Cazanul de la Gundestrup (sau „Vasul de la Gundestrup”) este un vas de argint, bogat decorat, datat ca fiind din secolul I î.Hr. și plasat la sfârșitul perioadei La Tène. A fost descoperit în 1891 într-o turbărie de lângă cătunul Gundestrup, Himmerland, din Danemarca. Acest vas se găsește acum în Muzeul Național al Danemarcei de la Copenhaga (având o replică în Muzeul Național din Irlanda de la Dublin, și mai multe în Franța, cum ar fi cea de la „Musée galo-Romain de Fourvière” la Lyon sau cea de la „MAN” (Musée d’archéologie nationale) la Saint Germain-en-Laye). Vasul reprezintă cea mai mare piesă din argint, descoperită în Europa, care datează din epoca fierului (diametru: 69 cm; înălțime: 42 cm). În ciuda faptului că a fost descoperit în Danemarca, încă se mai dezbate originea lui celtică sau tracică, luându-se în considerare modul de execuţie, metalurgia şi simbolistica utilizată. La scurt timp de la descoperirea lor în 1891, plăcile cu reliefuri ale cazanului de la Gundestrup (Iutlanda, Danemarca) au fost comparate cu multe alte creaţii iconografice în metal preţios din perioada elenistică/republicană târzie (în regiunile mediteraneene), respectiv din perioada târzie La Tène (în Barbaricum). Printre numeroasele analogii (falerele din insula Sark, falerele de la Stara Zagora, Helden sau Oberaden, falerele de provenienţă vest-anatoliană păstrate la Muzeul Louvre ş.a.), au fost evocate şi reliefurile în metal preţios din tezaurele Daciei preromane. Totodată, în dezbaterile dedicate originii meşterilor care au realizat cazanul de la Gundestrup, a fost evocată şi posibila lor provenienţă balcanică. Întrucât „Cazanul Rynkeby” se presupune a fi fost fabricat prin sec. I î.Hr. în Europa de nord sau centrală, Olmsted susţine că „Cazanul Gundestrup”, ca şi „Cazanul Rynkeby”, îşi are originea în perioada La Tène III. Conceptul iconografic al plăcilor exterioare – aranjament de busturi umane în jurul cazanului – a fost adesea comparat cu acela al cazanului Rynkeby şi al „vasului-calendar Bavai” din Belgia, cu toate că se presupune că acesta din urmă este ulterior cazanului; se presupune că aparţine perioadei romane timpurii. Recent, Bergquist şi Taylor sugerează că aranjamentul de busturi umane ar putea indica originea sud-estică, deoarece şi în sud-estul Europei sunt dispuse chipuri umane în jurul vaselor. Ei mai notează că se observă adesea busturi de oameni în toreutica stilului tracic târziu. Așa apar chipuri umane „rotitoare” (repetitive) pe un vas de aur din Tezaurul tracic (geții sudici) descoperit la Panaghiuriște (Bulgaria).
