Aici nu mai este vorba de zicala: „cine nu are bătrâni să-și cumpere”… Că oricum de bătrânii noștri și-au bătut joc politicienii… Aici este vorba de somnul rațiunii unei națiuni care și-a pus în fruntea instituțiilor sale niște ramoliți. Babalâci politici purtându-și turul nădragilor pe post de plete de „Don Juani”… Este vorba de o țară care de trei decenii își îngroapă bătrânii în sărăcie și anonimat, lăsând niște parveniți ajunși la vârsta, nu „a senectuții”, ci a senilității, nu doar să o sfătuiască, ba, mai grav, să o conducă.
Sigur, din partea lui „Trădiceanu”, acest slinos model de copertă de revistă de catran din vremuri cenușii, nu ne așteptam noi la ceva bun… A dovedit-o de atâtea ori… Așa că nechezatul măgăresc în maghiară nu ne-a surprins. Doar ar fi vorbit el, mai agârț, și în „regaleză”, dacă în felul acesta ar fi ajuns mai repede și mai adânc la sânul otrăvit al impostorilor post-regali. Pentru că pe el sinecurile îl interesează. Are una la dispoziție, acolo în fruntea Senatului, dar întotdeauna e loc de ceva în plus, nu?!…
Așadar, nimic surprinzător în prezența individului la congresul udmr. Și nici un strop de uimire nici în ridicola postură a acestuia de înălțător de ode la adresa maghiarimii politice. Păi’, nu poate ieşi din sinecura lui un proiect legislativ pentru binele maghiarimii? Doar să-și facă publică oferta și prețul, nu?!… Că de restul se ocupă cu alde alți lingăi, trântori, fomiști și trădători, mânărelile legislative pregătite pentru stabilimentul regal cu „n” margarete în loc de coroane reale putând fi copiat și adaptat… Iar în locul castei de dude profitoare pot fi trecute din condei focurile de veghe și kurtoskalacs-urile secuiești…
Or, cum își prezenta mai bine un oportunist „oferta” pentru maghiarime dacă nu pe limba „porții”? Așa că alde Tăriceanu a mers la congresul iepelor politice să le vorbească în ungurește.
Până aici, dară, chiar nimic surprinzător în turul de forță al punerii la dispoziție la piciorele altor interese. Sau a reconfirmării întoarcerii la punctul de servire și aservire anterior rătăcirii pe drumul regal… Și, în fond, dacă a pus el coroană stemei, nu poate așeza acolo și o rozetă-soare ori o semilună secuiască?
Nu ne-a surprins nici postura de poster politic îndoit și îngălbenit pe la colțuri, împroșcându-și umorile bucale grohăite pe ungurește pe post de lipici de aservire la noua/vechea lui casă de toleranță politică… Am mai văzut cazuri… Și nu asta i-a dus nivelul prestației de sluj și pupincurism la nivelul dobitociei de opincar ceaușist. Ci miezul „cuvântării” imbecile, prin insinuarea unei analogii a situației româno-maghiare (?!), de fapt româno-ungare (dar nici ăsta nu a învăţat diferenţa dintre unguri şi maghiarii) cu exemplul „reconcilierii franco-germane de după al doilea Război Mondial”!
Evident, dacă îl iei la bani mărunți, habar nu are de conținutul istoric halucinant al mesajului său. Că doar l-a „servit”, a luat frazele și le-a recitat. Dar a făcut-o ca șef al Senatului. Or, intenția voită de asemănare a prezentării Trianonului ca pe un al doilea Război Mondial la adresa ungurimii a fost prea evidentă… Și numai mâine poimâine nu ne-om trezi cu acuze făcute, nu de unguri, ci de politicienii noștri, mai mult unsuroși și libidinoși decât „unși” în al(d)e politicii, vorbind poate şi despre un holocaust al românilor la adresa maghiarimii…
În mod normal, acum, chiar instituția pe care o „gerentiază” ar trebui să-l cheme în plen la explicații… Pentru că astfel de înșiruiri de fraze capătă greutate prin însăși prisma funcției aceluia care le-a lansat. Or, să știm și noi ce urmează în aşa-zisa „reconciliere” româno-maghiară, ce ni se pregăteşte, de fapt, ca final… Chiar dacă în cuprinderea unui act de trădare nu ai nevoie de translatori…
Poate urmează maghiara la liber în plenul senatului pentru putința de exprimare a minorității și a aserviților ei? Ăia care în loc de acuzativ preferă să învețe cuvintele seci ungaro-consonatice pentru a asfixia limba română… Poate și redactarea actelor oficiale ale Parlamentului, în părțile care îi interesează pe etnici, în maghiară? Apoi şi o cârpă secuiască ştrangulată în for de-a dreapta stemei Statului Român „încoronat”… Ba, poate și steagul Ungariei pe post de „simbol național al comunității maghiare”…
Lasă un răspuns