Ne aflăm acum, între altele, în anul declarat de către Patriarhia Română drept „Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”. Referindu-ne, deci, în rândurile de mai jos, la cel de-al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, vom spune că Patriarhul Dr. Iustin Moisescu s-a născut pe 5 martie 1910 în satul Cândești din fostul județ Muscel. A rămas orfan de tată la o vârstă fragedă, tatăl său jertfindu-se în Războiul pentru întregirea țării. Iustin Moisescu a urmat Seminarul, Facultatea de Teologie din București, cu rezultate excepționale, iar la mijlocul anilor 1930 a fost trimis de Patriarhul Miron Cristea să își continue studiile în Grecia.
În anul 1937, la vârsta de 27 de ani, Iustin Moisescu obținea titlul de Doctor în Teologie al Universității din Atena cu o teză, redactată în limba greacă, despre Evagrie din Pont, care avea să rămână până astăzi un punct de referință bibliografică.
Această lucrare trebuie așezată în contextul epocii, în care teologia noastră începea să se impună prin contribuții de valoare, menite să reziste probei timpului, cum sunt cele datorate Părintelui Dumitru Stăniloae (Viața și opera Sf. Grigorie Palama – 1938), Liviu Stan (Mirenii în Biserică, teză de doctorat) sau viitorul Arhiepiscop Antim Nica, care publica, în anul 1939, în revista „Biserica Ortodoxă Română“ – primul studiu românesc despre rugăciunea lui Iisus.
A fost Profesor de Limba latină la Seminarul „Nifon“ din București (1937-1938), profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Varșovia (1938-1939), înlocuindu-l pe celebrul profesor Nicolae Arseniev. În anul 1940 este numit ca profesor agregat. În anul 1942 este numit, prin concurs, profesor titular de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți – Suceava. În anul 1946 este transferat ca profesor la aceeași catedră la Facultatea de Teologie din București, apoi din anul 1948 la Institutul Teologic Universitar din București. Ca Profesor de Teologie a publicat mai multe articole, studii şi lucrări de specialitate.
La 23 februarie 1956, Episcopul Vicar Patriarhal Teoctist Arăpașu Botoşăneanul îl hirotonește ca diacon; a doua zi, celălalt Episcop Vicar Patriarhal – Antim Nica Ploieşteanul, îl hirotonește preot, iar a patra zi, la 26 februarie 1956, Adunarea Națională Bisericească, potrivit Statutului constituită în Colegiul electoral, îl alege Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, în locul marelui şi vrednicului său predecesor trecut la Domnul – Mitropolitul Nicolae Bălan.
Ales deja Mitropolit, la 15 martie 1956 Patriarhul Justinian, MitropolituI Firmilian Marin al Olteniei și Episcopul Nicolae Colan al Clujului îl vor hirotoni Arhiereu, și i se va încredința de îndată cârja lui Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna al Transilvaniei, la 18 martie 1956, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Arhiepiscopul şi Mitropolitul Iustin Moisescu păstorește o scurtă perioadă ca Mitropolit al Ardealului. La 10 ianuarie 1957 este ales Mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar peste trei zile este instalat pe scaunul cinstit odinioară de Sfinţii Mitropoliţi Moldavi Dosoftei, Varlaam și Veniamin Costachi. Ca Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a desfășurat o activitate prodigioasă. Au fost ridicate noi clădiri – adevărate monumente de arhitectură – în incinta Centrului Eparhial (Arhiepiscopal şi Mitropolitan) din Iași, iar Catedrala și Reședința Mitropolitană au fost refăcute. Au fost restaurate numeroase mănăstiri și biserici – monumente istorice din Eparhie. Tot în această perioadă s-au pus bazele unor muzee sau colecții muzeale. S-au construit clădiri noi la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț, iar cele vechi au fost modernizate.
La 12 iunie 1977 este ales ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române), fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din București la 19 iunie 1977 și păstorind ca Patriarh, vreme de nouă ani, până la moarte. A trecut la cele veșnice în data de 31 iulie 1986, fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.