Cazanul Gundestrup” – deși are o denumire „casnică”, este în adevăr o adevărată mare bijuterie. Acest artefact – capodoperă este compus aproape în întregime din argint, dar există, de asemenea, o cantitate substanțială de aur utilizată pentru aurire, staniu utilizat la lipirea plăcilor interioare şi exterioare, dar şi sticlă, folosită pentru accentuarea ochilor figurinelor. Tehnicile utilizate în prelucrarea argintului din care este confecţionat cazanul sunt necunoscute lumii celtice, dar sunt în concordanță cu renumele tracilor privind prelucrarea tradiţionalei foi din argint. Scenele descrise nu sunt exclusiv tracice, dar anumite elemente ale compoziției, motive decorative, și teme ilustrate (cum ar fi liniile şerpuitoare cu care au fost decorate coarnele figurinelor umane şi animale) sugerează originea tracică (getică). Deși cazanul a fost descoperit în Danemarca în anul 1891, aceasta nu pare a fi danez (sau este al strămoșilor vechilor dani (daci) ce au colonizat nordul Europei după ce s-au retras ghețarii). Curatorii muzeului danez sunt convinşi că acesta a fost confecţionat în antichitate, de fapt, undeva pe teritoriul Bulgariei sau României. Oricine l-ar fi creat – probabil între anii 150 – 50 î.Hr., cu toate că, de asemenea, este o presupunere – acest meşter şi-a desfăşurat activitatea la granițele dintre lumea celtică și cea a tracilor (dar și celții și tracii sunt seminții ale marelui Pom al Vieții al Geților de Aur primordiali ce au colonizat întreaga Europă, după ultimul cataclism planetar). Una dintre plăci prezintă o figură masculină purtând coarne, similară „Marelui Vrăjitor” din peştera Trois Freres (Franța), amplasat într-o poziție centrală. Este vorba de „Omul Cerb” (ce apare în postura de „Stăpânul animalelor”), cel ce duce pe mai departe Pomul Vieții (Sarabul Terrei). În simbolistica zisă „păgână” și în zilele noastre în alaiul „mascaților” ce vin în zilele dintre Crăciun (crăcile, ca și „ram”- uri) și Anul Nou („zilele zeilor”, sau „zilele pentru nimic”) apare și Cerbul (pe lângă Capră, Moși, Babe, Brezaie, etc.). În Religia Vechea Pământeană Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali mitul Cerbului Sarabha (cel cu opt picioare, ce „calcă” în două tărâmuri) este unul important. Cerbul apare ca purtător al Pomului Vieții în coarnele sale (pe care le schimbă peridic, așa cum lumile se succed în timp). Sarabha apare pe Cupele clepsidră ale Marii Uitări getice descoperite la Agighiol, Porțile de Fier și Rogozen (Bulgaria), dar și pe coifurile din argint aurit ale principilor geți. În Peştera Trois-Freres din sudul Franţei, o pictură cu o vechime de aproximativ 15-16.000 de ani prezintă pe „Marele Vrăjitor”, un om cu cap de cerb purtând mari ramuri de coarne, cu faţă de bufniţă, urechi de lup şi barbă de capră sălbatică; braţele se termină cu gheare de urs şi o lungă coadă de cal îi atârnă la spate. Şamanul, atingând extazul prin intermediul dansului, le cere zeilor binecuvântarea, adică succesul la vânătoare (sau acceptă elementele noii creații ce vor veni odată cu noul timp, cu noua lume – a.s.v. zeii ca animale, asemănătoare religiei egiptene și elementelor zise „păgâne” din creștinism – Vechea Religie Pământeană Valaho – Egipteană). Se pare de altfel că preoţii geţi, ca şi druizii la celţi, erau impresionanţi meşteri ai magiei. Apropierea între preoţii geto-dacilor şi druizii celţilor s-a făcut încă din antichitate. Origene (filosof, teolog şi scriitor grec (circa 185-253), în lucrarea sa „Philosophumena”) sublinia – într-o povestire cu iz legendar – că Zamolxis s-ar fi dus în lumea celtică (după moartea maestrului său), într-o misiune de apostolat. Se face astfel o legătură directă între concepţia religioasă a celţilor şi doctrina pitagoreică, transmisă acestora prin intermediul lui Zamolxis. Alimentate de la aceeaşi sursă, doctrinele filosofico-religioase ale celţilor şi geto-dacilor suferă comparaţii. Personajul aflat pe imaginile cazanului aflat în cercetare în mâna dreaptă ţine un „torc” („inel” mare pentru gât, confecţionat dintr-o singură bucată – simbol=încheierea unui ciclu, care „ne strânge de gât” – final de lume), iar cu mâna stângă strânge de cap un șarpe (simbol al celui ce se mușcă singur de coadă – încheierea unui ciclul Uroborus). În partea stângă