Să ne cunoaștem patrioții: revoluționarul pașoptist Aaron Florian

Aaron Florian s-a născut în data de 21 ianuarie 1805, la Rod-Tilişca, judeţul Sibiu – decedat la data de 12 iulie 1887 la București, în vârstă de 82 de ani. În anul 1825 a absolvit gimnaziul la Blaj, continuând cu cele universitare la Budapesta. Urmează Gimnaziul de la Blaj (1820), Apoi universitatea de la Pesta, Ungaria (1825) La solicitarea lui Dinicu Golescu, începe să predea la școala acestuia din Golești. Profesor şi director fondator, la Şcoala Slobodă Obştească, din Goleşti, Muscel(1826) scoală aparținătoare lui Golescu În anul 1830-ctitor, la Şcoala Gliganu de Sus, Argeş. Continuându-și ctivitate didactică la colegiile din Craiova -1830 ca profesor la Școala Centrală din Craiova, iar între anii 1832-1848; 1861-1865), a  predat limba latină la Colegiul Sfântul Sava din București, avându-l elev pe Nicolae Bălcescu, Participă la Revoluţia română de la 1848-1849 din Transilvania, și Țara Românească este numit profesor, din nou, în 1857 la Colegiul Național Sf. Sava și în 1864 la Universitatea București. propagator al ideilor Şcolii Ardelene la sud de Carpaţi Apoi între 1853-1857 devine Director, la Aşezămintele Brâncoveneştidin Bucureşti Istoric, publicist, militant politic.-1870/1879 Integrat spaţialităţii argeşene prin activitate, familie, proprietăţi. Este Membru al Societăţii Academice / Academiei Române din București în data de 12 iulie 1887. Aaron Florian nu era doar profesor și redactor, ci și scriitor de mare valoare.

Dintre scriierile mai importante, amintim: O idee repede de istoria–Prinţipatului Ţării Româneşti, alcătuită din trei volume; Volumul I-1835), Volumul II-1837 și Volumul III-1838; Manual de istoria lumii scrisă în 1845; Patria, patriotul şi patriotismul în 1857; Iniţiator la Societatea literară, Goleşti în 1827, apoi continuă cu ziarele România Bucureşti în 1837; Telegraful romândin Sibiu în 1853

Se căsătorește cu fiica pitarului Drăghici Budişteanu din Piteşti, proprietarul funciar, la Gliganu, Argeş.

Aaron Florian, împreună cu Simion Mihali, vor mijloci importante schimburi şi legături culturale între românii din Transilvania şi cei din Ţara Românească şi Moldova care, din 1859, se vor uni într-un singur stat cu numele de România. Aportul lui Aaron Florian la debutul foii șaguniene, a fost hotărâtor întrucât el, avea o vastă experiență jurnalistică, datorită colaborării sale cu mai multe ziare și reviste.Printre care amintim doar câteva: Foaie pentru minte, inimă și literatură, a lui George Barițiu la Brașov; Gazeta literară Muzeul Național-București; Curierul Românesc – București. Amânduă fiind ale lui Heliade Rădulescu.

Om de înaltă clasă: istoric, profesor universitar, jurnalist, scriitor, revoluţionar paşoptist, membru al Academiei Române, și publicist român, propagator în Muntenia pentru ideile Școlii Ardelene.  A fost membru al Societății Filantropice și membru al Academiei Române.

Despre primul redactor al „Telegrafului Român” se ştia doar că era ardelean de origine și născut în 1805, că a urmat clasele primare la Sibiu, gimnaziul la Blaj, studiile academice la Pesta, nimic mai mult. În 1827 fiind persecutat pentru fermitatea sa în apărarea celor de un neam cu sine, a fost nevoit să treacă în Ţara Românească, unde a continuat opera începută acolo, pe plan didactic, de Gheorghe Lazăr. Timp de trei ani, a fost învăţător la şcoala lui Dinicu Golescu, din Goleşti. Apoi în 1831 ajunge profesor la şcoala publică din Craiova, unde după abia doi ani va fi numit ca profesor la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti. Iar în 1837 împreună cu Georg Hill, a întemeiat primul cotidian românesc, România. A fost printre pri¬mii care a subliniat necesitatea cunoașterii istoriei naționale, în lucrarea sa Idee re¬pede de istoria Prințipatului Țării Românești, 3 volume. În anul 1838 era Orator într-o lojă masonică bucureșteană, iar după 3 ani, Venerabil. Apoi, în 1847, merge ca revizor general la şcolile districtuale.

