Scriam despre simbolistica acestui animal fantastic – inorogul – ce se înscrie în lista bestiarului medieval european, alături de grifon (zgripțuroi), sfinx, pasărea Phoenix, etc. Așa mi-au venit sub privire imaginea statuilor celor doi inorogi ce străjuiesc intrarea într-un castel din România. Este vorba despre Castelul- cetate Kornis (sau Corniș, de la „Uni – Corn” = Inorog) din localitatea Mănăstirea, care este unic în zona Transilvaniei din România. Istoria sa este una bogată, abundentă în mituri, splendoare și povești legendare. Construcţia acestui complex de clădiri a durat timp de mai multe generații, iar ultimul locuitor al castelului a murit în Dej, într-o sărăcie lucie. Familia sa a lăsat în urmă o colecție inestimabilă de obiecte de artă, o bibliotecă de peste 9000 de volume, un muzeu, dar toate distruse după cel de al doilea război mondial. Situată în comuna Mănăstirea de azi, lângă Dej, fosta reședință a familiei nobiliare Kornis zace în paragină. Castelul-cetate a fost considerat la vremea sa unul dintre cele mai frumoase construcții renascentiste din Transilvania. Partea cea mai veche a ansamblului Kornis este chiar castelul propriu-zis, corp ce păstra cele mai valoroase elemente de arhitectură, de piatră și lemn.
Legenda spune că un strămoș al familiei Kornis a fost înnobilat deoarece a ucis un inorog rău care deranja oamenii din zonă. Realitatea este însă că în 1573, Principele Transilvaniei, Báthory István a donat domeniul de la Szentbenedek prefectului de Dés (Dej), Keresztúri Kristóf. Principala clădire a castelului a fost ridicată în stil renascentist de către Keresztúri Kristóf, între 1573 și 1593. În 1599, proprietara castelului era văduva lui Kereszturi Kristóf, care avea aici și 22 de case de iobagi și mai deținea 15 sate cu 420 de iobagi. Fiica lui Kereszturi Kristóf, Kereszturi Kata, a devenit soția lui Kornis Boldizsár la 31 iulie 1600, data de când castelul și domeniul devine proprietatea familiei Kornis. Familia Kornis provine din nobilimea din Ungaria, din localitatea Ruszka din Abaujmegye, familie care a venit în Transilvania, pe la nivelul anilor 1480, după alte surse doar după pierderea dezastruoasă a bătăliei de la Mohács contra turcilor (29 august 1526). Familia grofilor Kornis a dat persoane importante cu funcții deosebite în vremurile medievale ale Transilvaniei. Au existat printre ei conducători militari, administratori guvernamentali, unii au scris cărți, alții au făcut parte din societăți academice, etc. Spre exemplu, Grof Kornis Gáspár în 1594 era căpitan la Huszt (Hust, azi Ucraina) a luptat cu turcii prin Maramureș, dar a fost înfrânt.
În 1600, Korosi Ilona, văduva lui Kereszturi Kristof și-a dat fiica Katalin, de nevastă, lui Kornis Boldijar de Rusca, un artistocrat transilvănean. Practic, această căsătorie înseamnă și începutul istoriei de peste 300 de ani a familiei nobililor „Kornis de Mănăstirea” (Szentbendek), unica stăpânitoare a celei mai mari părți a hotarului până la reformele agrare din 1921 și 1945. Au existat numeroase înrudiri între familiile nobiliare din Transilvania, astfel că la nivelul anului 1665 Kornis Ferencz o avea ca soție pe Wesselényi Kata cu care avea cinci copii.
