Nu poți sărbători Ziua Culturii Naționale, fără să amintești de Luceafărul poeziei românești, născut la 15 ianuarie 1850! Datorită acestui eveniment, Cenaclul de la Roma (sub tutela domnului Valeriu Dg Barbu, jurnalist și poet român) și FORI ( Federația Organizațiilor Românești în Italia–președinte domnul Cristea Rareș) au organizat o frumoasă serată literară dedicată nu numai genialului Mihai Eminescu cât și tuturor personalităților literare, artistice și istorice care au adus însemnate contribuții la îmbogățirea culturii românești!
Apogeul acestui eveniment deosebit l-a atins prezentarea cărții ,, Arborele poeziei” – „Albero della poesia” o antologie a poeziilor eminesciene tradusă în limba italiană de către doamna Varvara-Valentina Corcodel fostă directoare de școală în Basarabia! Ceea ce m-a emoționat foarte mult a fost generozitatea doamnei Varvara-Valentina Corcodel care a afirmat că banii obținuți din vânzarea cărților vor fi donați pentru tratamentul unui copil bolnav de leucemie!
M-a emoționat profund discursul doamnei Tatiana Ciobanu (tot din Basarabia) care a afirmat cu tărie că M. Eminescu nu ar fi putut scrie o poezie cu titlul: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Republică Moldova!” pentru că de fapt nu ar trebui să existe Republica Moldova și România ci doar o singură Românie mare și unită!
Mărturisesc că am recunoscut mult mai mult devotament și patriotism în sufletele scriitorilor basarabeni decât în sufletele multor români!
Au fost prezenți și autori italieni Giuseppe Tacconelli (care a recitat în mod emoționant o poezie de Mihai Eminescu tradusă în limba italiană de doamna Lidia Popa) și Armando Santarelli cel din urmă îndrăgostit de România și Basarabia într-atât încât am descoperit că de Ziua Națională a României a scris o poezie intitulată „Alla Romania” ( României) pe care îmi permit să o redau în original și traducere.
A fost un eveniment unic, au fost prezente multe persoane și sunt sigură că ar fi venit și mai multe dacă timpul și serviciul le-ar fi permis!
Să îmi fie iertat că nu am amintit numele tuturor celor prezenți dar mărturisesc că nu este o subapreciere a eforturilor domniilor lor ci doar o lipsă de timp a mea de a culege date despre fiecare!
ALLA ROMANIA
di Armando Santarelli
Romania,
Tu che del dolore di un daco
hai fatto una preghiera
di eterna redenzione.
Tu che all’oriente d’Europa hai dato un mattino,
guarda:
splendono le città antiche,
brillano le spade voivode
e ovunque i tuoi figli
cantano il tuo risveglio
con la mano sul cuore.
Nessuna morte per il Mastro e il pastore moldavo,
per le tue greggi e il tuo grano,
e il legno dei boschi pazienti
e l’acqua dei fiumi possenti
che portava le lacrime di occhi contadini
nel mare oscuro di una storia dolente.
Dove ha premuto lo stivale straniero
l’erba è rinata più folta,
le tue membra divise si sono intrecciate,
perché ti proteggeva la mano del Signore.
Sempre verrò sul tuo letto di neve
a baciare la croce
di una donna coperta dal velo,
ad ascoltare la voce latina
che promana dal suolo intriso
dei nostri sangui fratelli.
Offrirò la candela guizzante
al cantore della terra e dell’Astro,
le mie labbra scandiranno i suoi versi,
e il firmamento disporrà su Ipoteşti
una corona di stelle.
Al primo verde dei boschi
canterò la doina della vita,
e quando il vento rapirà le foglie
intonerò la doina del dolore.
Perché anch’io sono nato
in una casa di legno dal tetto di ardesia,
vicino a una chiesa affrescata,
ogni casa un lumino e un’icona
e la preghiera che arde
nel tuo cuore di madre,
o Romania
*
ROMÂNIEI
de Armando Santarelli
România,
Tu care din durerea unui dac
Ai făcut o rugăciune
de eternă libertate.
Tu care spre estul Europei ai spus într-o dimineață,
privește:
strălucesc cetățile antice,
Scânteiesc săbiile voievozilor
și peste tot fii tăi
cântă deșteptarea ta
cu mâna pe inimă.
Nici o moarte pentru Maestrul și baciul moldovean,
nici pentru turmele și pentru grâul tău
nici pentru lemnul pădurilor răbdătoare
și nici pentru apa fluviilor puternice
care poartă lacrimi din ochii țăranilor
în marea obscură a unei istorii dureroase.
Unde a călcat cizma stăină
iarba a renăscut mai viguroasă,
Membrele tale împărțite s-au împletit din nou
pentru că te proteja mâna Domnului.
A venit întotdeauna pe patul tău de zăpadă
să sărute crucea
unei femei acoperită de un văl
să asculte vocea latină
ce emană din solul îmbibat de sângele fraților noștri!
Voi oferi lumânarea cu flacăra jucăușă
cântărețului pământului și astrului.
Buzele mele vor murmura versurile sale
și pe firmament se va alinia peste Ipotești
o coroană de stele.
Când ba înmuguri pădurea
voi cânta doina vieții
iar când vàntul va răpi frunzele
voi fredona doina durerii.
Pentru că și eu sunt născut într-o casă de lemn cu acoperișul din ardezie
aproape de o biserică pictată
În fiecare casă există o candelă și o icoană
și rugăciunea care arde
în inima ta de mamă,
o Românie!