Participă la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3-15 mai 1848. Rolul principal avut de Aaron Florian, a fost cel de mijlocirea unor schimburi culturale între românii din Transilvania pe de o parte şi aceia din Ţara Românească şi Moldova pe de altă parte. Totodată, datorită faptului că el a stat înainte de 1848 mai mult de două decenii în Ţara Românească, prin cunoştinţele sale avea posibilităţi de a fi informat despre perspectiva unor intelectuali români transilvăneni de a fi chemaţi peste Carpaţi să îndeplinească funcţii îndeosebi în domeniul învăţământului, la fel ca înainte de 1848. Deși, era deja începută revoluţia din 1848, Aaron s-a remarcat ca cel mai înflăcărat român, astfel că: Guvernul provizoriu de la Bucureşti l-a numit prefect al districtelor Ilfov şi Dolj. Când ruşii şi turcii au invadat ţara, Aron Florian, a fost nevoit să se refugieze la Sibiu. Ungurii ocupând Sibiul, l-au căutat să pună mâna pe el, motiv pentru care trecu iarăși în Ţara Românească, loc unde ruşii l-au primit cu baionete aruncându-l în închisoare. Scăpat de acolo, revine la Sibiu, unde în 1 ianuarie 1853 a scos la lumină primul număr din „Telegraful Român”. Acesta a fost bărbatul pe care Şaguna l-a găsit vrednic să şi-l asocieze în această foarte importantă decizie a sa, de a tipări pentru români o foaie, care să le apere drepturile şi să-i emancipeze în toate direcţiile.

După înăbuşirea Revoluției din Țara Românească, revine în Transilvania, provincia sa natală, participând şi aici la evenimentele revoluţionare care s-au desfăşurat până în august 1849. Dar și aici cu durerea în sufletele participanților la revoluția din Ardeal a fost înfrântă, revoluție în care s-a implicat, Aaron Florian. El, fiind și un bun cunoscător al limbii germane, s-a stabilit la Sibiu, străduindu-se să colaboreze cu ceilalţi lideri ai românilor de a obţine din partea autorităţilor habsburgice îndeplinirea promisiunilor făcute în timpul războiului civil, când au luptat alături de armatele austriece contra insurgenţilor maghiari. Între anii 1851-1852, de la Sibiu, Aaron Florian, ține o legătură foarte strânsă, cu bunul său prieten Timotei Cipariu prin care i-au fost trimise şapte scrisori. Aceste scrisori reflectau realităţile din primii ani ai neoabsolutismului habsburgic instaurat după înfrângerea revoluţiei din 1848-1849.

Odată cu terminarea revoluţiei din Transilvania, a plecat din nou în Muntenia, fiind director al Aşezămintelor Brâncoveneşti. Aici pune bazele publicării unei lucrări de istorie în volum, colaborând de altfel cu ziare din Muntenia şi Transilvania. În 4 octombrie 1851, colaborează cu autorităţile austriece de la Sibiu, autorități ce erau pe punctul să concretizeze în trimiterea sa la Viena, pentru a face parte din colectivul care traducea legile habsburgice în limba română. Cooptarea lui s-a datorat foarte mult, lui Ioan Maiorescu, aflat deja la Viena ca membru al acelui colectiv, cu care a legat o trainică prietenie în timpul şederii lor în Ţara Românească de dinainte de 1848. Acesta a fost și motivul trimiterii în capitala imperiului actele necesare. Dacă actele necesare trimise în capitala imperiului erau favorabile atât din partea Starostiei din Craiova, despre comportamentul său în 1848, precum şi o notă a Guvernului Ţării Româneşti care îl lăuda şi da asigurări că revoluţia de acolo n-a fost îndreptată contra intereselor Austriei.

