O tendință emergentă în Europa Unită: Ce este național este european”

Abia s-a mai potolit (pentru o vreme?) valul imigrationist și Europa – sau mai potrivit spus – establishmentul UE se confruntă cu o altă sfidare, preexistentă de altfel, dar care devine tot mai consistentă, mai decisă și mai molipsitoare: euroscepticismul (căruia unii nu ezită să-i spună eurofobie). Fenomenul este pe cât de prolific, pe atât de ipostaziat, așadar greu de cuprins într-un singur termen, fie el și ceea ce francezii numesc cuvânt-valiză, adică unul în care încap tot felul de înțelesuri. Aici intra, în primul rând, populismul (de fapt neopopulismul, căci cel „tradițional”, numit oficial „popular”, își are grupul europarlamentar cel mai numeros la Strasburg), dar și multe altele: suveranismul, naționalismul (inclusiv economic), nativismul, iliberalismul. Ba, mai mult, și neoautoritarismul sau de-a dreptul fascismul, după cum susține Madeleine Albright, care are în vedere abandonarea democrației liberale și recursul la violență în unele state europene (în general dinafară UE).

Voltaire spunea: „Dacă vrei să discuți cu mine, mai întâi definește termenii”. Dar cum să-i definești dacă peisajul mondial e atât de labil și de imprevizibil? Secolul al XXI-lea poate fi văzut, cel puțin în primele sale decenii, și ca unul al căutărilor. Lumea de azi, destructurată profund după marile răsturnări din anii 1990 și care au urmat, se străduiește să identifice și conceptual, și prin politici, marile tendințe care o pun în mișcare, raporturile de forță în curs de configurare și perspectivele de evoluție ale vieții internaționale. Răspunsurile la aceste întrebări – și la atâtea altele – sunt încă la fel de multe și de diferite pe cât de complex este tabloul global.

Câteva idei și concepte cu valoare generală încep însă a se coagula și chiar să fie cvasiacceptate. Au ieșit din scenă și antagonismul capitalism-comunism, se estompează distincția stânga-dreapta, devine tot mai difuza și mai precar reprezentată pe hartă delimitarea Vest-Est. Pe acest ecran planetar, în față mondializării (nu globalizării), care părea la un moment dat formula definitorie pentru lumea de azi și de mâine, a început să se ridice, într-o paradigmă (încă?) eclectică, dar ca tendință tot mai distinctă, o linie antiglobalista și antiintegrationista, a protecționismului, interesului național, identității naționale etc. în care se regăsesc, solidare sau în adversitate, formule precum “America First” a lui Trump, „puterea, prosperitatea și gloria Rusiei “, invocate de Putin la inaugurarea celui de-al patrulea mandat prezidențial, „visul chinez” al lui Xi Jinping, Brexitul britanic și altele. Apelul la trecut este adesea prezent în acest tip de discurs: președintele Erdogan al Turciei are o viziune neootomana, iar premierul Shinzo Abe amintește de restaurația Meiji din secolul al XIX-lea. Tenorii Europei Unite, constituiți în tandem fruntaș, sunt mai reticenți: președintele Macron constată de pildă că nu poate există o “națiune mondializată” iar cancelarul Merkel preferă să vorbească despre o Europă care trebuie să-și ia soarta în propriile mâini. Dar în Grupul Vișegrad (căruia i s-a alăturat în multe privințe și Austria) și în general în Europa Centrală, reticențele și rezervele față de actualele rânduieli din instituțiile UE sunt tot mai sonore și distanțarea de Bruxelles ajunge să ia forme acute, ca în cazul Poloniei și Ungariei. În alte state europene, membre sau nu ale UE, după instalarea președinției Trump și Brexit, alegerile au consemnat o ascensiune evidentă a forțelor politice neopopuliste începând cu Franța și Germania și continuând cu Italia, Austria, Suedia etc.

Semnificativ este că populismul, structurat mai întâi pe stânga-dreapta politică, își asumă tot mai evident mesajul naționalismului economic și sunt tot mai distincte vocile care pledează pentru înglobarea în acest șuvoi a cât mai multor curente politice. „Liberalii au nevoie de o versiune a patriotismului”, titrează Yascha Mounk, universitar la Harvard. „Stânga nu trebuie să se teamă de naționalism. Trebuie să-l îmbrățișeze”, îndeamnă, tot într-un titlu, Noam Gideon, de la Hebrew University din Ierusalim. „Patriotism și socialism”, lansează Richard Chartrand, sindicalist canadian. „Ce este național, este european”, afirmă categoric geopoliticianul francez Michel Foucher.

