„Convertirea” lui Petre Ţuţea…

Dacă în Filosofie Țuțea l-a întrecut pe anticul Socrate, în Teologie s-a apropiat de PAVEL. „Asemeni Sfântului Apostol Pavel, pentru care avea o evlavie deosebită, Ţuţea era un convertit, un trecut de la ceva la altceva în mod fundamental, o figură eroică, un neliniştit… Ţuţea îşi făcea din viaţa lui o permanentă exemplificare; fără pudori inutile sau discreţii stupide, el se livra celuilalt cu o ingenuitate umilitoare.” (Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea. Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti-2015, p. 10-11)

„Convertirea” la Petre Ţuţea a însemnat de fapt saltul de la Ucenic la Apostol, adică nu doar cel care-L urmează, ci cel care-L iubeşte jertfindu-se martiric pentru El. Petre Ţuţea a trecut prin focul persecuţiilor, prin potopul prigoanelor, intrând în Calvarul închisorilor diabolice ca o „figură eroică”, dar a ieşit şi a rămas un legendar.

„Neliniştea” Filosofului Petre Ţuţea era urcuşul iluminării sale de la metafizic la mistic, aşa cum marii asceţi şi pustnici ortodocşi daci devin „Nebuni” întru Hristos. Pentru această grandioasă lucrare Filosoful creştin ortodox dacoromân trebuie să se menţină pe o tendinţă a Căii simple care ajunge la esenţial, edificând continuu adâncimea trăirii sale şi atitudinea către suprem, către absolut, către veşnicie. Ortodoxia înseamnă deopotrivă: dreapta slăvire şi dreapta slujire a lui Dumnezeu.

„Ortodoxia într-adevăr e religia materialismului sfinţit. Pentru că, pentru Ortodoxie, e foarte scump faptul că Cuvântul a devenit trup, faptul că Cuvântul nu a devenit cuvinte. Aceasta înseamnă că Logosul lui Dumnezeu nu încape în cărţi. Dumnezeu a devenit anume trup. Şi de aceea pentru Ortodoxie e foarte scumpă orice fărâmă de materie care se prelungeşte în ea însăşi, şi nu doar cu efortul personal, ci pentru că uite, Dumnezeu S-a atins de ea. De aceea acolo unde a călcat tălpişoara Maicii Domnului pentru noi este foarte scump.” (Monah Savatie (Baştovoi)/ Nicolae Balotă/ Diacon Andrei Kuraev/ Dumitru Crudu, Ortodoxia pentru Postmodernişti în întrebări şi răspunsuri. Ed. Marineasa, Timişoara-2001, p. 18)

„Sînt român şi, ca român, mă socot buricul pământului. Că dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german. Adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sînt român prin vocaţie. Tot ce gîndesc devine românesc. Dacă există o ştiinţă a naţiunii, eu sînt de profesie român.” (321…, p. 76)

„Socrate lega mîntuirea de cunoaştere, în acest sens constituia un privilegiu filosofic al iniţiaţilor. În cetatea grecească iniţierea cuprindea şi lumea misterelor. Şi totuşi, Socrate căuta un zeu care să-l ajute să se autocunoască, deci conştiinţa lui se mişca între iniţiere şi revelaţie aici şi, situînd adevărul dincolo, a suportat senin momentul morţii. Viziune precreştină, adevărul nefiind rezultatul unei acţiuni iniţiatice.” (Petre Ţuţea, Bătrâneţea şi Alte Texte Filosofice. Ed. Viitorul Românesc, Bucureşti-1992, p. 34)

Trăirea filocalică a Gânditorul creştin ortodox dacoromân-Gânditorul profund prin excelenţă sau Gânditorul gândirii sale metafizico-mistice: poetul, filosoful, teologul constitue un factor de unitate integru, un  sens adevărat al spiritului în forma cea mai înaltă a ecumenicităţii dumnezeeşti ca: „unitate în diversitate”. Prin urmare, în Gânditorul gândirii sale metafizico-mistice, Poetul, Filosoful ori Teologul deplin se întrupează o întreită conştiinţă: filocalică, sofianică şi euharistică în care fiinţează Cuvântul Vieţii în pământul imanent şi cerul transcendent.

Cu admiraţie pentru marele PAVEL cu tot Cerul său epistolar pentru Adevăr, Petre Ţuţea conchide: „Eu leg adevărul de prezenţa a două lumi ale Sfîntului Apostol Pavel: <<Noi nu suntem dintre aceia care cred în cele ce se văd, căci cele ce se văd sînt trecătoare, ci dintre aceia care cred în cele ce nu se văd, căci sînt veşnice.>> Aici Pavel se întîlneşte cu entropia fizicii moderne. Căci entropia duce la sfîrşitul universului, la Judecata de Apoi, după proverbul acela <<Dies irae, dies illa, solvet saeculum în favilla.>> Mă rog, vezi cum merg sfinţii alături cu ştiinţa?”(Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi Neamul Meu. Fundaţia Anastasia-1992, p. 47)

„Misticul. La acest nivel teologic, se poate vorbi de Real, de Dumnezeu ca adevăr unic, ca unitate reală a tuturor unităţilor, care izvorăsc din El şi sînt cuprinse extramundan de El.” (Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi Neamul Meu…, p. 124)

Toţi marii gânditori ai Frumosului ca esenţă divină ori ca natură a Creaţiei, din toate timpurile, neputând să-l înţeleagă, neputând să-l perceapă în sine, neputând să-l privească în apoteoza sa, l-au trăit în menirea simţirii sufletului frumos al fiecăruia.