se află un cerb ale cărui coarne sunt foarte asemănătoare cu cele ale figurii umane. „Omul Cerb” este un fel de NOE, salvator și ocrotitor al tuturor speciilor de pe acestă planetă (administrator, până la venirea „Zeului cel mare cu securea în spinare” =Zamolxis, pandant cu Thor, care dă cu ciocanul și sparge lumea în bucăți). Încadrând scena, sunt reprezentate alte figuri canine, feline și de bovine (ca în marea Arcă a lui Noe), precum și o figură umană călărind pe un pește sau delfin, semn al Potopului Planetar prin care vom trece (ruperea „apelor” Mamei Gravide Cerești ce aduce noua creație), simbol al „Fiului de rege” (Zeu Delfin) = Timpul cel nou (Iisus-ul), Lumea cea nouă care va veni. Peștele-delfin mai apare și pe Sfinxul ce este amplasat în jos, de la Cabana Babele, spre Valea Ialomiței, în Munții Bucegi. Între coarnele cerbului și ale Omului-Cerb, dar şi în spaţiile dintre figurine, este reprezentată „planta vieţii”, identificată cu viţa de vie (sau Iedera, verde întotdeauna). Modul în care a fost reprezentată „planta vieţii” este similar celui în care, între secolele IV î.Hr. – I e.n., aceasta a fost reprezentată pe discurile din fier descoperite în Cetatea dacică de la Piatra Roşie, pe coifurile princiapre getice din argint sau argint aurit descoperite la Peretu, Agighiol şi Porțile de Fier, dar şi pe brăţările şi fibulele dacice din aur şi argint. În interiorul vasului, pe placa de bază, este amplasat un disc pe care se află figurat un taur (Taurul Apis?) având în frunte rozeta spiralată – simbol derivat pentru reprezentarea discului solar. Vitalitatea şi fertilitatea masculină a taurului îl asociază cu soarele şi reînvierea. Discul este decorat în întregime cu „planta vieţii”. „Fundul” cazanului, unde se odihnește Taurul ceresc, având în frunte „rozeta” timpului solar are semnificația sa. Stând pe loc El fixează Pământul. În spatele său apare Cavalerul danubian cu sabia în mână, apărând Neamul Omenesc, dar în față apare Dragonul, gata de a mușca (imaginea Sfântului Gheorghe de mai apoi). Mithraismul fixa Lumea actuală prin uciderea taurului. Viața este doar drumul prin Labirintul în care viețuiește Minotaurul. Rozeta solară mai apare în fruntea taurului pe piesele din Tezaurul de la Craiova, pe Ceasul solar de la Cumpăna, pe Rhytonul de la Poroina, etc. Dar cel mai important element reprezentat pe vasul din argint este stindardul de luptă al geto-dacilor – cel numit și „draco” – sau dragonul cu cap de lup. Acesta, umflat de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârnit de mânie, lăsând să fluture în vânt coada amplă – după cum îl descrie Ammianus Marcelinus în lucrarea „Rerum gestarum”, este prezent într-o scenă de luptă de pe acest vas (cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare „s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample”). Dragonul dacic este reprezentat cu fălcile deschise – ocrotind luptătorii pregătiţi să înfrunte duşmanul – similar reprezentărilor de pe Columna lui Traian (Roma – Italia), sau Arcul de Trumf al lui Galeriu de la Salonic (Grecia). Pe unul dintre scuturile din fier ornamentale (disc din fier) descoperite în Cetatea dacică Piatra Roşie (secolele II î.e.n. – I e.n) apara zimbrul ca simbol pandant bourului – taurului ceresc. Între picioarele sale apare un simbol al Pomului Vieții (reluat repetitiv pe marginea discului), iar deasupra sa apare Draconul dacic, sub formă de „frunză – păstaie” ce aduce cu sine semințiile pământului, acesta fiind cu gura închisă (nu mușcă). Este un simbol vegetal – animal, așa cum apar și simbolurile plantă-animal de pe friza de acant cu capete de lup ce înconjoară Biserica Omului (Monumentul Triumfal) de la Adamclisi. Stindardul dacic mai apare pe „Ludovisi Battle Sarcophagus” (250-260 e.n.), aflat la „Museo Nazionale Romano-Palazzo Altemps”, din Roma. În dreapta sus apare acest dracon dacic, cu gura deschisă. Un alt exemplu avem în Chester (Anglia), la „Grosvenor Museum”, unde pe o stelă din piatră apare în basorelief un călăreţ dac (Cavaler Danubian) purtând dragonul dacic, posibil luptând în trupele romane: „Călăreţii romani înaintează având diferite insigne, nu numai romane dar şi scitice, pentru ca incursiunile lor să aibă înfăţişări mai variate şi totodată să fie mai înfricoşătoare.