De-a lungul timpului s-au construit clădiri secundare pe forma unei incinte patrulatere, iar în jurul anului 1673 Gáspár Kornis (1641-1683) ridică etajul al doilea al clădirii principale, pe latura sudică. Fiul său, Zsigmond Kornis, care va deveni și guvernator al Transilvaniei, renovează castelul în 1680. Tot el a reparat castelul și la începutul secolului al XVIII-lea, după ce acesta fusese deteriorat în timpul revoltei Curuților, iar în 1720 adaugă două noi bastioane octogonale în partea nordică, reface turnul de la intrarea în castel, pe latura de vest, turn care mai există și astăzi. În această perioadă are loc și redecorarea încăperilor castelului cu fresce pe tavane. Sunt refăcute lucrările din lemn ale ancadramentelor ultimului etaj și scara ornamentată cu motive populare și sunt aduse decorațiuni din piatră de tuf vulcanic de Dej. În perioada respectivă guvernatorul Kornis a adus la castel Icoana de la Nicula. O copie a acesteia a fost dăltuită în piatră pe una din fațadele edificiului. Într-o sufragerie se puteau vedea picturi ale împărătesei Maria Tereza, portrete ale principilor, precum și alte obiecte de artă. În interiorul casteului exista chiar și o capelă în stil baroc. Legenda spune că aici ar fi ajuns, printre multe personalități ale epocii, inclusiv împărăteasa Maria Tereza. După trecerea de la feudalism la burghezie, familia Kornis a produs bani din agricultură. Renovări mai semnificative la castel a făcut gróf Kornis Viktor în 1886. Gróf Kornis Károly a renovat Bastionul Verde în 1906. Tot familia Kornis construiește aici o școală din intenția de a alfabetiza populația locală, dar și o uzină electrică. Kornis Karoly, care a trăit pe la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, a fost un personaj foarte îndrăgit de oamenii locului. Un mare pasionat de știință și istorie, un om al culturii ce se îngrijea cu cea mai mare atenție de o bibliotecă cu peste 9000 de volume adunate timp de trei secole. El a renovat din nou castelul-cetate și, mai mult, a deschis în incintă un fel de muzeu cinegetic. Nepotul său, tot Kornis Karoly, a fost ultimul stâpân locuitor al domeniului. Știind că vin comuniștii, acesta părăsește castelul și se refugiază în apropiere, la Dej, lucrând ca și contabil la uzina electrică construită de familia sa. Se stinge în tăcere și uitare în 1955, la Dej, fără avere, sărac. Castelul-cetate e luat cu asalt la sfârșitul anilor 40 de către săteni și de comuniștii sosiți la putere, iar ultimele mărturii au arătat faptul că reședința familiei Kornis a fost demontată bucată cu bucată. Pavilioanele au căpătat destinații de siloz, cămin și școală culturală. După 1944 a fost reclădită numai o parte a zidăriei în perioada 1975-1976, iar capela Kornis a fost preluată de biserica ortodoxă. Nu au existat însă lucrări serioase de refacere a castelului și domeniului, castelul ajungând astăzi în ruine. Intrarea în castel avea inițial o punte suspendată, veche, care era ridicată în timpul nopții sau în caz de pericol și o poartă încadrată de inorogi paraleli cu intrarea, inorogi care apar și pe blazonul familiei Kornis. Protectoarea castelului era de fapt Maica Domnului, pe care inorogii se considera că o veghează. La intersecția diagonalelor incintei, pe centru, se află o fântână octogonală, înconjurată de stâlpi circulari și arcade (a se vedea simbolul octogonului și al numărului opt, ca și contactul dintre două lumi („0 și 0”) pătrate). În partea nord-estică a domeniului există un pavilion ridicat în 1825, dispus pe două laturi ale sale cu coloane dorice.
Castelul-cetate a rămas cunoscut mai ales pentru statuile celor doi inorogi care îi păzeau intrarea, până recent, când aceștia au fost demontați datorită unei tentative eșuate de furt. De menționat că inorogii apar în blazonul familiei Kornis. De altfel, inclusiv numele familiei aminteşte de inorogi pentru că termenul de inorog (latină=„unikornis”), are semnificația a ceva ce are un singur corn (Kornis). Cele două statui au fost amplasate iniţial în faţa capelei familiei Kornis aflată în Biserica franciscană din Cluj, iar de acolo au fost duse la un moment dat în faţa castelului-cetate al familiei de la Mănăstirea. Castelul-cetate Kornis se găsește pe teritoriul localității Mănăstirea din județul Cluj și este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010. Ca și amplasare exactă, Castelul-cetate Kornis este la circa 50 km nord de Cluj și la 3 km de Dej. Localitatea Mănăstirea apare la anul 1308 sub denumirea de Scenbenedek, în 1393 Zent-Benedek, în 1456 Zenth-Benedek și în anul 1617 Szent-Benedek. Ca și explicitare, în timpurile medievale exista aici o abație de călugări benedicteni (numiți și călugări albi), de unde vine și denumirea mai recentă, Mănăstirea.
Statuile inorogilor duc astfel pe mai departe istoria acestor meleaguri ce nu a fost întotdeauna liniștită, dar aduc cu ei speranța într-un viitor altfel… Sperăm mai bun. (G.V.G.)
Lasă un răspuns