Calitatea, pe răspundere, la privați, cantitatea, fără drept de socotire, la stat?!…

Aparent, vreme de un an Școala (politică) Românească nu a mai scos „tâmpiți pe bandă”!… Că nu făcea bani din asta. A scos însă, „pe bandă”,  manuale scrise și vizate de tâmpiți. (Mai mulți și mai profunzi ca ăia din școală!). Doar că lucrurile nu s-au potrivit la „pușculiță”. Pentru că, în întreaga butadă, doar manualele au fost „în serie”. În serie de reeditări ale tirajelor inițiale tâmpe, cu republicări, la fel de tâmpe, și costuri exponențiale față de ceea ce ar fi trebuit „clădit”: o sinecură de partid; încă una.

Și chiar dacă se așteptau să dea lovitura direct în seiful bugetar, doar salariații editurii de stat au avut de câștigat. Și pesemne că aceștia nu au întors parte din veniturile, nu ale editurii de stat, ci măcar din ale lor la pușculița de partid. Așa însă, s-a închis robinetul. Iar politicienii au născut o altă măgărie.

Cică nu se vor mai scoate manualele, ălea de stat, (doar) la nivel de cantitate, ci se va pune accentul pe calitate. Așa că, într-o (a)brambureală de mascat ieșirile de la sinecură, recte beneficiarii de partid, nou-învechitul ministru al NonEducației, Cati Andronescu, în repetiția scenică a portofoliului într-un „copy/paste” mai sinistru decât cel al unei teze de doctorat, a pus pe masă proiectul întoarcerii la „calitate”. Și am fi răsuflat ușurați. Știind mai ales de manualele catastrofale editate în ediții cu erate, în care, practic, eratele au devenit niște manuale în sine! Sau ar fi riscat să devină, prin acel soi de tom de corecturi la manualele inițiale, gata să devină obiect de studiu în sine. Cu normă de predare și eventual de titulatură de definitivat în impostură, nepricepere și hoție non „erare humanum est”. Doar că, nu nivelul de pregătire pedagogică al elevilor va fi noul centru de răsturnare al unor mentalități în educație, ci tot venitul la pușculița profesorală de partid.

Astfel, până la un punct, „noul” proiect al felului de creare și editare al manualelor școlare e bun. Dar numai până la puntul în care intersectează costul marginal al menținerii bufetului de sinecură. Dacă ar fi lăsat complet, în formula tradițională, în afară, ba ar dispărea cu totul „statul”, ca editură, ar dispărea însă sinecura. Adică însăși rostul de existență al noului proiect de editare al manualelor cu accent „pe calitate”. Or, totul se oprește iar brutal, după revitalizarea creativității prin ofertele depuse de câte trei edituri private, în stâlpul infamic al statului editor. Al statului cu statut de sine trasat de editor de manuale.

Dacă dispărea din acest melanj conceptul de editor de stat al editurii didactice (sau oricare alta, ca nume), și nu în sensul mazilirii fizice a acesteia, ci a reașezării ei  în văgăuna nonfuncțională de până mai agârț, lucrurile ar fi avut un rost.

Iar aici, măcar acum, trebuie să vedem solidaritatea breslei editorilor și difuzorilor de carte școlară. Care trebuie să respingă în masă acest proiect, lăsând ministerul fără manualele de calitate dacă nu va fi fost extirpată din poziția de forță editura didactică. Și ar trebui să facă acest lucru nu din vreo răzbunare comună pentru pierderile suferite la momentul „naționalizării” pieței de carte școlară, ci în interesul elevului. Interes care ar trebui tratat, într-o astfel de Românie, ca drept fundamental cu necesității legislative urgente.

În fapt, în noul concept al fălcilor populiste umflate de vântul pseudoredemocratizării, dar nu și a denaționalizării acțiunii brutale a statului pe o piață privată, prin păstrarea și sublinierea rolului editurii didactice în formulă „de rezervă” („backup”, în forma legislativă propusă acum), ușa sinecurii devine și mai accesibilă, culmea pe sub marota promovării interesului mediului privat. Pentru că acest statut de „backup” rezervat editurii didactice înseamnă, nu o soluție de urgență în situația vreunei discipline neacoperite de editorii privați, ci păstrarea controlului de tiraj.

Astfel, vehiculând un eventual stoc insuficient, după primirea manualelor privaților, statul va putea veni, atât timp cât proiectul de lege nu împiedică acest lucru, să forțeze, ca presupusă soluție de rezervă cu drept de intervenție pe piața privată (mai ales că există prin legislația de negru pe 13 și așa ceva, o otravă sădită așteptând doar să împroaște cu venin), tipărirea într-un tiraj peste cel asumat prin contractele de achiziție ale manualelor de la edituri private.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*