Cetatea din Feldioara (jud. Brașov) a fost restaurată după planurile din secolul al XVII-lea

Cetatea Feldioara se află în comuna Feldioara (jud. Brașov) și  a fost construită în secolul XIII, fiind cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania. Cetatea este declarată ca monument istoric, având codul LMI BV-II-a-A-11695. Cetatea a fost până în anul 2013 o ruină. Ea a fost restaurată în totalitate în perioada anilor 2013 – 2017, căpătându-și o nouă înfățișare. Pe malul stâng al Oltului se află satul Feldioara, situat la 17km nord de orașul Brașov. Conform cercetărilor arheologice teritoriul a fost locuit încă din neolitic, trecând prin epoca bronzului și cea a dominației romane care a lăsat situri importante de ceramică, sticlărie sau obiecte din aur, precum și un tezaur compus din 21 de monede romane. Descoperirea a cinci lingouri din aur ce au fost datate între anii 402 – 408 au dus la ipoteza folosirii lor ca tribut către populațiile migratoare din acele timpuri, probabil hunii. Denumirea în maghiară a localității este „Föld-Vár”, având semnificația de „cetate de pământ”, iar în germană „Marienburg” cu înțelesul de „Cetatea Mariei”.

Fecioara Maria era patroana Ordinului cavalerilor teutoni, iar cetatea Feldioarei era cea mai importantă fortificație ridicată de ei în Țara Bârsei. Construirea acestei cetăți s-a derulat ca urmare a acordării cavalerilor teutoni, de către Andrei al II-lea, a dreptului de a se așeza în această zonă și a popula „terra deserta et inhabitata”, cu scopul de a apăra teritoriile coroanei maghiare de frecventele incursiuni ale cumanilor. Controversatul termen „inhabitata” duce la ideea unui teritoriu pustiu și nelocuit, idee contrazisă de mărturiile arheologice care confirmă existența unui cimitir săsesc în localitate care a fost datat încă de la mijlocul secolului al XII-lea, perioadă cunoscută a fi primul val al colonizării sașilor în Transilvania, asta pe lângă locuitorii get-be-get ai regiunii. Ca urmare, teutonii s-au stabilit în „Terra Borza” (Țara Bârsei), ei având inițial doar dreptul de ridicare al fortificațiilor din lemn și de pământ. Cum în Europa Occidentală astfel de fortificații erau deja de domeniul trecutului, acestea fiind ridicate din piatră, probabil și cavalerii au construit fortificația direct din piatră, iar Andrei al II-lea a acordat în anul 1222 ordinului teutonic dreptul de a construi „castra et urbes lapideas”. Cum cavalerii și-au extins teritoriile controlate până în Țara Brodnicilor spre nord (undeva în sudul Moldovei) și au făcut incursiuni înspre sud spre Dunăre, regele Ungariei îngrijorat de posibilitatea creării unui stat în stat, a intrat cu armatele sale în anul 1225 și i-a alungat din Țara Bârsei. Un act papal menționează faptul că teutonii au construit cât au stat aici „cum multa labore… quinnquie castra fortia”.  Cetatea construită de teutoni pe colina de la Feldioara era înconjurată pe trei laturi de râul Homorod. Experiența de constructori a teutonilor acumulată în Țara Sfântă și în Asia Mică a adus pe meleagurile transilvănene tehnici și soluții de construcție întâlnite la marile castele cruciate de la Tyr, Crac des Chevaliers și Ascalon. Deși construită după tehnici complicate, din vechea cetate a teutonilor nu se mai păsta în zilele noastre decât un rest dintr-un zid de piatră în partea de nord-vest. Acest zid s-a dovedit din punct de vedere a tehnicii de construcție total diferit de restul ansamblului. La baza lui au fost așezați bolovani mari deasupra cărora s-a ridicat un zid din bolovani legați cu mortar de bună calitate.

Conform datelor topometrice ridicate se pare că cetatea a fost înconjurată de o nouă incintă, a doua, în interiorul căreia exista o capelă, o „Casă a cavalerului” și o bolniță. Casa Cavalerului juca și rolul de refectoriu, la parter, sală de mese, magazie, la etaj, și dormitor la ultimul etaj. Cu ocazia incursiunilor făcute de tătari în anul 1241, atât capela, cât și celelalte clădiri au fost distruse. Pe ruinele fortificației, cistercienii (ordin călugăresc catolic; aceștia au răspândit un stil arhitectural simplu și sobru, inspirat din formele romanicului matur) care controlau localitatea printr-un ordin dat de Bela al IV-lea, au construit actuala biserică. Capela romanică a cavalerilor teutoni, probabil, este încorporată în corul gotic și ruinele Casei Cavalerului fac parte din temeliile corpului bazilical. După atâtea sute de ani, la ruinele cetății care se mai puteau vedea pe colină, abia se mai păstrează urme vizibile ale prezenței Cavalerilor Teutoni. Turnurile și curtinele de la început au fost construite probabil de comunitatea săsească rămasă după plecarea lor, dar nu se poate preciza cu exactitate perioada. După marea invazie tătară care a adus mari pagube în Transilvania, a avut loc o adevărată efervescență în construirea și ridicarea de noi fortificații. Cum Cetatea din Feldioara a fost practic distrusă, localnicii au reconstruit-o cu o incintă ovală, după forma platoului, făcându-i intrarea prin sud, ridicând turnuri de apărare, astăzi putând fi văzut doar cel vestic. Turnurile erau prevăzute cu niveluri separate prin platforme, ele comunicând prin intermediul scărilor din lemn. Turnul din est se presupune că era prevăzut și el cu platforme, dar avea o boltă semicilindrică. Din turnul din sud se mai păstra doar elementele de la bază. Curtina avea o înălțime de 6 până la 7 metri, la jumătatea sa putându-se observa găurile în care se fixau bârnele consolelor care susțineau drumul de strajă. În partea de sud se mai observa mașiculiuri, iar în vestul curtinei exista o fântână cu adâncime de circa 70 de metri. Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci. O refacere a fortificației este posibil să fi fost făcută după anul 1430, fapt determinat de existența unui document din 1439 care menționează că locuitorii Feldioarei au fortificat un „castrum” în vederea apărării bunurilor lor.

