca Fierului în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei din Chișinău

În cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei din Chișinău este bine reprezentată epoca fierului, prin materiale ceramice și alte artefacte diferite. Pentru a înțelege dezvoltarea acestei perioade, trebuie știută și interfața europeană a acestei societăți preantice. Ultimele secole ale mileniului II î.Hr. în Euro­pa Centrală şi de Sud-Est s-au remarcat prin apariţia a noi comunităţi culturale, ce s-au extins pe un vast teritoriu. La vest de cursul mijlociu al Dunării apare aşa-numita „cultură a câmpurilor de urne”, în partea de nord a Europei Centrale – cultura Lausitz, iar în zona ce include partea de est a Ungari­ei, nord-estul Iugoslaviei şi vestul României (regiu­nea cursului mijlociu al Dunării) se dezvoltă com­plexul cultural caracteristic deja pentru Europa de Sud-Est, particularităţile specifice ale căruia îl deo­sebesc esenţial de culturile precedente ale epocii bronzului. Aceste particularităţi vor deveni semni­ficative pentru o întreagă epocă, numită convenţio­nal Hallstatt.

În cadrul epocii hallstattiene se evidenţiază trei perioade principale: timpurie, mijlocie şi târzie. Există şi alte periodizări. Vestitul arheolog austriac P. Reinecke, referindu-se la periodizarea Hallstattului în general, menţionează patru faze: A, B, C, D. Şi mai detaliată este periodizarea propusă de renu­mitul arheolog german G. Miiller-Karpe, specialist in probleme de cronologie a Hallstattului din Euro­pa Centrală şi nordul Peninsulei Apenine. El a relevat următoarele faze ale epocii hallstattiane: HaA1 – sec. XII Î.Hr., HaA2 – sec. XI î.Hr., HaB1 – sec. X î.Hr., HaB2 – sec. IX î.Hr., HaB3 – sec. VIII î.Hr., HaC – sec. VII î.Hr. Astfel, Hallstattului timpuriu îi corespund fazele HaA1-HaA2 şi HaB1-HaB2, celui mijlociu – HaB3-HaC, iar celui târziu – HaD. Această perio­dizare a epocii hallstattiene o folosesc toţi specialiş­tii preocupaţi de epoca în cauză. Importanţa istorică a epocii hallstattiene este foarte mare. Pe un vast teritoriu al Vechii lumi are loc procesul de tranziţie de la epoca bronzului la cea a fierului. Epoca fierului în spaţiul carpato-nistrean începe ca atare în sec. VIII î.Hr., când unel­tele de muncă şi armele de fier le înlocuiesc pe cele de bronz. Hallstattul timpuriu corespunde perioadei finale a epocii bronzului, iar Hallstattul mijlociu – epocii timpurii a fierului.

Particularităţile caracteristice ale epocii Hall­stattului timpuriu, ce o deosebesc de perioada târ­zie a epocii bronzului sunt: apogeul dezvoltării metalurgiei bronzului, numărul mic al obiectelor din fier, modul de gospodărire mixt – agricultura şi creşterea vitelor, spre deosebire de epoca precedentă, unde prevala creşterea animalelor, aşezările stabile şi apariţia aşezărilor fortificate cu valuri de pământ şi cu şanţuri, ceramica neagră lustruită, ornamen­tată cu caneluri şi cu incizii şi imprimări. În cadrul culturii hallstattiene timpurii se evi­denţiază două complexe culturale cu trăsături carac­teristice: de nord, cu ceramica canelată, şi de sud, cu ceramica incizată şi imprimată. În literatura de specialitate complexul cultural de nord e cunoscut şi sub denumirea de Hallstatt tracic sau Hallstatt canelat, iar cel de sud – Hallstatt balcano-dunărean. În cadrul Hallstattului tracic sau canelat se deosebesc două comunităţi cultural-istorice: Gava şi Beleghiş. Complexul de tip Gava sau Gava-Holigrady s-a format în regiunea Tisei Superioare în baza cultu­rii Otomani din epoca bronzului. E răspândit în nord-estul Ungariei, sud-estul Slovaciei, Transilvania, re­giunea Transcarpatică şi cea din preajma Carpaţilo-ucraineni. În Moldova, în Podişul Sucevei acest com­plex este reprezentat de grupul Grăniceşti.

