Bisericile de cretă de la Basarabi (jud. Constanța) – un monument unic în Europa (2)

La data descoperirii monumentului existau și alte desene. Pe pereții bazinului de extragere din fața bisericii B1 erau trasate desene de cruci (peretele de N), o cizmă și un cal (peretele de SE). Pe fațada abruptului de cretă, în jurul intrării în biserica B1, se mai păstrau în partea dreaptă o cruce, urmată de alte două cruci mai mici și o inscripție în litere capitale chirilice, amintind o posibilă datare (anul 6500 î.Hr – 992 d.Hr.). În partea stângă a intrarii mai era o cruce. După ce o vreme complexul rupestru a zăcut sub aripa unui adăpost precar, iată că un proiect ce urmăreşte găsirea unei soluţii pentru salvarea de la dispariţie a bisericuţelor rupestre de la Basarabi-Murfatlar, a fost iniţiat de o echipă amplă interdisciplinară de specialişti, cercetători şi experţi din Bucureşti, Constanţa și Mediaş.

Abordarea integrată a consolidării monumentelor istorice din cretă prin tratamente bazate pe nanomateriale – un concept revoluţionar” este numele acestui proiect. Mai multe detalii despre proiect a oferit conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu, în calitate de responsabil de proiect din partea Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, şi expert al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Monumentele rupestre de la Murfatlar, descoperite în stânca de cretă a Dealului Tibișirului, nu departe de Constanța, atrag atenția specialiștilor – istorici, arheologi, istorici ai artei și ai limbii – atât prin caracterul lor, până în prezent de unicat în cea mai veche cultură românească, cât și prin adânca lor ancorare în ceea ce ne imaginăm că a fost viața Dobrogei bizantine a doua zi după revenirea Imperiului la Dunărea de Jos răsăriteană.

Ocupând o poziție cu totul aparte în întreaga noastră artă veche și, oricum, din punct de vedere cronologic, primul loc între locașurile religioase ale Dobrogei medievale, fiind totodată extrem de grăitor pentru istoria culturală dobrogeană a epocii, ansamblul monumental din secolele X – XI dat la iveală la Basarabi-Murfatlar, lângă Constanța, a devenit cunoscut parțial specialiștilor prin unele descrieri publicate și sub unele aspecte particulare, restaurarea sa – încă în curs – permițând noi observații și, desigur, noi concluzii ce va trebui să constituie cândva obiecul unui studiu monografic. Comunităţile modeste încropite la adăpostul fostelor fortificaţii romane târzii ori în alte zone cât mai ferite de vicisitudinile de tot felul, cu locuinţele lor semiîngropate sau de suprafaţă, dar tot atât de modeste, sunt de departe cele mai numeroase între aşezările aflate pe teritoriul dobrogean în sec. X-XII. Nu se cunosc construcţii particulare sau de interes public mai mari, deşi izvoarele menţionează existenţa unor căpetenii locale. Singurele construcţii de amploare sunt cele cu caracter militar: cetatea şi portul de la Păcuiul lui Soare, valul mare de pământ, valul de piatră etc. Din punct de vedere politic, dar şi religios, în zonă se produc schimbări semnificative. Începând din anii 971-972 sau poate mai devreme, centrul vieţii politice şi religioase al themei Paristrion se mută de la Tomis la Durostorum (Dorostolon, Dristra). Împăratul Ioan Tzimiskes (969-976) înfiinţează la Dorostolon o mitropolie dependentă de Patriarhia de Constantinopol. Faptul indică o dată în plus atenţia de care ţinutul de la Dunărea de Jos se bucură din partea administraţiei bizantine. Cu siguranţă, sub autoritatea Mitropoliei de Dorostolon s-au aflat în această perioadă o sumă de episcopate de pe teritoriul de astăzi al Dobrogei precum cel de la Dinogeţia, singurul document până în prezent, dar şi altele care i se alătură: Noviodunum, Troesmis, Vicina, Axiopolis, Tomis etc. Este o dovadă evidentă a prezenţei creştinismului în acest spaţiu şi a influenţei sale de necontestat asupra populaţiei locale, şi nu numai. Între puţinele monumente de pe teritoriul dobrogean care ne oferă o imagine despre arhitectura şi arta religioasă din sec. X-XII se numără şi complexul rupestru de la Murfatlar. Complexul cuprinde şase biserici mici sau paraclise, încăperi anexe şi galerii, toate cioplite în creta moale a dealului Tibişir.

