Nu, nu mai vindem! Furăm pe principiul „dormiți liniștiți” lângă ghișeele poștale și, poate, bancare!

Acum ar fi bune băncile ălea lacome de mai ieri, nu?! Că au experiența și „contentul” de marketing necesare și lucrează cu profesioniști când vine vorba de vânzarea unor servicii sau produse… Și așa de bune ar fi acum, că dăm și o ordonanță! Pe principiul „te faci frate cu dracul”, și atragi, prin Ministerul de Finanțe, „lacomele” bănci comerciale de mai ieri într-o activitate sui-generis a statului. Să vândă ele ceea ce tu, stat, nu știi cum să livrezi, ca produs, cu un eventual ambalaj credibil de marketing, către populație.

Titlurile de stat nu prea au succes la populație, din cauza dezagregării induse de guvernanți, oamenii fiind gata-gata să se întoarcă la șosetele în care să îndese valuta cumpărată pentru zile negre… Și nu prea vrea nimeni să alerge pe la Trezorerie sau prin sediile cu țățisme și fudulii ale Poștei Române, să arunce banii pe colițe frumos printate. În plus, statul vrea doar bani, imediat dacă se poate, din vânzarea emisiunilor de stat „Tezaur”. Fără să cheltuiască vreun ban de la el.

Sigur, de partea de „marketing” se poate ocupa cumva și instrumentul pârghie coercitivă. CNA. Care poate „înghesui” niște televiziuni la amenzi și suspendări de emisie, iar apoi să vină statul cu soluția amiabilă a „conversiei” unei părți din amenzile datorate în reclame pentru titlurile de stat. Așa și-ar acoperi cheltuielile ălea de mere pădurețe pentru calupuri publicitare și spații de emisie pe sticla unor entități TV private care au priză la public. Ba, poate Consiliul Concurenței dă și el un pic iama prin curtea unor agenții de advertesing, să le găsească nereguli și „dovezile” presupuselor înțelegeri pe piață. Să dea și ăia partea de dijmă la stat, prin câteva reclame realizate moca pentru sat, pentru aceste titluri. Să le facă personalizate pentru Trezoreria și Poșta Română, principalii „vânzători” de titluri de până acum.

Rămâne de rezolvat însă o problemă bancară. Una majoră! Cum va convinge milițianul Orlando băncile taxate ca lacome, și izbite în profituri, să facă servicii de „distribuire” pentru Finanțe? Sau poate vor renunța guvernanții la taxa pe lăcomie, o „cedare” minuțios pregătită, pe post de contraserviciu, încă dinainte de lansarea ideii aberante a lăcomiei și hoției de grup organizat al băncilor comerciale, „mame”, filiale ori sucursale!

Ar fi probabil un troc bun pentru guvernanți. Dar băncile? După ce au fost terfelite ca imagine, după ce au fost împinse în jos pe burse, după ce au pierdut cote de credibilitate și, mai ales, de raitinguri date de instituțiile internaționale, ce rost ar mai avea să se bage în troaca „oferită” de Finanțe?

Ce le poate da statul pentru a le convinge? Controale mai puține? O aversiune publică de tip fake news mai restrânsă? Sau poate o colaborare în activitatea de înfierare a competitorilor din rândul lor, că și băncile comerciale au așteptările lor, nu?! Le va zdrobi statul pe ălea mai mici pentru a câștiga încrederea celor „mari” pentru a colabora cu sistemul?

Dacă ar avea gândirea guvernanților, poate că mecanismul ar funcționa! Mai ales că eventualele înțelegeri „corporatiste”, între o parte dintre bănci, și între acestea și stat, ar fi probabil și acoperite legal prin formulare necesare furnizate de Consiliul Concurenței… Pentru că, nu-i așa?, o înțelegere de piață în care statul este și el actor, nu mai este o înțelegere de tip cartel, ci una în avantajul consumatorilor, nu?…

Și totuși, ce bancă s-ar angaja într-o asemenea prăduire? Pentru că tot ce lansează actualul stat ca „oferte” pentru cetățenii săi, se rezumă în final la prăduiri… La bani luați și nerestituiți la timp ori returnați cu sume diminuate de inflație și necorelate cu mersul pieței…

Evident, printr-o asemenea găselniță de colaborare stat-privat, guvernanții și-ar asigura o ieșire neșifonată în cazul eșecului titlurilor de stat, iar costurile, inclusiv de imagine, le vor deconta, ca intermediari, băncile, nu artizanul vânzărilor.

De ce nu se folosește Ministerul de Finanțe de banca-sinecură de partid, înființată cel puțin pe hârtie? Au rătăcit guvernanții hârtia aia de șervețel de chelner printr-o fundătură de cârciumă rasată și au uitat că au o „bancă de dezvoltare”? Ori, de ce nu solicită celuilalt partener, Posta Română (că Trezoreria e atât de înțepenită în lutul birocrației că numai să-i muți un picior și îți ia o juma de viață de om!) să investească în mijloace de promovare? Costă? Păi normal, totul costă! Iar cum la stat „costă” din sinecurile și banii puși la bătaie pentru pițipoancele de babalâci (într’ale politicii, desigur!) și feciorii cu aere de discotecari rătăciți la condica de serviciu pe post de meniu de prânz, nu merită făcute astfel de „investiții”! Nu?…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*