Mormântul de la Sveștari (Bulgaria), posibil al getului Dromichete

Mormântul tracic de la Sveștari a fost descoperit în apropiere de localitatea Sveștari, provincia Razgrad, în 1982. Această descoperire a marcat unul din cele mai spectaculoase evenimente arheologice din secolul XX. Mormântul datează din secolul al III-lea î.Hr. și reflectă principiile fundamentale de structură pentru clădirile de cult tracice. Monumentul face parte din rezervația arheologică „Sborianovo”, unde au fost descoperite peste 40 de tumuli sepulcrali tracici, mai multe sanctuare, sate și clădiri antice și medievale, o fortăreață, un mausoleu și un minaret din perioada otomană. Mormântul are un decor arhitectural unic, cu cariatide sculptate și pictate policrom, jumătate om, jumătate plantă (fetele – crin) și picturi murale.

Cele zece femei sculptate în pereBulgarieiții camerei centrale și decorația boltei sunt singurele exemple de acest fel descoperite până acum pe tărâmurile tracice (geții sudici). Monumentul reprezintă o mărturie remarcabilă pentru cultura geților, ramură a populației trace care a avut legături cu lumile elenistică și hiperboreană, potrivit geografilor antici. Potrivit UNESCO, Mormântul tracic de la Sveștari este un monument extrem de rar și bine conservat pentru arhitectura construcțiilor sepulcrale. Unicitatea monumentului este dată și de specificul artei locale, inspirat din elenism (sau nu; poate din cultura Geților de Aur primordiali și a religiei acestora). Sub un tumul de 11,5 m înălțime, cu un diametru de 70 m, prospecțiunile geofizice au adus la lumină o intrare monumentală într-un hipogeu, un dromos (drum; tunel), o anticameră și două camere funerare dreptunghiulare. Construcția antică are cinci metri înălțime, șapte metri lungime, iar zidurile sunt groase de un metru. Configurația acestui mormânt de rege trac, ce diferă considerabil de alte morminte tracice, cum este cel de la Kazanlâk, se încadrează într-un tipar elenistic (sau getic!) înfățișat în Macedonia, Asia Minor și Egipt. Când regele era îngropat, își lua caii preferați în lumea de dincolo (pentru a putea călători împreună și pe celălat tărâm?). În acest mormânt unul dintre caii sacrificați a fost descoperit în stânga intrării, doi în antecameră și trei într-o încăpere laterală. Se pare că și un porc și un câine au fost găsiți alături de câteva obiecte depuse ca ofrande: vase de ceramică, câteva arme, unelte și alte mici obiecte și decorațiuni. Intrarea este flancată de două coloane dreptunghiulare (antae), deasupra cărora se află o arhitravă cu o friză dorică în relief, formată din capete stilizate de bovine (bucranii, vechi simboluri getice), rozete (trandafirul getic) și ghirlande.

Trecând mica antecameră, am fi dat în camera principală. O poartă uriașă sculptată în piatră cu protectoarea Meduză deasupra ușii ar fi stat în fața mormântului regelui; i-ar fi oferit protecție de privirile oamenilor de rând. Această poartă este mutată astăzi în afara camerei de veci. Asemenea uși de piatră ce delimitează Tărâmul nostru de Tărâmul Celălalt (al umbrelor) mai sunt prezente în mormintele tumulare din Valea Regilor Traci. Chipul Meduzei apare sculptat în piatră pe aceste porți, spre a delimita în clar care este teritoriul unde activează omul și care este Tărâmul Zeilor ce au în stăpânire taina nașterii și taina morții.

Reliefurile celor zece cariatide care împodobesc acest mormânt se spune că sunt consacrate înfățișării celor zece trepte ale drumului spre nemurire (vezi formele tracice ale orfismului). Acest mormânt este impresionant și prin dimensiuni: cripta „regală” are o înălțime de 4,45 m și o lungime de 3,92 m. Cariatidele sunt, conform orfismului tracic, organizate într-un grup de patru, care „susține” arhitrava, și două grupuri de câte trei, care împodobesc laturile încăperii. Picturile, doar schițate și rămase neterminate (sau lăsate așa, spre a reprezenta zona diafană (ireală) divină), o înfățișează pe Zeița Mamă, asistată de patru purtătoare de daruri și cununi (ca cele patru colțuri ale lumii noastre materiale), învestind pe cavalerul-rege trac cu puterea asupra lumii. Cele zece statui înfățișează femei cu mâinile ridicate ca niște cariatide. Siluetele feminine, cu înălțimi de aproximativ 1,20 m, prezentate frontal, poartă rochii lungi fără mâneci (chitoane) legate cu o cingătoare subțire sub sâni. Să nu uităm că „Zece” este semnul lui IO („atunci când unul se învârtește, celelalte nouă curg!”) din Vechea Religie Pământeană Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali). În colțurile camerei funerare mai apar simbolurile sculptate în piatră ale Mamei Gaya Vultureanca. În camera centrală au fost descoperite două paturi funerare, oase umane și ofrande. Situată în fața unui mare amplasament mortuar, o capelă de mici dimensiuni (aedicula) izolează mormântul conducătorului divinizat, cea mai sacră parte a criptei. În centrul compoziției pictate, o zeiță oferă o ghirlandă de aur conducătorului călăreț (simbol al Cavalerului Danubian, ori Zalmoxian). De ambele părți, au loc procesiuni de slujitori și purtători de armuri cu diverse daruri în mâini.