Deşi nu pot fi considerate monumente de arhitectură în adevăratul sens al cuvântului, planul acestor bisericuţe imită planul monumentelor zidite, fiind un reper în arhitectura vremii. Prezența unor asemenea monumente rupestre (Biserica de la Corbii de Piatră, de la Nămăești, de la Cetățeani (Negru Vodă)), deci ascunse, trebuie să ne facă să ne gândim la existența aici a unor eventuali reprezentanți ai unui monahism provincial, bizantino-balcanic – a unor călugări retrași în aceste grote dobrogene (în complexul rupestru de la Basarab), ca și confrații și contemporanii lor din Capadocia, din Crimeea sau din Italia de Sud – , monahism ce a putut fi alimentat de asemenea, într-o măsură pe care o ignorăm încă, de influențe ale climatului religios, și cultural în genere, întreținut de unele comunități aduse tocmai din vremea domniei lui Ioan Tzimiskes din Asia Mică în teritoriul balcanic. Din peșteră, din piatră se naște și zeul Mithra, ca loc întunecat al genezei. Caracterul rupestru în întregime artificial al aşezării monahale, precum şi reprezentările aparent nesistematice şi necanonice ne fac să ne gândim la creştinismul primitiv, deşi de atunci trecuseră câteva secole, iar biserica era deja instituţionalizată. Dar nu exista oare o religie pământeană (ascunsă) ce nu era în acord cu religia instituționalizată? Sunt multe de aflat despre viaţa spiritual-religioasă din această regiune atât de importantă pentru evoluţia poporului nostru, ansamblul Murfatlar fiind un martor esenţial, în toată complexitatea sa, şi nu trebuie lăsat să dispară.

„Bisericile de cretă” de la Murfatlar reprezintă un monument unic în Europa şi puţin probabil să găsim asemenea încastrare a istoriei în pereţi de cretă oriunde în lume. Monumentele de la Basarabi-Murfatlar păstrează un caracter de „unicum” în arta noastră veche, chiar dacă ele nu se leagă în nici un fel de manifestările mai târzii din Evul Mediu românesc pe tărâmul arhitecturii. Faptul că în preajma sau chiar în epoca ce a urmat imediat cuceririi bizantine a Dobrogei au existat și asemenea manifestări artistice, cu un caracter popular foarte accentuat, pune în lumină complexitatea artei și culturii de la Dunărea de Jos răsăriteană în pragul mileniului nostru. Într-o vreme în care retragerea departe de lume a unor grupuri monastice devenise tot mai frecventă – și ne gândim aici la amintitele biserici microasiatice, la cele din Crimeea, din Georgia și din sudul Italiei sau la cele, ceva mai târzii, din peninsula Balcanică -, apariția unui complex de felul celui de la Basarabi- Murfatlar – și el legat, bănuim, de călugări ajunși în aceste părți mărginașe ale imperiului – nu este surprinzătoare. Dacă din punctul de vedere al execuției tehnice, monumentele de la Basarabi- Murfatlar nu se pot compara cu acelea din Italia meridională sau din Capadocia –  printre care cele cu bogate picturi rămân totuși rare, majoritatea fiind cu mult mai modeste-, ele nu se leagă mai puțin, credem, de o comunitate ortodoxă curpinzând, poate, și membrii recent convertiți din rândul nomazilor, comunitate care, ca şi cele din Asia Mică în fața pericolelor arabe și selgiucide, s-a retras pentru un timp în condiții grele de viață, în fața altor pericole, în aceste încăperi, părăsite mai apoi treptat sau, eventual, abandonate celor ce lucrau în cariere de aici (de această fază „laică” s-ar lega, poate, unele imagini cu un caracter foarte îndepărtat de normele unei viețuiri cu conținut religios). Cât despre reprezentările cu analogii vădite în arta nord-europeană, existența lor nu e inexplicabilă într-o regiune ce a trebuit să fie de contact – într-o măsură pe care o cunoaștem prea puțin, din păcate – între nordul continentului, Kiev și Bizanț, regiune pe unde trecea o ramificație a cunoscutului „drum de la varegi la greci”. În acest sens, ar fi poate util să reamintim că prezențele scandinave, atât cât sunt cunoscute arheologic, de-a lungul căii care traversa teritoriile rusești de la Marea Baltică la Marea Neagră, sunt numeroase tocmai din secolul al X-lea, prelungindu-se uneori și dincolo de anul 1000. Această „retragere” în subterane a reprezentanților religiei pământene reprezenta și o retragere din fața religiei oficiale, ce se dovedea de o cu toată altă natură.

