Revizionismul unguresc – boală canceroasă, fără leac (4)

De la bun început, revizionismul unguresc a îmbrăcat forme diverse de manifestare: trimiterea de spioni în România, unii activând în clandestinitate, alții „acoperiți” prin diferite funcții oficiale; trimiterea de propagandiști, pentru mobilizarea ungurilor din România la acțiuni de nesupunere; sprijinirea permanentă a școlilor și secțiilor cu predare în limba maghiară, pentru educarea copiilor și a tineretului școlar în spiritul șovinismului și iredentismului; sprijinirea presei și a tipăriturilor de limbă maghiară pentru a promova permanent o campanie antiromânească, prin denaturarea adevărului.

În Ungaria, partidele politice, indiferent de orientarea lor ideologică, aveau aceeași atitudine potrivnică, revizionistă față de România, devenită „inamicul public nr.1” al Ungariei. De la extremismul bolșevic al lui Kun Bella, la „democrații” lui Karoly Mihaly, până la extremiștii de dreapta ai lui Horthy Miklos, toți erau pătrunși de aceeași ură față de români. Kun Bella, încyrajat de prietenii săi ruși, a declanșat, după cum se știe, războiul împotriva României, care se va termina dezastros, și pentru el, și pentru Ungaria. Celilalți, cel puțin pentru început, s-au limitat la a milita pentru a obține autonomie pentru ungurii din Transilvania. S-a susținut – și se mai susține și în prezent! – că prin Hotărârea Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, s-a promis „autonomia”, interpretându-se, voit falsă, a Art.3(1) „deplina libertate națională pentru popoarele conlocuitoare”. Acesta este „fundamentul” pe care s-a edificat teza ,,autonomiei pe criterii etnice” a secuilor.

Față de această interpretare, încă de atunci, Iuliu Maniu a făcut precizarea: „Adunarea Națională(de la Alba Iulia, n.a.) n-a hotărât autonomie națională pentru minorități și n-a înțeles să le-o acorde. Din contră, a hotărât, în mod conștient și într-un mod expres, că nu li se poate acorda, și că prin urmare nu li se poate pune în vedere o autonomie națională”. Susținând mereu teza „autonomiei”, ungurii au uitat de realitățile etnice ale Transilvaniei: 71,9 la sută români, 7,9 la sută unguri și secui! Chiar în județele din vestul Transilvaniei, de la granița cu Ungaria, localitățile cu populație românească aveau o majoritate zdrobitoare: în județul Satu Mare din 211 localități, 170 erau românești; în Baia Mare din 285 localități, 206 erau românești; în Bihor din 418, 348 erau românești; în Arad din 225 localități, 186 erau românești etc.

Apoi, pentru a se „demonstra” că nu toată populația Ardealului a fost de acord cu unirea, inclusiv românii, ungurii au organizat și ei o „adunare națională”, în 22 decembrie. Presa ungurească a vremii susținea că au fost prezenți la Cluj 120.000 de unguri, secui și… români! Era nevoie de o asemenea participare pentru a se depășii numărul de 100.000 de români, prezenți la Alba Iulia. În realitate numărul celor prezenți nu a depășit 10.000! Între ei și…doi români: Damian Șova-Ștrengarul (!) și celălalt, Avramescu (dezertor din Armata Română). Organizator: prof. univ. Aparhy Iștvan „cel mai pregnant al șovinismului orb maghiar”, „șovinist fățarnic”, numit de guvernul de la Budapesta „guvernator al Transilvaniei”! În cele din urmă a fost arestat, fiind acuzat de „atrocități înfiorătoare săvârșite de maghiari pe linia demarcațională, al căror autor moral este prof. Aparhy”, și condamnat la cinci ani  muncă silnică.

Situația din Transilvania s-a complicat, devenind extrem de periculoasă, odată cu victoria  revoluției bolșevice din Ungaria, condusă de evreul maghiarizat, Kun Bella. Sub faldurile „revoluției proletare”, susținută de Komintern, bucurându-se de sprijinul direct al bolșevicilor ruși, Kun Bella a trecut la acțiuni armate directe, îndreptate împotriva României. Mai întâi a lansat lozinci ideologice  pentru „eliberarea maselor populare de sub acțiunea exploatatorilor români”! În spatele acestora se ascundea adevăratul scop urmărit de comuniștii ruși și unguri: primii doreau Basarabia, ungurii doreau Transilvania. Erau chemări adresate românilor transilvăneni spre a se elibera de sub domnia „regelui bețiv, Ferdinand”!, pentru a nu fi transformați „într-o turmă pe care o mulgi și o tunzi fără milă”!

În fața nelegiurilor și crimelor săvârșite de bolșevicii lui Kun Bella (uciderea mai multor fruntași români, între care și avocații dr .Ioan Ciordaș și dr. Nicolae Bolcaș), Guvernul României, la solicitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei a aprobat formarea de către Marele Cartier General al Armatei Române formarea unei armate a Ardealului, constituită din două divizii cu câte patru regimente fiecare.

Lumea românească a Ardealului s-a ridicat, hotărât,  împotriva atrocităților ungurești. „Să ridicăm glasul nostru, energic și hotărât, împotriva sălbăticiilor ungurești”! Comandantul trupelor române din Ardeal, generalul Traian Moșoi s-a adresat mulțimii adunată în fața comandamentului din Sibiu: „Armata se va supune voinței poporului (…). Soldații și ofițerii sunt gata să moară cu toții pentru eliberarea acelora dintre noi care gem sub apăsarea dușmanului”! Apoi, în ovațile și aplauzele furtunoase ale miilor de participanți, a încheiat: „Pân la Tisa”!..

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*