Cu o imagine ca din povești, Castelul Corvinilor din Hunedoara s-a înconjurat în cei peste 600 de ani ai săi de o aură de cetate de necucerit, de loc al învingătorilor. Castelul te poartă cu gândul în trecut, în vremea în care se afla în stăpânirea familiilor Huniazilor şi a Corvinilor, în cea în care Vlad Ţepeş fusese aruncat în temniţele lui. De atunci, cetatea a început să strângă între zidurile de piatră un şir nesfârşit de poveşti şi legende, care au înflorit de la an la an. Castelul atrage ca un magnet. Ne invită parcă să îi desluşim misterele. Întreaga construcţie e un mister: priveşti spre monumentul cenuşiu şi te întrebi cum a rezistat atâtor generaţii, incendiilor care l-au mistuit, războaielor, cum a rămas neclintit, deşi fusese sufocat de uzinele, fabricile şi minele înfiinţate în jurul lui în comunism, prăbuşite cu toate acum. Castelul Corvinilor nu se potriveşte în peisajul urban al Hunedoarei. Nicio construcţie din oraş, nici măcar combinatul întins pe zeci de hectare nu s-a putut ridica vreodată la înălţimea cetăţii medievale. Castelul i-a transformat pe hunedoreni în „corvinişti”. Ne-am ataşat cu toţii de el, deşi n-a mai fost nimeni în stare, în ultimii ani, să îl restaureze. După 1989 a devenit un adevărat platou de filmare pentru o mulțime de producții cinematografice străine. Numai eu am filmat în câteva producții, dintre care amintesc: „Nostradamus – Profetul apocalipsei” (documentar artistic ZDF), „Răzbunarea lui Jaques” (film artistic, româno-francez) etc.
Monumentul istoric a devenit în timp una din cele mai importante destinaţii turistice din Transilvania. Străinii îl caută atraşi fiind de poveştile stranii. Iată câteva dintre ele. Se spune că monumentul istoric ar fi bântuit de fantome. Sunete ciudate pot fi auzite din încăperile pustii, din podurile stăpânite de liliecii-vampir, ce pot fi văzuţi seara, zburând în jurul cetăţii. Strigoii au devenit personaje comune poveştilor despre castel. În camerele acestuia, s-au consumat nenumărate drame şi tragedii şi nu sunt puţini cei ce cred că spiritele celor care au fost ucişi aici încă bântuie locul. Ca şi alte castele medievale, cetatea corvinilor a avut și ea temniţe, catacombe, camere de tortură, iar curtea ei a fost loc de execuţie. Sala de tortură a castelului a fost una dintre puţinele încăperi restaurate complet în ultimii ani. Încăperea poate fi vizitată într-un subsol al Castelului Corvinilor şi îi atrage pe turişti cu scenele de groază la care erau supuşi prizonierii şi femeile acuzate de vrăjitorie. Locul victimelor e luat de manechine acum. Cei care ajung pot vedea şi instrumentele de tortură folosite de inchizitori, în urmă cu patru secole. Una dintre legendele care îi atrag pe străini la castel, promovată în ultimii ani, a fost cea despre întemniţarea lui Dracula. Se spune că Vlad Ţepeş ar fi petrecut şapte ani într-o închisoare din castel şi că i-ar fi înspăimântat pe paznici prin cruzimea sa. Nu se ştie cum povestea celui supranumit contele Dracula a ajuns atât de răspândită printre vizitatorii străini. Dracula nu ar fi fost singurul personaj de temut de numele căruia se leagă istoria castelului. Elisabeta Szilágyi, soţia voievodului Iancu de Hunedoara, a avut în stăpânire cetatea, iar istoricii o descriu ca fiind o femeie crudă. La ordinul ei, cei trei prizonieri turci care au săpat fântâna din curtea castelului au fost ucişi. Legenda spune că Iancu de Hunedoara le-a promis acestora că îi va elibera dacă vor găsi apă în stâncă. După 15 ani de muncă, prizonierii au dat de apă, la adâncimea de 28 de metri, însă Iancu murise, iar regina Elisabeta Szilagyi a hotărât să nu respecte cuvântul dat de fostul ei soţ. Construirea castelului din Hunedoara a început în anul 1440, când Ioan (Iancu) de Hunedoara a decis transformarea aşezării ridicate din piatră de râu şi calcar, de pe Dealul Sânpetru, într-un castel impunător, cu o arhitectură care să dea imaginea unei fortăreţe indestructibile în faţa atacurilor armate. În anii care au urmat, în jurul vechii cetăţi a Hunedoarei au fost ridicate ziduri de calcar dolomitic, flancate de turnuri circulare şi rectangulare.