Complexul de tip Beleghiş, numit şi cultura Be­leghiş II sau Bobda II – Susani-Beleghiş II, s-a con­stituit în Banatul sârbesc şi românesc în baza culturilor epocii bronzului mijlociu şi târziu Beleghiş şi Cruceni. Ocupă teritoriile Iugoslaviei de Nord-Est, partea de sud-vest a României – Oltenia şi Muntenia. În spaţiul est-carpatic este reprezentat de grupul cultural Chişinău-Corlăteni. Apariţia culturii Hallstattului tracic sau canelat în zona din preajma Carpaţilor şi în Moldova a con­dus la schimbarea culturilor arheologice. Cultura Noua a bronzului târziu în preajma Carpaţilor e substituită de grupurile culturale ale Hallstattului timpuriu de tip Holigrady, iar în Moldova de cele de tip Chişinău-Corlăteni. Grupul Holigrady a apărut ca urmare a migraţiei triburilor culturii Gava peste trecătorile Carpaţilor, iar grupul Chişinău-Corlă­teni drept rezultat al deplasării purtătorilor cultu­rii Beleghiş II, în spaţiul est-carpaţic prin teritori­ul dintre poalele Carpaţilor de Sud şi malul stâng al Dunării. Populaţia locală – purtătorii culturii Noua – a fost asimilată. Acest proces, după opinia specialiştilor arheologi, a avut loc la mijlocul sau în a doua jumătate a sec. al XII-lea î.Hr. Complexul Hallstattului timpuriu cu ceramică incizată şi imprimată de tip Insula Banului s-a for­mat în zona Porţilor de Fier, în baza culturilor epo­cii bronzului Zito-Brdo-Gârla Mare. Era răspândit în sudul Balcanilor (grupul Pşenicevo), ramificându-se până în Asia Mică (Troia), Dobrogea (cultura Babadag) şi Moldova. În Moldova e reprezentat de două grupuri culturale consecutive: Holercani-Tămăoani şi Saharna-Solonceni-Cozia.  Complexul Saharna-Solonceni-Cozia poartă un caracter mixt. Acesta a fost format de substratul autohton şi de grupurile culturale Insula BanuluiBabadag şi Pşe­nicevo.

Prin intermediul grupului Saharna-Solonceni complexul Hallstattului timpuriu cu ceramică incizată şi imprimată a influenţat şi asupra cultu­rilor sincronice de pe malul drept al Niprului (cul­tura Cernoles). În felul acesta drept rezultat al influenţei şi al migraţiilor comunităţilor culturale Beleghiş şi Gava în spaţiul carpato-nistrean au apărut grupurile hallstattiene timpurii de tip Chişinău-Corlăteni şi Grăniceşti, iar dintre comunităţile culturale balcano-dunărene – grupul Saharna-Solonceni-Cozia. Prezentarea Hallstattului canelat în spaţiul est-carpatic va fi efectuat pe baza grupului Chişinău-Corlăteni. Complexul Hallstattului timpuriu cu ce­ramică incizată şi imprimată în zona în cauză este elucidat prin intermediul grupului Saharna-Solon­ceni-Cozia, dat fiind faptul că grupul precedent Holercani-Tămăoani necesită investigaţii  suplimentare. Hallstattul mijlociu în spaţiul carpato-nistrean e reprezentat de grupul cultural Şoldăneşti. Monu­mentele de acest tip au apărut ca urmare a migraţiei de la vest a triburilor culturii Basarabi, arealul căreia include o mare parte a României, Iugoslavia de Nord-Est, partea de nord a Bulgariei şi o parte a Ungariei. Influenţa culturii Basarabi poate fi remar­cată la est până la Nipru. Aşadar, Hallstattul timpuriu şi cel mijlociu în spaţiul est-carpatic este cunoscut prin intermediul grupurilor culturale Chişinău-CorlăteniSaharna-Solonceni-Cozia şi Şoldăneşti-Basarabi. Aceste gru­puri sunt atribuite de către specialiştii etnosului tra­cic, grupurile Chişinău-Corlăteni şi Şoldăneşti-Ba­sarabi – la ramificarea tracilor de nord, iar grupul Saharna-Solonceni-Cozia – la ramificarea tracilor de sud. Investigaţiile din ultimii ani au demonstrat încă o dată cât de complicată este problema privind apar­tenenţa etnică a culturilor arheologice. Concretiza­rea problemei referitoare la patria străbună a pur­tătorilor grupurilor Hallstattului canelat de tip Ho­ligrady şi Chişinău-Corlăteni – bazinul Tisei Su­perioare pentru primul, respectiv, regiunea Dunării de Mijloc (Banatul sârbesc şi românesc) – pentru cel de-al doilea, este efectuată în dependenţă de de­terminările etnice ale culturilor Gava şi Beleghiş II.

