„Podul lui Dumnezeu” din Ponoare (jud. Mehedinți) este unic în lume

Printre locurile ce merită vizitate în țara noastră se află și cel numit „Podul lui Dumnezeu”, care este un pod natural unic în lume, în felul său. Acesta are 30 m lungime şi 22 înălțime, fiind cel mai mare pod natural din România şi al doilea din Europa ca mărime, însă singurul pe care se poate circula cu maşina. I se mai spune și „Podul Natural” și se află în centrul localității mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece șoseaua ce leagă Baia de Aramă de Drobeta Turnu Severin.

Ca alcătuire petrografică prezintă o structură masivă de calcare stratificate în bancuri de unu-doi metri, arcada din aval aflându-se într-o stare de conservare mult mai bună decât cea din amonte. „Despre Podul lui Dumnezeu există foarte multe legende, cea mai frumoasă dintre ele este cea care vorbește despre formarea podului prin intervenția puterii divine. Podul s-a format prin prăbuşirea peretului superior al unei peșteri. Ca în orice zonă de întuneric şi acolo stătea Dracul. El făcea numai rele oamenilor din zonă. Astfel oamenii s-au rugat lui Dumnezeu, iar acesta i-a ajutat şi a vrut să-l alunge pe Drac. A coborât pe pământ şi Dracul a intrat în peștera. Dumnezeu a apăsat cu mâna tavanul peşterii să-l prindă pe Drac. Dracul e drac şi s-a strecurat prin peşteră şi a ieşit prin partea cealaltă a peşterii. Supărat că a fost alungat de aici din zonă a zgâriat toate pietrele din partea cealaltă a versantului şi a format două câmpuri de lapiezuri: Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei”, povestește Dumitru Borloveanu, fost profesor de limba română, actualmente pensionar din Ponoare.

O altă variantă a poveştii spune că Sfântul Nicodim căuta cascada ce i s-a arătat în vis şi deasupra căreia voia să construiască o mânăstire. În drumul său a oprit la Ponoare, unde a fost, însă, acuzat de furt şi alungat de săteni. Atunci, pentru a putea scăpa, Dumnezeu i-ar fi construit podul care să-i uşureze trecerea, printr-o mişcare arcuită a mâinii. Nicodim nu a fugit, însă, fără a lăsa în urmă lui un blestem, acela ca apele să fie înghiţite şi să nu permită niciunei vietăţi să trăiască. Apa este, acum, înghiţită de peşteră, care o revarsă la ploile puternice, iar nicio vietate nu trăieşte în lacul de lânga ea. Apoi şi-a continuat drumul, urmându-şi destinul şi construind Mânăstirea Tismana. „După ce a ctitorit mânăstirea Vodiţa, Cuviosul Nicodim a venit aici la Ponoarele, unde a dorit să facă o mânăstire. Se pare că oamenii au fost cei care au fost împotriva acestui proiect deoarece se gândeau ei că Nicodim în momentul în care va ctitori la Ponoare o mânăstire vor pierde o parte din pământurile lor. Şi atunci socotind că este o zonă destul de neprielnică agriculturii şi pământul pe care îl au vor trebui să-l dea, ei nu au primit cu bucurie această veste că s-ar face o mânăstire la Ponoare. În momentul în care s-a hotărât să plece, pentru ca să întărească mai mult argumentele, unii dintre localnici se spune că ar fi pus în traista cuviosului o găină tăiată şi un briceag. Astăzi este un loc la ieşire din Baia de Aramă numit Valea Găinii, este locul unde l-au prins pe Nicodim, l-au bătut şi au arătat oamenilor că el era un hoţ”, spune Vasile Ganţu, protopop al Protoieriei Baia de Aramă. Din acel moment, cuviosul a plecat la Tismana, unde a găsit un loc prielnic pentru construirea unei mânăstiri, actualmente un simbol creştin al Olteniei. Înainte de a pleca, el a blestemat apa de la Ponoarele: să se zbuciume, să fie fără peşti şi să o înghită pământul.

Aceste lucruri s-au şi întâmplat, pentru că pe cursul ei s-au construit opt mori, în ea nu trăieşte nicio vietate, iar la un moment dat, pământul o înghite, apa intră în cavitatea subterană a unei peşteri brusc şi dă impresia că e înghiţită de pământ. Ca o minune însă, exact la 600 de ani de la moartea Sfântului Nicodim, când la Ponoarele se punea piatra de temelie a unei biserici pe cer a apărut un curcubeu. Preoţii, dar şi localnici au interpretat asta ca pe un semn de la Dumnezeu. Se mai spune şi că Podul ar fi fost construit de însuși Hercule, sau de Iovan Iorgovan, erou de basm, pentru a putea prinde Hidra. Malefica Hidra fuge de Iovan, acesta încercându-şi paloşul pe o stâncă, pe care o prăbușește, astfel formând Podul lui Dumnezeu. Rămasă fără unul dintre cele cinci capete, Hidra fuge prin munte, lăsând în urma sa cheile de pe valea Cernei, sperând că va ajunge la izvoarele termale ce-i pot reda puterile. Se pare că Dumnezeu îi protejează pe cei care trec podul care îi poartă numele. De-a lungul timpului, au trecut peste el şoferi, biciclişti şi motociclişti, dar nu a existat niciodată un accident grav aici, în această zonă… (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*