Nu este o simplă criză valutară și nici un atac speculativ pe leu venit de nicăieri… Chiar dacă așa ar părea la o prima analiză… De fapt, suntem în vârtejul unor însăilări post legislative, cu un vădit caracter penal, menite atât a distrage atenția, a „divide” opiniile celor puțini rămași să vegheze la integritatea Statului Român, acum și a instituțiilor sale financiar-bancare aflate sub un violent atac sistemic, dar și pentru a împărți apoi profiturile speculative spre poluri de interes care depășesc cu mult linia de convergență dinspre Răsărit.
Greșeala atacatorilor este aceea că singuri au devoalat scopul acțiunii. Au suprapus câteva lovituri în sistem care, disparate, ar fi putut părea accidentale ori conjuncturale. Ba, chiar dacă am fi avut concomitent această devalizare a leului, pentru a sugera iminența unei crize valutare, dimpreună cu un sesizabil, dar greu de dovedit, atac speculativ pe leu, tot ar fi fost dificil de speculat pe tema unor acțiuni la adresa stabilității naționale, cu scopul de a falimenta și distruge România. Dar lucrurile au venit într-o succesiune de atacuri de tip berbece date cu un tot mai puțin străveziu cal troian cu frâie guvernamental-pesediste.
Este suficient să mergem la momentul în care, nu cu foarte mult timp în urmă, puterea pesedistă, luând guvernarea, a încercat să-și subordoneze, prin lege, Banca Națională. La acel moment, acțiunea era privită strict din perspectiva unei acțiuni de pesedizare a unei alte instituții vitale a Statului Român. Astăzi poate înțelegem că adevăratul scop viza reducerea oricăror posibilități neagreate de PSD-ul guvernamental, Trădător de Țară, de intervenție pe piața bancară. Căci, dacă astăzi BNR ar fi fost subjugat Guvernului și holerei vâlcoviste, cu normele interne de organizare/funcționare „revizuite”, pentru a fi transformată într-o anexă, în mod cert nici nu am mai fi avut această succesiune: criză valutară, atac pe leu… Ci am fi asistat direct la politica intervenționistă a guvernului de vânzare a țării până la ultima cărămidă.
Mai mult, încercările de a se sugera că tot ceea ce se întâmplă acum reprezintă o criză valutară (practic, cel mai mic rău din ceea ce se învârte amenințător peste noi!), stârnită din afară, dinspre o convergență predictibil a fi din afara UE, căci, din Europa nimeni nu ar fi stârnit așa ceva, nu la adresa unui stat membru, pentru că s-ar fi riscat declanșarea unei prăbușiri de tip domino (desigur, nimic nu este imposibil, mai ales într-o Europă lovită, decapitalizată în liniile ei tradiționale) s-au transformat hiar ele în semnale de alarmă.
O criză valutară nu este periculoasă atât prin prezența ei pe piață cât mai ales prin deciziile greșite ce ar putea fi luate pentru a o contracara. Mai ales că se încearcă apăsarea pragului psihologic al cursului pentru a determina BNR să intervină prin exact ceea ce au nevoie atacatorii, din interior și exterior, în acest moment: diminuarea rezervelor valutare pentru susținerea imediată a cursului. Apoi, după coborârea rezervei valutare sub un anumit prag, sau chiar epuizarea ei, vânzarea rezervelor de aur… Urmată de mezarea, de data aceasta direct de către guvernanți, a ultimelor rezerve de salvgardare pe care le-ar mai avea România, nu în pragul, ci într-un faliment de țară.
Evitarea colapasului stă astăzi în mâinile unuia dintre cele mai hulite personaje postdecembriste. Matusalemicul Mugur Isărescu. Și oricâtă neghină a semănat acestea vreme de decenii prin portofoliul sistemului bancar, și portofelele noastre, astăzi avem nevoie de el. Căci paria de ieri este soluția de azi pentru a evita un dezastru… Este paradoxal, dar asemenea liane întortocheate se nasc din germenii pe care somnul rațiunii unei națiuni i-a hrănit prin nepăsare și delăsare.
Dacă Banca Națională nu va interveni și va lăsa cursul liber, fără a intra pe piață cu vânzări de valută pentru a susține, oricum temporar, leul, vom mai avea o șansă. Dar numai BNR nu poate apăra țara. Este nevoie de întrunirea CSAT -ului și de intrarea în forță în frontul celor ce atacă România, apelând inclusiv la rapoartele serviciilor secrete, impunându-se și activarea acțiunilor penale împotriva vânzătorilor de țară.
Lasă un răspuns