Legat de proiectul de restaurare și conservare, în anul 1990, au fost alocate o serie de fonduri de la Consiliul Local Constanţa pentru reparaţii la structura de beton, însă acestea nu au fost finalizate. Includerea în Planul Naţional de Restaurare a adus sitului doar câteva consolidări şi înlocuiri ale elementelor deteriorate. Nici schimbările de regim juridic nu au fost favorabile bisericuţelor rupestre de la Basarabi-Murfatlar. Trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Constanţa a făcut aproape uitat acest complex, care nu a fost luat în calcul pentru fondurile europene în Programul Operaţional Regional 2007-2013. Starea actuală a complexului este una de deteriorare grabnică. Inaccesibil vizitării, complexul este o pădure de schele din lemn cu un acoperiş din plastic, iar desenele şi inscripţiile vechi de peste 1.000 de ani sunt pline de mucegai. Din galeriile E au rămas doar pereţii coşcoviţi, iar în bisericile B1, B3 şi B4, precum şi în camera C1, pereţii se exfoliază. Construcţia de protecţie nu a fost încheiată; ea acoperă un sfert din complex (partea de SV) şi nu permite aerisirea. Prin proiectul finanţat din fonduri UEFISCDI, Nr. 222/2012, intitulat „An integrated approach for reinforcement of historical chalk monuments by means Nanomaterials based treatments – a revolutionary concept” („Abordarea integrată a consolidării monumentelor istorice din cretă prin tratamente bazate pe nanomateriale – un concept revolutionar”), o echipă amplă interdisciplinară de specialişti de la ICCHIM şi Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, ICPAO din Mediaş, cercetători de la Academia Română, Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa, experţi ai Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional au început o colaborare pentru a stabili priorităţi şi o strategie integrativă de abordare a problematicii complexe şi delicate în găsirea unei soluţii cât mai rapide şi mai uşor de aplicat, care să atingă cele mai înalte exigenţe internaţionale în domeniul patrimoniului cultural, care să aibă rezultate foarte bune, printr-o metodologie de cercetare ştiinţifică, în domeniile artă-istorie-arheologie, arhitectură, inginerie, construcţii, mediu, microbiologie, fizică şi chimie.

Situl are o poziţie foarte interesantă, este vizibil, cu acces la şoseaua principală, situat la înălţime de panta abruptă a dealului şi are o dublă orientare: către oraş şi către cariera modernă, iar caracterul rupestru al vestigiilor este extraordinar datorită construirii lor în materialul fragil din care e constituit dealul – creta. De asemenea, caracteristicile cretei determină caracterul extraordinar al peisajului din care face parte dealul şi sunt dublate de poziţia privilegiată pe care acesta o ocupă, veghind asupra oraşului. Facilitarea exploatării turistice a vestigiilor descoperite la Basarabi este o oportunitate de dezvoltare pe plan cultural. Configurarea unei zone turistice-culturale care să cuprindă în apropiere de zona protejată a Complexului Rupestru, pensiuni, amfiteatru, pavilion expoziţional cu săli moderne de conferinţe, restaurante, muzee etc., ar fi o soluţie bună de înflorire a ei. Pe linie de marketing cultural, trebuie valorificate toate posibilităţile de atragere de fonduri prin dezvoltarea unor activităţi colaterale care să contribuie la conservarea, reabilitarea şi punerea în circuitul turistic a întregii zone prin abordarea unui concept modern de conservare integrată a site-ului, cu ajutorul unei echipe interdisciplinare de specialişti care să provină, în principal, din institutele şi centrele de cercetare ale universităţilor. Ar fi potrivită existenţa unui punct de lucru a Centrului National de Expertiză a Operelor de Artă prin Metode Instrumentale Avansate (CNEOAMIA) a Universităţii „Ovidius” din Constanţa chiar în muntele de cretă. De asemenea, foarte importantă este constituirea unor trasee turistice (cu ajutorul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Primăriei Basarabi, al Consiliului Judeţean Constanţa, al Bisericii Ortodoxe Române, al întreprinzătorilor privaţi etc.) în jurul localităţii care să lege cele trei obiective: Rezervația Fântânița-Murfatlar, Cramele cu punctul turistic, Complexul și Muzeul de Vinificație cu Ansamblul Rupestru, respectiv cu „bisericuțele de cretă” Basarabi – Murfatlar, dar şi în afara zonei care să asigure un traseu fluvial pe Dunăre. Acest lucru ar fi posibil prin plasarea unui debarcader la Basarabi și prin achiziționarea unui vaporaș, cu care, timp de o zi, turiştii să viziteze cele trei obiective și să plece mai departe, pe itinerariul Basarabi –Adamclisi (monumentul, muzeul şi cetatea) – Mănăstirea Dervent (crucile tămăduitoare – Izvorul tămăduirii) – Mănăstirea şi Peştera Sfântului Apostol Andrei (moaştele Sfântului Apostol Andrei), Izvorul lui Eminescu de lângă localitatea Ion Corvin și altele. Astfel se poate pune în valoare complexul rupestru de la Basarabi – Murfatlar (ridicând o cupolă ce va proteja de intemperii și poate deveni spațiul un adevărat muzeu) și împrejurimile sale, oferind doritorilor parte din tainele pe care le-a ascuns timp de aproape 1000 de ani. (sfârșit)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*