Insignele scitice le alcătuiesc nişte balauri de mărime proporţională cu aceea a prăjinilor de care sunt legaţi. Se fac din bucăţi de pânză de diferite culori, cusute laolaltă. Balaurii aceştia au capul şi întregul trup până la coadă ca al şerpilor. Vicleşugurile acestea au fost născocite pentru ca balaurii să apară cât mai înspăimântător. Când caii stau pe loc nu poţi vedea nimic mai mult decât bucăţi de pânză de diferite culori care atârnă în jos. Când însă caii pornesc, aceşti balauri se umflă din pricina aerului, semănând grozav cu fiarele şi şuierând din pricina mişcării puternice, deoarece aerul îi străbate cu putere. Aceste insigne nu numai că fac plăcere ochilor, dar folosesc chiar pentru a putea fi deosebiţi cei ce dau năvală şi pentru ca rândurile călăreţilor să nu se încurce”. Scena de luptă de pe Cazanul de la Gundestrup este divizată orizontal de simbolul Pomului Vieţii (iederă; viță de vie) care astfel, prin funcţia sa de regenerare, transferă o parte din energia protectoare asupra luptătorilor, eliberându-i de teama morţii şi insuflându-le astfel încrederea în nemurire. Pe vasul din argint sunt reprezentate şi instrumente de suflat dacice, care, probabil, aveau acelaşi rol ca si dragonul dacic: suflând în ele, produceau sunete care înfiorau pe duşmani, încurajând, în schimb, pe luptătorii daci. Aceste instrumente sunt reprezentate în mod identic pe Columna lui Traian. Diferenţa constă în faptul că pe columnă, instrumentele sunt reprezentate aruncate printre armele dacice stânse în grămezi, ca ofrande zeului Marte, în timp ce pe vasul din argint, instrumentele sunt utilizate de soldaţii daci, mărşăluind victorioşi, deasupra lor fluturând stindardul draco. Zeul cel mare „preia” eroii căzuți în luptă și îi introduce în Marele Cazan (retorta transformărilor), spre a renaște apoi, accesând o nouă viață (nemurirea).
Legat de imaginea Cavalerului ce apare cu un coif „cu pasăre”, avem similitudini în Tezaurul de la Surcea (jud. Covasna) din secolul I î.Hr. Un personaj călare apare pe una din piesele ce compun acest tezaur, descoperit în anul 1934 şi alcătuit din şase mici nicovale din fier, bucăţi din argint neprelucrat, două falere realizate în tehnica au repoussé şi patru discuri din argint. Una dintre falere are forma ovală şi înfăţişează un călăreţ în mers spre dreapta, ce ţine frâul calului în mâna stângă şi în cealaltă, la şold, are o spadă lungă, având capul descoperit, iar gâtul decorat cu colane şi are un veşmânt care pare o armură. Pe lângă motivul călăreţului (o bună analogie este reprezentată de figurile de pe cazanul de la Gundestrup), pe plăcuţa în discuţie mai apare şi coiful cu pasăre, cu evidentă trimitere la cultele solare (Mama Gaya Vultureanca, similar cumva cu Horus-ul egiptean) şi la motivul iconografic al cavalerului trac. Un astfel de „Coif cu pasăre” a fost descoperit întâmplător, în 10 august 1961, la Ciumești (jud. Satu Mare), în România, în timpul unor lucrări de construire a unei ferme de stat. Atunci au ieșit la lumină, pe lângă coif, două cnemide de bronz, un vârf de lance și o cămașă de zale de fier. Întrucât acestea erau depuse într-o groapă rotundă, arheologii au dedus că este vorba despre o depunere ritualică, astfel că au continuat cercetările, iar în anii următori au descoperit o necropolă cu 32 de morminte. Despre coiful declarat ca fiind celtic (?) se spune: „Fără îndoială, coiful celtic de la Ciumești este cel mai senzațional artefact din lumea celților. El este unic în întreaga lume a celților din Europa, nu există niciun alt coif descoperit pe teritoriul continentului nostru. Avem doar o reprezentare a lui, pe un vas ritualic de la Gundestrup din Danemarca, care este exact ca și coiful găsit în mormântul funerar de la Ciumești. Este un artefact din sec IV î.Hr., a fost descoperit întâmplător, în timp ce se săpa fundația unui grajd, dar