După ce şi-a obţinut doctoratul la Atena, Iustin Moisescu a trecut pe la Universitatea de la Strasbourg, apoi a fost profesor în Varşovia. Revenit în ţară a predat la Iaşi, Suceava şi în cele din urmă la Institutul de Teologie din Bucureşti adică la fosta Facultate de Teologie, pe care, în anul 1948, regimul comunist o desprinsese de Universitate. Ca formaţie, Iustin Moisescu a fost un teolog de studiu concentrat şi un profesor, având ca specialitate Noul Testament. După ce a funcţionat o scurtă perioadă de timp ca profesor la Seminarul Nifon din Bucureşti, a predat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Varşovia (1938-1939). După război, în anul 1946, Iustin Moisescu a dat la iveală o altă lucrare importantă, Activitatea Sf. Apostol Pavel la Atena, iar peste un deceniu va publica Ierarhia bisericească în epoca apostolică. De asemenea, va traduce, din limba greacă Simbolica lui Hristos Andrutsos. Acestei bibliografii referenţiale i se vor adăuga numeroase studii şi articole, pentru că Iustin Moisescu a fost un intelectual sclipitor, plin de acribie. La începutul anilor 50, distinsul profesor, cercetător, traducător şi teolog Iustin Moisescu a fost înlăturat din învăţământ de către autorităţile comuniste. S-ar putea pune întrebarea: cum s-a întâmplat că, peste câţiva ani, va ajunge Mitropolitul Ardealului? Răspunsul credem este următorul: la vremea respectivă, ministrul Cultelor era Petre Constantinescu – Iaşi, care a predat şi el la Facultatea de Teologie din Iaşi Chişinău. Acest fost coleg şi-a amintit că Profesorul Dr. Iustin Moisescu, la un moment dat, a avut o poziţie favorabilă unor studenţi cu simpatii politice de stânga cărora li s-a intentat un se proces. A făcut acest gest nu pentru că ar fi avut el însuşi vederi de stânga, ci dintr-un sentiment de compasiune şi solidaritate omenească, trăsături de caracter ce îl vor caracteriza şi mai târziu ca Mitropolit şi Patriarh.
Aşa se face că în anul 1956, după moartea Mitropolitului Nicolae Bălan, Profesorul Dr. Iustin Moisescu intră în monahism şi este ales Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului. Nu va păstori la Sibiu decât zece luni, pentru că, după trecerea la cele veşnice al Mitropolitului Sebastian Rusan, Iustin Moisescu devine Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Va rămâne în această demnitate sacerdotală şi arhierească timp de douăzeci de ani. Perioada era una cât se poate de grea pentru Biserică. Regimul comunist se afla în plină ofensivă, iar funestul Decret nr. 410 din 28 octombrie 1959 avea să decimeze mănăstirile: din aproape zece mii de călugări şi călugăriţe, după aplicarea acestui sinistru decret cu urmări tragice pentru monahismul nostru, nu mai rămâneau în chinovii decât un număr foarte mic de monahi şi monahii.
Îndată ce urgia se atenuează cât de cât, mai ales după amnistia deţinuţilor politici din anul 1964, Mitropolitul Iustin Moisescu începe să restaureze mănăstirile şi să reintegreze o serie de călugări în viaţa monahală. Este vremea în care Părintele Ilie Cleopa, care a trăit ascuns în munţii Moldovei (Neamţului), revenea la Mănăstirea Secu şi ulterior la Sihăstria şi acelaşi lucru se întâmpla şi cu alţi mari şi vestiţi/renumiţi duhovnici. Dar este şi vremea în care Mitropolitul, provenit dintr-un profesor şi teolog strălucit, îşi dezvăluie marile calităţi de chivernisitor, organizator şi administrator care i-au surprins pe mulţi.
Odată instalat în Scaunul/Tronul Arhiepiscopal şi Mitropolitan, Moldav, de la Iaşi, Părintele Iustin Moisescu, cunoscător neîntrecut de limbă greacă şi neogreacă, încât îi uimea pe ierarhii eleni cu care vorbea în limba lor, spera că va avea răgazul să dea o versiune proprie Noului Testament.
Asprimea vremurilor şi sarcinile, numeroase şi dificile, ale eparhiei nu i-au îngăduit să ducă la bun sfârşit acest proiect. În schimb, a reuşit să reînfiinţeze şi să restaureze numeroase mănăstiri şi să pună ordine în eparhia sa. Acest om deprins cu studiul şi cu meditaţia s-a dovedit, spre surprinderea multora, un virtuoz al administraţiei. Încă de la sfârşitul anilor ’50 a încredinţat restaurarea Catedralei şi a Centrului eparhial, mitropolitan, marelui arhitect G.M. Cantacuzino – os de familie domnească, indezirabil regimului şi fost deţinut la Canal.
Cu toate că Arhiereul Iustin Moisescu a intrat târziu în monahism, n-a avut experienţa stăreţiei, atât de necesară unui ierarh şi nu avea nici comportamentul unui călugăr, totuşi el a fost nespus de iubit de călugării şi stareţii din Moldova care şi astăzi îşi amintesc cu dragoste, admiraţie şi recunoştinţă, de chiriarhul lor şi-l numesc cu afecţiune „Iustin”.
