Roma, 15 ianuarie 2019: Ziua Culturii Naționale

Nu poți sărbători Ziua Culturii Naționale, fără să amintești de Luceafărul poeziei românești, născut la 15 ianuarie 1850! Datorită acestui eveniment, Cenaclul de la Roma (sub tutela domnului Valeriu Dg Barbu, jurnalist și poet român) și FORI ( Federația Organizațiilor Românești în Italia–președinte domnul Cristea Rareș) au organizat o frumoasă serată literară dedicată nu numai genialului Mihai Eminescu cât și tuturor personalităților literare, artistice și istorice care au adus însemnate contribuții la îmbogățirea culturii românești!

Apogeul acestui eveniment deosebit l-a atins prezentarea cărții ,, Arborele poeziei” – „Albero della poesia” o antologie a poeziilor eminesciene tradusă în limba italiană de către doamna Varvara-Valentina Corcodel fostă directoare de școală în Basarabia! Ceea ce m-a emoționat foarte mult a fost generozitatea doamnei Varvara-Valentina Corcodel care a afirmat că banii obținuți din vânzarea cărților vor fi donați pentru tratamentul unui copil bolnav de leucemie!

M-a emoționat profund discursul doamnei Tatiana Ciobanu (tot din Basarabia) care a afirmat cu tărie că M. Eminescu nu ar fi putut scrie o poezie cu titlul: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Republică Moldova!” pentru că de fapt nu ar trebui să existe Republica Moldova și România ci doar o singură Românie mare și unită!

Mărturisesc că am recunoscut mult mai mult devotament și patriotism în sufletele scriitorilor basarabeni decât în sufletele multor români!

Au fost prezenți și autori italieni Giuseppe Tacconelli (care a recitat în mod emoționant o poezie de Mihai Eminescu tradusă în limba italiană de doamna Lidia Popa) și Armando Santarelli cel din urmă îndrăgostit de România și Basarabia într-atât încât am descoperit că de Ziua Națională a României a scris o poezie intitulată „Alla Romania” ( României) pe care îmi permit să o redau în original și traducere.

A fost un eveniment unic, au fost prezente multe persoane și sunt sigură că ar fi venit și mai multe dacă timpul și serviciul le-ar fi permis!

Să îmi fie iertat că nu am amintit numele tuturor celor prezenți dar mărturisesc că nu este o subapreciere a eforturilor domniilor lor ci doar o lipsă de timp a mea de a culege date despre fiecare!

ALLA ROMANIA

di Armando Santarelli

 

Romania,

Tu che del dolore di un daco

hai fatto una preghiera

di eterna redenzione.

Tu che all’oriente d’Europa hai dato un mattino,

guarda:

splendono le città antiche,

brillano le spade voivode

e ovunque i tuoi figli

cantano il tuo risveglio

con la mano sul cuore.

 

Nessuna morte per il Mastro e il pastore moldavo,

per le tue greggi e il tuo grano,

e il legno dei boschi pazienti

e l’acqua dei fiumi possenti

che portava le lacrime di occhi contadini

nel mare oscuro di una storia dolente.

Dove ha premuto lo stivale straniero

l’erba è rinata più folta,

le tue membra divise si sono intrecciate,

perché ti proteggeva la mano del Signore.

 

Sempre verrò sul tuo letto di neve

a baciare la croce

di una donna coperta dal velo,

 

ad ascoltare la voce latina

che promana dal suolo intriso

dei nostri sangui fratelli.

Offrirò la candela guizzante

al cantore della terra e dell’Astro,

le mie labbra scandiranno i suoi versi,

e il firmamento disporrà su Ipoteşti

una corona di stelle.

 

Al primo verde dei boschi

canterò la doina della vita,

e quando il vento rapirà le foglie

intonerò la doina del dolore.

Perché anch’io sono nato

in una casa di legno dal tetto di ardesia,

vicino a una chiesa affrescata,

ogni casa un lumino e un’icona

e la preghiera che arde

nel tuo cuore di madre,

o Romania

*

ROMÂNIEI

de Armando Santarelli

 

România,

Tu care din durerea unui dac

Ai făcut o rugăciune

de eternă libertate.

Tu care spre estul Europei ai spus într-o dimineață,

privește:

strălucesc cetățile antice,

Scânteiesc săbiile voievozilor

și peste tot fii tăi

cântă deșteptarea ta

cu mâna pe inimă.

 

Nici o moarte pentru Maestrul și baciul moldovean,

nici pentru turmele și pentru grâul tău

nici pentru lemnul pădurilor răbdătoare

și nici pentru apa fluviilor puternice

care poartă lacrimi din ochii țăranilor

în marea obscură a unei istorii dureroase.

Unde a călcat cizma stăină

iarba a renăscut mai viguroasă,

Membrele tale împărțite s-au împletit din nou

pentru că te proteja mâna Domnului.

 

A venit întotdeauna pe patul tău de zăpadă

să sărute crucea

unei femei acoperită de un văl

 

să asculte vocea latină

ce emană din solul îmbibat de sângele fraților noștri!

Voi oferi lumânarea cu flacăra jucăușă

cântărețului pământului și astrului.

Buzele mele vor murmura versurile sale

și pe firmament se va alinia peste Ipotești

o coroană de stele.

 

Când ba înmuguri pădurea

voi cânta doina vieții

iar când vàntul va răpi frunzele

voi fredona doina durerii.

Pentru că și eu sunt născut într-o casă de lemn cu acoperișul din ardezie

aproape de o biserică pictată

În fiecare casă există o candelă și o icoană

și rugăciunea care arde

în inima ta de mamă,

o Românie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*