,,Palatele” din noi

An de an sărbătorim Nașterea Domnului Iisus Hristos. Unii ne bucurăm sincer și trăim cu evlavie creștinească momentul, folosindu-l pentru îmbunătățirea noastră sufletească, pentru a ne apropia mai mult de obiectivul cel mai înalt pe care-l poate avea un creștin, acela de mântuire a sufletului său. Pentru aceasta, postim, participăm la Sfintele Slujbe, ne spovedim, ne împărtășim, facem daruri celor nevoiași, celor mai amărâți decât noi, citim cărți ziditoare de suflet, cântăm colinde pentru a vesti și altora bucuria Nașterii Domnului. Sufletele unor astfel de credincioși se deschid asemenea peșterii de lângă Betleem și în ele se naște din nou Împăratul Lumii.

Există și o altă categorie de creștini, care, din păcate, sunt creștini doar cu numele. În sufletele lor nu are loc să se nască Domnul Hristos. În sufletele lor e prea multă hărmălae, prea multă îmbulzeală, prea mult gunoi. Aceștia sunt prea ocupați ca să se mai oprească la popas de sărbătoare creștinească. Ei au afaceri de tot felul, griji, contracte, marfă de dus și de adus, facturi de încasat, drumuri de făcut, datorii etc. Ei organizează sau participă la tot felul de festivaluri și zaiafeturi culinare, cu carne multă și preparate din carne, cu lăutari și cu dansuri cât mai deșucheate, fiindcă… așa e moda. În centrul tuturor acestor forme de manifestare ale unei superficialități spirituale cum rar întâlnești, se lăfăie, nici mai mult, nici mai puțin, decât pomana porcului. Pentru ei la această ,,pomană” se reduc tradițiile românești de Crăciun, din ea sunt în stare să facă brand-ul României. În fumul grătarelor și afumați de băuturi puternice, petrec mai abitir decât păgânii de altădată, care oficiau jertfe de animale în cinstea zeităților lor, cu dansuri ritualice, cu scălâmbăieli și muzică pe măsură. Nimic creștinesc în desfășurarea acestor manifestări, care se vor puse sub semnul ,,tradiției românești”. Poate doar vreun aparat difuzează vreo colindă, dar cine s-o asculte și care suflet să mai vibreze de frumusețea și de sinceritatea ei, cine să se mai impresioneze de mesajul ei?!

Tot sub semnul ,,tradiției românești” se desfășoară și un alt ritual în curtea multor gospodării: tăierea porcului. Aceasta începe de pe la sfârșitul lui noiembrie și se duce până în Ajunul Crăciunului. Fiecare sacrificiu de acest fel este urmat de o masă copioasă cu carne de porc. Iarăși revine în discuție renumita ,,pomană a porcului”. Puțini sunt cei care se abțin și nu pângăresc postul. Mulți sunt din cei care sărută  Sfânta Icoană sau Sfânta Cruce la venirea preotului cu colindul cu gura plină de carne și buzele mustind de untură. Trec prin multe gospodării și aud pe mulți dintre enoriașii noștri înjurând birjărește cu ce este în cer și pe pământ câinii care dau năvală. Vin apoi, își fac un fel de cruce, care numai cruce nu este și sărută Sfânta Icoană sau Sfânta Cruce, fără teamă, fără remușcări, ca pe un firesc al lucrurilor.

În casele altora e scandal și despărțiri între soți, între părinți și copii, între frați. Procese și garduri bine sudate îi separă, vorbe grele își aruncă, tocmai în preajma și în timpul acestei Sărbători a purității și curățeniei, a dragostei și duioșiei, a împăcării și a iertării.

Mai sunt unii, – din păcate, nu puțini -,  care în această perioadă premergătoare a Nașterii Domnului, organizează nunți și botezuri, întâlniri, petreceri, spectacole deșucheate, în care jocurile, cântecele și mesele copioase sunt la ele acasă.

Pentru zilele Crăciunului, Anului Nou, Botezul Domnului, când la biserică se oficiază Sfânta Liturghie și toate celelalte slujbe care marchează Marile Evenimente din istoria mântuirii neamului omenesc, întâlnim tot pe cei dintâi, rareori pe cei din categoria a doua. Aceia abia așteaptă asemenea prilejuri; aceștia sunt prea obosiți, prea ocupați, prea sus, prea sătui, ca să-și sacrifice câteva ceasuri pentru a se întâlni cu Dumnezeu. Sufletul acestora seamănă cu palatele Betleemului, în care nu s-a găsit un locșor cât de mic, ca să se nască în condiții omenești normale Împăratul Veacurilor.  Pentru aceștia, Sărbătorile trec va vântul și ca ploaia, fără să-i atingă, fără să-i ude, fără să lase urme. Idealul lor este plăcerea, averea, puterea, în nici un caz mântuirea.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*