„Sufletul se distinge de cuvântul spirit, enunţa înţeleptul nostru Petre Ţuţea: Prin aceea că el conţine ideea unei substanţe individuale; Că este mai comprehensiv, cuvîntul spirit aplicîndu-se mai ales la operaţiile intelectuale. El se opune deopotrivă celui în problema de a şti dacă sufletul nostru <<e mai mare decît eul nostru>>, adică dacă existenţa noastră psihică e mai bogată în conţinut decît ceea ce avem în conştiinţă.” (Petre Ţuţea, Omul-Tratat de Antropologie Creştină 2 Sistemele sau Cartea Întregurilor Logice. Ed. Timpul, Iaşi-1993, p. 156)

Trăirea Frumosului în frumos provoacă o mutaţie adevărată a conştiinţei estetice. În conştiinţa curată a Gânditorului pur, a Filosofului ori Teologului creştin ortodox purtat în mrejele Frumosului, se văd dârele paşilor aurii ai Străbunilor ancestrali. În Prologul vieţii creştin-ortodoxe, în Epistola cunoaşterii spiritual-religioase, în Evanghelia iubirii-Hristice, Filosoful creştin ortodox dacoromân se naşte, se renaşte, se fiinţează, se dictează, se corectează, se întrupează, se crucifică, se înviază. În Altarul creaţiei sale Gânditorul creştin-ortodox dacoromân prefaţează într-o viziune socratică slava terestră sub toate auspiciile, dar îşi nuanţează comuniunea întru aura Absolutului sub sceptrul treimic al Adevărului, Binelui şi Frumosului.

În această metropolă a Filosofiei nuanţelor, cromatica spiritului se diversifică, se amplifică, se simplifică, se cuantifică, astfel încât Mitul să revină firii omului, iar Omul pur creştin să trăiască saltul din imanent în transcedent ca minuni ale suprafirescului: eroul, pedagogul, conducătorul, geniul, mărturisitorul, martiriul şi sfântul, virtuţi care stabilesc totodată şi calitatea vieţii în plan social, economic, spiritual şi politic a Naţiunii în Calea ei spre Transcendent, pe Drumul Destinului ei. Niciodată, în nici o împrejurare politică, diplomatică, economică, diplomaţia internă  nu trebuie să frângă Destinul spiritual-religios al Neamului care, va înfrânge poate iremediabil Calea Destinului său hărăzit proniator de Dumnezeu.

Marii Filosofi, marii Teologi creştini ortodocşi dacoromâni nu au ca preocupare de căpătâi doar spiritualitatea-religioasă a Neamului, ci şi natura economico-socio-culturală şi mai ales factorul politic care, dacă nu este în slujba Naţiunii sale, devine în stat duşmanul de moarte al naţiei, fiindcă vine chiar din sânul Naţiunii propriu-zise.

În celebrul cotidian Cuvântul, filosoful creştin ortodox Nae Ionescu a publicat la 17 Martie 1938, articolul „Drumurile politicei noastre”, teză abordată şi de istoricul Gheorghe Brătianu în ziarul Timpul, în care subliniază: „Drumurile politicei noastre nu pornesc numai de la Giurgiu şi Bazargic în jos, prelungire a presiunii ce am primit de aiurea. Ele se îndreaptă în ceasul acesta spre Varşovia şi spre Belgrad, spre Praga ca şi spre Ankara, Atena sau Sofia, în grija comună de a păzi pacea, a noastră şi a tuturor, fără a provoca şi fără a abdica… Atunci când unele din marile puteri apusene şi meridionale par a fi preocupate mai mult de probleme coloniale, aceste state (ale noastre n.red.), al căror destin istoric e de a-şi menţine independenţa între marile imperialisme, de a ridica o barieră războaielor de ideologie, trebuie să-şi afirme şi să-şi întărească legăturile de solidaritate pe toate tărâmurile… De aceea, Blocul statelor de la Baltica la Marea Neagră, la Adriatica şi Egee, care reprezintă în ordinea demografică populaţia în creştere, naţiunile în plină expansiune de vitalitate ale continetului nostru. Acest bloc este mai mult decât oricând o necesitate a păcii generale.” (Nae Ionescu, Drumurile destinului românesc. Ed. Vremea, Bucureşti-2011, p. 121-122)…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*