Mormântul de la Sveștari se află cumva în aria cetății „Daosdava”, sau „Cetatea lupilor”, așa cum mai este cunoscută. A fost probabil capitala geților pe vremea lui Dromihete (de aceea se mai presupune că acest mormânt ar aparține de fapt marelui conducător get Dromichete). Vestigiile acestui oraș neobișnuit de mare, întins pe 140 coline, au fost descoperite în zona Sveștari, în apropiere de Isperich (regiunea Razgrad în Bulgaria). Săpăturile arheologice în incinta sa au scos la lumina zilei atât monumente megalitice cât și vestigiile unei așezări inițial deschise, care a fost apoi fortificată și a cunoscut perioade de înflorire în a doua jumătate a mileniului I î.Hr. și în decursul secolelor al IV-lea și al III-lea î.Hr., pe vremea când era probabil capitala statului get nord și sud dunărean, numindu-se Daosdava („daòi” este denumirea de origine traco-frigiană pentru „lupi”). Ca și o curiozitate, în necropolele antice din Daosdava s-au găsit numeroase morminte de câini, respectiv lupi, ceea ce ar explica numele metropolei cu o venerare sau cel puțin cu un anumit rol al acestor animale în riturile daco-geților. Lupul era probabil animalul sacrificat în celebrările hierogamiei, reprezentându-l pe Helios-Apollo (drumul Soarelui prin univers (nu prin multi-vers) ne va prezenta și o altă față a acestuia, sau el va trece printr-o zonă de cosmos supus altor reguli și legități ce va afecta viața și creația; posibil îl vom întâlni pe Set). Asemenea morminte au o valoare de mesaj simbolic, precum mormintele cenotaf.

Și dacă partea de spiritualitate este încă aflată în studiu, să vedem cum stăm cu legendele istorice ale poporului daco – get, ce ne aduc o parte din realitatea ce a fost odată. Dacă de unii dintre marii conducători ai strămoșilor noștri ați mai auzit, câți dintre dumneavoastra au auzit de Dromichete? Acesta a fost unul dintre ce mai înțelepți și mai puternici regi ai geto-dacilor, omul care l-a învins pe orgoliosul conducător Lysimah, regele Macedoniei. Sub pretextul pedepsirii geto-dacilor pentru sprijinirea revoltelor grecilor împotriva macedonienilor, Lysimah decide să atace bogata țară de la Dunăre și să facă rost de ceva pradă de război. Conform tradiției locale, Dromichete inițiază un război de „gherilă”, punând la adăpost femeile și copiii în munții cei înalți, evacuând animalele domestice și rodul recoltele, pârjolind câmpiile și otravind fântânile în calea forțelor de invazie. Pentru a se asigura că armatele lui Lysimah vin exact unde dorește el, aduce o inovație „războiului de gherilă” introducând în tabăra adversarului un soi de „cal troian”, un general de-al său (pe post de iscoadă) pe nume Seleuthes, care se dă drept trădător. Lysimah, orbit de glorie, îl crede pe Seleuthes și joacă exact după cum îi cântă înțeleptul Dromichete. Din punctul lui de vedere situația apărea exact astfel: geții au fugit din calea armatelor sale glorioase, generalul credincios al lui Dromichete îl trădase și acum mânca la masa lui și îl informa despre locul exact unde se ascunde Dromichete, dar spunându-i și cum să îl scoată de acolo, pentru a-l ucide. Ceea ce Lysimah nu vedea erau locurile sterpe și pustiite pe unde mergeau armatele sale. La scurt timp soldatii lui au încept să sufere de foame și de sete. La semnul lui Seleuthes, geto-dacii se reped asupra armatelor lui Lysimah cu atâta ardoare încât aceștia, sleiți de foame și înspăimântați, se predau fără luptă. Aceasta victorie fără a face să curgă nici o picătură de sânge a fost mult lăudată în lumea antică. De acum încolo povestea devine și mai interesantă. Ce credeți că a făcut Dromichete cu prizonierii?! Ar fi putut să îi ucidă, sau să îi transforme în sclavi, în frunte cu regele lor Lysimah. În schimb el a jucat cartea înțelepciunii, a bunătății și a omeniei. Legile nescrise ale geto-dacilor spuneau că este imoral să te îmbogățești de pe urma altora, dar și să fii sărac din motiv de lene. Ei nu acceptau ca bunăstarea lor să fie bazată pe nenorocirea altora. Conducătorii obștilor sătești i-au cerut lui Dromichete să îl predea pe Lysimah pentru a-l executa, deoarece macedonienii erau la al cincilea atac asupra lor. Însă înțeleptul rege ia o decizie șocantă, unică în istoria lumii: le explică oamenilor săi că e mai bine să-l elibereze pe Lysimah în schimbul recunoașterii teritoriilor de la sud de Dunăre, pentru că în locul sau ar putea veni un alt rege care să le provoace alte necazuri. Conducătorii obștilor sătești acceptă imediat propunerea lui Dromichete, gest care denotă bunătatea și înțelepciunea acestui popor. Dromichete organizează un banchet unde, pe mesele oamenilor săi bucatele erau aduse în vase simple de ceramică, iar pe mesele macedonienilor erau aduse în vase de aur și argint masiv. În toiul petrecerii Dromichete îl întreabă pe Lysimah care dintre mese este mai bogată, iar acesta recunoaște că masa lor este aceea. Atunci Dromichete îl întreabă de ce ei, care au atâtea bogății vin să atace un popor care trăiește modest și cumpătat. Lysimah nu știe ce să răspundă, dar întrebarea lui Dromichete îl pune pe gânduri. Între cei doi se încheie un tratat de pace sigilat și de căsătoria lui Dromichete cu fiica lui Lysimah. Această pace nu va fi disturbată preș de 200 de ani, singurii care au distrus-o fiind romanii și războaiele lor de expansiune. Acesta era modul de gândire a strămoților noștri, mod pe care l-am dori și acum pus în aplicare. Unii istorici spun că acest mormânt ar fi chiar al marelui Dromichete… (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*