apoi arheologii au descoperit un adevărat cimitir celtic. Prezența acestui coif pe teritoriul României atestă faptul că civilizația celților a fost foarte dezvoltată, societatea lor era foarte dezvoltată și ei probabil că trăiau aici într-un fel de comuniune cu dacii, pentru că se aflau în același areal”, a declarat directorul Muzeului Județean Satu Mare, Felician Pop. Coiful a reprezentat un obiect nemaiîntâlnit pentru acele vremuri. Detaliile arată că artizanul care l-a realizat era unul cu adevărat priceput. Pe lângă faptul că avea rolul de a arăta importanța căpeteniei, coiful avea rolul și de a intimida adversarii. „Execuția coifului este într-adevăr spectaculoasă, el a fost folosit în foarte multe filme și nu românești. El reprezintă un vultur cu aripile metalice întinse, care, când călărețul se îndrepta spre inamicul lui, intrau în vibrație și produceau un sunet prin care celții credeau că bagă spaima în adversar. Or, apariția unui călăreț cu un coif uriaș, deasupra căruia se află un vultur cu aripile deschise, desigur atesta înaltul grad pe care îl avea acea căpetenie militară, dar în același timp, avea și un scop de a intimida adversarul. Cu toate săpăturile care s-au făcut în lumea celților, care se întinde de aici și chiar până în Irlanda, nu a mai fost descoperit niciun fel de artefact, astfel că acest coif de la Ciumești rămâne singurul de acest gen descoperit în întreaga Europă”, a mai spus Felician Pop. Potrivit acestuia, coiful a aparținut cu siguranță unei căpetenii celtice, deși nu există dovezi scrise. „Sigur aparținea unei căpetenii celtice, nu există niciun fel de izvoare scrise în acest sens, știm doar faptul că în acea perioadă, celții, care erau și mercenari, erau în războaie prin Grecia, astfel că circulația în secolul IV î.Hr. era destul de intensă. Străbăteau distanțe enorme acești mercenari, care se puneau în slujba unui rege sau altuia, dar civilizația celților, atât de spectaculoasă și misterioasă, să nu uităm că celții nu cunoșteau scrisul, poate fi reconstituită doar prin artefactele care au rămas în mormintele princiare ale marilor căpetenii. Sunt singurele izvoare care vorbesc despre o civilizație puternică, dar demult dispărută”, a adăugat Felician Pop. Nelăsând urme scrise, în ziua de astăzi, celții sunt cunoscuți doar prin ce scriau alte popoare despre ei. Erau catalogați drept un neam de războinici, iute la mânie, războinici de culoare albă, cu plete aurii. Deocamdată, arheologii nu au reușit să descopere cui a aparținut acest coif unic în Europa, dar este cert că a fost o căpetenie foarte importantă pentru vremurile sale, din moment ce după arderea sa, aparținătorii i-au așezat în mormânt cele mai importante lucruri pentru a se folosi de ele și în lumea cealaltă. Coiful a ajuns inițial la Muzeul din Baia Mare, iar după ce arheologii au studiat și au înțeles ce reprezintă de fapt această descoperire pentru întreaga epocă a fierului, dar mai ales pentru celți, a fost depozitat la Muzeul Național de Istorie din București, în condiții de siguranță deosebite. I-au spus „coif celtic”, dar nu au mai găsit niciunul la fel. Dar, în lumea geto-dacă avem imaginea cavalerului cu „coif – pasăre” în Tezaurul de la Surcea, dar și imaginea mamei Gaya Vultureanca pe coifurile principilor geți (Peretu și Porțile de Fier) și pe cupele Marii Uitări (Agighiol, Porțile de Fier și Rogozen – Bulgaria (geții sudici)). O mulțime de coifuri ale geților și tracilor sunt de formă coif – vultur, sau formă mithraică de căciulă dacică cu vârful întors spre față. De ce oare acest coif – pasăre este declarat ca fiind celtic? Oare dacii sau geții nu puteau avea un astfel de coif? Dacă Geții de Aur primordiali au creat baza spiritualității și religiei în Europa și împrejurimile acesteia după ultimul cataclism planetar, este normal ca ei să fie „sursa”, „izvorul” tuturor acestora.