Ei bine, în raportul întocmit de liderul sas, Wilhelm Löw, pe lângă recomandarea laudativă şi sublinierea meritelor sale, figurau şi câteva rânduri ce cuprindeau unele suspiciuni sau calomnii, generate de „fantoma ideologiei liberale” din Ţara Românească, ceea ce a determiat, probabil, amânarea plecării și numirii lui în postul de la Viena, mult dorit și așteptat atât de către Ion Maiorescu cât și din partea lui Aaron Florian la Viena, până la începutul primăverii anului 1853. Aceasta a depins nu doar de raportul întocmit de liderul sas, Wilhelm Löw, ci și la câteva epistole, ce conţin informaţii importante din punct de vedere politic şi cultural. Informaţiile de natură politică se referea la: Schimbarea cancelarului şi a consilierilor Camerei Aulice a Transilvaniei de la Viena; Perspectivele deschise saşilor de a ocupa funcţii în aparatul de stat ardelean în condiţiile impunerii limbii germane în administraţie şi justiţie; Vizita împăratului Francisc Iosif din 1852 la Sibiu; Posibilitatea domnitorului Ţării Româneşti, Ştirbei, de a avea o întâlnire cu împăratul ne fiind posibilă datorită obstrucţiei făcută de patriciatul săsesc năzuinţelor de emancipare ale românilor. De asemenea, Aaron Florian mai relevă acţiunile pentru obţinerea aprobării oficiale, atât în chestiunea Asociaţiei culturale, cât şi a Academiei juridice. Ele, trebuiau susţinute concertat şi cu perseverenţă, în același timp atât de către ortodocşi cât şi greco-catolici, în frunte cu înalţii lor prelaţi. Însă, cu regret, el a constatat că între cele două confesiuni prăpastia se adâncea tot mai mult și dacă neînţelegerile dintre confesiuni nu se vor estompa, pe viitor petiţioanrea solidară nu va mai fi posibilă, ci numai cea individuală sau pe comunităţi ori pe confesiuni.

Din scrierile lui Aaron Florian rezultă că vizita împăratului a prilejuit intelectualilor români de la Sibiu discutarea oportunităţii prezentării unei eventuale petiţii, prin care să se ceară aprobarea înfiinţării unei Societăţi literare şi a unei Academii de drept. Chestiunea înfiinţării unei instituţii de învăţământ cu profil juridic pentru români a fost ridicată printr-un memoriu înaintat Curţii imperiale de către delegaţia care s-a aflat la Viena din toamna anului 1849 până în 1851. Reactualizarea ei se impunea deoarece, saşii au făcut „arătare” către ministerul vienez că românii nu sunt apţi pentru învăţătură şi deci nu trebuie să aibă şcoli proprii. Tot aici autorul își exprimă părerea că episcopul Şaguna trebuia să atenţioneze guvernul că numai la Academia săsească de Drept din Sibiu se aflau aproape 300 de studenţi români. În 15 decembrie 1852, la foarte scurt timp, de la răspunsul favorabil din partea guvernatorului Carol de Schwarzenberg, Andrei Șaguna va încheia un contract cu Aaron Florian căruia îi încredințează sarcina de redactor răspunzător.  Astfel că, începând cu data de 01.01.1853, începe editarea jurnalului național Telegraful Român.

Însă, chiar și părerile diferite dintre Andrei Șaguna, în primăvara aceluiași an îl va face pe Aaron Florian, să părăsească Sibiul, plecând la Viena, la invitația lui Ion Maiorescu.
Dar și aici parcă ghinionul îi iasă în cale, datorită unor politici destul de severe, neputând obține postul pentru care a fost invitat, părerile de rău îl face să se întoarcă în țară dar de data aceasta la București, ca apoi mai târziu, în anul 1887, primesc vestea morții lui Aaron Florian și ca drept recunoștiință, Telegraful Român îi aduce un binemeritat omagiu fiind prezentat ca un apostol pribeag al românilor dar și ca un Luceafăr strălucitor pe orizontul literaturii. Împreună cu Aron Florian a alcătuit Şaguna şi o „Prenumeraţiune la Telegraful Român, gazetă politică, industrială, comercială şi literară ”Prenumeraţiunea” ce va apărea şi în Telegraful Român, abia însă, în nr. 74 din 1887, odată cu necrologul lui Aaron Florian.

Mai jos, redăm una dintre cele 15 scrisori mai interesante ale revoluționarului Aaron Florian:

AARON FLORIAN CĂTRE TIMOTEI CIPARIU / Sibiu, 4 decembrie 1851/ Sabiniu, 4 Xbre 1851 Reverendissime Domine!

