Ruinele Cetății Sătmarului, readuse la lumină (Jud. Satu Mare)

Un turn de apărare al Cetății Sătmarului a fost descoperit în anul 2018 sub fostul Teatru de Vară, în zona centrală a municipiului Satu Mare, „deconspirând” astfel poziția ruinelor acestei cetăți. Astfel, mai mulți arheologi au lucrat pentru scoaterea la lumină a elementelor nou descoperite. Au fost făcute descoperiri extrem de spectaculoase, potrivit reprezentantului Muzeului Județean, Szocs Peter, istoric cunoscut ca și specialist și autor de lucrări științifice pe această temă. „Pe locul fostului Teatru de Vară am bănuit că este aici Cetătea Sătmarului. O parte a fortificațiile le-am identificat. Sunt realizate din lemn și țăruși, pământ bătătorit, este un bastion practic, care a ținut tunurile cetății și a avut un rol de apărare împotriva artileriei. Noi am mai găsit multe materiale care atestă viața cotidiană a garnizoanei. Cetatea a funcționat între 1560 și 1720, în linii mari. A fost lărgită și reabilitată de mai multe ori. Noi am și identificat mai multe nivele de fortificații și lărgire”, a spus Szocs Peter.

Lucrările de construcţie la această cetate au debutat la mijlocul secolului al XVI-lea, având drept rezultat ridicarea unei cetăţi cu cinci bastioane cu ureche, cu planimetrie rectangulară, în sistem italian. Pe parcursul existenţei sale, până în primul deceniu al secolului al XVIII-lea, a avut mai ales funcţia de cetate regală, dar între timp, pe perioade mai lungi sau mai scurte, se afla şi sub stăpânirea Principatului Transilvaniei. Importanţa ei strategică a fost sporită de avansul teritorial al turcilor şi ruperea Ungariei în trei părţi. Din acest motiv, odată cu dispariţia pericolului otoman, scade şi importanţa cetăţii Sătmarului, care este demolată odată cu celelalte fortificaţii similare, cu excepţia celor mai importante (amintim doar exemplele mai apropiate: Arad, Oradea, Alba Iulia). Fortăreaţa din Satu Mare a continuat să fie un punct cheie şi în timpul Războiului Curuţilor, dintre Francisc Rakoczi al II-lea, ultimul principe independent al Transilvaniei, şi Casa de Austria. Francisc Rakoczi al II-lea, care a cucerit cetatea, a poruncit, în anul 1705, ca zidurile ei să fie distruse, pentru a nu fi recucerită de austrieci. La finalul războiului, austriecii au continuat distrugerea cetăţii, tocmai pentru a nu pune din nou mâna pe ea nobilii ardeleni, în cazul unei noi rebeliuni. Astfel că, din fosta cetate în stil italian a mai rămas doar amintirea și ruinele. Locul cetăţii construite pe parcursul secolului al XVI-lea nu mai era vizibil în zilele noastre.  Astfel, poziţionarea ei exactă pe o hartă contemporană a rămas o problemă deschisă a istoriei locale. Cu atât mai importantă este descoperirea făcută zilele acestea de către arheologii sătmăreni. Arheologii au făcut cercetări pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați.

Fortificațiile descoperite au fost construite din lemn, țăruși (peste 200 buc. de lemn de esență tare descoperiți) și pământ bătătorit, având rolul, potrivit arheologului Szocs Peter, să oprească ghiulele. Pe lângă fortificații, arheologii au mai scos la lumină și vase de provizii, o ghiulea, obiecte din metal, etc. Cetatea Sătmarului, în afară de perioada de funcționare cunoscută (1560 – 1720), se pare că a avut și o perioadă anterioară de existență. Săpăturile arheologice au dovedit că prima cetate de aici, ridicată din pământ, la începutul mileniului II (prin anii 1006-1010) a fost distrusă în timpul invaziei mongole din anul 1241. După retragerea invadatorilor, în locul cetăţii de pământ a fost ridicată o fortăreaţă de piatră. După ce familia Bathory a modificat albia Someşului, cetatea se situa pe o insulă din mijlocul apelor, legată de maluri prin trei poduri.

În anul 1562, cetatea a fost asediată de o oaste otomană, condusă de Ibrahim, paşa din Buda, şi de Maleoci, paşa din Timişoara. Fortificaţia a fost incendiată de oastea transilvană, după un asediu austriac, din cadrul războiului dintre Habsburgi şi principele Transilvaniei. Fortificaţia a fost refăcută din ordinul marelui general austriac Lazarus von Schwendi, după planurile arhitectului italian Ottavio Baldigara. Ea a mai rezistat până în anul 1705, când Francisc Rakoczi al II-lea  – aflat în război (Războiului Curuţilor) cu Casa de Austria – a poruncit ca zidurile cetății să fie distruse, pentru a nu fi recucerită de austrieci. Ulterior, în acel perimetru va fi construit un centru spiritual pentru Episcopia Romano-Catolică din Satu Mare. În prezent terenul unde s-au făcut descoperirile se află în spațiul unde a funcționat Teatrul de Vară. „Descoperirea este extrem de importantă pentru că nu au existat până acum date despre cetate. Ne bucurăm că acestea pot fi studiate pentru prima dată în cadrul unei săpături arheologice sistematice”, a declarat dr. Liviu Marta, managerul Muzeului Județean Satu Mare. „Se știa zona unde a fost cetatea, dar locația exactă nu era cunoscută. Acum am văzut sistemul de bârne și țăruși înfipți în pământ, plus sistemul de nuiele împletite care ținea pământul bătătorit între liniile de țărusi era foarte efficient”, a explicat dr. Peter Szucs, arheolog medievist.

Statutul cetăţii Sătmarului era unul special, spun istoricii. Pe lângă rolul de fortificaţie în faţa avansării Imperiului Otoman, construcția a reprezentant și o cetate de graniţă între Regatul Ungariei şi Principatul Transilvaniei. La săpături au participat arheologi și specialiști din cadrul Muzeului Județean de Istorie Satu Mare. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*