Profesorul Flemming Kaul, arheolog la Muzeul de Istorie din Copenhaga, specialist în perioada fierului din epoca pre-romană, ne spune despre acest artefact: „Se numeşte Cazanul Gundestrup, după locul mlăştinos unde a fost descoperit în Danemarca, în nordul Jutlandei. Făcut din argint aurit, este una dintre cele mai frumoase şi importante descoperiri de pe teritoriul danez. Aşa ceva numai pe malurile Dunării, în Dacia, se putea face. Cu siguranţă că vi se pare familiar: tehnica de lucru şi chiar şi unele reprezentări, războinici sau animale fantastice, sunt foarte asemănătoare cu cele de pe coifurile descoperite în România, la Agighiol, Peretu, Coţofeneşti sau Cucuteni. Vasul are o tehnică de realizare unică şi câteva detalii strict dacice, pe care nu le găsim în altă parte. Dacă vă uitaţi la colierul acestei zeităţi, de exemplu, el are anumite particularităţi care ne spun clar că sunt tracice sau dacice. Este o discuţie foarte tehnică, dar eu cu asta mă ocup, cu astfel de obiecte. Colierul acesta are un sistem particular de prindere în capete, o altă piesă… Am urmărit semnalarea unor astfel de coliere şi în alte părţi ale Europei şi este destul de curios ce am descoperit. Ele apar în Danemarca – în nordul Jutlandei, în Suedia – pe insula Gotland, în Ucraina şi la Marea Neagră, de parcă o mână uriaşă le-a presărat pe toată această întindere. Un alt obiect interesant de pe acest vas este coiful ce poartă pe creştet o pasăre, care aminteşte de superbul coif descoperit în România la Ciumeşti. Probabil cel mai convingător argument rămâne însă stilul şi tehnica de realizare a acestui vas, întâlnite numai în sud-estul Europei, în zona Dunării. Numai în acea zonă întâlnim blana animalelor realizată din puncte sau linii bătute în argint sau argint aurit. Combinaţia de stil şi tehnica folosită pe vasul Gundestrup ne trimit clar la partea de mijloc sau de jos a Dunării, pe ambele maluri ale fluviului, fie în sud, fie în nord, la Peretu sau Agighiol, în România. Asemănare izbitoare este şi cu pandantivul găsit la Surcea, tot din România. Istoricul Drexel a fost unul dintre primii cercetători care a studiat acest vas ritualic şi l-a pus de la început în legătură directă cu descoperirile de la Săliştea, din România, unde apare reprezentată şi o femeie înveşmântată în haine tradiţionale, cum se întâlnesc şi astăzi în satele româneşti. Mai sunt şi alţi cercetători de aceeaşi părere – Berciu, Horedt, Powell sau Marazov. Ce înseamnă, efectiv, aceste reprezentări, cine sunt aceste personaje, dacă sunt zeităţi sau doar preoţi, este greu de spus. Acest vas este înconjurat de mister şi, din păcate, multe lucruri deocamdată nu ştim să le explicăm.”
Cazanul din Gunderstrup (Danemarca), prin elementele sale fixate în metal prețios ne aduce o dovadă în plus asupra ipotezei colonizării acestor țări nordice de către geți și daci, imediat după retragerea ghețarilor. De aceea Dacia medievală era semnalată de numeroase ori a se afla în zona nordică a continentului nostru. Ea era de fapt peste tot, pentru că este urmașa de drept a Geților de Aur primordiali, cei ce au salvat neamul omenesc și au creat Vechea Religie Pământeană Valaho – Egipteană. Încă o dovadă a acestui fapt sunt Vlahiile aflate pe înălțimile montane europene, „vlahii” fiind singurul popor fără de țară din Europa (aromânii, istroromânii, machedonii, fârșeroții, vlahii etc.) (G.V.G.)
Lasă un răspuns