Astfel, pe vremea lui Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei în perioada 1387-1437), cetatea Feldioarei era una țărănească și localitatea primea dreptul, datorită ei, de a fi oraș. Cetatea a mai fost distrusă și de Vlad Țepeș în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în același an. Zidul de incintă din partea de sud a fost probabil distrus, după bătălia de la Feldioara, de oștile lui Petru Rareș (1483-1546) prin vornicul Nicoară Grozav. Pe zidăria turnului din spre nord există scrijelit anul 1657, dar nu se știe dacă s-a făcut aceasta cu ocazia construirii lui sau cu ocazia renovării.

Dar, după atâtea sute de ani de istorie zbuciumată, iată că din câteva ziduri vechi și ruinate, fortificația teutonă care străjuiește comuna Feldioara a renăscut, devenind o superbă cetate medievală. În anul 2013, Consiliul Judeţean Braşov a reușit să preia în totalitate administrarea realizării acestei cetăţi, iar cetatea a fost reconstruită. Investiţia s-a ridicat la 12,3 milioane de lei, iar lucrările au fost laborioase, constând nu doar în restaurarea zidurilor cetăţii, ci şi într-o cercetare arheologică aprofundată a întregului sit istoric realizată sub coordonarea arheologului Daniela Marcu-Istrate. Descoperirile arheologice au evidenţiat că dealul cetăţii a fost locuit cu mii de ani în urmă, fiind scoase la lumină artefacte surprinzător de bine conservate din perioadele neolitică (cultura Cucuteni), geto-dacică şi medievală, care vor fi expuse în muzeele care vor exista în turnurile cetăţii. Potrivit Centrului de Informare Turistică Feldioara, la Cetatea Teutonilor au fost restaurate toate turnurile şi zidurile de incintă (turnurile de Nord, Sud, Est, Vest şi zidul Zwinger de protecţie), iar fortificaţiile teutone iniţiale au fost conservate. În curtea interioară au fost puse în valoare, prin marcare la nivelul solului, resturile unei capele iniţiale şi ale unei mănăstiri cisterciene. De asemenea, a fost reconstruită fântâna cetății şi s-a amenajat un spaţiu de belvedere pe zidul de strajă, de unde poate fi admirată panorama Ţării Bârsei. În condiţiile în care forma iniţială a cetăţii nu a fost cunoscută în totalitate, au fost reconstruite doar turnurile şi zidurile despre care existau informaţii certe cu privire la aspectul lor. S-au făcut lucrări de consolidare, subzidiri, injectări şi alte forme conservare a zidurilor vechi, după care a urmat reconstrucţia, folosindu-se piatră, cărămidă, lemn şi învelitori din ţigle ceramice. Pentru o mai bună rezistență în timp, dar și ca aspect arhitectonic, s-a ales ca moment de restaurare secolul al XVII-lea, atunci când cetatea era tencuită. Pentru a nu se face confuzia între zidurile iniţiale şi ceea ce s-a construit acum, constructorii au folosit lemnul. Cetatea din Feldioara este cea mai veche fortificaţie din Braşov, fiind atestată documentar de la anul 1225. Avea la momentul construcţiei, ziduri puternice, fiind cea mai importantă fortificaţie ridicată de teutoni în Transilvania. Construită pe o stâncă calcaroasă înaltă de 150 metri, cetatea a fost extinsă după aceea cu ajutorul saşilor din Râşnov, Cristian şi Vulcan. Laturile de vest, nord şi est erau apărate de o galerie continuă, două anteforturi şi şapte turnuri. Pe latura de sud, mai abruptă, erau numai două turnuri.

Cetatea a fost refăcută practic de la zero, totul grație proiectului intitulat „Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Cetății Feldioara”, derulat și finalizat integral de Consiliul Județean Brașov. La finalizarea obiectivului (anul 2016), cetatea a devenit un important punct de reper pe harta turistică și culturală a județului Brașov. „Dorim ca după restaurare monumentul să fie inclus în circuitul cetăților și bisericilor fortificate din Transilvania”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mariana Câju. Cetatea Teutonilor din Feldioara, cea mai veche fortificaţie din Braşov, se deschide astfel turiștilor și iubitorilor de istorie. Să privim cu admirație opera înaintașilor noștri creată acum aproape 800 de ani. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*