Festivalul de colinde „O veste minunată!” de la Brănești (jud. Ilfov)

Miercuri, 19 decembrie 2018, începând cu ora 13.00, la Căminul Cultural din comuna Brănești (jud. Ilfov), Casa Corpului Didactic Ilfov în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov prin Centru Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, a organizat cea de a IX-a ediție a Festivalului de colinde ilfovene intitulat „O veste minunată!” Festivalul s-a adresat celor mai reprezentative grupuri de colindători ale cadrelor didactice și ale elevilor din unitățile de învățământ. Coordonatorul acestei activități a fost, ca întotdeauna, prof. Metodist Marius Ovidiu Sebe. După un cuvânt de deschidere și urări de bun venit, adresate tuturor celor prezenți la Căminul Cultural din Brănești de către partenerii festivalului (trimiși ai Moșului), de către doamna Director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Alexandrina Niță, au urmat cei de la Asociația Română pentru Patrimoniu „Artur Silvestri”, reprezentați de către scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, președinte al asociației, ce a făcut o donație de carte tuturor colindătorilor și a vorbit despre „Artur Silvestri – important scriitor, editor, fondator de asociații culturale”.

În așteptarea înfrigurată a spectatorilor au urmat pe scenă primele grupuri de colindători ilfoveni, respectiv cei de la „Rița Gărgărița” din Brănești (nr. participanți: 15-25 copii; numele profesorilor coordonatori: Bonciu Elena, Radu Valentina, Boata Ilona, Drumea Mariana). Apoi, în ordinea anunțată, au mai fost:  Grupul vocal-instrumental „Mlădițe” (Școala Gimnazială nr.3 Bălăceanca – Cernica, 17 elevi gimnaziu, coordonator, prof. Oprea Gherghina), Grup vocal „Andante” (17 elevi gimnaziu, Școala Gimnazială nr.1 Cernica, coordonator prof. Oprea Gherghina), Grupul folcloric „Mugurașii” (12 elevi clasele I-IV, îndrumător prof. Maican Loredana, Școala Gimnazială nr. 1 Pantelimon), Grupul de colindatori al Școlii nr. 1 Brănești (clasa a IV-a, învățătoare Georgeta Ungurenci. 18 elevi cls. a IV-a), Grupul „Folk for Kids” de la Școala Gimnazială nr. 2 Buftea (21 elevi primar -gimnaziu: coordonator prof. Marcu Sorin), Corul „Simfonia” al Școlii Gimnaziale nr. 1 Afumați (31 de elevi gimnaziu, prof. coordonator Adelina Moț), Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfânta Filofteia” (38 eleve liceu,  profesor dirijor: Ana Maria Catrina (Monahia Anisia)), „Corala Cornețenii” a Centrului Cultural Cornetu (30 elevi din învățământul primar, coordonator directorul Centrului Cultural Cornetu, colonel (r) profesor Marius Crucianu), „Grupul de Obiceiuri Tradiționale Cornetu” (15 elevi gimnaziu și adulți instrumentiști: Sandu Petru, Florin Colcovă, Angelică Cosailă, Ionuț Colcovă, Mihai Zamfir; ce a surprins pe toți spectatorii cu programul care a cuprins „Plugușorul” (aducând un plug pe scenă), „Capra și Ursul” (cu apariția mascaților respectivi), autorul acestor surprize plăcute fiind coordonatorul și Directorul Centrului Cultural Cornetu, colonel (r) profesor Marius Crucianu), Cercul de tradiții „Șezătoarea Sânzienelor” (9 elevi din învățământul primar, coordonator prof. înv. primar Dragne Daniela, Liceul Teoretic „Radu Popescu”, din Popești-Leordeni), Grupul „Kitarrino”, Școala nr. 1 Brănești (30 elevi gimnaziu, coordonator prof. Ilie Iustina-Daniela), Grupul „Steluțe”, de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Brănești (15 elevi liceu, coordonator prof. Ilie Iustina-Daniela). Totalul elevilor din grupurile de colindători ce au fost răsplătiți de Moș Crăciun cu pungi încărcate de cărți și dulciuri au fost, după cum urmează: 25 (Rița Gărgătița) + 17 (Bălăceanca) + 17 (Cernica) + 12 (Pantelimon) + 18 (Brănești) + 21 (Buftea) + 31 (Afumați) + 38 (Seminar  Brănești) + 30 (Cornetu) + 15 (Cornetu) + 9 (Popești-Leordeni) + 30 (Kitarrino-Brănești) + 15 (Steluțe-Brănești) = 278 elevi (grădiniță/primar/gimnaziu/liceu). La aceștia s-au adăugat profesorii coordonatori, ce au primit de la Moșu, pungi de daruri cu albume de artă, calendare și dulciuri. După aceste minunate grupuri de colindători înscrise în concurs, a urmat un moment mai special, al angajaților CCD Ilfov, început de către Sebe Daria-Andreea (grupa mijlocie la Grădinița Afumați), ce a prezentat colindul „Moș Crăciun cu plete dalbe” și momentul coregrafic „Gingal Bells”. Apoi Petrescu Florisia (clasa a IV-a, Liceul teoretic „Traian Lalescu” Brănești), cu un deosebit moment coregrafic, numit „Dans de Crăciuniță”. Costache Silvia (cls. a -XI-a, Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Brănești) a prezentat un „Colind de Crăciun”, Olteanu Matei (cls. a III-a) și Olteanu Adina (cls. a IV-a, Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Brănești), au venit în fața spectatorilor cu un nou „Colind de Crăciun”, iar Prof. metodist Simona Luca, a prezentat un program amplu de  „Colinde de Crăciun”.

S-au acordat premiile, constând în albume de artă și calendare, cărți și dulciuri și acestor minunați copii și profesori, oferite de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, pentru eforturile ce le-au făcut de a duce mai departe tradiția ilfoveană și creștină a colindelor și obiceiurilor specifice Sfintelor Sărbători de Crăciun. Atmosfera efervescentă de la Căminul Cultural din comuna Brănești (jud. Ilfov) avea să reintre în normalitate, după mulțumirile pe care le-a adresat tuturor colaboratorilor și organizatorilor, prof. Metodist Marius Ovidiu Sebe, din partea CCD Ilfov. Copiii erau cu toții veseli și bucuroși de reușita spectacolului la care au participat, dar și de darurile primite. Până și colindătorii veniți cu Plugușorul, Capra și Ursul, tocmai de la Cornetu, au plecat cu mulțumire… Din spatele cortinei încă se mai auzea: Ho.Ho.Ho. Dragii Moșului… (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*