Deşi istoricii susţin că Iancu de Hunedoara nu a locuit decât o foarte mică perioadă în castel, regele care şi-a petrecut aproape toată viaţa în campaniile militare, a vrut să îi dea acestuia un aspect care să îi semene personalităţii sale: a fost un fort de necucerit. De-alungul istoriei, aspectul castelului a suferit numeroase modificări. Cele mai importante dintre ele sunt consemnate în secolul al nouăsprezecelea. În 13 aprilie 1854, în timpul unei furtuni, un trăznet a provocat un incendiu mistuitor. Flăcările au transformat în scrum acoperişul din şindrilă al cetăţii, grinzile, scările de lemn, plafoanele şi au devastat aproape întreg castelul, singura uşă din lemn care nu a fost atinsă, fiind tocmai poarta închisorii, veche de cinci secole. Vreme de aproape zece ani, castelul a fost părăsit, însă apoi a intrat în cea mai amplă operaţiune de restaurare, întinsă pe aproape 40 de ani.
Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor, este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „Top 10 destinații de basm din Europa”. Castelul Hunedoarei este cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) din România aflată încă „în picioare”. Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Ioan de Hunedoara. Construcția a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât și drept reședință feudală. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare. Galeria și donjonul – ultimul turn de apărare (turnul „Ne boisa” = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Ioan de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele lui Ioan de Capistrano, un vestit călugăr franciscan) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părți ale construcției. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepții), Turnul buzduganelor, Bastionul alb care servea drept depozit de bucate și Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereți (printre ele se găsesc și portretele domnilor Matei Basarab din Țara Românească și Vasile Lupu din Moldova). În aripa castelului numită Matia se mai deslușește destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul (pasărea negră ce poartă inelul în cioc, ca simbol al închiderii unui ciclu – sfârșit de lume) de la care se zice că își trag numele urmașii lui Ioan de Hunedoara (Corvini).
Printre legendele născute din istoria acestui castel se află și cea numită „Legenda Corbului”. Pe blazonul familiei Corvinilor este inscripționat un corb care ține în cioc un inel de aur. Atribuirea acestui simbol al familiei are o legendă. Se spune că Ioan de Hunedoara („hun – e doar – ra”) era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasă femeie din Țara Hațegului („Haț – e – G”, sau „Voi veni ca un fur!” – simbol și valorizare a literei G), pe nume Elisabeta. Pentru a o feri de necinste, regele îi dă de soț pe unul din vitejii săi, Voicu, dăruindu-i totodatã și un inel ca și dar pentru copilul nenăscut, cu scopul de a fi recunoscut atunci când va crește și va merge la curtea regală. În timpul unei călătorii făcută de familia lui Voicu, poposind pentru a prânzi, inelul este uitat pe o margine a ștergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de strălucirea inelului îl fură, încercând să plece cu el. Copilul Ioan de Hunedoara ia un arc și săgetează corbul, recuperând astfel inelul (corbul săgetat, ca și cerbul săgetat sau cu capul tăiat – bucraniile getice – erau un simbol al Ba – Sarabilor; corbul cu inelul în cioc, sau cerbul cu opt picioare, ca și Dragonul sunt semne al Sabilor Terrei). Atunci când crește și ajunge la curtea regală, povestește această pățanie, iar regele, impresionat de aceasta istorie, decide ca simbolul familiei hunedorenilor să fie corbul cu inel de aur în cioc. De altfel, și numele familiei provine din latinescul „Corvus”, care înseamnă „Corb”, o pasăre care simboliza cu totul altceva în evul mediu, și anume înțelepciunea și longevitatea (semn al lui Negru Vodă).
În prezent, Castelul Corvinilor se află în administrarea Primăriei Hunedoarei, fiind una dintre cele mai importante surse de venit ale municipiului. Cei care îşi doresc să viziteze castelul pot ajunge uşor aici, fiind vizibil din aproape toate zonele oraşului. Accesul la Castelul Corvinilor se poate realiza pe DN7 (E15) până în dreptul localității Sântuhalm, dinspre est sau vest, iar de acolo urmând DJ 687 până în orașul Hunedoara. Intrarea se face dinspre localitatea Sântuhalm urmând bulevardele Traian, Republicii și Libertății. Geografic monumentul este situat în centrul județului Hunedoara, în partea sud-vestică a Municipiului Hunedoara, pe ultimele ramificații estice ale munților Poiana Ruscă. (G.V.G.)
Lasă un răspuns