După cum se ştie, monumentele de tip Beleghiş se găsesc în regiunea populată odinioară de iliri şi de aceea e admisă apartenenţa lor proilirică. De apar­tenenţa etnică a purtătorilor culturii Gava sunt preo­cupaţi mulţi cercetători, unii dintre ei excluzând ori­ginea lor tracică. Astfel, originea tracică a culturi­lor de tip Holigrady şi Chişinău-Corlăteni poate fi pusă la îndoială. Cadrul cronologic al culturilor menţionate este următorul: Chişinău-Corlăteni – mijlocul, a doua jumătate a sec. al XII-lea – sec. al X-lea î.Hr., Saharna-Solonceni-Cozia – hotarul sec. X/IX – mijlo­cul sec. al VIII-lea î.Hr., Soldăneşti-Basarabi – sec. VIII-VII î.Hr. Menţionările de mai sus referitoare la apariţia grupurilor hallstattiene, raporturile dintre ele, pro­venienţa etnică a purtătorilor acestora şi limitele cronologice constituie considerentele majorităţii spe­cialiştilor în domeniul arheologiei Hallstattului. Cu toate acestea există şi alte opinii. Arealul Hallstattului timpuriu şi mijlociu cuprin­de teritoriile de vest până la poalele Carpaţilor Răsăriteni, iar la est până la Valea Nistrului. La nord-est după hotarele de astăzi ale Republicii Moldova şi ale Moldovei de peste Prut el nu s-a extins. Ho­tarul de sud al răspândirii, în special a Hallstattului canelat, sunt raioanele limitrofe ale zonelor natural-geografice – silvostepa şi stepa. Monumente ale complexului cu ceramică incizată şi imprimată, precum şi ale culturii Basarabi, într-un număr nu prea mare se întâlnesc şi în zona de stepă, majori­tatea în partea de sud a Câmpiei Covurluiului din Moldova de peste Prut. În zonele de stepă ale interfluviului Nistru-Prut este cunoscut doar un sin­gur monument al culturii Basarabi, pe malul stâng al Dunării, lângă s. Orlovka, raionul Reni. Vase de tip Basarabi se întâlnesc şi în unii tumuli. La vest şi nord-vest grupurile culturale în discu­ţie se învecinau cu grupurile hallstattiene înrudite. La nord-est vecinii grupului Chişinău-Corlăteni erau purtătorii culturii BelogrudovkaCernoles timpurie, iar la sud şi sud-est – triburile culturii Belozerka.