Ţi-am creziut nevoia ce tragi din lipsa nutrimentului pasiunii orientali şi pentru aceea ţi-am trimis dintr-al meu, până când mi se va da ocaziune de a-ţi trimite pe cel cumpărat cu banii dumitale. În marţia următoare veni negoţiatoriul din Răşinariu, făcui proviziunea, o împachetaiu şi o duseiu la Savu spre a ţi-o trimtie, dinpreună cu alte lucruri comisiunate de dta. Mi se pare că lucrurile acestea vor mai şiedea mult la curtea Mediaşiului, căci Savul, după cum este fără grige, se interesează puţin a căuta ocaziuni către Blaşiu, ci aşteaptă să-i vină cineva de-a gata să-l roage. Dta vei vedea acum ce vei face. Hârtiele atingătoare de cauza mea s-au pornit de aici de la Guberniu către Viena încă de la 30 l/una/ tr/ecută/. Deşi un atestat al Starostiei din Craiova, încărcat cu 30 subscripţiuni de-ale sudiţilor de acolo, documentează buna mea purtare în 48; deşi nota Agenţiei către Guberniul de aici justificând tendinţele revoluţiunii din ţara românească n-au fost în contra intereselor Austriei mă laudă şi mă recomandă, totuşi Luciul, în raportul cătră ministeriu, spăriat de fantoma partidei liberali române, pe lângă enumerarea meritelor mele adaogă: in ein politisch und besonders in National-interesse Angelegenheiten soll ihm kein unbedingtes Vertrauen Hinsicht der Verschwiegenheit. Suspiciune! Calomnia! Nu ştiu ce va face ministeriul. Stau ca pe ghimpi. Ai auzit că Covaciu nu vrea coadjutoriu şi-şi retractă dimisiunea dată, pretextând că a dat-o de silă? Mi se pare că Maiorescu prea s-a grăbit cu Academia naţională, când ne stă calea deschisă la Academiile paritatice din Clusiu şi Sabiniu ( Cluj și Sibiu.) Dezbinarea între biserici a ajuns la un stadiu cu neputinţă de a uni pe episcopi ca în zilele lui Bob şi Adamovici şi [ca] în timpul lui Lemeni şi Moga. Apoi, nici părerea din urmă a Maiorescului nu stă ca Iancu, Axentiu şi Balint să proceadă în numele naţiunii a cere Academia, căci de la 48 şi 49 este o diferenţă mare până la 52. Cine dar şi cum să petiţioneze acea Academie care, după împregiurările de faţă, nu e numai nepracticabilă, ci ne poate compromite şi nematuritatea în cereri grandioase, când noi în toate lucrurile noastre suntem pitici? Dacă în petiţionare nu este ertat sau nu poate a se uni naţiunea, se vede că rămâne treaba ca să se petiţioneze numai individualiter, comunaliter, confesiunaliter după păsuri şi trebuinţe. În înfăţişarea însă la inperatorele, în parada şi pompa ce trebue a i se face, cred că n-ar potea fi nici o pedică de a se contopi românii într-un popor şi naţiune, unde i se poate da ocaziunea de a figura aşia. După programa primirii aici în Sabiniu, sâmbătă se va face pentru imperatorele o sărbătoare populară. La 4 ore după amiazi vor trece pe dinaintea ferestrelor lui 4 grupe de popor distinse: 1.saşi, 2. români, 3. maghiari, 4. ţigani şi-şi vor lua direcţiunea către Dumbrava de către Răşinariu. Acolo grupele vor mânca, bea, juca etc şi, de către seară, imperatorele le va onora cu vizitarea sa. Noi ne vom consulta despre toate, ca poporul român să impresioneze în toate pe monarhul, dar fără căluşiari mi se pare că ar lipsi partea cea mai interesantă a sărbătoarei acesteia în privinţa românilor. Patria căluşiarilor sunt Târnavele şi Mureşiul şi Blajul e aproape de acestea. Oare n-ar fi bine ca să cugeţi serios la aceasta şi să porniţi de acolo pentru ziua aceea un număr de 30-40 feciori cumsecade, îmbrăcaţi în costumul lor şi cu ceteraşii lor? Socotesc că ar fi bine ca ei să vină cu două zile înainte, spre a se deprinde bine. În Răşinari vor fi primiţi cu bucurie în cvartire. Dacă le-ar lipsi basmale, clopoţei etc. prin colectă am supleni aici toate trebuinţele. Îţi scriu acestea ca să binevoieşti, prin cine ştii, a pune în lucrare treaba aceasta şi a mă înştiinţa curând dacă se poate ca să se efectueze. Într-altele mă recomand favoarei şi amoarei al dtale serv şi amic.


P.S.:

Pe principele Ştirbei l-au invitat saşii să tragă în quartir în casa comiţială La Râul Vadului, unde va merge imperatorele duminecă; se fac preparaţiuni mari din partea Țării Româneşti.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*