Ei nu uită ce a făcut Mitropolitul Iustin pentru mănăstiri şi pentru monahism, după cum nu uită felul său demn chiar impozant, în care trata cu stăpânirea comunistă. A numit stareţi destoinici cărora le-a transmis câte ceva din eleganţa lui înnăscută. În aceiaşi ani, acest mare mitropolit ne reprezenta cu strălucire Biserica la reuniunile pentru pregătirea Marelui Sinod Ortodox care se desfăşurau la Rhodos sau la Chambesy, în Elveţia. Putem afirma, fără teama de a greşi, că Mitropolitul Iustin Moisescu a fost primul nostru mare diplomat bisericesc. Ca Mitropolit şi, mai târziu, ca Patriarh, prestanţa, conversaţia lui (căci ştia să poarte o discuţie cu un om simplu, dar şi cu un şef de stat sau cu un cap încoronat) raporturile sale cu misiunile diplomatice din Bucureşti, sunt o dovadă în acest sens. Un episod, din multe altele, vine să sublinieze calităţile sale diplomatice, arta sa de a obţine de la interlocutor ceea ce dorea.
Astfel, când în luna iulie 1975, Jacques Chirac, fostul Preşedinte al Franţei, în cadrul unei vizite oficiale în România, a sosit la Iaşi, înaltul oficial francez a luat parte la o Sfântă Liturghie şi, apoi, a dejunat cu Mitropolitul Iustin Moisescu. Convorbirea care a avut loc cu acest prilej s-a desfăşurat în limba franceză, Mitropolitul Iustin vorbind o franceză fluentă şi elegantă. Premier al Franţei, pe atunci, Chirac a plecat de la Iaşi cu o listă ce cuprindea numele unor tineri teologi români: erau viitori bursieri în Franţa, cărora ulterior le-au fost trimise invitaţiile şi bursele promise. De altfel, prestanţa ierarhului Iustin Moisescu se impunea şi unor oameni politici comunişti, precum Corneliu Mănescu, fost ministru de Externe, sau Gogu Rădulescu, vicepreşedinte al Consiliului de Stat. Om sobru şi frământat, străin de satisfacţiile formale pe care le aduce uneori pompa chiriarhală, Mitropolitul Iustin Moisescu era un om drept şi, totodată, unul care înţelegea neajunsurile şi poticnirile naturii umane. Simţul dreptăţii îl determina să promoveze ca stareţi sau ca parohi la bisericile mai importante numai elemente cu vocaţie şi bine pregătite. Iar înţelegerea neputinţelor îl făcea să fie blând şi iertător.
Când a părăsit Iaşiul, în cuvântul său de rămas bun, Mitropolitul Iustin Moisescu şi-a mărturisit una din satisfacţiile legate de cele două decenii în care a condus şi păstorit Mitropolia Moldovei şi Sucevei: în tot acest timp nu a caterisit nici un preot!…
Părintele Iustin Moisescu a devenit Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în vremuri grele, când stăpânirea, mai ales în deceniul al nouălea al secolului trecut, şi-a reluat atitudinea ateistă şi de prigonire a Bisericii. Să ne amintim că îndată după cutremurul din martie 1977 a fost demolată biserica Enei din Bucureşti, fapt consternant şi rău prevestitor. Da, într-adevăr, „Cea mai mare durere a lui a fost dărâmarea Bisericii Enei din Bucureşti, din martie 1977. N-a putut face nimic. O grindă mare de beton, ridicată de o macara la o înălţime oarecare şi slobozită cu bună ştiinţă, a distrus biserica cea veche.
În cei nouă ani de patriarhat va avea durerea mărită prin dărâmarea bisericilor din Bucureştiul supus unei modernizări forţate şi translarea altora după blocuri, că aşa porunceau Ceauşescu și soția sa, Elena.”
Dincolo şi în afară de toate acestea, Patriarhul Iustin Moisescu şi-a înscris numele printre marii ecumenişti contemporani, făcând cunoscută în întreaga lume Biserica românească, cu istoria ei, cu problemele ei actuale; a fost delegat de Sfântul Sinod al BOR să reprezinte Biserica noastră la zeci de congrese şi întruniri intercreştine. Ca Mitropolit, a fost membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi în prezidiul Conferinţei Bisericilor Europene; a condus delegaţiile Bisericii noastre româneşti la Adunările generale ale acestor două mari organizaţii inter-creştine, la Conferinţele panortodoxe de la Rhodos şi Chambesy; a condus sau a făcut parte din multe delegaţii ale Bisericii noastre care au vizitat alte Biserici.
În chip deosebit trebuie remarcată acţiunea de restaurare a zeci de monumente istorice şi de artă pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei, ca şi construcţia unor clădiri moderne la centrul mitropolitan Iaşi. A îndrumat tipărirea mai multor lucrări privind arta bisericească, precum şi a revistei „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”.
Lasă un răspuns