Arealul grupului Saharna-Solonceni-Cozia la nord-est se marginea cu arealul culturii Cernoles târzie la sud şi sud-est cu teritoriul cimerienilor, reprezentaţi prin monumentele fazei Cernogorovka. Vecinii triburilor culturii Şoldaneşti-Basarabi la nord-est erau purtătorii etapei Jabotin a perioadei prescitice, la sud şi sud-est – cimerienii fazei Novocerkask. Teritoriul spaţiului carpato-nistrean reprezenta o câmpie deluroasă. Partea de centru şi de nord-est este mai înaltă, cea de sud şi sud-est – mai joasă. Arealul culturilor hallstattiene cuprindea, îndeosebi, silvostepa, în cadrul căreia se evidenţiau două zo­ne naturale: forestieră – codrii din partea centrală a Moldovei, Subcarpaţii şi alte înălţimi – şi silvostepa – Moldova de Nord, Podişul Moldovenesc, zo­na deluroasă Fălciu, Câmpiile Şiretului de Jos şi a Covurluiului. Conform analizelor paleobotanice, s-a constatat că în această zonă erau răspândite larg pădurile fo­ioase. Pe cele mai înalte locuri ale codrilor creşteau păduri de fag şi de carpen, iar pe locurile mai joa­se – păduri de stejar şi de carpen. În păduri se întâlneau şi teiul, arţarul, frasinul, cornul, alunul, mărul, cireşul sălbatic, vişinul, corcoduşul, mărăci­nele, măceşul ş.a. Materialul osteologic descoperit în urma săpătu­rilor aşezărilor hallstattiene timpurii şi mijlocii din această regiune furnizează date despre lumea anima­lă din timpurile imemoriale. În păduri, în poiene şi pe păşunile din preajmă vieţuiau urşi bruni, lupi, vulpi, mistreţi, iepuri, bursuci, căprioare, cerbi, zim­bri, tauri, asini ş.a. Epoca Hallstattului coincide cu perioada subboreală a holocenului. În general, această perioadă se caracterizează printr-o climă continentală şi mai us­cată decât cea actuală. Spre sfârşitul perioadei sub-boreale (sec. XIII-IX î.Hr.) creşte cantitatea de precipitaţii, scade temperatura în timpul verii. Tem­peratura aerului iarna nu era mai înaltă decât în prezent. În aceste condiţii naturale trăiau triburile hallstattiene timpurii şi mijlocii din spaţiul carpato-nistrean. Cercetările monumentelor epocii hallstatiene pe teritoriile est-carpatice au început pe la sfârşitul anilor’40. Descoperirea lor şi primele investigaţii pe teritoriul Republicii Moldova ţine de activitatea lui G. Smirnov, care a fost continuată de A. Meliucova, V. Lăpuşneanu şi V. Dergaciov. Începutul cercetărilor epocii menţionate în Mol­dova de peste Prut a fost pus de I. Nestor şi conti­nuat de M. Petrescu-Dâmboviţa şi A. Laszlo. O contribuţie substanţială în elucidarea proble­melor referitoare la originea şi cronologia grupuri­lor culturale ale Hallstattului au adus savanţii G. Smirnov, S. Morintz, B. Hansel ş. a. În prezent de cercetarea acestei epoci în spaţiul carpatic se ocupă A. Laszlo, O. Leviţki, M. Caşuba ş.a.

Prin ornamentația aflată pe vasele de ceramică și metal (motivul valului curgător, al dinților de lup, al brâului alveolar sau punctat, al protomelor animaliere, sau al toartelor multiple, etc.) este pus în valoare limbajul simbolistic, aferent direcțiilor spirituale spre care se îndrepta comunitatea. Participarea în cadrul ritualurilor agrare (procesiuni, dansuri și cântece), ornamentarea vaselor de ceramică și metal, ca și ornamentarea caselor, a costumelor populare, conducea și la o înfrumusețare a vieții de zi cu zi (alături de tradiția orală a interpretării doinelor și baladelor, a cântului din fluier și folosirea altelor instrumente musicale simple), toate acestea folosind astfel la motivarea cu care se implicau membrii societății în problematica treburilor zilnice, sau a celor ciclice, anuale (un fel de multi-art-terapie). Astfel arta (arta plastică, arta interpretativă și coregrafică, muzica) era împletită cu necesitatea, iar omul le putea accesa pe cele două, împreună, împletite așa ca un fir de mărțișor… (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*