Neopopulismul, iar într-o viziune mai largă Europa tuturor statelor continentului, devine o forță tot mai redutabilă. Europa Unită începe să fie înțeleasă tot mai mult că o Europa a Națiunilor. Dar constructul european, acest experiment unic și cu un bliant global, întins pe mai multe decenii, se apropie tot mai mult de un moment decisiv al adevărului. UE nu poate năzui la statut de superputere mondială atâta timp cât nu are o structura politică și militară (ba chiar și economică, financiară) evidență și eficace. În plus, accentuarea dezinteresului și distanțării statelor membre față de UE e probată de evoluții preocupante precum retragerea Mrii Britanii, euroscepticismul și eurofobia în creștere în multe state membre, „corecția” aplicată unor state membre precum Polonia și Ungaria, diferendele economice și politice între Germania și Franța, cacofonia politicilor privitoare la imigrație, distanțarea de America, poziția ambiguă față de Rusia, China, Turcia.

De aici, ideea reformatarii edificiului Europei integrate, dar și aici se prefigurează un pericol dacă se merge pe variantele unei Europe cu mai multe cercuri concentrice sau mai multe viteze. De aici, și previziunile pesimiste tot mai frecvente lansate de unii politicieni și politologi. Întâlnim, în presă europeană, titluri din cele mai catastrofice: „Sfârșitul Uniunii Europene”, „Moartea programată a Uniunii Europene”, „Europa suverană nu e decât un slogan”. Previziuni detaliate pe larg, cum o face autorul francez aici citat, Michel Foucher, care întrevede , și el, un viitor sumbru: “Americanii sunt tentați să joace pe Europa Centrală împotriva Germaniei, Rusia caută să disloce frontul sancțiunilor iar China nu crede într-o Europa politică”. Acum, în 2018, este posibil să ajungem să gândim că UE este muritoare”.

Opinii explicabile, dar nu verdict implacabil. În șapte decenii de evoluție – pe ansamblu – ascendentă, Europa Unită s-a confruntat cu un șir nenumărat de crize interne și sfidari extraeuropene pe care le-a depășit. Dar, mai ales, Europa Unită, dacă într-adevăr și-ar onora această – mai degrabă –metaforă convertind-o în realitate, are un temei solid pentru a deveni ceea ce este îndreptățită să fie: o mare putere pașnică a lumii secolulului XXI. Are aproape o jumătate de miliard de locuitori. Este prima putere agricolă, terțiară și industrială a lumii, dar și prima putere comercială mondială, cu o treime din schimburile mondiale. Un PIB care însumează echivalentul a aproape un milliard de dolari. La fel de adevărat este, însă, că o depuncteaza, între altele, stagnarea demografică, (din 20 la sută din populația globului în 1900, era în 2000 doar 11 la sută, iar în 2035 va fi doar 7 la sută și în 2100 mai puțin – patru la sută. Și, cu toate că este primul construct de state care funcționează ca democrație reprezentativă, scepticismul, pasivitatea, absenteismul, și chiar eurofobia în rândul cetățenilor săi este într-o creștere preocupanta.

În sfârșit, cum remarcă tot mai mulți analiști, pentru multă lume, puterea sa este mai mult imaginară decât reală, căci nu are o politică externă comună, o armată comună, o identitate comună.

Tendinta emergenta numită fie neopopulism, suveranism, naționalism economic, dar poate, și mai aproape de adevăr, patriotism și a interesului național, este una din expresiile cele mai clare ale căutării de sine a Europei Unite. Oricum, statele membre și instituțiile de la Bruxelles și Strasburg sunt obligate de sfidările ce se ridică în fața lor să-și armonizeze interesele și să-și coordoneze forțele și resursele pentru a trece și peste încercarea acestui moment istoric. Demers care ar putea coincide cu prezența României la președinția Consiliului European, iar un prim test important vor fi alegerile europarlamentare din mai 2019.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*