Să ne călăuzești și ne veghezi Tu, Cristina Maria Drăgan, din lumea cerească de acum și a ta…

A sperat și a luptat până în ultima clipă… Chiar dacă boala săpa nemiloasă în ea, smulgând fără milă din trupu-i zvelt de om al muntelui fărâmă cu fărâmă, nu a cedat nici o clipă. A luptat; dar a tot plecat… A plecat însă înainte de a fi murit și ultima noastră speranță. Într-un fel, poate că i-a râs în nas tocmai speranței deșarte. Poate inclusiv Morții, de care nu s-a temut niciodată.

A fost tenace în credința ei în Dumnezeu, lăsându-se în voia Lui. Și nu a plâns niciodată din cauza bolii. Nu s-a plâns și nu s-a întrebat retoric în fața lumii, de ce ea? De ce tocmai ea să fie lovită de o asemenea boală?…

A plâns doar când nu a fost înțeleasă. Pur și simplu când simțea că nu este suficient înțeleasă, căci nu dorea lauri de apreciere, ci doar încrederea celorlalți în ea.

A fost un om bun. Prea bun. Iar noi vom fi mai săraci fără ea. Și chiar dacă doare, gândul că a ajuns în lumea cerească unde își avea locul ca o constelație a zodiei ei, ar trebui să ne păstreze lacrimile pentru noi, cei de aici. Din această lume.

A fost un tovarăș de drum. Un camarad pe care îl știai mereu alături, acolo, tăcând, așteptând să ajungi la ananghie pentru a-i înțelege darurile cerești pe care le-a primit cu prisosință: Iubirea, Bunătatea, Demnitatea, Onoarea, Respectul și Încrederea. O mare încredere pe care nu întotdeauna am așezat-o în locurile lipsă din caracterele noastre.

Ar fi putut pleca poate din primăvara anului trecut, din clipa oribilă a descoperirii unei tumori imense. Dar a mai stat aici pentru a fi înțeles, cel puțin eu, ceea ce nu ne-am îngăduit, ca timp și răbdare, ani întregi…

Suferința ei a fost un exercițiu pentru mine. Am descoperit nu Omul, pe care îl știam, ci scânteia divină pe care o adăpostea în sufletul ei.

Deși ea era ceea care suferea din cauza bolii, a tratamentelor, a radioterapiei, de fapt lecția a fost pentru ceilalți.

Și nu îți spun: „Rămas bun, Cristina!”… Ci, învățând să mă rog, îți voi și îți vom păstra credința de a ne veghea Tu pe noi, cei rămași aici… Să fii mereu alături de noi, să ne călăuzești din lumea cerească devenită de azi, 26 februarie 2019, și a ta.

Omului, inginerului și redactorului de carte, Maria Cristina Drăgan, veșnică recunoștință pentru ceea ce m-a și ne-a învățat să fim…

 

4 Responses to Să ne călăuzești și ne veghezi Tu, Cristina Maria Drăgan, din lumea cerească de acum și a ta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*