În publicitate există o tehnică „de rezervă”… Nu o să o recunoască deschis nici unul dintre creatorii de advertising, de conținut și imagine, dar este acolo. Când ai de realizat o reclamă pentru un produs mediocru, și nu știi de unde să-l „apuci”, acesta neavând în sine consistența necesară pentru a inspira un „ambalaj” publicitar pentru publicul țintă, se apelează la un truc: imaginea unui copil. Și este imposibil ca prin drăgălășenia acestuia să nu salvezi „creația” publicitară. Sigur, este vorba și de produsul în sine, a posibilității asocierii acestuia cu imaginea unui copil.
La fel se întâmplă și în politică! Mai ales în perioada electorală… Când ai epuizat toate resursele populiste, te îndrepți spre copii, mai bine spus, prin ei, spre părinții cu drept de vot! Iar dacă mulți s-au întrebat de ce social-democrații irosesc în campanii cu mult prea „pre-electorale” ofertele pentru principalul lor public-țintă, pensionarii, de ce dau tot și de toate, fără a mai păstra măcar câteva ciozvârte pentru anul electoral, acum au un răspuns! Un răspuns pe care îl găsim într-un soi de „bullying” (că nu doar la școală dăm de „păruieli” psiho-fizice, nu?!), un „bullying” politic în care taberele din parlament mai aveau un pic și se plesneau în față și pe față la adoptarea amendamentelor la buget.
Într-adevăr, după adoptarea amendamentului PNL pentru creșterea alocațiilor, Liviu Dragnea avea de ce să fie siderat. Și aflat la limita unei reacții-resort huliganice la adresa „inițiatorului” liberal. Dar el nu a fost șocat atât de felul în care amendamentul a „scăpat” la vot, mai mult din cauza social-democraților ieșiți la bârfe și cafele, decât prin mobilizarea opoziției, cât mai ales de pierderea unei importante arvune electorale. Căci privirea lui Livache nu era aceea a liderului de partid privind spre gafa subordonaților, ci a hoțului prădat la el în casă!
Practic, liberalii i-au șterpelit unul dintre cele mai importante, și ultime!, „cârlige” electorale. Alocațiile copiilor! Pentru că felul în care mașinăria de propagandă și de „fake-news” a PSD -ului a reacționat imediat după vot, denotă că materialul propagandistic pe seama alocațiilor era în lucru, ba, chiar finalizat ca formă, imagine, așteptând doar momentul lansării.
Și este tot mai credibilă ideea că social-democrații chiar urmau să crească ei alocațiile. Dar nu acum, pentru că ar fi fost prea devreme pentru a sensibiliza părinții votanți, ci în prag de alegeri, utilizând instrumentul de propagandă și aservire electorală: ordonanța de urgență. Atunci ar fi urmat dovada „comensurabilă” a grijii părintești a social-democrației prin creșterea alocațiilor.
Cum au pus mâna liberalii pe exact marja de creștere prin care PSD ar fi șocat până la scoaterea la urne a părinților, rămâne o întrebare… Dar privirea lui Liviu Dragnea, de lotru pungășit de ceea ce la rându-i a furat, ca idee, de la alții, a fost în sine un spectacol!
Evident, pesediștii nu or să lase lucrurile așa… Nu or să permită liberalilor să intre în conștiința părinților și a familiilor sărace cu o asemenea „aură”. Și vor face dovada, că au destui fabricanți de dovezi!, că nu au avansat acum această creștere pentru că oricum urma o rectificare bugetară unde aveau de gând să includă și fondurile pentru alocațiile mărite.
Și au, din postura de guvernați, arma legislativă prin care pot fura (din nou!) găselnița electorală croită pe seama copiilor. Promovarea imediată a creșterii alocațiilor printr-o ordonanță. Și chiar dacă va rămâne o amprentă a ideii că totul a fost posibil grație curajului unui tânăr liberal, care l-a și înfruntat pe „Liviu de la Gratia” (obișnuiește-te cu manelele, măi Livache, că o să tot ai parte, cu mult săpun la „mititica”!), aparatul de propagandă și vocile mass-media mozolite cu roșu vor dovedi că, fără efortul bugetar al PSD, oricum nimic nu ar fi fost posibil.
Lasă un răspuns